Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 noiembrie 2010
other · respins
Gheorghe David
Discurs
Declarația politică se intitulează „Când acordul funcționează, toți avem de câștigat”.
Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor senatori,
De curând, la solicitarea Ligii asociațiilor de proprietari „Habitat” din Timișoara, la sediul ANRE s-a desfășurat întâlnirea de clarificare a unor aspecte semnalate de către cetățenii consumatori, la care au participat reprezentanții Ligii asociațiilor de proprietari „Habitat”, SC „E.ON Gaz România” – SA și ANRE, pentru a clarifica:
– problemele apărute la încheierea contractului de furnizare reglementată a gazelor naturale între SC „E.ON Gaz România” – SA și asociațiile de proprietari membre ale Uniunii locale a asociațiilor locative Arad și ale Federației asociațiilor de locatari Timișoara;
– desființarea casieriilor SC „E.ON Gaz România” – SA și plata facturilor doar prin bancă;
– notificările SC „E.ON Gaz România” – SA privind sistarea furnizării gazelor naturale, ca urmare a unor lucrări de reabilitare termică.
Personal, m-am bucurat la aflarea acestei „vești bune”, întrucât mi-am adus și eu contribuția, într-o oarecare măsură, la realizarea acestei întâlniri a celor trei părți interesate de rezolvarea unor aspecte de interes comun.
Și pentru că cel mai important lucru obținut este acela din care cetățeanul are de câștigat, am să relev unele aspecte care au făcut din această întâlnire un drum spre normalitate, și anume:
– reprezentanții ANRE au susținut că orice completare a contractului comercial de furnizare reglementată, față de prevederile contractului-cadru, poate fi făcută cu acordul părților, lipsa acestuia nefiind temei pentru întreruperea prestării activității de furnizare reglementată;
– privitor la nivelul tarifelor percepute de titularii licențelor de distribuție pentru activități care nu sunt acoperite prin tariful de distribuție reglementat, ANRE va solicita informații în perioada imediat următoare tuturor operatorilor de distribuție în legătură cu tipurile de tarife aprobate în cadrul consiliilor de administrație și, respectiv, valoarea acestora;
– față de problemele sesizate de reprezentanții asociațiilor de proprietari cu privire la termenul de transmitere a facturilor, reprezentanții ANRE au solicitat reprezentanților SC „E.ON Gaz România” – SA să întreprindă măsurile necesare în vederea diminuării perioadei de timp cuprinse între momentul emiterii facturii și momentul primirii acesteia, oferind astfel posibilitatea asociațiilor de proprietari să repartizeze și să recupereze de la membrii acestora contravaloarea facturilor lunare;
– reprezentanții ANRE au recomandat reprezentanților Ligii „Habitat” să se adreseze în scris SC „E.ON Gaz România” – SA, în vederea precizării problemelor pe care le întâmpină în relația cu băncile, astfel încât SC „E.ON Gaz România” – SA să poată, prin intermediul convențiilor încheiate cu băncile, să îmbunătățească serviciile de plată a facturilor;