Stenogramă plen

Stenogramă plen · Senatul · 29 noiembrie 2010 · monitorul.ai

## Stimate colege,

## Stimați colegi,

Dragi prieteni,

„Sarcinile ce ne revin la vremi atât de grele nu le vom putea presta fără ca cetățenii să aibă putința desfășurării maxime a forțelor lor, deoarece libertățile interne ale cetățenilor trebuie să crească în raport direct cu sforțările externe ale statului. Nu se poate spera ca cetățenii fără drepturi și ținuți în întuneric sufletesc și în mizerie socială să devie stâlpi siguri ai unui stat modern, deplina libertate și egala împărtășire în puterea de stat a cetățenilor este singura bază solidă a dezvoltării unui stat.”

Aceste cuvinte au fost rostite pentru prima oară la Alba Iulia, acum 92 de ani, la 1 decembrie 1918, de către marele om de stat român și patriot român Iuliu Maniu.

Suntem astăzi la 92 de ani de la acel moment care a marcat destinul națiunii noastre. Suntem la 20 de ani după revenirea celebrării firești a acestei zile ca Zi națională a tuturor românilor, și poate că acest moment dificil pe care îl parcurge țara noastră ne-a făcut să fim mai dezbinați și mai lipsiți de speranță decât oricând altcândva.

Suntem, parcă, astăzi mai divizați, mai lipsiți de speranță și, din păcate, acest lucru începe să ne afecteze în relațiile dintre noi, cetățenii României, inclusiv cetățenii României de altă etnie decât cea română, pentru că la Alba Iulia, stimați

colegi care reprezentați UDMR-ul în Senatul României, în Parlamentul României, acolo s-au garantat drepturi egale pentru cetățenii României, indiferent de etnia lor.

Îndrăznesc să spun că în Senatul României astăzi am reușit, cu eforturi – și nu totdeauna ușor –, să păstrăm această atmosferă de unire atunci când apar subiecte importante.

Am încercat, în limita posibilului, și eu, și mai ales dumneavoastră, colegi și colege din toate culorile politice, să ne ridicăm deasupra acestei mlaștini, a acestui război româno-român, care riscă să ne afecteze în mod sever șansele dezvoltării de care vorbea Maniu acum 92 de ani.

Am crezut cu toții că momentul intrării în Europa și consolidarea alianței noastre de securitate cu partenerii euroatlantici vor fi însemnat, în mod automat, dezvoltare, progres, prosperitate, modernitate și respect pentru români și între români.

Mesajul meu către colegii mei și prietenii mei senatori și cred că mesajul nostru, ca instituție democratică fundamentală a statului român, este că nu avem voie ca deznădejdea și lipsa de speranță să ne întunece rațiunea. Suntem aici, indiferent de funcție, indiferent de poziția față de guvernare, oameni de stat și reprezentanți democratici ai națiunii române.

Mesajul meu către colegii senatori și mesajul meu către țară și către națiunea română, cei aflați în granițele actuale ale României, cei aflați departe de casă, cei de dincolo de Prut, care ieri ne-au dat o veste bună prin rezultatul alegerilor, care confirmă opțiunea europeană și proromânească a Republicii Moldova, și în numele acestora, este unul de speranță și de unitate.

Ne vom reîntoarce, evident, la subiecte controversate, poate peste câteva minute, dar solemnitatea și importanța acestei zile naționale trebuie să ne urmeze pe toți, și cred că aici, în Senat, putem să dăm națiunii un exemplu de unitate și de respectare a interesului național.

## Dumnezeu să ajute România!

Dumnezeu să odihnească în pace eroii-martiri care au luptat și au murit și pe front, și în închisori, respectând un crez național puternic și de neînlocuit!

Este momentul în care România trebuie să se gândească serios că avem o obligație față de trecut și avem, mai ales, o obligație față de viitorul acestei națiuni.

Din partea Senatului României, „La mulți ani, România!”, „La mulți ani prietenilor României!”

Vă transmitem un mesaj de unitate și de putere din partea noastră, pentru că de aceasta are nevoie România în acest moment.

Vă mulțumesc foarte mult.

Nicolae Dobra

#11256

## **Domnul Nicolae Dobra:**

## Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori,

Aș vrea să cred că poporul român nu este dezbinat, aș vrea să cred că nu putem să vorbim decât, poate, de noi, clasa politică, că avem anumite probleme cu dezbinarea. Eu cred că poporul român își vede în continuare de treabă și cred că, dacă nevoile i-ar impune, ar face aceleași eforturi unitare ca cei care în 1918 s-au întrunit la Alba Iulia și au strigat într-un glas „Vrem să facem România Mare!”. Și au realizat în 1918 România „dodoloață”.

Vreau să vă dau un citat scurt din I.C. Brătianu, care în momentul când s-a întâlnit cu reprezentanții celor care au realizat adunarea de la Alba Iulia spunea: „Sunt clipe în viața unui neam de fericire atât de mare, că răscumpără veacuri întregi de dureri. Bucuria noastră nu este bucuria unei singure generații, ea e sfânta cutremurare de fericire a întregului popor românesc, care, de sute și sute de ani, a stat sub urgia sorții celei mai cumplite, fără a pierde credința lui nestrămutată în această zi ce ne unește și care nu se putea să nu vie.”

Astăzi, sigur, noi aducem un omagiu generațiilor care au realizat, în 1599, unirea sub Mihai Viteazul, la Alba Iulia, celor care s-au jertfit pe câmpurile de bătaie în 1916–1919 pentru a realiza și, respectiv, a consfinți Marea Unire. Suntem aici pentru a aduce un omagiu strămoșilor și străbunilor noștri, care au știut să pună mai presus interesul țării decât interesul lor.

Este un lucru important, astăzi, la 92 de ani, Senatul României serbează și probabil că poimâine vom serba fiecare pe unde ne găsim, la Alba Iulia sau la București, acest mare eveniment, acest eveniment istoric care încheie un lung șir de unități – este vorba de martie 1918, când Basarabia a hotărât să se unească cu România, noiembrie 1918, când Bucovina a hotărât să se unească cu România, și, bineînțeles, corolarul, 1 decembrie 1918, când Transilvania a decis, prin Marea Adunare de la Alba Iulia, să se unească cu România.

Noi, senatorii de Alba, vă invităm la Alba Iulia și vă așteptăm acolo.

Dați-mi voie să urez și eu românilor multă fericire, multă sănătate, un „La mulți ani!” cu ocazia zilei de 1 Decembrie. La mulți ani, români!

La mulți ani, România!

Vă mulțumesc.

Georgică Severin

#13771

## **Domnul Georgică Severin:**

Mărturisesc că este un moment emoționant și, în același timp, dacă vreți, o dilemă intelectuală: despre ce anume să vorbesc. Am fost pus în situația de a ține această alocuțiune doar cu câteva minute înainte de a intra în sală. M-am gândit

și eu, ca domnul senator Dobra, la România „dodoloață”, la cei 1.228 de delegați, la mesajele copiilor de la Alba, la tot ce spunea Iuliu Maniu, dar, până la urmă, m-am gândit că ar trebui să mă refer mai mult la prezent.

Noi vorbim tot timpul despre eroii noștri, despre martiri, despre cei care au căzut la datorie în războaie, despre cei care s-au jertfit pentru România sau spunem că ne gândim la viitor, la viitorul patriei, la tineretul căruia trebuie să-i dăm o șansă, dar nu credeți că, poate, de Ziua Națională a Românilor și a României trebuie să ne gândim la prezentul României și al românilor, la modul în care trăim și ne bucurăm de această zi?

Nu avem senzația că, adesea, festivizăm prea mult Ziua Națională a României, dar uităm să ne bucurăm de ea?

Ne orientăm prea mult spre conflicte de zi cu zi sau istorice, încercăm să ne arătăm mușchii de Ziua Națională a României, să arătăm care tabără este mai bună, mai puternică, dar uităm că românii se gândesc întotdeauna, dincolo de politică și de ceea ce vrea clasa politică, la viața lor curentă, la bucuriile mărunte ale fiecărei zile.

De aceea, voi face o singură referire la documentul de la Alba Iulia. Las plăcerea altor grupuri să se refere la art. 1 din declarație, eu mă voi referi la două articole ale rezoluțiunii, și anume art. 3 și 4.

Spuneau strămoșii noștri că „înfăptuirea desăvârșită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieții publice” este necesară și că „votul obștesc direct, egal, secret..., în mod proporțional pentru ambele sexe”, reprezintă o necesitate, iar la art. 4 se spunea: „desăvârșită libertate de presă, de asociere și întrunire, liberă propagandă a tuturor gândurilor omenești”.

Vedem că această garanție se dădea acum 92 de ani. Știm bine că aceste drepturi au dispărut foarte multă vreme. Le avem din nou de 20 de ani.

Ne bucurăm de ele? Știm să le valorificăm? Avem capacitatea să demonstrăm că merităm să avem aceste drepturi?

Din păcate, nu întotdeauna, dar parcă niciodată ca acum nu am avut senzația că România nu se mai bucură, că România este tristă, că românii sunt gata doar să-și plătească polițele, iar majoritatea nici măcar nu mai este interesată.

De aceea, cred că 1 Decembrie ar trebui să fie momentul în care noi, dincolo de coloratură politică, dincolo de idei, de precepte, să ne bucurăm că suntem români, să încercăm împreună să nu uităm un singur lucru: trebuie să ne trăim prezentul cu cinste, ca să lăsăm ceva viitorului.

La mulți ani, România!

Mario Ovidiu Oprea

#16810

## **Domnul Mario Ovidiu Oprea:**

Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte,

Distins Senat,

Peste două zile vom sărbători Ziua Națională a României, consacrată astfel, în 1990, pentru a celebra cel mai de seamă eveniment din istoria noastră națională – Unirea cea Mare de la 1 decembrie 1918, înfăptuită la Alba Iulia, prin care toate provinciile istorice românești s-au regăsit firesc între granițele unuia și aceluiași stat național întregit.

Peste toate discuțiile și opiniile mai mult sau deloc justificate ce se fac auzite periodic de două decenii și ceva încoace, despre cât de nimerit este ca românii să serbeze Ziua națională la 1 decembrie, un fapt rămâne necontestat: Unirea realizată la 18 noiembrie – 1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei României și, totodată, arcul de boltă al unui îndelungat proces istoric desfășurat în arealul carpato-pontic-dunărean, practic, Unirea fiind fericita împlinire a unui deziderat fierbinte al locuitorilor autohtoni și majoritari care locuiesc în vatra Daciei străbune.

Nu este, aici și acum, momentul de a evoca întreaga devenire a istoriei românești care a precedat epocala înfăptuire de acum 92 de ani. Trebuie însă a fi amintit, chiar și în grabă, faptul că Unirea cea Mare ar fi fost de neconceput fără pasul anterior, Unirea cea Mică de la 24 ianuarie 1859, când, cum prea bine se știe, sub sceptrul lui Alexandru Ioan Cuza, Moldova și Țara Românească au constituit statul modern român. La fel de rezumativ, să nu uităm că până la Alba Iulia românii au parcurs un drum nu lipsit de dificultăți și sacrificii, multe și dureroase, în contextul dramatic al ultimului an din Primul Război Mondial, în care țara intrase în 1916 cu scopul declarat al realizării întregirii, drum materializat prin actul de unire a Basarabiei, răpită în 1812 de Imperiul Țarist, la 27 martie – 9 aprilie 1918, respectiv cel de unire cu țara-mamă a Bucovinei, înglobată în 1775 de Imperiul Habsburgic, la 15–28 noiembrie 1918.

În acest fel, Marea Adunare populară și reprezentativă de la Alba Iulia a sancționat în mod plebiscitar voința și dorința unei întregi suflări românești. Acolo, în fosta cetate a Bălgradului, cea care fusese martora primei uniri, de la 1 noiembrie 1599, a provinciilor istorice românești sub Mihai Viteazul, 1.228 de delegații oficiale, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 de comitate românești, delegați reprezentativi pentru toate păturile sociale, toate interesele și toate domeniile de activitate spirituală și materială naționale, au consacrat, prin adoptarea Rezoluției de unire, citită de Vasile Goldiș, ultimul și decisivul pas al înfăptuirii României Mari.

Chiar dacă România Mare – înfăptuită sub Regele Ferdinand I, pe bună dreptate rămas în conștiința colectivă ca Întregitorul, și cu meritul marelui om politic liberal Ion I.C.

Brătianu – nu avea să dureze decât 22 de ani, dispariția ei fiind urmarea unui concurs de împrejurări internaționale și interne din care nu lipsesc culpele, unele foarte apăsate, ale factorilor de decizie politică din tragicul an 1940, semnificația evenimentului grandios de la 1 decembrie 1918 rămâne neștirbită, în ciuda tuturor avatarurilor și vicisitudinilor istorice de care românii au avut parte de atunci și până în zilele noastre.

Așadar, să cinstim cum se cuvine memoria generațiilor de la vlădică la opincă, care au transpus în realitate o aspirație națională fără egal.

Să ne bucurăm cu toții de Ziua Națională a României, urându-i României, din adâncul sufletelor noastre, „La mulți ani!”

Vă mulțumesc pentru atenție.

Mircea Dan Geoană

#20695

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

Vă mulțumesc, domnule senator.

Domnul președinte Markó Béla, înțeleg că doriți să luați cuvântul.

Domnul senator Markó Béla, urmat de domnul senator Sorin Serioja Chivu.

Vă rog, domnule președinte.

## **Domnul Markó Béla** _– viceprim-ministru_

## _al Guvernului României_ **:**

## Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori, Stimați colegi,

Permiteți-mi câteva cuvinte ad-hoc privind un eveniment și o zi extrem de importantă, Ziua Națională a României. Nu știam că astăzi vom avea o ședință solemnă în Senatul României. Totuși, știm cu toții ce sentimente și ce opinii avem față de această zi importantă, așa cum am spus.

Istoria, evenimentele din istoria noastră ne-au contrapus de foarte multe ori pe noi, românii și maghiarii, și, dacă facem un inventar al acestei istorii, putem găsi momente, putem găsi evenimente, putem găsi date care ne-au pus de cealaltă parte a baricadei, dar la fel sunt convins că putem găsi evenimente, putem găsi momente, putem găsi idei prin care ne așezăm și ne-am așezat pe aceeași platformă.

Ziua de 1 decembrie, de fapt sfârșitul Primului Război Mondial și a tot ce a urmat acestui război, are o altă semnificație pentru români și a avut o altă semnificație pentru maghiari.

Românii de atunci, în mod firesc, au trăit ziua de 1 decembrie ca pe o victorie extrem de importantă pentru întreaga națiune română.

Maghiarii de atunci, în schimb, au trăit ziua de 1 decembrie ca pe o pierdere, pierzându-și statalitatea de până atunci.

Deci ziua de 1 decembrie are o altă semnificație și trebuie să înțelegem cu toții că abordarea noastră diferă din acest punct de vedere.

În același timp, avem și un alt motiv pentru care eu nu pot afirma că astăzi, după aproape un secol, când, într-adevăr, tot ceea ce a avut loc atunci a devenit istorie, am avea aceeași abordare, fiindcă maghiarii, trăind acea perioadă, au avut și așteptări foarte importante și foarte pozitive, așteptări bazate pe Proclamația de la Alba Iulia. Proclamația de la Alba Iulia „a promis popoarelor” – așa s-au exprimat pe atunci cei care au formulat proclamația – că fiecare popor din Ardeal se va instrui și se va administra în propria limbă, cu persoane alese din sânul său și, după aproape un secol, putem afirma că multe dintre acele promisiuni sau cel puțin o parte dintre acele promisiuni, în acești 20 de ani, într-adevăr, s-au realizat, iar o altă parte dintre acele promisiuni și dintre acele angajamente trebuie să se realizeze în următoarea perioadă.

De aceea, permiteți-mi să mă refer la Legea educației naționale, la discuțiile noastre, la disputele noastre privind învățământul în limba maternă cu o anumită dezamăgire. Demult ar fi trebuit să depășim aceste controverse, demult ar fi trebuit să depășim aceste contradicții, dar sunt convins că, mai curând sau mai târziu, vom reuși acest lucru.

Și totuși, când mă refer la cei 20 de ani care sunt în spatele nostru după 1989, pot afirma că am mai realizat un lucru extrem de important, și anume să îl respectăm pe celălalt. Respectăm sărbătorile, evenimentele, zilele importante ale celeilalte națiuni, ale celeilalte comunități. Am realizat un lucru extrem de important, un lucru extraordinar, încât în ziua de 15 martie suntem onorați de prezența reprezentanților majorității române, de prezența reprezentanților autorităților române. La fel, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, de la început, în mod firesc, fiindcă suntem cetățenii acestei țări, a participat la festivitățile din 1 Decembrie și a respectat sentimentele dumneavoastră, și a respectat Ziua Națională a României.

Vă doresc la mulți ani și sărbători fericite!

Sorin Serioja Chivu

#24585

## **Domnul Sorin Serioja Chivu:**

## Domnule președinte,

## Doamnelor și domnilor senatori,

Mihai Eminescu, vizavi de patriotism, spunea: „Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut, ci mai ales iubirea trecutului, fără de care nu există iubirea de țară.”

1918 a reprezentat unul dintre cele mai importante momente de afirmare a identității noastre ca țară și popor. Avem o țară extrem de frumoasă, cu o istorie impresionantă și cu un spirit minunat.

An de an, românii și România au o zi în care putem să reflectăm cine suntem și ce vrem, o zi în care ne putem cinsti valorile și o zi în care putem învăța să spunem că suntem mândri de a fi români.

1 Decembrie este momentul în care să luăm în considerare ceea ce reprezintă cu adevărat prioritatea noastră ca popor, identitatea națională, urmărind interesul național și îndepărtarea o dată pentru totdeauna a intereselor personale sau de grup.

Trebuie să fim cu toții conștienți că trebuie să ne apărăm identitatea și valorile.

Parada vorbelor ar trebui să devină parada spiritului românesc, singurul care ne-a oferit istorie și ne va oferi viitor.

Ziua Națională a României este sărbătoarea tuturor românilor, a strămoșilor noștri, a noastră, indiferent unde ne aflăm, și a copiilor și nepoților noștri.

Cu toții trebuie să fim conștienți că numai prin solidaritate și încredere putem să ne păstrăm identitatea națională, piatra de temelie a oricărei țări.

Trebuie să învățăm lecția responsabilității și trebuie să fim conștienți că românii nu au decât un singur interes, interesul național, iar acesta se găsește numai în spectrul de culori al sufletului fiecărui român.

## Dragi români,

Oriunde v-ați afla și oriunde ați fi, vă urăm să fiți români în fiecare clipă a acestei vieți și nu uitați că România nu poate să existe decât prin voi și prin iubirea voastră față de țară.

Vă salutăm pe toți în această zi atât de importantă și vă rugăm să nu uitați nicio clipă cine sunteți.

- La mulți ani, România!

La mulți ani, români!

Verestóy Attila

#28776

Scuzați-mă, vă rog foarte mult, că am perturbat bunul mers al voturilor și ceea ce urmează.

Sunt și alte intervenții.

De fapt, nu fac altceva decât să reiterez ce am spus atât eu, cât și alți colegi de-ai mei la Biroul permanent, vizând acel punct din ordinea de zi care se referă la raportul Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport privind Legea educației naționale.

Eu sunt convins că avem viziuni diferite – și este bine să avem viziuni diferite –, dar procedurile, seriozitatea și ținuta unui demers parlamentar este bine să le respectăm în continuare.

De aceea, am supus atenției Biroului permanent – s-a și supus la vot, un rezultat foarte strâns: ați sesizat că era 7 la 6, era posibil și un vot invers –, cerând ca raportul să fie trimis înapoi la comisie, pentru a fi în bună regulă față de prezente și viitoare în ceea ce privește demersul unui grup parlamentar care nu a putut să fie de față în dezbaterile acelea foarte eficiente care au avut loc într-un weekend, când mai mult de jumătate din raport a primit votul, evident, favorabil al unei părți a eșichierului politic din acest Parlament.

Consider că nu este bine să intre în discuția plenului Senatului un raport pe care unii dintre noi, printre care mă număr și eu, și formațiunea politică din care fac parte, nu îl considerăm legal și întemeiat votat. Este dreptul nostru să avem această opinie.

Am și argumentat de ce. Celor care nu știu le-aș reaminti că, fără a fi o decizie a Biroului permanent, fără să fie..., uite, peste asta putea să fie o decizie a plenului Senatului, comisia – mai precis o semicomisie, jumătate de comisie – a lucrat și a elaborat un raport de care președintele comisiei nu a luat decât cunoștință, pentru că a fost deja semnat de alți membri ai comisiei.

Nu cred că este bine să avem astfel de precedente, pentru că ceea ce ar urma nu ar fi de dorit, din multe puncte de vedere, în alte domenii decât acest caz în speță.

Propunerea noastră, pe scurt – am formulat-o și în Biroul permanent –, vă rog să supuneți la vot în plenul Senatului retrimiterea la comisie a proiectului de lege, pentru justă și temeinică analiză și vot pe articolele care au fost prelucrate foarte repede de numai jumătate din Comisia pentru

învățământ, știință, tineret și sport. Aceasta este rugămintea noastră.

Vă rog să întrebați plenul Senatului dacă împărtășește varianta celor șase voturi sau varianta celor șapte voturi, fiind într-un echilibru destul de fragil.

Petre Daea

#32027

## **Domnul Petre Daea:**

Mulțumesc, domnule președinte al Senatului. Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

O zi pornită bine, într-un plen care ne demonstrează interesul pentru activitatea parlamentară, într-un plen în care avem prezenți colegi de-ai noștri care îndeplinesc și misiunea de membri ai Cabinetului premierului Boc, într-un cuvânt, suntem în dispozitiv de lucru. Am fost extraordinar de mulțumit de faptul că această prezență este generată de interesul de a pune în mișcare un act normativ discutat, un act normativ așteptat.

Mi-aduc aminte că, cu câtva timp în urmă, inclusiv președintele țării, inclusiv membri ai Guvernului își puneau întrebarea și se temeau că în Senatul României se tergiversează discutarea proiectului de lege. Cu toții eram îngrijorați și, în același timp, interesați de faptul că opinia publică trebuie să fie informată exact, iar noi, conștiința profesională și politică, să avem libertatea de a lucra și de a decide în cunoștință de cauză.

Am apreciat de fiecare dată luările de poziție ale stimatului coleg, domnul profesor Hărdău, președintele comisiei. Am apreciat de fiecare dată luările de cuvânt și interesul manifestat de colegii de la PNL. Au fost și frământările noastre interne vizavi de modul în care lucrăm și acționăm, în consens cu interesul pe care îl dezvoltă o asemenea dezbatere și un asemenea proiect de act normativ, și am avut liniștea cuvenită când colegi de-ai noștri au găsit de cuviință să nu facă pauze – și vă aduc aminte aici că plenul Senatului, în nenumărate rânduri, a dat comisiei girul să lucreze și atunci când activitatea se desfășura în plen. Am auzit, de asemenea, și am fost informat la timp de colegii din Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport că au lucrat ore în șir după program, au venit în zilele când așteptam cu toții să fie în altă parte. Ei au lucrat în comisie pentru a întocmi un raport care să ajungă în plenul Senatului pentru a fi pus în discuție.

Cred că citesc foarte bine și îngrijorarea ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului pentru faptul că, astăzi, colegii din arcul guvernamental solicită ca această lege să ajungă din nou în comisie.

M-am gândit că astăzi am venit aici nu să decidem prin vot să nu dezbatem legea, ci să fim prezenți în plenul Senatului pentru a pune în discuție actul normativ atât de așteptat.

Mi se pare neelegant și, din punctul meu de vedere, greșit ca un coleg să invoce faptul că acest raport nu este semnat de președintele de comisie.

## Stimați colegi,

Dacă ne ascundem în spatele acestei proceduri, putem vedea, fără teama de a greși, că există rapoarte care au semnătura vicepreședinților de comisii, și acest lucru nu ne-a încurcat pe noi, nu ne-a determinat pe noi să nu punem în discuție actul normativ.

De aceea, domnule președinte, v-aș întreba pe dumneavoastră, dar în primul rând pe colegii care, până ieri, spuneau că opoziția tergiversează, că opoziția se opune adoptării unui act normativ, iar acum, când a ajuns în plenul Senatului, fac apel la proceduri care nu pun în lucru actul normativ: atitudinea celor care astăzi invocă motive de procedură este ea productivă pentru domeniul pe care îl reglementăm, este ea productivă pentru activitatea politică și decizională din Parlamentul României?

## Domnule președinte,

Și săptămâna trecută am avut, ca și astăzi, un moment extrem de important pentru viața Senatului, când, în cunoștință de cauză și în armonie politică, am putut trece prin Senatul României 92 de acte normative, pentru că am socotit necesar să facem acest lucru, și am făcut acest lucru pentru că suntem în Senatul României și nu vrem să împrumutăm modul de lucru distructiv de la Camera Deputaților, unde președintele Camerei Deputaților a fraudat și a pus într-o situație dificilă Parlamentul României.

Cred că este bine și mă folosesc de acest moment

Ecaterina Andronescu

#36516

## **Doamna Ecaterina Andronescu:**

Vă mulțumesc, domnule președinte. Distinși colegi membri ai Senatului,

De când urmăresc lucrările Parlamentului României, nu-mi aduc aminte ca, vreodată, o lege să fi stârnit un interes atât de mare cât a stârnit Legea educației naționale acum.

Nu este de mirare. Mi se pare că este un lucru cât se poate de firesc, pentru că sistemul educațional cuprinde peste 3.200.000 de elevi, 700.000 de studenți și peste 300.000 de cadre didactice. Deci, la o atât de mare importanță cât are Legea educației naționale, este firesc și interesul pe care această lege îl stârnește.

Fără îndoială că ea a avut, anterior, anumite demersuri la care toți am fost parte. A fost un Pact național pe educație, un pact care s-a semnat sub autoritatea Președintelui României. În acest pact se vorbea de câteva lucruri importante pentru sistemul educațional. Pe lângă finanțare, aș fi reținut și alte câteva puncte importante, aș fi reținut o idee care mi se pare că a fost foarte importantă la vremea respectivă, și anume consensul.

O lege de un atât de mare interes, o lege cu atât de mari implicații, nu poate să fie votată numai de o grupare, fie ea și de guvernare, pentru că ea vizează întreaga societate românească. De aceea, consensul cu care s-a semnat acest pact trebuie să meargă mai departe, iar această importantă lege să fie acceptată prin consens. Prin consensul cărei instituții? Așa cum scrie în legea supremă, instituția numită Parlamentul României reprezintă poporul român, iar această instituție este chemată să legifereze în numele poporului. De aceea, eu cred că această lege importantă, Legea educației naționale, necesită aplecarea tuturor forțelor politice.

Foarte multă lume a discutat pe tema acestei legi și câteva elemente au fost acceptate de toată lumea. Trebuie să fie o lege care să modernizeze sistemul, și nimeni nu spune altceva. Trebuie să fie o lege care să dea predictibilitate celor care se află în sistem, și toată lumea susține acest punct de vedere. Trebuie să fie o lege care să dea stabilitate sistemului, să nu vină fiecare Guvern cu o altă lege a educației.

Vreau să-i transmit domnului senator Verestóy, pe care îl respect și față de care am toată considerația, următoarele: ședințele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport nu au fost secrete, ședințele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport au fost anunțate în conformitate cu regulamentul comisiei și Regulamentul Senatului României.

Pentru ședințele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport au fost convocați toți membrii comisiei. Dacă o parte dintre ei a considerat că există o altă cale decât cea a dezbaterilor în comisie pentru Legea educației naționale și nu a venit, nu cred că cealaltă parte, care s-a angajat să finalizeze legea, trebuie să fie învinovățită.

Am luat deciziile în conformitate cu regulamentele Senatului, cu majoritatea voturilor membrilor comisiei, și nu așa..., doar o jumătate, care era aproape o jumătate, au fost prezenți majoritatea membrilor comisiei, iar decizia s-a luat cu votul lor. De aceea, eu cred că acest raport cu care noi am venit în fața Senatului este un raport care a îndeplinit toate regulile stabilite unui proces legislativ și, sigur, Senatul, prin dezbaterea pe care trebuie să o accepte, va putea să corecteze ceea ce a făcut comisia, pentru că, la urma urmei, votul este cel care decide.

De aceea, stimate domnule senator, vreau, cu tot respectul, să vă spun că nu am făcut ceva în secret, ceva pe ascuns, ci, dimpotrivă, la toate ședințele noastre a participat și presa. Vreau să mai știți că amendamentele pe care le-am dezbătut acolo nu au fost amendamentele PSD-ului, PNL-ului, PDL-ului sau ale altor grupuri parlamentare, acolo au fost amendamente pe Legea educației naționale și au fost tratate ca atare.

Fiecare dintre noi a venit cu expertiza pe care o are, nu le-am acceptat fără să le dezbatem, dezbaterile au fost uneori furtunoase, dar, până la urmă, au primat argumentele, am cântărit bine, iar acel amendament care a adunat de partea lui cele mai multe argumente a fost trecut în raportul comisiei.

Vă mulțumesc pentru atenție și îmi doresc din tot sufletul să vă aplecați asupra acestui proiect de lege cu toată responsabilitatea pe care ați dovedit-o de fiecare dată când am avut în dezbatere o problemă de educație.

Vă mulțumesc.

Mihail Hărdău

#41041

## **Domnul Mihail Hărdău:**

Domnule președinte, Stimați colegi,

Se spun multe cuvinte frumoase aici, în plenul Senatului. Eu, ca președinte al comisiei, pot spune că am făcut o greșeală, o mărturisesc aici, i-am bănuit de sinceritate pe colegii mei de la PSD și PNL.

Să mă explic, pentru că nu vreau să creez supărări. Faptele converg spre ceea ce am spus eu. Îmi pare rău că trebuie să spun acest lucru, dar domnul senator Verestóy a atins un anumit subiect, pe chestiuni de procedură.

Vorbea distinsa mea colegă despre firescul legii, despre firescul abordării. Aș vrea să vă vorbesc eu acum despre nefirescul abordărilor din comisie.

Plecând de la Pactul național pe educație, am acceptat din capul locului, ca mod de lucru, ideea consensului. Am avut două săptămâni prealabile în care ne-am întâlnit cu toți actorii din zona educației. S-a încercat o atmosferă de lucru, așa cum spunea un coleg, nu puteai să știi dacă cineva este din partea unui partid politic sau a altui partid politic, se discuta profesional, dar cu un anumit ritm, un anumit ritm impus în mod elegant de stimații mei colegi.

Mi se pare nefiresc să spui că este firesc ca în zece săptămâni să discuți 105 articole și în patru zile să discuți 200 de articole. Aici este nefirescul.

Mi se pare nefiresc ca Legea educației naționale să fie tranșată într-o zonă de dezbatere politică deșănțată, fără nicio logică.

De ce? Ca să contrabalasăm ce? O decizie a Curții Constituționale? Mi se pare nefiresc. Noi am procedat la fel.

Eu mi-am menținut punctul de vedere. La un anumit moment, m-am poziționat..., m-am bucurat că legea se întoarce în comisie, într-o gândire naivă, într-o abordare, să spun așa, de o eleganță pe care nu o puteți înțelege cei din mediul politic, cei care nu știți altceva decât politică, politică, politică, educație – nimic.

Este o problemă de educație, până la urmă. Îmi pare rău că trebuie să o spun.

## **Doamna Doina Silistru**

Mihail Hărdău

#43049

## **Domnul Mihail Hărdău:**

Vă rog să mă ascultați, că v-am ascultat până acum cu mare plăcere.

Cuvântul „deșănțat” poate că este prea elegant pentru ceea ce s-a întâmplat în ultima săptămână.

Aș vrea să vă spun, domnule președinte și stimați colegi, că această aplecare spre Legea educației naționale este nefirească – în trei zile să parcurgi 200 de articole! Încercați și citiți 200 de articole, numai să le citiți, nu să le reformulați, citiți 600 de amendamente, numai să le citiți, nu să le și analizați, și veți constata că suntem într-o zonă a erorii maxime, o eroare de abordare politică pe o Lege a educației naționale, care nu are ce căuta aici în această fază.

V-am spus și repet că această lege trebuie să se întoarcă la locul ei, să fie o dezbatere corectă, să nu fie o dezbatere în galopul calului.

Sunt multe de spus. Mie îmi pare rău, am lucrat foarte bine cu colegii mei. Din punct de vedere profesional, nu am nici cea mai mică îndoială că nu se pricep sau că au avut intenția ca în lege să introducă anumite elemente. Este o chestiune de dezbatere, până la urmă. Sunt poziționări diferite. Acestea nu sunt condamnabile, este ceva firesc. Este condamnabilă procedura prin care, din punct de vedere politic, s-a stabilit un termen, un final, ca până la data de, care este duminică – lucru stabilit de domnul președinte la Curtea Constituțională –, să prezentăm raportul. Scurt, comandă politică! Aceasta nu este dezbatere politică. Aceasta este armată politică, dați-mi voie să vă spun. Și atunci, ne întrebăm unde este consensul de la Pactul național pe educație?! Fiecare stă la colț să-l prindă pe celălalt. Nu se poate!

Eu sunt adeptul Legii educației naționale gândite, citite, dezbătute. Așa cum este acum, Legea educației naționale nu are ce căuta în plenul Senatului. A ajuns aici prin votul democratic care a avut loc la Biroul permanent. Am fost prezent acolo și mi-am exprimat dezamăgirea pentru mediul politic în care se desfășoară activitatea în general. Sunt nemulțumit, asta este problema mea, dar pot să o spun.

Deci se proclamă idei, idealuri care nu au acoperire în acțiuni. Asta este cea mai mare dezamăgire a mea. Este un clivaj total între ceea ce spuneți și ceea ce faceți. Încercați să armonizați cele două elemente și veți vedea că va fi mai bine pentru poporul pe care clamați că vreți să-l slujiți, pentru cei 3 milioane de copii pe care spuneți că-i slujiți. Pe naiba! Slujiți interesele proprii.

Uitați-vă la rectori. Au schimbat totul.

Markó Béla

#49639

Așa este. Probabil că unii îmi propun să mă retrag. Se va întâmpla și acest lucru, dar nu în acest moment.

Am auzit, cu stupefacție, din partea unui coleg antevorbitor, o afirmație extrem de interesantă și extrem de periculoasă, dacă-mi permiteți. A fost făcută această afirmație cu un anumit avânt proletar, dacă-mi permiteți, și anume că ne ascundem în spatele procedurilor. Am așteptat și continuarea, dar nu a avut loc. Ar fi vorba de niște mofturi burghezo-moșierești, capitaliste și așa mai departe, că ne-am ascuns în spatele procedurilor, în loc să înaintăm ferm, dur, drept și așa mai departe.

Stimați colegi,

O astfel de afirmație eu nu prea am auzit în Senatul României nici în anii ’90, iar pe mine, sincer, mă îngrijorează acest lucru. Eu am făcut parte dintre cei care au afirmat că în România avem nevoie de un parlamentarism desăvârșit și afirm în continuare că avem nevoie de o republică parlamentară, și, la fel ca mulți dintre dumneavoastră, nici eu nu am fost de acord, la vremea respectivă, cu criticile și atacurile actualului președinte al statului privind Parlamentul, privind unele proceduri parlamentare, dar încep să cred că noi înșine compromitem ideea de parlamentarism.

De ce s-a cerut retrimiterea în comisie a legii? Din două motive. Primul motiv este pur procedural, și anume că noi, cei care cerem acest lucru, afirmăm că raportul a fost întocmit neregulamentar, deci ilegal, dacă-mi permiteți.

Dacă Parlamentul, Senatul nu-și respectă la literă propriile regulamente, de la cine așteptăm, în România, să mai respecte legile?

Spuneți-mi și mie, vă rog, stimați colegi.

Deci, în opinia mea, raportul care s-a întocmit nu a fost întocmit în mod regulamentar, deci este vorba de un raport neregulamentar. Nu mai vorbesc de alte detalii.

Vă propun, stimați colegi, să respectăm, în propriul nostru interes și în interesul acestei țări, la urma urmei, să ne respectăm regulile și să ne respectăm legile.

Deci acesta este motivul pentru care cerem retrimiterea acestei legi la comisie.

Iar în ceea ce privește fondul, da, nu suntem de acord cu conținutul acelui text, care, în mare grabă – și am spus foarte puțin –, a fost elaborat, întocmit, în două weekenduri, după ce o jumătate de an s-a lucrat pe o treime a aceleiași legi.

Nu suntem de acord cu acest conținut, nici Guvernul nu este de acord, nici grupurile parlamentare din partea majorității nu sunt de acord și nu sunt de acord că acest text, în această variantă, ar impune o reformă profundă în învățământul românesc de care avem nevoie urgent.

De aceea, domnule președinte, vă rog să supuneți la vot retrimiterea acestei legi la comisie.

Vă mulțumesc.

Ioan Mang

#53967

Mulțumesc, domnule președinte.

Eu aș vrea să mă refer puțin, mai întâi, la discursul domnului președinte Hărdău, căruia îi transmit sincer că astăzi m-a dezamăgit – și nu este prima dată în ultimele săptămâni –, pentru că noi, împreună, sub conducerea dumnealui, în comisie, am stabilit că până la sfârșitul acestei luni va fi gata raportul pe Legea educației naționale. Or, eu am considerat, până zilele trecute, că în această comisie există 11 senatori, oameni de cuvânt în primul rând și care țin să-și ducă promisiunea și cuvântul până la sfârșit. Din această cauză, noi am lucrat săptămânile trecute chiar și atunci când senatorii reprezentanți ai PDL și ai UDMR au lipsit de la vot.

Cred că, așa cum ne spunea domnul președinte Hărdău în comisie, într-un stup de albine este ordine și disciplină. Tot așa am considerat că trebuie să fie și în Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport, unde nu s-a discutat niciun moment pe criterii sau la comandă politică. La comandă politică au lucrat cei care au lipsit de la ședințele comisiei în această perioadă, pentru că au avut ordin să nu participe la dezbateri.

În ceea ce privește mult discutata problemă a rectorilor – eu nu sunt rector și cred că pot să comentez acest lucru –, deosebirea dintre prevederea din raportul întocmit de comisie și proiectul de lege prezentat de Guvern este că noi am considerat că un rector și orice persoană din conducere din universitate trebuie să-și ducă mandatul la bun sfârșit, adică, dacă împlinește vârsta de 65 de ani în timpul mandatului, trebuie să-și încheie mandatul și nu mai poate candida. Nu știu de unde a scos domnul senator Hărdău această informație, că rămân rectori până nu știu când. Aceste lucruri nu fac bine pentru presă și, domnule senator Hărdău, nu vă face bine nici dumneavoastră, nici imaginii dumneavoastră să veniți cu astfel de afirmații. Probabil, nici nu ați citit raportul nostru.

Aș dori, în final, să-mi exprim speranța că, dacă legea se va întoarce la comisie, prin votul majorității membrilor din Senat de astăzi, atunci colegii noștri de la UDMR și de la PDL vor veni la vot, pentru că, săptămâna trecută, Biroul permanent al Senatului a luat decizia să ne întâlnim marți să rediscutăm raportul, dar colegii noștri nu s-au prezentat la acea ședință și nu știu ce m-ar determina să mai cred că vor mai veni pe viitor.

Am reușit ca în mai mult de o săptămână – pentru că nu au fost trei zile – să discutăm 150 de articole datorită, în primul rând, faptului că nu s-a lucrat după un program de opt ore. Nu s-a lucrat pe principiul „sunt președinte de organizație nu știu unde și trebuie să plec în teritoriu”. Am rămas cu toții la comisie și am dezbătut articol cu articol, până când am finalizat.

În zilele de sâmbătă și duminică, domnule președinte Hărdău, am citit toate articolele cu glas tare, pentru a nu mai exista erori.

Aș mai dori să fac o singură remarcă domnului președinte Markó Béla, președinte al UDMR, viceprim-ministru, care, spre bucuria mea, nu a uitat că este și senator, și să-l rog pe această cale ca, în numele senatorilor, să facă apel la regulament, să atragă atenția domnului prim-ministru Boc, care nu este senator, de asemenea domnului ministru Funeriu, că în Regulamentul Senatului, pe care eu mi-aș dori, așa cum spunea și domnul președinte Markó Béla, să-l respectăm, avem un articol, art. 93, care interzice retragerea unei inițiative legislative atunci când ea a fost adoptată de Camera Deputaților și se află în dezbatere în Senat.

Domnule Markó Béla, domnule senator, domnule președinte, domnule viceprim-ministru, vă rog să transmiteți acest lucru Guvernului și să respectați cu toții acest regulament.

Vă mulțumesc.

Dan Coman Șova

#62462

## **Domnul Dan Coman Șova:**

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Vreau să vă spun că am constatat că noi, cei tineri, avem foarte mult de învățat de la cei mai în vârstă și nu pot să nu-mi aduc aminte de domnul senator Hărdău și de bucuria sinceră a Domniei Sale la auzul rezultatului de la Curtea Constituțională, dar mai ales nu pot să nu-mi aduc aminte de primele cuvinte spontane, ulterioare acestei bucurii, când Domnia Sa a spus: „Acum să vă văd, la muncă!”. Și membrii comisiei au luat de bun acest îndemn și s-au apucat de muncă, dar, după aceea, președintele comisiei nu a mai venit la muncă.

Spuneam că noi, cei tineri, avem foarte mult de învățat, pentru că numai așa aș putea înțelege cum poți pleca de la ideea de a sprijini și de a reprezenta cadrele didactice universitare, ca apoi, după o ședință de partid la cel mai înalt

nivel, să fii de acord că sunt mai importante interesele politice.

Ascultându-l pe domnul președinte al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, ascultând discursul Domniei Sale, m-am îngrijorat. Mi s-a părut că în spatele acestui discurs ar fi oarece interese politicianiste de întoarcere a legii la comisie, dar, ascultându-l ulterior pe domnul președinte Markó Béla, m-am liniștit, când am aflat că, de fapt, singurul motiv de neliniște și de nopți albe îl constituie procedura din Regulamentul Senatului, și necum vreun interes de altă natură.

Și voiam să vă supun atenției două articole și să semnalez domnului președinte Hărdău, care a pus la îndoială capacitatea Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, că eu, domnule președinte, am, din nefericire, două calități, sunt și membru al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, sunt și conferențiar universitar la Facultatea de Drept a Universității București și sunt specializat în citirea legilor.

Art. 56 din Regulamentul Senatului spune așa: „Vicepreședintele comisiei îndeplinește, în lipsa sau la cererea președintelui, atribuțiile acestuia...”.

Eu citesc numai ce...

Iar art. 58 alin. (3) – și-l provoc, colegial, bineînțeles, la un duel pe domnul președinte Markó Béla, care a citat art. 58 alin. (3), spunând următorul lucru: „În afara programului de lucru, comisiile pot fi convocate și pot ține ședințe cu aprobarea sau din dispoziția Biroului permanent.”

Vreau să vă spun, stimați colegi, că noi, la Facultatea de Drept a Universității București, avem prostul obicei de a preda studenților mandatul confirmativ. Mandatul confirmativ este aprobarea organului ierarhic superior, dată ulterior înfăptuirii unui act.

Deci vreau să vă spun că, dacă Biroul permanent a luat acest raport și l-a trimis în plen, ne aflăm în fața mandatului confirmativ, pe care îl veți găsi în toate manualele de Drept civil, anul III, se predă la Contractul de mandat, în semestrul I. Acolo veți afla că în interiorul unui organ al administrației de stat, când se întâmplă o situație identică cu aceasta, există mandatul confirmativ, care se dă de Biroul permanent.

Și, nu în ultimul rând, mă întrebam, citind nu numai litera, dar și spiritul Regulamentului Senatului – și lansez întrebarea în eter –: oare care o fi rolul unui președinte de comisie permanentă, să asigure funcționarea acestei comisii sau blocarea funcționării acestei comisii?

Vă mulțumesc.

Frunda György

#69747

## **Domnul Frunda György:**

Vă mulțumesc pentru ajutor.

În această situație, în Biroul permanent al Senatului aveam două posibilități: fie, dacă nimeni nu ridica problema procedurală a lucrării fără încuviințarea Biroului, puteam ajunge la un compromis – și toată lumea era de acord să dezbatem această lege –, fie, dacă oricine care are acest drept invoca neregula adoptării legii în afara programului, trebuia și trebuie să ne întoarcem la dezbaterile din comisie. Din punct de vedere al procedurii, nu putem accepta.

Și, domnilor de la opoziție, trebuie ținut minte că procedura întotdeauna apără opoziția. Procedura întotdeauna îl apără pe cel mai slab. Dacă nu respectăm procedura, pentru că, într-o împrejurare conjuncturală, ne place o decizie luată, pentru viitor mi-am tăiat orice șansă ca procedura să mă apere.

Adoptarea de către dumneavoastră a proiectului, tăierea proiectului, nu discut pe fond, pe fondul problemei, într-un fel sau altul, duce la nulitatea actului respectiv.

Din punct de vedere al deontologiei parlamentare, singura cale de urmat este să ne întoarcem în comisie și să încercăm acel compromis pe care l-ați făcut până acum, ca articolele să fie adoptate într-un consens al membrilor comisiei.

În fond, ați schimbat foarte mult, și vreau să răspund celor care au ridicat problema. Articolele care privesc învățământul pentru persoanele aparținând minorităților naționale sunt complet tăiate. Este mult mai prost decât în legea actuală. La unele articole, este arogant să ceri a pune un profesor de limba română lângă un învățător care învață copiii între șapte și 10 ani, scuzați-mă, dar trebuie să ai sau rea-voință sau aroganță, sau impertinență, sau vrei să lovești, să arăți că ești dominant și vrei să lovești în cel care este o minoritate națională. Este inacceptabil.

Cred că toate aceste lucruri – fără a stabili un termen, fără a spune: faceți-o în două zile, în două ore sau în două săptămâni –, cred și sunt convins că această comisie are știința și puterea de a adopta o lege – pentru cele două treimi care au fost adoptate în ultima perioadă – care să poată fi, pe urmă, mult mai ușor adoptată de plenul Senatului.

De aceea, fiind vorba despre o nulitate ridicată de două grupuri parlamentare în Biroul permanent, nu există altă cale juridică de respectare a legii decât retrimiterea la comisie.

Dacă vrem să dăm un semnal către cetățenii acestei țări, Parlamentul are o primă obligație: să respecte Constituția și toate legile, de sus în jos, pentru a avea aceeași pretenție față de cetățeni.

O cetate care nu-și respectă legea nu poate cere cetățenilor să respecte legea. Avem obligația morală, indiferent de partidul din care facem parte, să revenim la principiile și la procedurile parlamentare.

Am mare respect și știu că este foarte greu, într-o comisie unde ai prezenți și foști miniștri ai educației, cercetării, tineretului și sportului, să ajungi la un numitor comun, dar sunt convins că vom putea face acest lucru.

Și încă ceva, domnule coleg, lipsa președintelui. Lipsa președintelui comisiei, doamnelor și domnilor senatori, nu înseamnă că președintele e valid și nu este la ședință și vicepreședintele îi ia locul. Te învață tot în anii II-III de facultate, domnule coleg. Înseamnă că este împiedicat să fie prezent, și atunci, pe baza delegării, are dreptul vicepreședintele să-i țină locul.

Mircea Dan Geoană

#73714

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

## Mulțumesc.

Sunt, aproape cuvânt cu cuvânt, argumentele pe care le-am folosit la Curtea Constituțională și sunt convins că, dacă domnul senator Frunda ar fi fost cu mine la ședința Curții Constituționale – și îndemnul la respectarea Constituției și a legilor cu privire la angajarea răspunderii pe aceeași lege –, cred că mi-ar fi dat dreptate, nu politic, ci poate în termeni profesionali.

## Stimați colegi,

Programul de lucru pentru astăzi, 29 noiembrie 2010, a fost epuizat.

Vă mulțumesc.

Vom relua acest subiect.

Sunt convins că, în cele din urmă, această lege va găsi o formă consensuală pentru a putea să intre în vigoare.

Vă mulțumesc.

Aș vrea, de asemenea, să vă informez în legătura cu nota pentru exercitarea de către parlamentari a dreptului de sesizare a Curții Constituționale

În conformitate cu prevederile art. 15 alineatele (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-au depus la secretarul general al Senatului, în vederea exercitării de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, următoarele legi:

– Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 46/2010 privind unele măsuri financiare în domeniul sănătății;

– Lege pentru abrogarea Legii nr. 98/1994 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele legale de igienă și sănătate publică;

– Lege pentru abrogarea art. 8 din Legea nr. 178/2000 privind produsele cosmetice;

– Legea siguranței digurilor;

– Lege pentru instituirea Zilei limbii tătare;

– Lege privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local;

– Lege privind reglementarea situației juridice a unor imobile situate în județul Iași;

– Lege privind ratificarea Scrisorii de intenție semnate de autoritățile române la București la 16 iunie 2010, actualizată prin Scrisoarea suplimentară de intenție semnată la București la 29 iunie 2010, aprobate prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internațional din 2 iulie 2010, și pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2009 privind ratificarea Aranjamentului _stand-by_ dintre România și Fondul Monetar Internațional, convenit prin Scrisoarea de intenție transmisă de autoritățile române, semnată la București la 24 aprilie 2009, și prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internațional din 4 mai 2009, precum și a Scrisorii suplimentare de intenție, semnată de autoritățile române la data de 8 septembrie 2009 și aprobată prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internațional din 21 septembrie 2009;

– Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului.

De asemenea, doresc să vă informez că următorii colegi au depus în scris declarații politice – și aș dori să fie considerate ca parte oficială a dezbaterii noastre de astăzi, inclusiv datorită faptului că am avut ședința solemnă:

– din partea Grupului parlamentar al PDL: domnul senator Gheorghe David, domnul senator Iulian Urban, domnul senator Vasile Nistor, domnul senator Dorin Păran, domnul senator Dumitru Oprea; – din partea Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC, au depus declarații politice în scris: domnul senator Adrian Țuțuianu, domnul senator Dan Voiculescu, domnul senator Ioan Mang, doamna senator Ecaterina Andronescu, domnul senator Valer Marian, domnul senator Șerban Valeca, domnul senator Florin Constantinescu, domnul senator Mihăiță Găină;

– din partea Grupului parlamentar al PNL, au depus declarații politice în scris: domnul senator Emilian Valentin Frâncu, doamna senator Minerva Boitan, domnul senator Cornel Popa, domnul senator Marius Petre Nicoară, domnul senator Dan Radu Rușanu, domnul senator Mario Ovidiu Oprea;

– din partea Grupului parlamentar al senatorilor independenți, au depus declarații politice în scris: domnul senator Vasile Nedelcu și domnul senator Sorin Serioja Chivu.

Gheorghe David

#77884

Declarația politică se intitulează „Când acordul funcționează, toți avem de câștigat”.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

De curând, la solicitarea Ligii asociațiilor de proprietari „Habitat” din Timișoara, la sediul ANRE s-a desfășurat întâlnirea de clarificare a unor aspecte semnalate de către cetățenii consumatori, la care au participat reprezentanții Ligii asociațiilor de proprietari „Habitat”, SC „E.ON Gaz România” – SA și ANRE, pentru a clarifica:

– problemele apărute la încheierea contractului de furnizare reglementată a gazelor naturale între SC „E.ON Gaz România” – SA și asociațiile de proprietari membre ale Uniunii locale a asociațiilor locative Arad și ale Federației asociațiilor de locatari Timișoara;

– desființarea casieriilor SC „E.ON Gaz România” – SA și plata facturilor doar prin bancă;

– notificările SC „E.ON Gaz România” – SA privind sistarea furnizării gazelor naturale, ca urmare a unor lucrări de reabilitare termică.

Personal, m-am bucurat la aflarea acestei „vești bune”, întrucât mi-am adus și eu contribuția, într-o oarecare măsură, la realizarea acestei întâlniri a celor trei părți interesate de rezolvarea unor aspecte de interes comun.

Și pentru că cel mai important lucru obținut este acela din care cetățeanul are de câștigat, am să relev unele aspecte care au făcut din această întâlnire un drum spre normalitate, și anume:

– reprezentanții ANRE au susținut că orice completare a contractului comercial de furnizare reglementată, față de prevederile contractului-cadru, poate fi făcută cu acordul părților, lipsa acestuia nefiind temei pentru întreruperea prestării activității de furnizare reglementată;

– privitor la nivelul tarifelor percepute de titularii licențelor de distribuție pentru activități care nu sunt acoperite prin tariful de distribuție reglementat, ANRE va solicita informații în perioada imediat următoare tuturor operatorilor de distribuție în legătură cu tipurile de tarife aprobate în cadrul consiliilor de administrație și, respectiv, valoarea acestora;

– față de problemele sesizate de reprezentanții asociațiilor de proprietari cu privire la termenul de transmitere a facturilor, reprezentanții ANRE au solicitat reprezentanților SC „E.ON Gaz România” – SA să întreprindă măsurile necesare în vederea diminuării perioadei de timp cuprinse între momentul emiterii facturii și momentul primirii acesteia, oferind astfel posibilitatea asociațiilor de proprietari să repartizeze și să recupereze de la membrii acestora contravaloarea facturilor lunare;

– reprezentanții ANRE au recomandat reprezentanților Ligii „Habitat” să se adreseze în scris SC „E.ON Gaz România” – SA, în vederea precizării problemelor pe care le întâmpină în relația cu băncile, astfel încât SC „E.ON Gaz România” – SA să poată, prin intermediul convențiilor încheiate cu băncile, să îmbunătățească serviciile de plată a facturilor;

– în vederea clarificării aspectelor semnalate, reprezentanții ANRE au solicitat Ligii „Habitat” și SC „E.ON Gaz România” – SA transmiterea unor informații suplimentare cu privire la cazurile particulare în care au fost transmise aceste notificări de întrerupere, împreună cu toate elementele care au condus la situația existentă, urmând să transmită ulterior un punct de vedere față de această problemă.

Din cele aflate, întâlnirea s-a bucurat de o generoasă atenție din partea tuturor celor prezenți la ridicarea problemelor existente, fiind un real beneficiu pentru participanți, din care toată lumea nu are decât de câștigat, și mă refer aici la cetățenii României.

Dorin Păran

#84707

Declarația politică este intitulată „Ziua Națională a României”.

Domnule președinte,

## Stimați colegi,

Intervenția mea de astăzi se leagă de aniversarea Zilei Naționale a României, respectiv 1 Decembrie.

În urmă cu 92 de ani se împlinea pentru români o dorință aprinsă, legată de unirea tuturor într-un singur stat. Țelurile și idealurile oamenilor politici au fost în consonanță cu idealurile poporului. Cuvântul de bază al anului 1918 a fost „unitate”.

Nu găsesc exagerat dacă pentru prezent am apela tot la unitate, ca factor de bază și termen determinant în depășirea problemelor.

Politicienii ar trebui să depășească orice barieră și orice orgoliu, mai ales în speranța unei conlucrări pentru depășirea cât mai rapidă a crizei economice, a unei bune relații între mediul politic și cel social și a dispariției „comunicării mute” la nivelul partidelor politice.

Într-un moment cum este cel legat de aniversarea zilei naționale, fiecare dintre noi își aduce aminte de țară ca matrice de concepție și dezvoltare a nației noastre. De asemenea, în această zi ne aducem aminte de Armata Română, de soldații eroi, de soldații viteji și de toți cei care își iubesc patria și, spre exemplu, luptă în teatre de operațiuni străine.

Făcând un scurt apel la istorie, menționez că, în funcție de anumite resorturi uneori ideologice, Ziua Națională a României a fost sărbătorită la date diferite.

Data de 1 decembrie 1918 este momentul îndeplinirii unui ideal măreț. Alba Iulia a devenit un bastion al românilor în privința simbolului de unitate. Sărbătorim această dată după momentul Revoluției din 1989.

Regimul comunist, între anii 1947 și 1989, a preferat data de 23 august ca zi de manifestare legată de ziua națională. Reprezenta eliberarea țării de sub ocupație nazistă.

Mergând mai jos pe firul istoriei, ne găsim între anii 1867 și 1947. În această perioadă, Ziua Națională a României s-a sărbătorit la 10 mai. Această dată era legată de depunerea jurământului în fața Parlamentului de către Carol I, în anul 1866, de Proclamația de Independență de la 1877, cum mai era legată ca semnificație și de încoronarea lui Carol I ca rege în 1881.

Așadar sărbătorirea Zilei Naționale a României a trecut prin mai multe sisteme de guvernare, însă cred că cea mai potrivită construcție legată de sărbătorirea acestei zile este construcția sufletească a fiecăruia.

În final, urez tuturor românilor un sincer „La mulți ani!”. Vă mulțumesc.

Dumitru Oprea

#87177

Declarația politică se intitulează „Inconștiența populismului economic – varianta portocalie”.

Domnule președinte al Senatului,

Doamnelor și domnilor colegi,

Stimați invitați,

Nici nu mai știu câte intervenții și declarații publice am făcut pentru a combate populismul roșu. Demagogia PSD, grosieră și fără rușine, este o calamitate pentru orice economist cu scaun la cap, iar efectele ei le vedem și acum în deficitul care ne sufocă. Lucrurile devin însă și mai grave atunci când această manie se manifestă și la un partid care se pretinde a fi de dreapta și, mai ales, când unii senatori ai PDL își pun în dificultate propriul Guvern, amenințând însuși acordul cu FMI.

Mărturisesc că, de ceva vreme, nu mă simt bine când sunt susținute propuneri legislative nerealiste venite din partea unor colegi de-ai mei. În urmă cu câteva luni, am fost solicitat să semnez și eu inițiativa legislativă de reducere a cotei unice la 10%. Asta după ce Ministerul Finanțelor Publice luase deja în calcul o asemenea variantă și o considerase inoportună. În plen, săptămâna trecută, am încercat să-mi conving colegii că insistența lor cu această soluție nu-și are suport în momentul de față. Ba chiar am explicat și de la tribună că acum bugetul nu poate suporta o nouă gaură. Poate măsura va fi posibilă mai târziu, când vom avea o situație mai stabilă.

Din păcate, interesul unora de a-și crea imagine în colegiile lor este mai puternic decât rațiunea. De aceea, n-ar fi exclus ca mâine să se propună cotă de 5%, de 2% sau chiar să se scoată de tot.

Sunt încă marcat de acest comportament inadecvat, mai ales că el confirmă accentuarea unor probleme apărute de mai mult timp în PDL.

Tentația populismului e mai puternică decât oricând. Ea se manifestă mai ales la oamenii indiferenți față de realitățile financiare, surzi la expertizele de specialitate, la oamenii care nu sunt niciodată luați la întrebări pentru faptele lor, iar peste toate tronează serioase carențe de comunicare și de leadership politic.

În fine, sper ca toată această „aventură fiscală” să se oprească la Camera Deputaților. Altfel, bugetul pe anul viitor, acordurile financiare ale țării și chiar stabilitatea macroeconomică vor sta din nou sub semnul incertitudinii și, astfel, cei aflați la guvernare vor fi nevoiți să taie din nou veniturile românilor. Nu știu ce-ar spune atunci cei care dau acum cu cota unică de pământ.

Vă mulțumesc.

Adrian Țuțuianu

#89618

Declarația politică este intitulată „Traian Băsescu. Atât l-a dus capul...”.

Îl știam manipulator, cinic, mincinos. Îl știam capabil să-ți spună în față, cu zâmbetul pe buze, că de mâine te aruncă în stradă. Îl știam capabil să evaporeze o flotă. Îl știam incapabil să conducă o țară. Ce nu știam despre Traian Băsescu e criza halucinantă de amnezie care-l apucă din senin.

S-a întâmplat și săptămâna trecută, când șeful statului a lansat spre dezbaterea publică, în stilu-i caracteristic, frumoasa legătură de cuvinte: „Atât i-a dus capul.” Se-nțelege pe cine, pe noi, nenorociții din opoziție, care am avut tupeul inimaginabil de a crește pensiile și salariile ridicol de mici la un prag acceptabil pentru supraviețuire.

Tabloul jenant nu se oprește însă aici, căci pelicula video a mogulilor răi a capturat nu doar discursul de acum al președintelui Traian Băsescu, ci și discursul din 2009 al candidatului la președinție Traian Băsescu. Și să vezi acolo desfrâu de cuvinte, culminând cu: „În mandatul meu au crescut pensiile. În mandatul meu au crescut salariile.”

Numai că, pentru a completa cronica vremii, trebuie să punctăm și alte câteva reușite ale președintelui și ale argatului său de la Victoria. Ar fi altfel nedrept pentru adevărul istoric.

Prin urmare, în mandatul lui Traian Băsescu angajaților din sectorul bugetar le sunt amputate drepturile salariale cu 25%, pierderile reale ajungând însă până la 50 de procente. Atât l-a dus capul!

În mandatul lui Traian Băsescu are loc cea mai nocivă politizare a instituțiilor statului. Atât l-a dus capul pe Emil Boc, încât a pus de-o ordonanță prin care mătrășea după bunul plac toți directorii deconcentratelor. Curtea Constituțională a declarat ordonanța neconstituțională, după care Emil Boc a venit cu o alta, identică! Și ce să vezi? Curtea a declarat-o și pe-asta neconstituțională.

În mandatul lui Traian Băsescu, ca efect al disponibilizărilor fără noimă, fără logică, fără un studiu prealabil, rata șomajului crește de la 4,4% la 7,4%. Numărul salariaților a scăzut cu peste jumătate de milion de persoane. Atâta l-a dus capul!

În mandatul lui Traian Băsescu TVA se mărește de la 19% la 24%. Ca efect al acestei măsuri de geniu, în luna imediat următoare cifra de afaceri în comerț a scăzut cu 8,9%. Atât l-a dus capul!

În mandatul lui Traian Băsescu, ca urmare a neîncetatelor acțiuni de redresare economică, rata inflației ajunge la 11,9%, iar deficitul bugetar crește în mai puțin de doi ani de la 4,8% la 7,4%. Atât l-a dus capul!

În mandatul lui Traian Băsescu se semnează cel mai înjositor acord de împrumut cu Fondul Monetar Internațional, acord care umilește categorii sociale întregi, în numele menținerii la putere a PDL. Și, ca să spargem și minciuna referitoare la încrederea și stabilitatea pe care acest acord le oferă investitorilor străini, în mandatul lui Traian Băsescu investițiile străine au scăzut cu 40%, până la două miliarde de euro. Atât l-a dus capul!

În mandatul lui Traian Băsescu presa e trecută drept amenințare la siguranța națională, fapt fără precedent și de o gravitate excepțională. Patronii de presă sunt împărțiți în moguli buni și răi, în funcție de cum „prestează” sau nu la poalele „Jucătorului”, și, în timp ce la nivel național mai există un oarecare echilibru mediatic, pe plan local mogulii PDL au acaparat 80% din televiziuni și ziare, transformându-le în organe propagandistice.

În mandatul lui Traian Băsescu primarul PDL din Alba Iulia batjocorește drapelul național, adăugând-i culoarea partidului, în vreme ce candidatului PDL din Colegiul Hațeg – Hunedoara îi e rușine să se afișeze cu sigla și portocaliul PDL, pe motiv că „Guvernul actual a murdărit această culoare”.

În mandatul lui Traian Băsescu Parlamentul devine o anexă stânjenitoare a Guvernului, care legiferează în locul lui printr-un șir aberant și disprețuitor de ordonanțe și asumări de răspundere.

În mandatul lui Traian Băsescu are loc cea mai gravă și mai vizibilă fraudă parlamentară. Roberta Anastase, protejată de PDL, e în continuare șefa Camerei Deputaților, în disprețul oricărei norme de legalitate, moralitate, bun-simț. Atât a dus-o capul!

În mandatul lui Traian Băsescu Guvernul argatului său primește aviz negativ din partea CCR pe 16 decizii importante, intrând în istorie drept cel mai neconstituțional Executiv. Atât l-a dus capul! În mandatul lui Traian Băsescu partidul pe care-l patronează devine o formațiune penală: Falcă, Solomon, Gutău, Păsat, Ridzi – vârfuri de lance. Atât i-a dus capul!

În sfârșit, în mandatul lui Traian Băsescu, ca efect al politicii autoritare, abuzive, de destructurare a statului de drept, un consilier local PSD din municipiul Târgoviște este brutalizat de Poliția Comunitară (devenită gardă personală a liderilor PDL) pe holul instituției pe care o reprezintă. Totul se petrece sub privirile primarului PDL, care trece mai departe, zâmbind satisfăcut.

Acesta e, pe scurt, tabloul real al stăpânirii lui Traian Băsescu. Dincolo de hăhăieli, dincolo de aparițiile ridicole ale domnilor Popoviciu și Tinel, dincolo de SMS-urile domnului Murg, dincolo de episodul „Cântarea României” de la alegerile PDL București, în mandatul lui Traian Băsescu România și-a pierdut aproape orice rămășiță care să amintească de un stat de drept, căpătând din ce în ce mai pregnant alura unui regim totalitar abuziv.

Vă mulțumesc.

Ioan Mang

#96520

Declarația politică este intitulată „România – raiul taxelor și impozitelor”.

## Stimați colegi,

În fiecare zi îi auzim pe membrii Guvernului, în frunte cu premierul Emil Boc, făcând declarații în mass-media despre eforturile de-a dreptul supraomenești pe care le fac pentru a scoate România din criză.

Premierul Emil Boc face mereu trimitere la „apa călduță a mediocrității” atunci când se referă la acțiunile adversarilor săi politici. În schimb, nu contenește cu laudele atunci când vizează performanțele Cabinetului pe care, teoretic, îl conduce.

Dincolo de retorica guvernamentală, datele concrete din economia reală ne arată însă cât se poate de clar incompetența Guvernului Boc-Băsescu de a gestiona în mod profesionist problemele guvernării.

Astăzi, aș vrea să mă refer la politica de taxe și impozite a statului român.

Sub guvernarea domnului Boc, România a ajuns să fie oferită drept exemplu la capitolul cât de complicat poate fi un sistem fiscal. Țara noastră ocupă ultimul loc la capitolul taxe și impozite din Uniunea Europeană și penultima poziție la nivel mondial.

Ultimul raport „Paying Taxes”, elaborat de PricewaterhouseCoopers și Banca Mondială, ne arată o stare de fapt îngrijorătoare: companiile din România au de făcut în decursul unui an nu mai puțin de 113 plăți de taxe și impozite. Aceste plăți sunt aferente unui număr record de taxe și impozite: 17 taxe diferite, mult peste media globală, de nouă impozite, sau cea a Uniunii Europene, de 11 taxe, ca să nu amintesc de cazul Suediei, unde companiile au de făcut doar două operațiuni pe an.

În România, o firmă trebuie să realizeze lunar plăți în contul taxei pe valoarea adăugată (TVA) și pentru cele șapte impozite diferite aplicate forței de muncă, iar trimestrial companiile achită impozit pe venit și realizează alte 13 plăți diferite aferente altor opt taxe.

Pentru achitarea tuturor acestor obligații fiscale, o firmă pierde, în medie, nouă zile și șase ore pe an. Timpul necesar pregătirii documentației, depunerii declarațiilor și plăților a crescut în ultimul an de la 202 ore la 222 de ore. Acest lucru se datorează în principal introducerii unor reglementări mai anevoioase în ceea ce privește contractele de muncă, precum și noilor reglementări privind plata impozitului pe profit.

Despre sistem simplificat și, eventual, electronic în România, guvernanții mai mult vorbesc decât fac. Noi rămânem tot cu modelul „complex” de taxe și impozite. Adăugați la acesta și slaba capacitate de strângere a taxelor și vom avea astfel explicația de ce în România se colectează doar 79% din impozitele declarate. Dacă sistemul era simplificat, colectarea taxelor și impozitelor putea să fie mult mai ridicată, iar agenții economici nu ar mai trebui să piardă timp prețios pentru a se achita de obligațiile către stat.

Stau să mă întreb: oare câți bani s-ar putea produce în timpul pierdut pentru plata acestor taxe și impozite? Dacă ar face cineva acest calcul, la sfârșitul mandatului, i-am putea trimite domnului Boc nota de plată pentru aceste pierderi cauzate agenților economici, pentru că, în timp ce sub guvernarea Domniei Sale poziția fiscală a României s-a tot înrăutățit și îngreunat, în alte state membre ale Uniunii Europene s-au realizat reforme substanțiale pentru a ușura plata taxelor și impozitelor. Adică alții au și acționat, nu doar au vorbit, așa cum face premierul Boc. Șapte state din UE au implementat, doar în ultimii doi ani (2009 și 2010), reforme fiscale de facilitare a plății impozitelor. Este vorba despre Bulgaria, Cehia, Ungaria, Lituania, Olanda, Portugalia și Slovenia.

Dincolo de numărul mare de taxe și impozite administrate atât de incompetent de Guvernul României și care „omoară” orice inițiativă privată, impredictibilitatea sistemului fiscal din România reprezintă o problemă la fel de gravă, care îi sperie pe oamenii de afaceri și pe investitorii care sunt deja în România sau care se gândesc să vină spre țara noastră.

Din păcate, în ultimii ani, sub guvernarea domnului Boc, în România s-au produs schimbări de natură fiscală care au fost implementate peste noapte, uneori nu doar la figurat, ci chiar la propriu. Ultima a fost majorarea cotei TVA de la 19 la 24 de procente, această majorare perturbând serios activitatea tuturor agenților economici din țară. Unele companii chiar au renunțat să mai lucreze cu un buget de venituri și cheltuieli din cauza sistemului fiscal care se schimbă atât de des și rapid și preferă să realizeze mai multe scenarii și să-l aplice pe cel care se potrivește întocmai cu politica domnului Boc.

Practic, România a ajuns un adevărat rai al taxelor și impozitelor sau poate mai corect ar fi fost să spun că România sub Emil Boc a ajuns un adevărat iad fiscal. Aceasta este marea „performanță” a Cabinetului Boc: ultimii în Europa și penultimii în lume!

Ecaterina Andronescu

#101373

Declarația politică se intitulează „Puterea statului – «perdea de fum» pentru o falsă legitimitate”.

De la filozofii contractualismului, precum John Locke, Jean-Jacques Rousseau, Montesquieu, pentru care legătura dintre supuși și conducător era una de încredințare a puterii în scopul garantării libertății individului, până la Max Weber, teoreticianul modernist al statului, pentru care orice putere seduce, încercând „să suscite și să cultive încrederea în propria legitimitate”, lupta pentru supremație în stat a cunoscut cele mai diverse forme.

În opinia sociologului politic italian Norberto Bobbio, „cetățenii, odată ce li s-a încredințat dreptul de a-i alege pe cei care îi guvernează, sunt suficient de bine informați ca să îi voteze pe cei mai înțelepți, mai onești și mai luminați dintre semenii lor”.

L-aș contrazice pe ilustrul sociolog doar printr-o simplă raportare la realitatea imediată, dâmbovițeană. Oricum s-ar prezenta situația relației dintre guvernanți și guvernați, consecințele acestei relații de putere sunt diferite. În cel mai fericit caz, autoritatea, când există consensualismul colectivității care a ales-o prin vot, are posibilitatea să facă să fie respectate legea, norma, conveniența.

În cel mai rău caz, asistăm la o disoluție a puterii, cu toate consecințele ce decurg de aici: schimbarea puterii. După cum se știe, nimeni nu poate fi de acord cu înlăturarea de la putere fără să manifeste opoziție la acest fapt. Regulile stabilite de tine sunt mai bune întotdeauna decât regulile stabilite de alții.

Ceea ce v-am prezentat cât se poate de succint nu este o lecție de științe politice, este doar o încercare a mea de a

lămuri cum stau lucrurile atunci când cineva deține puterea și ce poate face cu ea.

Al doilea lucru care îmi vine în minte când mă gândesc la guvernanții actuali și la puterea lor este imaginea lui Charlie Chaplin din filmul „Dictatorul”, în care marele actor se distrează cu un balon reprezentând globul pământesc, aruncându-l în sus, într-o atitudine de ironizare a ororilor războiului și a paranoiei lui Hitler.

„Este sănătos să râzi de lucrurile cele mai sinistre din viață, chiar și de moarte!”, afirma Chaplin la lansarea filmului său, care a făcut înconjurul planetei din 1940 încoace.

Acel glob pământesc aruncat cu iresponsabilitate, cu maximă nepăsare de către dictatorul aparent neobservat de niciun ochi indiscret mă conduce însă cu gândul la iresponsabilitatea celor care ne conduc astăzi spre prăpastie și, cu tot îndemnul marelui comic, nu este absolut nimic de râs. Nu atât timp cât avem la cârma Guvernului un personaj care face din lecțiile Constituției un fel de „antimaterie” pentru profesorii „repetenți”, care își asumă răspunderea când pe Legea educației, în dispreț față de tot ce înseamnă proceduri parlamentare, când pe Legea salarizării unitare, un alt „monstru” născut mort pe masa unui alt doctor Frankenstein.

De câte ori încercăm să aducem acest Guvern la sentimente mai bune, dacă se poate spune așa, de câte ori atragem atenția asupra neconstituționalității acțiunilor sale, tot de atâtea ori ni se flutură pe dinaintea ochilor spectrul unui FMI care ne poate arunca în faliment ca țară, pentru că nu ne respectăm noi promisiunea de a ține cheltuielile în frâu. Făcând din acest organism financiar internațional Cerberul de la porțile infernului nostru cotidian, Guvernul ne condamnă a priori la disoluție ca stat.

Nimic nu mai funcționează de doi ani încoace. Blocajul instituțional provocat de nerespectarea unei minime reguli a jocului democratic nu pare să-l impresioneze pe domnul Boc. În timp ce două legi absolut neconstituționale stau la rând pentru a fi asumate împotriva interesului nostru național, acum, în preajma Zilei Naționale a României, o a treia lege promisă FMI, Legea bugetului, se anunță la fel de furtunoasă. Se pare însă că triplul sacrificiu pe care suntem îndemnați să-l facem, ca țară, va fi tot în zadar.

Asigurările guvernanților și ale președintelui țării că am depășit vârful crizei și că mai avem puțin până la redresare și creștere economică sunt pure neadevăruri. Avem cel mai scăzut nivel de trai din Uniunea Europeană, potrivit tot unui raport al FMI, și suntem nația „cea mai tristă” din Europa.

Suntem obișnuiți să strângem cureaua, dar să nu ai de înfruntat decât pronosticuri sumbre despre starea națiunii, iată ceva cu adevărat greu de suportat. Am început să pierdem în favoarea altor țări, care încă mai au cum să-i răsplătească pe medici, profesori, în general toată elita intelectualității românești, sătulă să strângă în zadar cureaua. „Exportăm” tineri sub 24 de ani sau, la polul opus, persoane de peste 50 de ani – care sunt remunerate de peste 10 ori mai mult decât aici – în țări în care a fost depășit măcar valul seismic al crizei.

Populația noastră, câtă va mai rămâne aici, are de înfruntat încă vreo câțiva ani buni fenomene sociale extreme printre care: sărăcia, șomajul, sistemul sanitar în colaps, protecția socială precară.

Guvernul însă adoptă politica struțului și a lipsei de reacție la orice comunicat care avertizează că ne aflăm pe marginea prăpastiei.

Cine nu poate fi capabil să înțeleagă folosirea puterii în slujba oamenilor nu mai are legitimitate și trebuie să plece.

Valer Marian

#106655

Declarația politică se intitulează „De ce este ocolită România de China?”.

China a devenit în acest an a doua putere economică a lumii, depășind Japonia și secondând Statele Unite ale Americii. Anul trecut, China a depășit Statele Unite, ca cea mai mare piață auto, și Germania, ca cel mai mare exportator.

Potrivit prognozelor unor prestigioase instituții economicofinanciare, China va deveni în următoarele două decenii prima putere economică a lumii (PricewaterhouseCoopers și Deutsche Bank – în 2020, Banca Mondială – în 2025, Goldman Sachs – în 2027, Institutul Paterson pentru Economie Internațională – în 2030).

În ultimii trei ani, produsul intern brut pe cap de locuitor s-a majorat substanțial în China, ajungând în acest an la 4.166 de dolari și estimându-se că se va cifra la 21.420 de dolari în 2030.

După introducerea politicilor libere de piață, China a ridicat 300 de milioane de oameni din sărăcie. China a înregistrat anul acesta o creștere economică de 10,5%. Exporturile Chinei au depășit anul trecut valoarea de 1.200 de miliarde de dolari. Rezerva valutară a Chinei a ajuns la 2.600 de miliarde de dolari. O zecime din achizițiile internaționale realizate anul acesta aparține firmelor chineze, care dețin 6% din investițiile globale.

Cum se explică ascensiunea economică a Chinei într-o perioadă de gravă criză mondială? Analiștii consideră că dezvoltarea Chinei are la bază folosirea capitalului financiar și a forței de muncă în condiții de eficiență maximă. Rețeta chinezească a constat în atragerea de investiții masive, creșterea productivității și realizarea de investiții substanțiale în educație. În plus, China a demarat o politică de asigurare a resurselor, dezvoltând parteneriate cu investiții de amploare în America Latină, Africa sau Australia, iar, mai recent, în Statele Unite ale Americii și Europa.

China a realizat cele mai mari investiții în America Centrală și de Sud: peste 50 de miliarde de dolari. Cele mai multe investiții chineze în această zonă a atras Brazilia, numai anul acesta cifrându-se la 12 miliarde de dolari. Companiile chineze au cumpărat pachete de acțiuni la compania petrolieră de stat, la cea de electricitate și la minele de fier. Compania „Wuhan Iron & Steel Corp.” va investi 5 miliarde de dolari pentru construirea unei fabrici de oțel în statul Rio de Janeiro, iar constructorul de mașini „Sany Heavy Industry” va construi o uzină la Sao Paolo. Compania „Chongqing Grain Group” a cumpărat 100.000 de hectare în statul Bahia, din nord-estul Braziliei, pentru a cultiva soia.

Cu Venezuela, China a semnat un acord economic conform căruia ar urma să investească circa 28 de miliarde de dolari în infrastructura de electricitate din această țară.

În Africa, China a realizat investiții de peste 40 de miliarde de dolari. Numai în Africa de Sud, Congo și Niger, companiile chineze au investit peste 31 de miliarde de dolari. Beijingul a anulat datoriile a 31 de țări africane și a eliminat taxele de import pentru 190 de produse din 28 de țări de pe continentul african.

În Australia, investițiile chineze au depășit 33 de miliarde de dolari.

Și Orientul Mijlociu a intrat în sfera de interes a Chinei, datorită rezervelor de petrol, investițiile depășind și aici 33 de miliarde de dolari.

În perimetrul fostei Uniuni Sovietice, China a investit peste 11 miliarde de dolari în Kazahstan și aproximativ 6 miliarde de dolari în Rusia, aceste două țări fiind următoarele ținte pentru investițiile chineze, ca urmare a potențialului lor uriaș.

În Statele Unite ale Americii, China a cumpărat obligațiuni guvernamentale americane în valoare totală de 883,5 miliarde de dolari. Anul trecut, companiile chineze au preluat peste 50 de companii americane, iar acum vor să cumpere un pachet de acțiuni la General Motors. Nu mai puțin de 33 din cele 50 de state americane îi îmbie pe chinezi cu diverse facilități pentru a investi în SUA, cu scopul de a crea noi locuri de muncă.

Mai multe companii chineze au cumpărat acțiuni la firmele canadiene care extrag petrol din nisipuri bituminoase.

După modelul african, China se extinde și cucerește acum Europa. În prezent, totalul investițiilor chineze pe continentul european este de circa 40 de miliarde de dolari, în top aflându-se Marea Britanie, cu 8,7 miliarde de dolari, Grecia, cu 7,7 miliarde de dolari, și Elveția, cu 7,2 miliarde de dolari.

În cursul lunii octombrie anul curent, cu prilejul vizitei efectuate de președintele Hu Jintao la Paris, China a semnat acorduri economice de 16 miliarde de euro cu Franța. Și Germania are relații economice speciale cu China.

În ultima perioadă, China a intrat puternic în Europa prin țările de la periferie aflate în impas – Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania și Italia –, pe care le-a sprijinit prin achiziționarea de obligațiuni guvernamentale. Presa internațională a relatat pe larg despre „porțile de intrare” _(gateways_ ) pe care Beijingul le stabilește în Grecia (portul Piraeus) și Italia (portul Neapole).

Pe lângă obligațiunile guvernamentale achiziționate, China investește în Europa în proiecte de infrastructură – autostrăzi în Polonia, un terminal aerian în Italia pentru mărfurile „made în China”, modernizarea unor porturi în Grecia și Italia – și proiecte energetice (turbine eoliene în Spania și Irlanda de Nord).

China dorește să investească, și este așteptată, și în țările din jurul României. Ungaria face eforturi deosebite pentru a atrage investiții chinezești. În Bulgaria mai multe companii chineze vor participa la crearea unei zone economice speciale, model folosit cu succes în Africa. Luna trecută, o platformă chineză de investiții internaționale a anunțat că va investi 500 de milioane de dolari în Republica Moldova, în medicină, în construcții și în sectorul vinicol. În România nu se anunță nicio investiție chineză de amploare. În perioada postcomunistă, valoarea investițiilor chineze în țara noastră s-a cifrat la (doar) 384 de milioane de dolari.

De ce ne ocolesc investițiile chineze, în contextul asaltului declanșat de China asupra Europei? De ce România nu poate fructifica ascensiunea economică a Chinei pe plan mondial? De ce nu capitalizează țara noastră o relație mai veche și specială cu China?

După cum se știe, într-un context de politică externă mai independentă, România a fost un mediator între Republica Populară Chineză și URSS, în anii ’60, și între Statele Unite ale Americii și Republica Populară Chineză, în anii ’70 ai secolului trecut. România a fost considerată de China drept țara cea mai apropiată din fostul lagăr comunist european, atât sub conducerea lui Mao Zedong, cât și sub cea a lui Deng Xiaoping. Relația cordială cu China s-a păstrat și după răsturnarea regimului comunist în România, mai ales în timpul guvernărilor PSD, la aceasta contribuind și faptul că fostul președinte Ion Iliescu a fost coleg de studenție la Institutul Hidroenergetic din Moscova cu fostul premier chinez Li Peng. În cursul deceniului trecut, în momente de dificultate, Banca Națională a României a solicitat și a primit sprijin din partea Băncii Centrale a Chinei.

În ultimii ani, din false pudori față de statele din NATO și din Uniunea Europeană, am evitat stabilirea unor relații economice de amploare și de lungă durată cu China, și acum, în condițiile în care statele mari din Uniunea Europeană se află într-o cursă furibundă pentru a capta atenția Chinei în vederea realizării unor parteneriate economice, la București nu se face nimic pentru a atrage investiții chineze de amploare.

Vina aparține deci guvernanților de la București, care, de-a lungul ultimelor două decenii, se pare că nu au înțeles dimensiunea și semnificația creșterii economice din Asia, îndeosebi potențialul enorm al Chinei, care putea și poate servi intereselor de dezvoltare ale României.

Am ratat startul, dar nu este prea târziu. China poate ajuta economia României, mai ales în actualul context de criză gravă, cu investiții majore îndeosebi în infrastructură, în hidroenergetică și în agricultură. Trebuie să avem curajul și știința de a o atrage spre țara noastră.

Șerban Constantin Valeca

#114763

Declarația politică este intitulată „Acei sfetnici care nu au avut, nu au și nu vor avea de-a face cu cercetarea românească”.

## Doamnelor și domnilor senatori,

În urmă cu două săptămâni am susținut în fața dumneavoastră o declarație politică intitulată „Cercetarea românească, Cenușăreasa de serviciu – condamnată la dispariție”. În respectiva declarație politică vă atrăgeam atenția asupra unei tendințe globale de reconsiderare a rolului cercetării și educației în societate. Aminteam atunci că președintele Franței, Nicolas Sarkozy, consideră cercetarea științifică „o armă majoră împotriva crizei” și că toate țările europene importante, dar și SUA, au investit și investesc

sume importante în cercetare în perioada de criză economică, deoarece tehnologiile noi obținute în urma cercetării pot relansa economia.

De asemenea, mai atrăgeam atenția guvernanților că nu numai democrațiile cu tradiție pun mare accent pe educație și cercetare, și țări la care ne-am fi așteptat poate mai puțin tratează cu maximă atenție aceste domenii. Potrivit unui raport al ONU, în Iran, anul trecut, numărul absolvenților de studii superioare a fost de 81.000, față de 10.000 în anul 2000, iar India va crea 30 de noi universități.

Stimate colege și stimați colegi,

Astăzi aș vrea să vă atrag atenția asupra modului în care cercetarea științifică este tratată în zilele noastre, precum și în cadrul Proiectului Legii educației.

Acest fapt a fost semnalat și de sindicatul de ramură – FSLCPR (Federația Sindicatelor Lucrătorilor din CercetareProiectare din România), cu ocazia Zilei Cercetătorului Științific și Proiectantului din România, deoarece s-a încălcat atât legislația internă, cât și cea europeană, prin includerea cercetării științifice-dezvoltării tehnologice în Proiectul Legii educației naționale și prin promovarea unei definiții aberante (în contradicție cu Declarația de la Bologna, Leuven – 2009 și Raportul Eurydice din 2009): „Cercetarea științifică universitară include cercetarea științifică propriu-zisă, creația artistică și activitățile specifice performanței sportive” – pagina 131, paragraf (13) din Lista definițiilor, termenilor și expresiilor utilizate în cuprinsul legii.

Totodată, se arată că această definiție vine în contradicție și cu definițiile referitoare la domeniul cercetării științifice acceptate la nivel internațional și european, ce se ghidează după definițiile și reglementările din Manualul Frascati.

Considerând că poate respectivele formulări din Legea educației nu au fost făcute intenționat, ci doar din necunoaștere, îi voi prezenta domnului ministru Funeriu definițiile corecte și admise internațional:

„Cercetarea și dezvoltarea experimentală (C&D) cuprind activitatea creativă realizată pe o bază sistematică pentru a crește depozitul de cunoștințe al omenirii, al culturii și al societății, precum și utilizarea acestui depozit pentru crearea de noi aplicații.

C&D este un termen care acoperă trei activități: cercetare fundamentală, cercetare aplicată și dezvoltare experimentată.

Cercetarea fundamentală este activitatea experimentală și teoretică realizată în special pentru dobândirea de noi cunoștințe pe baza fundamentului realizat din fenomenele și faptele observabile, fără a se avea în vedere o anumită aplicabilitate sau utilizare.

Cercetarea aplicată este, de asemenea, investigarea originală, realizată pentru dobândirea de noi cunoștințe. Cu toate acestea, este direcționată în special către un scop sau un obiectiv specific.”

Ca urmare, atrag atenția Guvernului României că cercetarea aplicată și dezvoltarea experimentală nu trebuie stopate (prin dezorganizare și nefinanțare), mai ales în perioade de criză, când noile soluții tehnologice pot produce efecte economice pozitive. Totodată, doresc să atrag atenția domnului prim-ministru asupra faptului că cercetarea românească are două legi de bază, care sunt compatibile atât cu reglementările internaționale și europene, cât și cu dezvoltarea tradițională a acestui domeniu în țara noastră.

De aceea, consider că inițierea unor modificări legislative de către „sfetnici” care nu au avut, nu au și nu vor avea de-a face cu domeniul CDI românesc este total lipsită de logică. Vă mulțumesc.

Florin Constantinescu

#119018

Declarația politică se intitulează „Sub ocrotirea unui stat dezinteresat, îmbătrânim stând la ghișee”.

Doamnelor și domnilor,

Stimați colegi,

Săptămâna trecută a fost dat publicității un studiu, „Paying Taxes”, care analiza numărul de taxe și impozite pe care le plătesc contribuabilii și numărul de ore pe care le pierd stând la cozi.

Față de raportul din 2009, în România se constată un oarecare regres. În general, costul impozitelor a scăzut în medie cu 5%, timpul necesar respectării obligațiilor fiscale, cu o săptămână și numărul plăților, cu aproape patru.

Așadar aproape 60% din statele lumii au realizat reforme fiscale, în timp ce România pierde patru locuri în clasamentul ușurinței cu care se plătesc taxele și impozitele. În ciuda comasării sau anulării, anul trecut, a aproape 200 de taxe și tarife parafiscale, contribuabilii români petrec tot mai mult timp la ghișee.

România se clasează pe locul 151 din 183 de economii analizate, în funcție de ușurința cu care se plătesc taxele. Există un număr extrem de mare de plăți de taxe și impozite: nu mai puțin de 113 plăți pe parcursul unui an, din care 84 se referă la plățile aferente contribuțiilor sociale. Nu există un sistem electronic de plăți funcțional.

Poziția țării în a doua jumătate a clasamentului nu se datorează numai sistemului fiscal din România, ci și reformelor fiscale implementate de alte țări.

Numărul de ore necesare pentru conformarea cu legislația fiscală a crescut în ultimul an de la 202 ore, anul trecut, la 222 de ore în raportul de anul acesta. Acest lucru se datorează, în principal, introducerii unor reglementări mai anevoioase în ceea ce privește contractele de muncă, precum și noilor reglementări privind plata impozitului pe profit.

Majorarea TVA de la 19% la 24%, împreună cu introducerea unor noi reglementări privind plata TVA, o majorare a taxelor locale (de exemplu, taxa pe autovehicule, taxa pe emiterea de certificate, notificări și autorizații de publicitate), precum și introducerea unui sistem nou de penalizare pentru întârzieri în plata taxelor nu au făcut decât să mărească numărul de ore pe care contribuabilul român îl petrece la cozi pentru a-și plăti taxele.

## Stimați colegi,

Liderii puterii ne-au pregătit în repetate rânduri pentru introducerea sistemului online de plăți, dar am rămas pregătiți, fără existența unui astfel de sistem.

Da, încă suntem în criză și este adevărat că lipsa de viziune ne împiedică să ieșim.

Da, avem cel mai incompetent Guvern de după ’89 încoace și este adevărat că gestionarea proastă a resurselor este cel mai înjositor act pe care îl face.

În sectorul privat lucrurile au stat prost anul trecut, iar în acest an stau și mai prost. Situația nu este roz deloc, iar responsabili pentru dezastrul României sunt guvernanții care au frâiele puterii în mână și nu fac nimic pentru redresarea economiei.

Dacă anul trecut România se situa pe poziția 149 din 183 de țări la capitolul „Plăți de taxe și impozite”, anul acesta România se situează pe locul 151.

Degeaba ne îmbată cu apă rece puterea. Degeaba ascultăm despre modernizarea statului, despre reformă în toate domeniile, despre relansare economică, despre debirocratizare sau competitivitate.

Așa cum precizam și cu ocazia publicării raportului de anul trecut, ar fi bine dacă stimații guvernanți și-ar da seama de impactul negativ pe care îl are numărul de taxe și impozite asupra mersului economiei și dacă, măcar în al doisprezecelea ceas, ar pune capăt statului la coadă. Vă mulțumesc.

Mihăiță Găină

#122569

Declarația politică se intitulează „De-a hoții și vardiștii”. Poliția Română, în ultimele săptămâni, numai „siguranță și încredere” nu a transmis. A fost nevoie de un asasinat în plină stradă, rupt din mafia Neamțului, pentru ca mai-marii Poliției să își arate adevăratele obiceiuri deprinse de-a lungul anilor.

Sacrificiul de sărbători a fost realizat mai devreme, Ignatul fiind resimțit deja când Șoric a fost eliberat din funcție, asezonat cu Tobă și Fătuloiu. Tabloul din ograda internelor capătă imaginea „reformei” mult trâmbițate de glasul puterii.

Cutremurul din minister, pare-se, are epicentrul în Capitală. Mitingul polițiștilor, organizat la jumătatea lui septembrie, a făcut să vibreze corzi ale lirei prezidențiale.

Asasinarea lui Gheorghiță Mararu a fost picătura decisivă în „vărsarea” lacrimilor la nivelul mai-marilor din IPJ Neamț.

Și la București apele s-au tulburat, cu răfuieli la scenă deschisă și cu presupuse tentative de mituire neelucidate încă.

Lacrimile vărsate de comisarul Șoric la anunțarea morții lui Mararu, discursurile „emoționante” și mesajele transmise în engleză pentru diferitele televiziuni zdruncină încrederea cetățeanului de rând în sistemul administrației și internelor.

Alarmant este faptul că a fost nevoie de un astfel de eveniment pentru a fi descoperite gravele abateri de la atribuțiile de serviciu ale comisarului-șef Aurelian Vasea Șoric.

De asemenea, situația subordonaților lui Șoric, care l-au aplaudat cu frenezie pe când șeful IPJ Neamț își juca rolul de victimă în contextul morții prietenului și vecinului său, ridică un important semn de întrebare: unde este moralitatea oamenilor care asigură apărarea și protecția cetățeanului român? Conform așteptărilor, după demiterea comisarului-șef, toți au șters cu buretele devotamentul suprem manifestat față de superiorul lor ierarhic.

În toată țara, apele murdare în care se scaldă cei care pretind aureolarea contribuie la închegarea peisajului demoralizator al neamului.

În București, episodul mitei de pe malul Dâmboviței n-are nici eroi, nici personaje demne de idolatrizare. Domnul Fătuloiu a căutat eroizarea, dar nu s-a ales decât cu scoaterea la lumină a războiului de putere de la vârful Ministerului Administrației și Internelor. „De-a hoții și vardiștii” se joacă mai-marii Poliției sau doar „de-a vardiștii”... Ajuns în această situație la care nu se aștepta, a promis, pe modelul lui Lăpușneanu: „De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu!”

Încrederea bietului român în instituțiile statului, care și așa era fragilă și zdruncinată, s-a prăbușit. Apogeul disprețului față de tot ce înseamnă „să trăiești bine”, în „siguranță și încredere”, a fost atins acum, în prag de sărbătoare națională.

Emilian Valentin Frâncu

#125325

Declarația politică este intitulată „După un an de navigare, marinarul duce România spre Triunghiul Bermudelor”.

## Stimați colegi,

Comemorăm în aceste zile un an de la alegerile din noiembrie – decembrie 2009. Nu am greșit folosind acest termen funerar, pentru că României, pe 6 decembrie, trebuie să i se pună o piatră tombală pentru a aminti de acest trist eveniment.

România, după un an de zile de la acel moment, se prezintă ca o țară în derivă. Au apărut iarăși cozile foamei, pensionari care, în disperarea lor, dau năvală în piețe, la inaugurări, pentru a-și lua două felii de parizer în buzunar. Vă amintiți, cred, imaginile triste de la Vaslui sau Baia Mare, acele mese ale disperării de tip bufet suedez.

Acum, bugetarii își reeșalonează cheltuielile pentru a putea păstra apartamentul cu două camere luat prin credit ipotecar.

Da, stimați colegi, știați că marea majoritate a dascălilor sau a medicilor debutanți a reușit, prin bancă, să-și achiziționeze, în ultimii patru ani, în urma unui credit pe 35 de ani, un apartament construit în anii ’70, cu două camere, nedecomandat?

Asta e România care nu se vede, o Românie a secondhand-ului. Șapte din 10 femei se îmbracă la mâna a doua, din păcate, multe sunt profesoare sau medici. 6 din 10 bărbați muncesc 16-18 ore pe zi pentru un venit cât de cât de supraviețuire. Copiii lor nu mai beneficiază de atenție parentală și Guvernul Boc – altă trăsnaie – dorește să-i vadă lipsiți de iubirea familiei de la vârsta de un an. Nervozitatea a crescut, rata divorțurilor este din ce în ce mai mare, familiile monoparentale s-au înmulțit.

Asta este România lui Traian Băsescu, o Românie învinsă, nu una de învingători. Sau învingătorii poartă portocaliu și violet la piept.

România second-hand își ucide elevii pe stradă, lângă școală, își vede sfâșiate persoanele vârstnice de câinii

vagabonzi hămesiți, scoate mafioții la vedere și ne oferă filme horror prin cafenele, la Piatra-Neamț.

România nu mai are respectul de sine, este o fată frumoasă îmbrăcată în zdrențe și cu riduri, îmbătrânită la termen.

S-au înmulțit cei care caută prin pubele și nu mai sunt antologicii cerșetori, sunt oamenii care aveau cândva un loc de muncă. Au rămas fără el și depresia i-a învins.

Când privești acest spectacol de iarmaroc, normal că bucuria lui Emil Boc, cel care a tăiat panglica unei poteci de 10 kilometri de drum cu patru benzi, ți se pare firească. De la noaptea marii fraude, nu ne-am mai revenit, nu mai avem repere.

Suntem o țară bolnavă și dezorientată, busola e stricată, iar marinarul a deviat de la traseu și ne duce pe toți în Triunghiul Bermudelor... spunând că ne așteaptă paradisul.

România se îndreaptă spre un colaps moral și un faliment nepermis.

După un an de „domnie” a lui Traian Băsescu, suntem săraci, ne mor copiii pe stradă, se împușcă mafioții, doamnele și-au pierdut cochetăria, bărbații speranța, iar familiile se destramă. Este un șoc din care ne va fi foarte greu să ne revenim, striviți de bolizi conduși de ciocoii moderni sau agresați de grupuri organizate de derbedei.

Boala numită „Băsescu și PDL” va cere ani buni de convalescență, dacă o mai apucăm. Dar este necesar. Eu nu vreau să fiu purtat pe mare de un marinar care și-a pierdut busola către Triunghiul Bermudelor.

Nu ar fi mai bine să se ducă numai ei și să revină peste o sută de generații? Poate abia atunci ar mai putea fi crezuți.

Minerva Boitan

#128759

Declarația politică este intitulată „Traian Băsescu – între jocuri de imagine și ultimatumuri către politicieni”.

Stimați colegi,

Președintele tuturor românilor, adică Traian Băsescu, ne avertiza, zilele trecute, într-un discurs susținut la Banca Națională a României, că „nu ne mai putem lăsa păcăliți la nesfârșit de iluzii” și că „românii trebuie să se obișnuiască”: ori muncesc bine și trăiesc bine, ori, dacă nu, atunci să se învețe minte – dacă muncesc mai puțin, vor trăi mai puțin bine!

Și, pentru a nu știu câta oară, domnul Băsescu și-a îndreptat degetul amenințător către clasa politică „iresponsabilă”, care, nesocotind interesul național, obstrucționează cu rea-credință modernizarea statului, adică procesul la care „s-au înhămat” cu sârg Domnia Sa și Guvernul condus de invincibilul Emil Boc.

Dar cea mai halucinantă afirmație a lui Traian Băsescu a fost cea conform căreia un președinte și 15 miniștri nu pot scoate țara din criză. Cu alte cuvinte, românii, adică aceia cărora li s-au tăiat salariile și pensiile și care sunt puși la zid pentru vina de a fi luat credite de la bănci – da, ați înțeles bine! –, românii sunt nu numai răspunzători pentru situația dezastruoasă în care a ajuns țara, dar au și obligația de a o scoate din criză!

Asemenea aberații nu pot fi auzite, vă asigur, niciunde în Europa, indiferent de dimensiunile crizei. Într-o Românie în care „dictatura nonvalorii” a devenit politică de stat, în care nerecunoașterea meritelor adevăraților profesioniști îi împinge pe cei mai mulți în afara țării, Traian Băsescu are îndrăzneala de a face critici la adresa calității muncii.

Într-o Românie în care locul inteligenței este ocupat de semidocți și șpăgari, iar locul profesioniștilor este alocat clienților politici, în timp ce bunul-simț este sugrumat de aroganță, iată că tocmai principalul vânzător de iluzii – președintele – ne avertizează să nu-i mai păcălim pe oameni. Asta da onestitate!

## Doamnelor și domnilor senatori,

Acest ultim discurs al domnului Băsescu este încă o mostră de ipocrizie, de lipsă de respect și considerație față de inteligențele acestei țări și, nu în ultimul rând, de sfidare la adresa acelor români care i-au acordat votul, pentru că a veni, după șase ani de mandat, să aduci reproșuri politicienilor „iresponsabili”, mai precis celor din opoziție, sau moderatorilor de televiziune pentru faptul că, vezi Doamne, livrează cetățenilor informații tendențioase, în timp ce Guvernul Boc trudește din greu pentru interesul național, mi se pare o atitudine nedemnă de un șef de stat.

Este inadmisibil ca, după ce cotele de încredere ale președintelui și Guvernului său marionetă au scăzut la un nivel dramatic, să ai îndrăzneala să-i acuzi pe alții pentru propriile tale neputințe.

Criza din România a atins un nivel alarmant tocmai din cauza managementului dezastruos al lacheilor politici ai domnului Băsescu. De aceea, în această competiție a nonvalorilor doar clienții pedeliști se simt confortabil, în timp ce profesioniștii, oamenii onești sunt marginalizați și, cum bine se știe, aleg să plece din țară. Cei rămași nu au altă variantă decât de a fi în continuare umiliți și dați la o parte. Ca să nu mai vorbim despre imaginea externă lamentabilă pe care o are România la ora actuală, generată tocmai de principalul responsabil cu acest domeniu, adică Traian Băsescu. Dar cum putem să avem o politică externă de calitate, când șeful diplomației românești declară că îi este foarte greu să-și reprime unele impulsuri în prezența unei anumite doamne?! Oare acestea or fi și preocupările celorlalți miniștri de externe din Uniunea Europeană? Greu de crezut.

În încheiere, mi-aș îngădui și eu, în calitate de parlamentar ales prin vot uninominal, să adresez un avertisment domnului Băsescu și yesmenilor săi: dacă mai continuați pe drumul acesta, s-ar putea ca statul, țara pe care vreți s-o modernizați, să nu mai aibă prea mulți locuitori!

Cornel Popa

#132712

Declarația politică se intitulează „Drumuri finalizate ba în 2011, ba în 2020”.

## Stimați colegi,

Chiar de la această tribună v-am vorbit în nenumărate rânduri despre drumurile din Bihor, despre necesitatea modernizării tronsoanelor care fac legătura cu Ungaria, cu Europa, cu restul lumii civilizate.

Am făcut demersuri către foștii miniștri ai transporturilor, le-am reluat, încă trimit solicitări de informații în legătură cu stadiul lucrărilor de asfaltare și voi continua să fac acest lucru, pentru că Bihorul merită orice efort pentru a beneficia de drumuri pe care să se poată circula fără teama de a-ți strica autoturismul, fără riscul de a te autoaccidenta.

Aflați că în toată această perioadă am putut constata lipsa armonizării politicilor de transport, lipsa continuității lucrărilor de asfaltare sau de consolidare a drumurilor publice, mai exact, ce se construiește astăzi, nu mai este continuat mâine și lucrările începute de un ministru sunt abandonate de următorul, zonele respective rămânând chiar și mai bine de un an de zile tot la faza incipientă de șantier.

Dacă vreți un exemplu clar, vă pot vorbi despre variantele de ocolire ale localităților bihorene Aleșd și Ștei, de fapt Beiuș, Ștei, Vașcău, despre care ministrul Berceanu m-a asigurat că vor începe în martie 2011, dar despre care aflu că termenul probabil de finalizare este 2030. Credeți-mă că, în aceste condiții, nu mai știu oamenii când încep excavatoarele să lucreze. Ce să mai vorbim despre viitorul zonelor respective, care au șansa la dezvoltare în funcție de aceste lucrări de infrastructură... Totul stă sub semnul hazardului și al întâmplării.

Privite din această perspectivă, demersurile mele par, într-adevăr, luptă cu morile de vânt, iar atunci când am impresia că am câștigat, constat că a intervenit ceva nou sau că banii s-au alocat altor lucrări. Și totuși, acum solicit începerea și finalizarea unor lucrări finanțate din bani europeni. Oare nici în această variantă nu vom reuși să avansăm cu modernizarea infrastructurii noastre pentru a circula în condiții civilizate?

Vă mulțumesc.

Marius Petre Nicoară

#134835

Declarația politică este intitulată „Românii trebuie «să muncească bine»”.

Declarațiile prezidențiale nu mai surprind, pentru că suntem cu toții obișnuiți cu exagerările și ieșirile în decor ale președintelui Traian Băsescu, însă cea referitoare la faptul că vom trăi bine dacă muncim bine a fost chiar o lovitură sub centură.

Am vorbit cu tinerii din colegiul meu, care s-au plâns în primul rând de lipsa locurilor de muncă. Am primit în audiențe oameni la 40, 45 de ani. Tot despre faptul că nu-și găsesc un serviciu mi-au vorbit. Concedierile sunt un subiect prezent mereu pe agenda publică... Este, așadar, evident că nu în faptul că oamenii nu muncesc bine stă problema, ci în politica ocupațională din România.

Nu se preocupă guvernanții de încurajarea mediului privat să facă angajări, așa cum nu stimulează în niciun fel economia, pentru a duce la crearea de noi locuri de muncă. Și atunci, unde să încadrez declarația prezidențială? La categoria „gafe” sau la categoria „nu-mi pasă ce declar”?

În orice caz, este o nouă sfidare, cu atât mai mult cu cât președintelui i se pare normal să scadă salariile românilor sau să fie dați afară, dar tolerează noi și noi angajări în propria administrație sau în cea a Guvernului protejat de Domnia Sa.

La Cancelaria Primului-Ministru se dau prime, salarii frumoase și alte stimulente, se dau mașini consilierilor proaspăt angajați și se cheltuiesc sume impresionante de bani, dar tot de acolo, de la Palatul Victoria, vine și renumitul „strângeți cureaua!”.

Constat, încă o dată, că trăim în două țări diferite: una în care criza este încă în putere maximă, în care oamenii sărăcesc, iar alta este cea a membrilor de partid aflați la putere, cu privilegii „nesimțite”, ca să folosesc termenul premierului.

Mă întreb ce va fi când cele două Românii se vor confrunta. Deocamdată, doar răzbat ocazional știri dintr-o parte în alta, aducând și mai multă amărăciune în viața celor care nu mai au unde să mai strângă cureaua.

Vă mulțumesc.

Dan Radu Rușanu

#136864

Declarația politică se intitulează „Educația – pe culmile disperării”.

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Am citit cu interes Proiectul Legii educației naționale și am constatat că pe hârtie ați descoperit soluțiile pentru eradicarea problemelor școlii românești, dar în realitate ele persistă și se amplifică algoritmic.

De ce? De ce avem școli insalubre? De ce nu există punți de comunicare între profesorii tineri și cei vârstnici? De ce avem elevi semianalfabeți? De ce avem programe stufoase pentru liceu? De ce profesorii nu stăpânesc tehnicile moderne de predare? De ce investiția în resursa umană se face superficial?

O reformă adevărată presupune identificarea motivelor reale și eliminarea confuziilor privind responsabilitatea profesorilor, elevilor, părinților pentru eșecul evident al învățământului național. De asemenea, ar trebui să promoveze capacitatea de inovație din România, să așeze România în rândul țărilor ce atrag la studii tineri din alte țări, să conducă la creșterea nivelul cultural al populației țării, să pună în centrul atenției valorile morale, să asigure coerență și să stabilizeze sistemul de învățământ.

Proiectul Legii educației din 2010, inițiat de actualul Guvern PDL, nu promovează un sistem de învățământ modern, suplu, eficient și fezabil. Este un proiect peticit, lipsit de viziune, fiind mult sub nivelul nevoilor României actuale. De asemenea, rămâne defazat în raport cu abordările care se practică în Europa de astăzi.

În proiect sunt lucruri inovatoare și atrăgătoare, ca de exemplu: învățământul centrat pe competențe, evaluarea pe bază de portofoliu, evaluarea prin aspecte transcurriculare, învățământul special integrat, educația permanentă, dar niciuna dintre soluții nu este fundamentată, ceea ce riscă să ducă la neînțelegeri și greutăți insurmontabile în aplicare.

În sistemul de învățământ preuniversitar este necesară întărirea statutului social al învățătorului (institutorului) și al profesorului. În sistemul universitar nicio lege nu își va

produce efectele dacă nu se va ține cont de nevoile existente pe piața muncii. De asemenea, educația nu se va reforma dacă nu se va promova dezvoltarea competențelor sociale ale elevilor, iar elevul nu va fi încurajat să pună accent pe preocuparea de sine și dezvoltarea intelectual-morală personală.

Proiectul educației 2010 va promova în România un învățământ înregimentat, mai birocratizat ca oricând după 1989, pe care caută să îl controleze tot felul de „experți” de mâna a șaptea și de politruci anacronici, prin politizarea sistemului de învățământ, începând cu numirea directorilor de școală, respectiv a rectorilor universitari, pe criterii netransparente.

Totuși, trebuie evidențiat faptul că această generație de elevi a suportat impactul generat de schimbarea curriculară haotică și necoerentă, de modificări de programe repetate, de manualele școlare alternative, care nu s-au ridicat nici măcar la nivelul celor anterioare. Acești cetățeni în devenire sunt victimele destructurării statului și a instituțiilor naționale.

Degradarea învățământului românesc are la bază și cauze de natură materială: subfinanțarea continuă și progresivă. Intențiile bune ale Pactului național pentru educație, operă a specialiștilor consultați, au fost rapid uitate de politicienii beneficiari ai exercițiului de imagine.

Domnule ministru,

Dacă vreți să rămâneți în istoria învățământului ca un ministru de referință și de succes, vă propunem să acceptați ideea că o reformă a învățământului impune acțiuni și decizii responsabile, începând de la cel mai înalt nivel administrativ, până la profesorul care pune o notă, acordă o sancțiune sau un premiu, și să retrageți pseudoproiectul de lege inițiat. Vă mulțumesc.

Mario Ovidiu Oprea

#140658

Declarația politică este intitulată „1 Decembrie – Ziua națională a tuturor românilor”.

Peste două zile vom sărbători Ziua Națională a României, consacrată astfel, în 1990, pentru a celebra cel mai de seamă eveniment din istoria noastră națională: Unirea cea Mare de la 1 decembrie 1918, înfăptuită la Alba Iulia, prin care toate provinciile istorice românești s-au regăsit, firesc, între granițele unuia și aceluiași stat național întregit.

Peste toate discuțiile și opiniile mai mult sau deloc justificate ce se fac auzite, periodic, de două decenii și ceva încoace, despre cât de nimerit este ca românii să-și serbeze Ziua națională la 1 decembrie, un fapt rămâne de necontestat: Unirea realizată la 18 noiembrie – 1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei României și, totodată, arcul de boltă al unui îndelungat proces istoric, desfășurat în arealul carpato-pontic-dunărean, practic, Unirea fiind fericita împlinire a unui deziderat fierbinte al locuitorilor autohtoni și majoritari, locuind în vatra Daciei străbune.

Nu este, aici și acum, momentul de a evoca întreaga devenire a istoriei românești care a precedat epocala înfăptuire de acum 92 de ani. Trebuie însă a fi amintit, chiar și în grabă, faptul că Unirea cea Mare ar fi fost de neconceput fără pasul anterior, Unirea (zisă cea Mică) de la 24 ianuarie 1859, când, cum prea bine se știe, sub sceptrul lui Alexandru Ioan Cuza, Moldova și Țara Românească au constituit statul modern român. După cum, la fel de rezumativ, să nu uităm că până la Alba Iulia românii au parcurs un drum nu lipsit de dificultăți și sacrificii, multe și dureroase – în contextul dramatic al ultimului an din Primul Război Mondial, în care țara intrase în 1916 cu scopul declarat al realizării întregirii –, drum materializat prin actul de unire a Basarabiei (răpită în 1812 de Imperiul Țarist) la 27 martie – 9 aprilie 1918, respectiv prin cel de unire cu țara-mamă a Bucovinei (înglobată în 1775 de Imperiul Habsburgic) la 15–28 noiembrie 1918.

În acest fel, Marea Adunare populară și reprezentativă de la Alba Iulia a sancționat în mod plebiscitar voința și dorința unei întregi suflări românești. Acolo, în fosta cetate a Bălgradului, cea care fusese martora primei uniri, de la 1 noiembrie 1599, a provinciilor istorice românești sub Mihai Viteazul, 1.228 de delegați oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 de comitate românești, delegați reprezentativi pentru toate păturile sociale, toate interesele și toate domeniile de activitate spirituală și materială naționale, au consacrat, prin adoptarea Rezoluției de unire, citită de Vasile Goldiș, ultimul și decisivul pas al înfăptuirii României Mari.

Sistemul tratatelor de pace semnate în 1919–1920, la capătul Marelui Război, nu a făcut altceva decât să ratifice și să recunoască, pe plan internațional, actul de dreptate istorică pentru românii regăsiți, în sfârșit, între fruntariile unuia și aceluiași stat național. Și chiar dacă România Mare (înfăptuită sub regele Ferdinand I, pe bună dreptate rămas în conștiința colectivă ca Întregitorul, și de marele om politic liberal Ion I.C. Brătianu) nu avea să dureze decât 22 de ani – dispariția ei fiind urmarea unui concurs de împrejurări internaționale și interne din care nu lipsesc culpele, unele foarte apăsate, ale factorilor de decizie politică din tragicul an 1940 –, semnificația evenimentului grandios de la 1 decembrie 1918 rămâne neștirbită, în ciuda tuturor avatarurilor și vicisitudinilor istorice de care românii au avut parte de atunci și până în zilele noastre.

Așadar, cinstind cum se cuvine memoria generațiilor de la vlădică la opincă, care au transpus în realitate o aspirație națională fără egal, să ne bucurăm cu toții de Ziua națională, urându-i României, din adâncul sufletelor noastre, la mulți ani!

Vă mulțumesc pentru atenție.

Vasile Nedelcu

#144554

Declarația politică se intitulează „Fruntași la TVA, codași la măsuri de relansare economică”.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Am tot auzit pe la televiziuni că România este codașă în toate statisticile. Am descoperit însă un capitol la care ocupăm locul doi în Europa – nivelul TVA.

Da, sunt ironic, dar este o ironie amară. Țara noastră – care are de aproape o jumătate de an o cotă a TVA de 24% –

este depășită în clasament doar de Suedia, Danemarca și Ungaria, care au cu un procent mai mult.

Însă putem compara noi economia și nivelul de trai din aceste țări cu ale noastre? Nu, bineînțeles că nu. Și tocmai de aceea, astăzi voi dezvolta atent problema taxei pe valoarea adăugată din România, dar și efectele creșterii acesteia.

Deși din cauza crizei economice mai multe țări europene au majorat TVA-ul, România este campioană la saltul făcut – 5 procente!, Grecia, o țară greu încercată în această perioadă, de exemplu, a operat o creștere de 4 procente, însă în două etape, Spania – două procente, iar Finlanda a crescut TVA-ul de la 22% la 23%. Și Marea Britanie a decis să majoreze această cotă de la 17,5% la 20%, însă noua taxă se va aplica abia de la anul.

Singura țară care ne-a copiat și a crescut TVA tot cu 5% este Ungaria, care în 2009 a trecut de la o cotă de 20% la una de 25%, aceasta fiind și cea mai mare din Europa. Însă Ungaria are un TVA de 18 procente la alimente! La polul opus se află Cipru și Luxemburg, unde valoarea TVA se situează la 15 procente.

Mai mult, spre deosebire de Irlanda, Belgia, Portugalia, Cipru sau Polonia, noi nu avem TVA diferențiat pentru alimente, și uite așa s-a ajuns în situația în care la noi ouăle costă cu 50% mai mult decât în Cehia și Slovenia și dublu față de Bulgaria, laptele e de patru ori mai scump decât la vecinii bulgari, dar ne lăudăm și cu cea mai scumpă carne de porc, dacă vom compara prețul de la noi cu cel din Bulgaria, Slovacia și Cehia, motiv pentru care aceste produse care vin de pe piața UE ocolesc România și vin prin alte țări precum Bulgaria sau Polonia, care au TVA-ul mult mai mic.

Singurul efect este că producătorii români sunt lăsați la o parte. Taxele mult prea mari și condițiile mult prea severe fac ca producătorii autohtoni să nu își poată vinde marfa, iar străinii să-și aducă produsele la noi ocolind România.

Personal, susțin ideea că și noi ar trebui să urmăm acest exemplu al TVA-ului diferențiat pentru alimente, însă acest lucru ar trebui să se facă după o analiză amănunțită și o simulare privind efectele asupra bugetului de stat, precum și asupra efectelor scăderii acestei cote asupra prețului alimentelor. Nu acum însă, pentru că nu ne permitem financiar, însă în 2011 acest aspect ar trebui să fie o prioritate pentru noi.

Să nu uităm că, în tot acest timp, țara noastră menține un TVA de 5% pentru imobiliare și în turism, taman în domeniile în care există cea mai mare evaziune fiscală.

Observați că Bulgaria stă bine. Am intrat deodată în Uniunea Europeană și logic ar fi fost să avem același parcurs, dar nu s-a întâmplat așa. În timp ce ei se dezvoltă tot mai mult, datorită prețurilor mici și turismului bine pus la punct, noi ne afundăm tot mai mult și împovărăm cetățenii din punct de vedere financiar.

Așa că, dragi colegi, pe ultima sută de metri, fac un apel la dumneavoastră: haideți ca măcar acum, în al doisprezecelea ceas, să lăsăm deoparte luptele politice și să găsim soluții concrete. Haideți fiecare cu idei, haideți să ne așezăm la masa discuțiilor și să punem la punct un plan bun de relansare economică. Altfel, în loc să urmăm exemplul vecinilor bulgari, vom ajunge să călcăm pe urmele Greciei.

Sorin Serioja Chivu

#148228

## Dragi români,

„Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut, ci mai ales iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de țară.” (Mihai Eminescu)

An de an, românii și România au o zi în care putem să reflectăm cine suntem și ce vrem, o zi în care ne putem cinsti valorile și o zi în care putem învăța să spunem: „Suntem mândri de a fi români!”.

Ziua de 1 Decembrie este momentul în care trebuie să luăm în considerare ceea ce reprezintă cu adevărat prioritatea noastră ca popor: identitatea națională, prin urmarea interesului național și îndepărtarea o dată pentru totdeauna a intereselor personale și de grup.

Trebuie să fim cu toții conștienți că trebuie să ne apărăm identitatea și valorile.

Ziua Națională a României nu înseamnă parada vorbelor mari și a omagiilor prin depunerea de coroane. Această zi înseamnă sau ar trebui să însemne scufundarea în ceea ce noi avem mai prețios – spiritul nostru național. Parada vorbelor ar trebui să devină parada spiritului românesc, singurul care ne-a oferit istorie și ne va oferi și viitor.

Ziua Națională a României este sărbătoarea tuturor românilor, a strămoșilor noștri, a noastră, indiferent unde ne aflăm, și a copiilor și nepoților noștri. Cu toții trebuie să fim conștienți că numai prin solidaritate și încredere putem să ne păstrăm identitatea națională – piatra de temelie a oricărei țări.

Trebuie să învățăm lecția responsabilității și trebuie să fim conștienți că românii nu au decât un singur interes – interesul național, iar acesta se găsește numai în spectrul de culori al sufletului fiecărui român.

Dragi români,

Oriunde v-ați afla și oricine ați fi, vă urăm: fiți români în fiecare clipă a acestei vieți și nu uitați că România nu poate să existe decât prin voi și prin iubirea voastră față de țară!

Vă salutăm pe toți în această zi atât de importantă și vă rugăm să nu uitați nicio clipă cine sunteți.

Cuprins

Stenograma

Ședință solemnă consacrată sărbătoririi zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, și a 92 de ani de la Marea Unire

Dezbateri procedurale asupra Proiectului de lege – Legea educației naționale și învățarea pe tot parcursul vieții (L344/2010)