Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 februarie 2010
procedural · adoptat tacit
Marius Petre Nicoară
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Declarația politică se intitulează „Case pentru specialiștii de la țară”.
## Stimați colegi,
Constat că este un obicei al guvernanților să respingă ideile opoziției sau ale opiniei publice, pentru ca mai apoi să se declare inițiatori ai unui proiect care susține exact chestiunea pe care o respingeau. Am avut multe exemple de acest fel, inclusiv de curând, când Guvernul a respins proiectul de lege care interzicea plantele etnobotanice, iar acum iese în presă domnul Boc și ne anunță că a dat o ordonanță de urgență cu același conținut. Cam nestatornică politica acestuia, pot spune.
Din aceeași categorie face parte și subiectul declarației mele de astăzi, și anume: casele promise de doamna ministru Elena Udrea, pe care urmează să le construiască la țară și în care vor locui doctorul, preotul, inginerul sau polițistul detașat în localitatea respectivă.
Departe de a fi o idee originală, această inițiativă a fost luată anul trecut de primari din diverse sate și comune. Așa cum ați intuit, Ministerul Mediului a respins ideea și a considerat că nu are de ce să se amestece în această chestiune, trimițând primarii către prefecturile de care aparțin.
Eu apreciez faptul că miniștrii noștri își reconsideră poziția și pot aprecia și ideile altora, dar ar fi drumul mult mai scurt dacă ar recunoaște aceste idei de la început, dacă nu le-ar respinge fără o analiză preliminară și, mai ales, dacă nu și-ar aroga merite care nu le aparțin.
Știu, unii dintre dumneavoastră vor spune că nu știu să apreciez faptul că ministrul Udrea vrea să facă un lucru bun și că nu fac altceva decât să critic. Departe de mine aceste gânduri. Eu vreau doar să semnalez o stare de fapt, o anomalie a sistemului de guvernare. PD-L-ul pare să-l fi luat pe NU în brațe, după ce a considerat că a pierdut cu DA în alianță. Rezultatul: respinge pe bandă rulantă orice inițiativă sau proiect legislativ care nu îi aparține. Deja sunt sătul de avizele negative pe care le primim de la Guvern. Mai nou, m-am obișnuit și cu ieșirile la rampă ale lui Emil Boc, lăudând un proiect sau altul din cele pe care le respinsese.
Dincolo de aceste inadvertențe și derapaje, sper ca povestea cu aceste case pentru specialiștii de la țară să nu fie doar campanie electorală, ci să se materializeze. Deocamdată nu este clară finanțarea și nici participarea autorităților locale, dar mă gândesc că vor fi stabilite pe parcurs toate detaliile și nu va fi sufocat proiectul de birocrație și nerespectarea promisiunii ministeriale. Vă mulțumesc
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.