Alexandru Mocanu

Declarația politică se intitulează „Cine a pierdut alegerile?”.

Un an de la alegerile prezidențiale: cine a pierdut alegerile?

A trecut mai bine de un an de la alegerile prezidențiale. Dacă întrebi: „Cine a pierdut alegerile?”, invariabil, răspunsul va fi: „Mircea Geoană”.

Răspunsul este corect din punct de vedere constituțional, dar timpul scurs de atunci, modul în care actorii și intervenienții în alegeri s-au raportat la criza economică din România – de fapt, din lumea întreagă – ne-au ajutat să stabilim și o ierarhie a prejudiciilor. Eu fac parte dintre aceia care au identificat următoarea ierarhie a pierzătorilor:

Locul 1 – presa.

Într-un stat democratic, o autentică campanie jurnalistică nu e niciodată un război și nici nu seamănă cu un război. A susține un candidat politic nu înseamnă a intra în război cu celălalt, iar o campanie de susținere nici nu se face cu mijloacele războiului. Ei bine, în campania electorală din 2009 presa a pierdut războiul. E drept, încă e multă mișcare în tranșee, dar spuneți-mi: ce a rămas în spatele frontului? O ruină, asta a rămas. Nu-mi cereți să dau și excepțiile. Nu-mi reproșați că generalizez. Aici percepția chiar contează, iar aceasta nu e doar percepția publicului, ci și a observatorilor acestor alegeri. E poate cea mai dură răzbunare a lui Traian Băsescu pe presă, iar omul a reușit asta, vorba unui prieten, „fără să facă nimic”.

Locul 2 – oamenii de afaceri care au băgat bani în campania lui Geoană și proprietarii de media care și-au spart onorabilitatea trusturilor de țeasta lui Traian Băsescu.

Puțini dintre aceștia au avut un „plan B” pentru 2010, de vreme ce au jucat totul pe o singură carte. Pentru alții, acest „plan B” este încercarea disperată de a relua și gestiona relația cu învingătorul – oricât de greu se înghite o asemenea broască.

Locul 3 – Crin Antonescu.

După succesul din turul întâi, avea câteva posibilități de a-și juca cărțile după regulile unei politici curate: pentru imaginea și linia partidului, pentru așteptările simpatizanților, care și-au pus speranța în acel „alt mod de a face politică”, și pentru a rămâne în acord cu el însuși. A ales-o pe cea mai proastă: nu neapărat alături de Geoană, cât mai ales în echipa acestuia (și știm bine despre cine vorbim!).

Antonescu numai printr-un mare noroc va ieși viu politic dintre cele trei pietre de moară care râșnesc abilitatea sa: dorința PNL de a guverna, necesitatea ca PNL să ofere o alternativă la maniera coloșilor PDL și PSD de a face politică și ușurința cu care s-a lăsat îmbrățișat de bucuria tâmpă a lui Geoană din seara alegerilor. De aceea, astăzi, Antonescu sacrifică atâtea principii liberale și forțează oficializarea „alianței socialiste” cu PSD.

## Locul 4 – cetățenii.

Ei „au pierdut” pentru faptul că, în lipsa unei personalități noi, cu anvergură, viziune și bună-credință, mereu aleg „răul cel mai mic”.