Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 mai 2011
legislative transmission · respins
Ioan Mang
Discurs
Declarația politică se intitulează „Cine (mai) poate face autostrăzi în România?”.
Stimate doamne și stimați domni,
Voi începe declarația mea politică de astăzi cu un anunț: avem două noi autostrăzi în România! Din păcate pentru șoferi, avem două autostrăzi care nu se (mai) fac, iar în eventualitatea în care se vor face totuși, ele vor fi finalizate cu mare întârziere.
Așa cum am aflat cu toții, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a anunțat recent că a transmis „o notificare de reziliere a contractului de proiectare și execuție a Autostrăzii București–Brașov, tronsonul București–Ploiești”, către antreprenorii acestei lucrări, un consorțiu de firme românești.
Anterior acestui anunț, aceeași companie națională a dat publicității un alt document, din care am putut afla că în cazul a 12 contracte s-a solicitat constructorilor de drumuri care execută lucrări în România penalități în valoare totală de 40.094.672,523 de euro, aferente perioadei septembrie 2010 – martie 2011.
În fața acestei noi abordări și politici a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, un ochi îmi râde, iar altul plânge. E foarte bine că antreprenorii și regii asfaltului care nu respectă termenii contractuali la care s-au angajat să fie penalizați financiar. E minunat că ministerul de resort vrea să impună noi reguli pentru constructorii de autostrăzi și vrea să dea un semnal clar că nu mai acceptă ca statul român să fie păgubit. E foarte bine și că doamna ministru își face imagine prin aceste măsuri radicale.
E foarte rău însă că șantierele vor fi sistate și se va pierde din nou timp prețios. Va fi rău și pentru că toți cei care circulă pe drumurile României vor consuma nervi mai mulți, circulând pe niște drumuri sub orice critică. Și mai e rău și din alt punct de vedere: modernizarea sistemului de drumuri și autostrăzi ne va costa și mai mult decât până acum, pentru că, în cazul anunțatelor rezilieri de contracte, se pune problema costului de oportunitate. Vor fi aceste drumuri naționale și autostrăzi mai ieftine, urmând o nouă procedură de atribuire a contractului? Ne vor costa lucrările noului antreprenor mai puțin decât am fi plătit prin ducerea până la capăt a contractelor existente?
Sunt doar câteva întrebări – zic eu, legitime – pe care orice cetățean al acestei țări le poate adresa Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, iar doamna ministru, după repriza meritată de aplauze pentru noua sa atitudine, ar trebui să ne răspundă la ele.
Sper totuși ca aceste amenințări și rezilieri de contracte să nu fie doar praf în ochii electoratului și un foarte bun pretext pentru a relua anumite licitații pe anumite tronsoane de drumuri. Sper să nu fie doar o nouă găselniță a PDL de a mai stoarce niște bani de la constructori și de a mai aduna niște fonduri la pușculița de partid în vederea pregătirii alegerilor de anul viitor. Și mai sper la un lucru: ca eu să mă înșel, iar lucrurile să stea diferit.