Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 mai 2012
Informare · adoptat
Gheorghe Saghian
Discurs
Declarația politică se intitulează „CNA-ul îngrădește drepturi fundamentale”.
## Stimați colegi,
## Doamnelor și domnilor,
Așa cum bine știm, un subiect intens mediatizat în ultimele zile îl constituie „Instrucțiunea privind principiile și regulile de desfășurare a campaniei electorale din anul 2012 pentru alegerea autorităților administrației publice locale prin intermediul posturilor de radio și de televiziune”, adoptată de Consiliul Național al Audiovizualului în data de 17 mai 2012, set de instrucțiuni ce fac referire la Decizia nr. 195 din 24 aprilie 2012.
Prin măsura adoptată la data de 17 mai 2012, CNA interzice în perioada de campanie electorală, mai exact 11 mai – 7 iunie 2012, participarea candidaților și a reprezentanților acestora la dezbateri și emisiuni electorale în zilele de sâmbătă și duminică, obligând posturile TV și radio să nu facă niciun fel de referiri privind candidații și activitățile de campanie desfășurate de competitorii electorali și să se asigure că în emisiunile de dezbatere nu vor fi prezenți candidați, reprezentanți ai partidelor politice ori ai altor competitori electorali și că nu se vor aborda subiecte privind campania electorală, programe politice și programele electorale ale competitorilor.
În aceste condiții, putem lesne considera că CNA îngrădește două drepturi fundamentale ale cetățenilor, prevăzute atât în Declarația Universală a Drepturilor Omului, cât și în Constituția României, dreptul de a alege și de a fi ales, precum și dreptul la informare. Putem considera că, prin măsura adoptată, CNA limitează accesul cetățenilor la informații în perioada campaniei electorale, nepermițându-le acestora să fie în cunoștință de cauză pentru a alege candidatul, partidul și programul politic pe care le consideră în concordanță cu interesele lor.
În aceeași măsură, prin instrucțiunile date, CNA își declină calitatea de garant al interesului public, calitate declarată chiar în Decizia nr. 195 din 24 aprilie 2012, demonstrând cetățenilor, al căror interes ar trebui să îl protejeze, că nu este un organ imparțial, ci că, într-o oarecare măsură, este un instrument politic, care nu mai acționează în interesul public general, ci în interesul anumitor persoane sau grupuri.
Nu este normal, și nici corect, ca în România, stat de drept, să se ia decizii politice de către alte instituții decât cele menite să ia astfel de decizii, care să încalce flagrant drepturile fundamentale ale cetățenilor, în condițiile în care putem vorbi și de încălcarea dreptului la exprimare al celor implicați în mod direct în campania electorală, al candidaților, al reprezentanților acestora și al partidelor politice.
Consider că este necesar ca în cel mai scurt timp să fie revăzută această măsură luată de CNA și remediată situația, obligația Parlamentului, în calitate de garant al Constituției României, fiind aceea de a-și exprima dezacordul profund față de gravele încălcări ale Consiliului Național al Audiovizualului.