Alexandru Cordoș

Declarația politică se intitulează „Codul muncii – o ilustrare a cunoscutului dicton «Și iadul e pavat cu intenții bune»”.

Nevoia de modificare a regulilor de bază în funcție de care intră în relații de muncă angajații și angajatorii în vederea unei flexibilizări a pieței muncii a fost avansată în discuții de profil în urmă cu aproape un an, în timpul întâlnirilor de evaluare cu FMI, și pare a fi devenit acum una dintre prioritățile Guvernului.

De ce spun „pare a fi devenit” și nu folosesc un verb cu mai puține nuanțe de probabilitate? Pentru că, asemenea Legii educației, trecută rapid, pe sub masă, prin asumarea răspunderii Guvernului, o lege care a provocat și continuă să provoace numai reacții de adversitate, și Codul muncii este forțat cu o grabă cel puțin suspectă. Ca să nu mai vorbim despre modul în care se preface onor Guvernul că ține cont de opiniile partenerilor sociali.

Ne aflăm acum, la acest moment, în situația paradoxală în care o lege nemulțumește în mod nediscriminatoriu pe toată lumea. Dezbaterea pe Codul muncii ar fi trebuit să fie o analiză cu mult mai amplă, mai aplicată și mai transparentă. În momentul de față, cred că nu s-a depășit blocajul de la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, un blocaj pe care îl remarcă și îl acuză la unison și confederațiile sindicale, și cele patronale. Ba mai mult, premierul însuși a ajuns în situația de a media în acest conflict.

De-a lungul timpului, de fiecare dată când s-a luat în dezbatere Codul muncii, am avut de-a face fie cu sindicate nemulțumite, fie cu patronate la fel de nemulțumite, însă nu ne-am confruntat niciodată cu un fenomen de o asemenea amploare, când corul protestelor face concurență oricărui eveniment asemănător de până acum. Interesele cui sunt

oare promovate în acest proiect guvernamental atât de controversat, dacă ale celor care ar trebui să-i fie beneficiari rezultă că nu sunt?

În plus, m-am trezit, în plină vacanță parlamentară, că aflu direct de la televizor că domnul ministru al muncii ne-ar fi invitat la comisia care lucrează în minister pe acest cod și pe noi, parlamentarii de la Comisiile pentru muncă ale Senatului și Camerei Deputaților. Mi-am contactat colegii și am aflat că nu fuseseră invitați decât cei din arcul guvernamental, niciunul de la Partidul Social Democrat sau de la vreun alt partid din opoziție. Așa se lucra stahanovist, vă mai aduceți aminte, cu raportarea planului cincinal îndeplinit prin umflarea cifrelor reale, pe vremea nu prea îndepărtată a partidului unic.

Să înțeleg că domnul ministru al muncii a primit o asemenea comandă de la mai-marele său și a pornit vajnic la luptă, asemeni croitorașului celui viteaz, cu „șapte dintr-o lovitură”, să doboare toate recordurile de viteză la una dintre cele mai importante legi ale acestei țări, lege care ar trebui să fie în interesul tuturor părților implicate în negocieri, și nu să inaugureze cu mare pompă sclavagismul modern. Pentru că nu putem vorbi de altceva decât despre o consemnare a angajatului la locul de muncă, conform noului cod, care, mărind perioada de compensare în bani a orelor suplimentare, de la 30 de zile la 60 de zile calendaristice, aproape că le scoate în afara legii sau pune definitiv călușul în gura liderilor sindicali, face praf contractul colectiv de muncă etc., toate acestea pentru a nu mai putea fi apărate interesele reprezentanților sindicatelor.