Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 septembrie 2015
other
Doina Anca Tudor
Discurs
Declarația politică se intitulează „Criza imigranților și modul în care România și-o asumă”.
## Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor senatori,
Situația imigranților care au invadat Uniunea Europeană este una mediatizată atât în societatea românească, cât și în cea internațională. Problema acestor refugiați nu este doar cazarea și asistența socială oferite de statele care îi asumă, ci mai ales integrarea lor în societățile europene, precum și costurile suportate.
În contextul actual, Comisia Europeană a propus, în 9 septembrie, o serie de măsuri: distribuirea de urgență a 120.000 de refugiați ajunși deja în Grecia, Ungaria, Italia și în alte state ale Uniunii Europene. Această cifră se adaugă celor 40.000 de refugiați propuși pentru a fi redistribuiți, în mai anul acesta, din Malta, Italia și Grecia; un mecanism permanent de distribuire a imigranților destinat tuturor
statelor membre, care să poată fi activat oricând pentru a veni în ajutorul statelor membre confruntate cu situații de criză; elaborarea unei liste cu „țări de origine sigure”, precum Albania, Bosnia-Herțegovina, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, Serbia și Turcia, în care pot fi repatriați solicitanții de azil; un plan de acțiune comun pentru repatrierea extracomunitarilor și constituirea unui fond de încredere de 1,8 miliarde de euro pentru îmbunătățirea situației din Africa prin abordarea cauzelor imigrației clandestine.
Consiliul JAI reunit la Bruxelles nu a ajuns, lunea aceasta, la o soluție concretă privind redistribuirea valurilor de imigranți care au intrat în ultima lună în Spațiul Schengen. Miniștrii de interne și de justiție din UE au stabilit relocarea a doar 40.000 de imigranți – decizie care fusese luată deja în luna mai. Decizia privind totalul de 160.000 de imigranți la care se făcea vorbire înainte de consiliu a fost amânată pentru luna octombrie, când vor fi reluate discuțiile despre cote și relocări. Programul Juncker, ce prevede suplimentarea cu 120.000 de refugiați, rămâne, așadar, să fie abordat din nou peste trei săptămâni, cu șanse mici de realizare, comentează presa internațională.
Cu toate acestea, concluziile Consiliului JAI (Consiliul UE pentru Justiție și Afaceri Interne) au fost considerate un pas înainte, inclusiv de către reprezentanții Germaniei, care va accepta anul acesta, singură, aproximativ un milion de refugiați din Orientul Mijlociu și Africa.
## Stimați colegi,
Urmărind deciziile forurilor europene, se pare că România se află într-o situație delicată, pe care trebuie să și-o asume. În timp ce unele țări din Spațiul Schengen pregătesc suspendarea regulilor acestui acord, controale la granițe și blocare temporară a circulației pentru a controla fluxul de imigranți, noi, care nu am fost acceptați în acest spațiu, trebuie să ne asumăm un rol și, în același timp, o responsabilitate financiar-socială uriașe. Am înțeles că vom primi un anumit număr de refugiați. Nu contează numărul acestora în contextul în care nu sesizăm un aspect cu privire la responsabilitatea primirii refugiaților: marea majoritate a acestei categorii de migranți sunt persoane care au familii (copii, soț/soții, părinți etc.) în țările de origine și doresc ca treptat-treptat să-și reconstituie familia și o integrare a lor economico-socială în societatea românească. Se pune întrebarea și trebuie toți să ne punem întrebarea: avem capacitatea să integrăm aceste persoane, în condițiile economice actuale și ale pieței forței de muncă din România?