Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 decembrie 2015
other
Gabriela Firea
Discurs
Declarația politică se intitulează „Cu înțelepciune, bugetul 2016 ar putea fi favorabil atât angajaților, cât și angajatorilor!”.
Proiectul de buget pentru anul 2016 a fost supus dezbaterii publice și, dincolo de disputele deja iscate în spațiul public, e de remarcat că documentul respectă abordarea Guvernului precedent, adică impulsionarea creșterii economice, concomitent cu măsuri care să asigure solidaritatea socială și transferul acestei creșteri către cetățeanul de rând. Aceasta a fost principala condiție pe care Partidul Social Democrat i-a pus-o premierului Cioloș pentru a vota bugetul în Parlament, iar mai departe putem discuta asupra anumitor modificări punctuale, însă nu vom accepta argumente doar de ordin contabil. Guvernul va trebui să aducă în Parlament argumente serioase, subsumate unei viziuni specifice, cu care putem sau nu să fim de acord!
Desigur, cel mai mare neajuns îl reprezintă renunțarea pentru moment la majorarea salariului minim la 1.200 de lei. Respingem părerea doamnei ministru Dragu, potrivit căreia salariul minim este de natură să distrugă mediul privat! Precedentele majorări, care au adus România pe un loc fruntaș în Europa în ce privește dinamica salariului minim, nu au distrus economia privată!
Am reținut că nu este vorba de o renunțare la această majorare, ci doar de o amânare, care să permită realizarea unei evaluări. Din punctul nostru de vedere, orice amânare a acestei măsuri cuprinse în bugetul întocmit de Guvernul Ponta și acceptată la discuțiile privind susținerea de către PSD a noului Guvern va trebui să fie fundamentată clar: ce anume evaluări se vor face, după ce criterii, care este termenul? Numai în acest fel vom avea garanția că nu este vorba de o amânare _sine die_ a acestei măsuri.
Am luat notă și de îngrijorările exprimate de reprezentanții Consiliului Fiscal, care consideră că o creștere a cererii de consum superioară creșterii produsului intern brut poate genera dezechilibre majore, asemănătoare cu cele de dinainte de criză, când economia creștea cu 7% și consumul cu 10-12%. Austeritatea și-a dovedit deja cu prisosință ineficiența, nu doar în România, ci mai peste tot în Europa, și sperăm doar că nu asistăm la un atac concertat la ideea de a transfera cetățeanului efectele creșterii economice. Într-o astfel de eventualitate, vom lua cu siguranță atitudine, mai ales că pericolele care ni se vântură pe post de argumente nu au o bază reală.
După ce în fiecare dintre ultimii patru ani principala acuzație adusă Guvernului Ponta de către opoziție a fost aceea că, pentru a menține în limitele convenite deficitul bugetar afectat de cheltuielile sociale, a renunțat la investiții, cu precădere la cele de infrastructură, iată că și Guvernul Cioloș are aceeași abordare! Guvernul a repartizat Ministerului Transporturilor o sumă cu 7,6% mai mică decât cea din acest an, ceea ce afectează alocările pentru anumite obiective, cum ar fi autostrăzile Lugoj – Deva și Sebeș – Turda, situație care ar putea duce la sistarea lucrărilor. Doamna ministru Dragu susține că pentru 2016 a crescut cuantumul alocărilor pentru CNADNR, dar în raport nu cu alocarea din 2015, ci cu execuția preliminată. Or, au fost nenumărate situații în care din motive administrative (birocratice) nu au fost executate anumite lucrări.