Marius Gerard Necula

Declarația politică se intitulează „Dacă te-ai îmbolnăvit, să fii sănătos!”.

Domule președinte,

Stimați colegi,

Situația de criză prin care trece România este varianta soft a unei perioade postbelice, mai puțin suferința pricinuită de pierderea celor dragi și distrugerile materiale ireparabile. În rest, putem discuta de multe similitudini, pornind de la încrâncenarea politică descătușată pentru cauze ce merită cel mult o tichie de mărgăritare, continuând cu obediența politică partizană, după modelul care, optim, ar trebui să aibă un posterior atât de jos încât să șteargă urmele cu el, la comanda de partid.

Este evident că, după trei luni de subfinanțare programată în care au fost plătite de Casa Națională de Sănătate doar salariile și impozitele, fără niciun fel de resursă pentru medicamente, materiale sanitare, utilități etc., situația spitalelor din România necesită o decizie pe cât de rapidă, pe atât de curajoasă, rapidă pentru că situația ambiguă financiară și decizională are repercusiuni asupra actului medical, transformat într-o apatie cronică bolnăvicioasă, cu riduri și grețuri mult prea multe. În al doilea rând, în acest moment, sunt irosite toate eforturile de așezare a sistemului managementului sanitar pe principii de competitivitate, toate spitalele intrând în oala de noapte comună a datoriilor, penalităților și deficitelor financiare.

Sunt în pericol nu doar actul medical și starea de sănătate a populației, ci și viitorul actului de descentralizare. Din două una, vorba lui nenea Iancu, ori se restructurează tot, primesc, dar să nu se schimbe nimic, ori rămâne cum am stabilit, primesc, dar să reformăm tot sistemul. Pericolul schimbării doar a paturilor nu poate reprezenta o reformă de succes decât pentru activități care, deocamdată, nu sunt legiferate.

Varianta de ștergere a datoriilor, înmuind genunchii deficitului bugetar, este una cu termenul de valabilitate expirat, fenomenul pervers al cheltuielilor neacoperite și al sistemului ineficient rămânând ca o spuzeală permanentă pe gura mereu flămândă a bugetului din sănătate. Condiția impusă de instituțiile administrațiilor locale de preluare a spitalelor fără datorii seamănă cu skandenbergul făcut cu clanța de la ușă, eliminând nu cauza, ci doar efectul.

Rămân doar trei variante ce necesită ambalarea motorului, și așa destul de mult solicitat, al voinței politice. Coplata, reducerea numărului de paturi și reducerea numărului de spitale reprezintă decizia primordială care poate duce la echilibrarea actului medical. Dacă la aceste decizii chirurgicale putem adăuga și schimbarea principiilor ce guvernează azi actul medical – a se vedea stimularea tratamentului ambulatoriu și separarea zonei private de cea de stat –, ar mai exista șansa ieșirii din terapie intensivă și trecerea în zona de convalescență.

Nu cred în pericolul depopulării de cadre medicale a sistemului sanitar. Mult încercata școală românească de medicină nu și-a epuizat resursele naturale de regenerare și furnizare de specialiști, chiar dacă la ultimul târg de joburi în domeniul medical era o cerere de 3.000 de posturi în exteriorul țării.