Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 decembrie 2014
procedural · respins
Octavian Motoc
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 15–21 decembrie
Discurs
Declarația politică se intitulează „Este nevoie de un sistem echilibrat de alocare a resurselor de la nivel guvernamental către autoritățile locale!”.
Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor senatori,
Punerea în aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2014 privind migrația aleșilor locali ar fi rămas fără obiect dacă Guvernul României nu ar fi dispus încă, în mod discreționar, în privința alocării resurselor financiare către autoritățile publice locale. În aproape toate situațiile de migrare a aleșilor locali, acest lucru s-a întâmplat datorită condiționării accesului la resurse financiare în derularea unor proiecte pentru comunitățile pe care aceștia le reprezentau.
Este regretabil, însă Guvernul PSD a încetat finanțarea unor proiecte în derulare doar pentru faptul că acestea aveau ca beneficiari primari sau președinți de consilii județene ai opoziției. În același timp, guvernanții au folosit șantajul pentru a atrage de partea lor un număr de peste 350 de primari din zona partidelor de opoziție, promițându-le demararea unui număr important de proiecte cu bani publici guvernamentali sau din fonduri europene. Acest lucru pare cu atât mai grav cu cât vorbim de fonduri europene promise unor anumiți reprezentanți ai autorităților publice locale, fără ca aceste proiecte să intre într-o competiție, într-o licitație de proiecte, fără a se realiza o selecție a acestora în baza unor proceduri, în concordanță cu reguli stabilite în mod clar în ghidurile solicitantului.
În opinia mea, este vorba, în mod clar, despre abuz în serviciu, în cazul opririi finanțării pe anumite proiecte în derulare, câtă vreme resursele disponibile au fost direcționate, în mod arbitrar, către proiectele „celor aleși” de guvernanți.
Dar gravitatea acestor fapte n-ar trebui să fie considerată mai redusă în cazul alocării banilor publici guvernamentali, chiar dacă există un fel de cutumă, total nejustificată, prin care cei aflați la putere pot dispune cui și cât pot să aloce, fără niște priorități bine justificate.
Sunt unul dintre cei care consideră că nu se mai poate continua așa și că prioritățile de finanțare la nivel local trebuie stabilite într-un mod clar, pe baza unor criterii care să nu lase loc niciunor interpretări de natură politică. Altfel, șantajul, clientelismul și corupția vor continua să macine societatea românească, având ca rezultat o canalizare disproporționată a resurselor, care ar determina, în continuare, o dezvoltare dezechilibrată a țării, influențată de o decizie politică viciată de interese de grup.
Din aceste motive, cu toate riscurile pe care ni le asumăm, în condițiile schimbării de regulă, noi, liberalii, trebuie să demonstram că dorim cu adevărat să producem acea schimbare așteptată de electorat și în privința alocării resurselor publice. Nu de alta, dar acești bani provin din impozitele și taxele plătite de fiecare cetățean, iar acesta așteaptă să beneficieze, în mod corespunzător, de o dezvoltare echilibrată a teritoriului, cu acces comparabil la servicii publice de calitate și la locuri de muncă, oriunde s-ar afla în această țară.