Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 februarie 2016
Declarații politice · adoptat tacit
Găvrilă Ghilea
Discurs
Declarația politică se intitulează „Greu la deal cu boii mici!”.
Domnule președinte de ședință,
## Stimați colegi,
Conform „Raportului asupra antreprenoriatului și ocupării în mediul rural”, realizat de Fundația World Vision România și dat publicității la finele anului trecut, mai mult de 46 la sută din totalul persoanelor cu vârste între 18 și 60 de ani din mediul rural declară că nu au un loc de muncă.
Surprinzător este faptul că aproape 30% dintre acestea – circa 14% din numărul total al subiecților intervievați – susțin că sunt casnice și nu realizează niciun venit stabil, în vreme ce doar 4% declară că sunt înregistrate ca persoane șomere.
Același studiu sociologic relevă că abia 5% din populația rurală declară că ei sau o persoană din gospodăria în care locuiesc au o afacere proprie, în timp ce 22% dintre respondenți își doresc ca în următorii doi ani să pornească o întreprindere pe cont propriu.
Documentul citat arată că mai mult de jumătate (57%) din acest eșantion apreciază oportunitatea de a investi în domeniul agricol, 40 la sută dintre subiecți indicând ca principală sursă de finanțare fondurile europene nerambursabile, în timp ce alți 40 la sută ar miza pe economiile proprii sau împrumuturile de la familie ori prieteni.
Pe de altă parte, un alt studiu privind stabilirea potențialului socioeconomic al zonelor rurale, realizat în cadrul programului de asistență tehnică pentru pregătirea perioadei de programare în domeniul dezvoltării rurale 2014–2020, scoate în evidență faptul că ponderea populației în vârstă de muncă (15–64 de ani) are valori scăzute în zonele cu praguri de sărăcie ridicată, cauza cea mai probabilă a acestui deficit fiind fenomenul migraționist.
Din nefericire, cercetarea sociologică a relevat și că ponderea populației cu studii medii în totalul populației rezidente înregistrează cele mai mici valori în zonele cel mai puțin dezvoltate din punct de vedere economic, ceea ce este de natură să influențeze negativ potențialul de creștere al zonei.
Astfel, dacă în 67% dintre comunele României ponderea populației cu studii medii este între 21 și 40%, există încă peste 420 de comune în care ponderea locuitorilor cu acest nivel de pregătire este sub 20%.
Îngrijorător este și faptul că, în cea mai mare parte dintre comune (87%), ponderea populației care utilizează internetul este cuprinsă între 5 și 26%, ceea ce poate afecta direct potențialul de documentare al rezidenților care intenționează să-și deschidă o afacere în domeniul agricol accesând surse de finanțare europene.
Antreprenorii din mediul rural au pierdut deja pariul cu economia de piață: în peste 65% dintre comunele României sociologii au identificat abia între 10 și 28 de agenți economici la 1.000 de locuitori, ceea ce confirmă o densitate redusă a acestora în mediul rural, cu mult sub media națională.