Nicolae Moga

Declarația politică se intitulează „Imbecilizarea prin televiziune și postgândirea românului”. Domnule președinte,

Stimați colegi,

Titlul declarației mele politice de astăzi nu este original și nici nu încercam să-mi revendic acest merit. El îi aparține politologului Giovanni Sartori, de care am mai amintit și până acum în declarațiile mele politice.

Acum, că tot „m-am mărturisit”, cum se obișnuiește să spui la preot, dați-mi voie să vă spun de ce l-am ales tot pe Sartori pentru intervenția mea și înclin să cred că voi mai „păcătui” și cu altă ocazie.

De câte ori asistăm la circul de pe scena politică al reprezentanților puterii, ne gândim la Caragiale – sper că nu are cine să mă contrazică – și, de câte ori asistăm la circul mediatic al vreunei arestări-surpriză, ne gândim la „imbecilizarea prin televiziune” și la celebrul „Homo videns” al politologului italian menționat.

Au fost arestați în direct până acum oameni de afaceri controversați, generali etc. După un timp, nu s-a mai auzit nimic despre ce s-a mai întâmplat cu ei. Un boom de presă înăbușit în sos propriu.

Stimați colegi,

Nu mi-am propus să fac reclamă cărții lui Sartori, dar nu mă pot opri să nu remarc și să nu vă împărtășesc și dumneavoastră actualitatea și exigența opiniilor sale. Ce altceva reprezintă ceea ce se întâmplă de câteva zile pe ecranele televizoarelor decât obediența unei curți de lingăi care deplâng soarta unui controversat om de afaceri?

Cohorte de tipi slugarnici, de avocați și de așa-ziși formatori de opinie nu contenesc să deplângă și să condamne „excesele” justiției, „nerespectarea procedurilor legale” etc. Doamne ferește! să vă închipuiți că vreau să iau apărarea Guvernului actual sau metodelor sale de corecție, nici nu aș avea pentru ce.

De altfel, eu vreau să vă atrag atenția că niciun guvern din lume nu reușește să ne dezinformeze precum o parte a presei, aflată de obicei în pană de idei și care se agață cu disperare de un eveniment, ba chiar îl provoacă, pentru a avea ce „toca” pentru o săptămână, maximum o lună.

Aici avem de-a face cu războiul audienței, pentru care se dă o luptă în tranșee ca și cum miza ar fi însăși viața. O altă emisiune, genul talk-show, părea că ne va dezvălui niște secrete care ne vor confirma cât de hoți sunt cei care ne conduc. Am stat cu sufletul la gură doar-doar revelația confirmării a ceea ce deja știe toată lumea se va produce în sfârșit. Am avut răbdarea să ascult două ore și jumătate și nu am aflat nimic în plus. Era vorba de CNADNR și de directorii lui Berceanu care au făcut să se evapore miliarde destinate construirii de autostrăzi.

Și ce am aflat? Că televiziunile nu sunt tribunale nici de primă, nici de ultimă instanță. Ele trebuie să informeze, nu să se erijeze în judecători supremi, pentru că oricum nu au la îndemână ceea ce îi deosebește fundamental de instanțe: pedeapsa. Mulțumim frumos, asta știam și noi!