Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 decembrie 2013
Declarații politice · adoptat tacit
Nicolae Nasta
Discurs
Declarația politică se intitulează „Importanța sărbătorilor de iarnă – între oboseală politică, depresie psihică și bucurie sufletească”.
Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori,
Zilele trecute am citit un articol care m-a convins să fac această declarație, să zicem, cu iz social-politic, mai ales acum, când sărbătorile Crăciunului și de sfârșit de an se apropie pe zi ce trece. Am dorit să fac această declarație în contextul posibilității de a fi ultima sesiune de declarații politice pe 2013, în așa fel încât e bine să cugetăm asupra a tot ce s-a întâmplat în ultimele 12 luni, dar și a importanței zilelor de sărbătoare din viitorul apropiat.
Marketingul, indiferent de modul său de abordare, social, politic, economic, media, este suprautilizat în această lună. Să luăm, de exemplu, sintagme ca „Luna cadourilor” și îndemnuri precum „Pregătește-ți casa pentru magia sărbătorilor”. Sunt mesaje transmise de industriile din spatele diverselor companii multinaționale, care, conform unui studiu național, ajung să influențeze peste 85% din populația activă, cu vârste între 16 și 60 de ani, și să declanșeze emoții negative, chiar depresie.
După un an greu, în care ne-am confruntat cu nenumărate greutăți, poate chiar eșecuri, Crăciunul și Revelionul ajung să fie niște poveri în plus pe umerii noștri, mai ales dacă ne lăsăm ademeniți în capcanele lui „trebuie făcut, trebuie realizat”, conform celor afirmate de specialiștii în psihologie de terapie urbană. Depresia de sărbători este un fenomen real, care apare foarte frecvent și este descris din ce în ce mai mult în studiile de specialitate. De fapt, de vină este atmosfera de sărbători, care pune presiune pe noi.
Or, acum, mulți dintre români sunt într-un moment de vulnerabilitate sau într-un moment în care viața nu arată așa cum și-ar fi dorit, într-un moment în care se simt mai puțin în formă, mai puțin entuziasmați și mai puțin plini de energie pentru sărbători. Și ce se întâmplă? Ne confruntăm cu o neputință de a respecta această recomandare de „Sărbători fericite!” și de a răspunde așteptărilor pe care ceilalți le au de la noi. Apare inclusiv o neconcordanță cu așteptarea noastră. Pentru că, bineînțeles, fiecare dintre noi și-ar dori să fie fericit de sărbători.
Industria publicitară prezintă Crăciunul ca pe o sărbătoare magică, în care dorințele se împlinesc, te apropii de cei dragi. Reclamele de tipul „Sărbătorile miros a cafea X” sau „Pregătește-ți casa pentru magia Crăciunului cu decorațiuni de la magazinul Y” sunt veritabile tehnici de manipulare comercială, utilizate oriunde în lume. Dacă ne lăsăm prinși în astfel de capcane, atunci cu siguranță sărbătorile vor fi o perioadă foarte grea, în care avem de cumpărat o grămadă de bunuri, avem de planificat nenumărate acțiuni etc.
De fapt, marea majoritate a societății, inclusiv noi, politicienii, răspundem tuturor acestor presiuni, încercând să facem cât mai mult, cât mai bine. Până la urmă, vom observa consecințele presiunilor și poverilor Crăciunului după sărbători. Vedem că am cheltuit prea mult, că am mâncat prea mult, că ne-am îngrășat, că am băut prea mult, că ne-am mișcat prea puțin... În plus, toate aceste reclame creează un set de valori ale sărbătorilor și, atunci, diferența dintre cum ar trebui să arate sărbătorile și cum le percepem de fapt ne face să ne simțim copleșiți, nervoși și atenți la lucruri mai mult materiale, decât la cele de odihnă a sufletului nostru interior.