Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 februarie 2011
Declarații politice
Marius Petre Nicoară
Discurs
Declarația politică se intitulează „În zi de doliu”. Stimați colegi,
Începem sesiunea parlamentară din noul an sub semnul absenței. S-a stins din viață înaltul ierarh Mitropolitul Ortodox al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, Înalt Preasfinția Sa Bartolomeu Anania.
Mi-am exprimat public regretul pentru România, care a pierdut o lumină, dar și pentru noi, care suntem astăzi mai săraci în absența celui care a avut curajul credinței în vremuri grele pentru români, sub comunism, care erau aruncați în închisoare pentru curajul acesta. Cuvântul lui Dumnezeu a devenit pe înțelesul nostru și cele sfinte au fost aduse mai aproape nouă, celor care l-am ascultat în atâtea ocazii deosebite pe cel care va rămâne în inimile noastre, Bartolomeu Anania.
De altfel, 2011 a debutat cu vești rele pe toate planurile, fiecare dintre noi sperând în mai bine și întorcându-se către sine, acolo de unde noi, românii, ne luăm energia și puterea de a merge mai departe.
Însă vreau să cred că anul acesta va sta sub semnul schimbărilor și evenimentelor care vor contribui la schimbarea politicii, economiei și societății românești, în general. Consider că am fost supuși suficient unui experiment care a eșuat lamentabil. Proiectul PDL trebuie să înceteze și, odată cu el, scuzele și explicațiile inutile ale celor care ar trebui să ia atitudine. România nu mai are răbdare, iar experiențele țărilor vecine trebuie să ne slujească drept lecții de viață și de abordare. Or, dacă în afara granițelor se pun deja bazele creșterii economice, trebuie să fim și noi cu adevărat în Uniunea Europeană și să le urmăm exemplul.
Vă mulțumesc și vă îndemn la speranță și acțiune, cu atât mai mult cu cât ne găsim într-o zi în care memoria mitropolitului Bartolomeu Anania se cade a fi cinstită.
Declarația politică este intitulată „Prognozele președintelui-premier”.
Încep declarația de astăzi dorindu-vă, stimați colegi, o sesiune parlamentară cu rezultate foarte bune, care să împlinească așteptările românilor.
Mă voi referi, în continuare, la declarațiile președintelui Traian Băsescu, pentru că Domnia Sa este cel care ne anunță lucrurile importante pe care le face Guvernul, intrările și ieșirile din criză, măsurile mai bune sau mai proaste ale Guvernului... și, în general, cam tot ceea ce ar trebui să ne spună un premier. Ca atare, anunțul președintelui referitor la faptul că nu mai luăm ultima tranșă de bani de la Fondul Monetar Internațional pare o veste bună. Nimic nu poate să ne bucure mai mult decât faptul că am ieșit din zona de risc și că toate reducerile veniturilor au avut un scop, care, iată, a fost atins.
Însă peste toate veștile președintelui s-a așternut neîncrederea, din cauza faptului că promisiunile sale au
rămas neacoperite, pentru că a intervenit în arii de activitate pe care nu le stăpânea și ne-a dat informații eronate și pentru că, în general, a avut talentul de a poza în cel care le rezolvă pe toate, neavând niciun succes la activ.