Petru Filip

Declarația politică se intitulează „Inițiativa de suspendare – reluarea unei obsesii politice a opoziției”.

Atunci când PSD nu se ocupă cu datul afară din partid a foștilor președinți, se gândește, împreună cu aliatul conjunctural PNL, ce justificări să inventeze pentru a-l suspenda pe președinte, o temă neserioasă, fără fundament constituțional, construită pe aspecte emoționale.

Nu este totuși anormal, având în vedere că USL a fost gândită ca o alianță anti-Băsescu și mai puțin una anti-PDL. Problema celor de la PNL și PSD nu a fost PDL, ci Traian Băsescu și atribuțiile sale constituționale.

Constituirea USL a urmărit două scopuri: un scop politic, care a avut ca obiectiv izolarea PDL pe scena politică, atât în alegerile locale, cât și în alegerile parlamentare – astfel, liderii PNL și PSD au evitat trădarea reciprocă –, și unul constituțional-instituțional, care viza construcția unei alianțe care să obțină 50% plus unu în alegerile parlamentare, astfel încât Traian Băsescu să fie obligat să numească premierul din partea USL.

Alianța s-a format, dar sondajele încep să arate o tendință de scădere a celor peste 50% cu care s-au tot lăudat. Din acest motiv, fără soluții și fără idei, politicienii socialdemocrați și cei liberali s-au gândit să reinventeze subiectul suspendării președintelui, fără să țină cont de învățămintele trase din eșecul din 2007.

Nu avem cum să nu ne aducem aminte cum PSD și PNL au pierdut pe toate fronturile o bătălie politică importantă. Pe 28 februarie 2007, parlamentarii PSD, PNL și PC – practic, formula actuală a USL – aprobau înființarea unei comisii de anchetă privind suspendarea președintelui, cu 258 de voturi pentru, 76 împotrivă și 21 de abțineri. Raportul comisiei stabilea că președintele Traian Băsescu „a încălcat Constituția și este implicat în fapte de natură penală”. Imediat, Curtea Constituțională a constatat, cu majoritate de voturi, că propunerea de suspendare din funcție a președintelui Traian Băsescu nu se susține din punct de vedere constituțional și că faptele nu puteau fi considerate încălcări grave ale Constituției. Pe 19 aprilie 2007, Parlamentul a votat cererea de suspendare cu 322 de voturi pentru, 108 împotrivă și 10 abțineri.

Ce a urmat știm prea bine: 6.059.315 au spus „Nu”, iar 2.013.099 au spus „Da”. Astăzi, opoziția este pe cale de a merge pe același drum greșit. Mai mult, merg pe un drum care nu mai poate avea finalitatea de atunci, căci USL nu are majoritate parlamentară.

Este drept că opoziția are dreptul să facă tot ceea ce consideră de cuviință atunci când vine vorba că trebuie să sancționeze Guvernul, puterea executivă în ansamblul ei și partidele politice aflate la putere.

Acest drept se manifestă în condițiile și în limitele regulamentare, legale și constituționale. Problema este că această inițiativă este numai o obsesie politică urmărită de doi lideri politici lipsiți de inspirație.