Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 iunie 2014
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Doina Elena Federovici
Discurs
Declarația politică este intitulată „Măsurile fiscale și economice pentru zonele subdezvoltate trebuie să reprezinte o prioritate pentru Guvern”.
Stimați colegi,
Avem nevoie de reducerea decalajelor economice și sociale pe care le observăm între județul Botoșani și restul țării.
Cei 51.100 de salariați înregistrați la nivelul județului Botoșani câștigă cu peste 650 de lei mai puțin decât venitul mediu brut la nivel național. Un botoșănean câștigă în medie 1.710 lei brut lunar, în timp ce la nivel național salariul mediu brut este de 2.366 de lei/lună.
Peisajul economic al județului Botoșani nu arată deloc bine și ține de noi să scoatem această comunitate din cercul vicios în care se află din punctul de vedere al subdezvoltării.
În opinia mea, județul Botoșani nu poate avea o șansă egală cu restul județelor și regiunilor din România și Europa fără o asistență specializată pe nevoile comunității din zonă. Problemele cu care se confruntă județul Botoșani, economice și sociale, nu sunt neapărat specifice regiunii. Dacă ne uităm la indicatorii județelor din regiune, cum ar fi județul Iași sau județul Suceava, vom observa că acești indicatori sunt pozitivi față de cei ai județului Botoșani, iar venitul mediu este mai mare cu cel puțin 180 de lei în regiune față de zona Botoșani. Cauzele acestor fenomene nu pot fi extinse la nivel regional, ci trebuie identificate la nivelul județului Botoșani.
Trebuie să ieșim din mentalitatea menținerii Botoșaniului la nivelul inferior al clasamentelor economice din România și acest lucru se poate întâmpla numai dacă se înțelege că județul Botoșani trebuie să beneficieze, pentru o perioadă de timp, de facilități fiscale specifice, atractive pentru investitorii români sau străini.
Susțin orice soluție care poate scădea povara fiscală pe afacerile din județul Botoșani, nu în detrimentul zonelor economice din alte județe sau regiuni ale țării, ci pentru a ridica județul Botoșani la un nivel competitiv în România și Europa. Nu este greu să demonstrezi faptul că județul Botoșani reprezintă o zonă defavorizată a României. Din acest motiv, consider că botoșănenii merită o șansă în plus atât în atragerea investițiilor în zonă, cât și în absorbția cu prioritate a fondurilor europene.
De aceea, zero impozit pe profit reinvestit, taxe salariale reduse pentru firmele cu mai mult de 20 de angajați și scăderea TVA-ului la un set de produse și linii de producție specifice din agricultură sunt câteva măsuri care, în opinia mea, vor fi oxigenul care să facă diferența între o zonă subdezvoltată și o zonă de creștere sustenabilă.
Consider că menținerea acestui tip de abordare economică pentru o perioadă minimă de cinci ani poate schimba fața județului Botoșani și poate da o șansă în plus botoșănenilor, inclusiv tinerilor, fie de a-și deschide o afacere profitabilă acasă, fie de a-și găsi un loc de muncă avantajos în județ.