Radu Cătălin Mardare

Declarația politică se intitulează „Nu vă mai dați jos din pat!”.

Stimate doamne și stimați domni,

Un apropiat al primarului de Cluj știe că cel puțin o persoană foarte importantă, cu putere de decizie sau cu puterea de a influența decizii majore în Guvern, deci om cu greutate în Partidul Democrat Liberal, nu se dă jos din pat pentru modesta sumă de 50.000 de euro șpagă!

Acea persoană trebuie să fie un om foarte apropiat de prim-ministrul Boc, un om care se bucură de multă încredere din partea acestuia, ca și domnul primar Apostu. Ca primă constatare, descoperim la domnul Boc o nouă calitate: se pricepe la oameni. Adică pe lângă toate celelalte lucruri la care ne-a demonstrat deja că se pricepe, începând cu Constituția României și terminând cu economia, vedem acum că se pricepe și la oameni. Asta, bineînțeles, acordându-i cu bunăvoință premierului prezumția de nevinovăție, că nu știe ce se-ntâmplă cât lipsește de-acasă, adică ce știe tot satu’.

Domnul Boc, președintele PDL, ca și domnul Băsescu, șeful acestuia, au câștigat niște alegeri promițând românilor – și convingând pe mulți – că se vor bate cu corupția până la ultima picătură de sânge și că o vor răpune. Ne-au spus, prin urmare: „Noi vrem să stârpim corupția, știm cum și avem oameni de nădejde și de încredere cu care s-o și facem.” Iată oamenii de încredere, iar cazul de la Cluj nu este singurul la acest nivel în PDL.

Justiția ne va spune dacă primarul de Cluj este vinovat și, dacă da, cât de gravă îi este vina. Indiferent ce vor hotărî, îmi păstrez convingerea că în justiția română competența și corectitudinea reprezintă regula, și nu excepția. Nu vreau să cred că acele lucruri grave despre care se vorbește s-au întâmplat, până când ele nu vor fi dovedite, dar nici nu găsesc vreo explicație binevoitoare atunci când mă întreb de unde provin sumele enorme, banii cu nemiluita pe care partidul îi cheltuiește în toate felurile, în campaniile electorale și între ele, pe întuneric, în crucea nopții, până acum ceva vreme, din ce în ce mai mult și mai des ziua în amiaza mare, fără frică de martori cu aparate foto și camere de filmat.

La fel de greu îmi explic ce-i cu averile nesimțite și declarațiile de avere de neam prost ale atâtor reprezentanți de seamă și susținători ai puterii. Românul mediu, dintre cei care mai au norocul de a fi salariați undeva, se dă jos din pat de 2.500 de ori, în vreo 10 ani de muncă, pentru mai puțin decât ia șpagă o dată cel despre care vorbea prietenul primarului Apostu. Oricare va fi deznodământul, am văzut deja practici și mentalități care ne dezvăluie o față hâdă a realității românești din regimul Băsescu-Boc. Dacă toate astea au de-a face cu reforma statului și cu modernizarea României, pe care ni le tot predicați, pe lângă angajarea afinilor în posturi publice, sărăcirea și umilirea românilor, uciderea speranței și a încrederii în lege și în statul de drept, atunci mulțumim frumos, nu vă deranjați, nu vă mai dați jos din pat!