Gheorghe Bîrlea

Declarația politică se intitulează „Obsesia dreptei și omisiunile de stânga”.

## Domnule președinte,

## Doamnelor și domnilor senatori,

Fără să fiu un specialist în transporturi, am ascultat cu interes moțiunea susținută de colegii de la PSD lunea trecută, în legătură cu starea transporturilor și a infrastructurii specifice în România. Într-un fel sau altul, cu toții suntem beneficiarii infrastructurii de transporturi, după cum la fel de bine știm că acest domeniu, în ultimii douăzeci de ani, a fost afectat de restructurări, reorganizări, dar și de o insuficientă finanțare. Or, se știe că un management performant este condiționat și de resurse. Criza financiară nu a ocolit nici transporturile, ceea ce amplifică dificultățile curente.

## Distinși colegi,

Dincolo de cifrele și referințele la situația din transporturi, starea anumitor obiective din programele de intervenție și siguranța circulației, la programul de guvernare, la managementul ministrului Berceanu, semnatarii moțiunii își etalează și obsesia guvernărilor de dreapta, făcute vinovate în exclusivitate de situația din domeniul transporturilor din România, și nu suflă o vorbuliță de cei zece ani cât au avut responsabilitatea politică și managerială a acestuia, adică 1990–1996 și 2000–2004.

Afirmațiile, într-o tonalitate agresivă și sentențioasă, propun o viziune catastrofică: „Ministrul Radu Berceanu a distrus, prin managementul său, sistemul de transporturi din România.” În definitiv, a afirma nu e greu, a argumenta și a convinge este, cu siguranță, mai dificil și moralmente mai responsabil.

Așadar, pe lângă obsesia guvernărilor de dreapta, comentariul moțiunii se construiește și pe logica omisiunii deliberate a ceea ce s-a făcut și se face benefic pentru structurile de transport din România.

De exemplu, în legătură cu transportul pe calea ferată, nu se amintește nimic de faptul că tocmai în timpul guvernărilor de dreapta s-au făcut reorganizările și restructurările conforme cu directivele Uniunii Europene, România fiind prima țară din Europa Centrală și de Est care a realizat separarea instituțională între administratorul infrastructurii feroviare și operatorii de transport feroviar de marfă și de călători. E cumva altfel în alte țări din Uniunea Europeană? Ar fi trebuit ca guvernările de dreapta să păstreze organizarea nefuncțională de până în 1996, cu monopolul exclusiv al statului, sau să încurajeze, să atragă și sectorul privat în operațiunile de transport, antrenând competiția, în avantajul calității serviciilor?

Lauda de sine nu miroase a bine nici atunci când se afirmă că guvernarea de stânga a PSD a definitivat capitolul „Transporturi” în pregătirea aderării României la Uniunea Europeană, pentru că ar trebui să își asume și prevederile nerealiste cuprinse în acest document, mai ales cele cu privire la viteza de circulație, făcând abstracție de realitățile geografice, de starea tehnică reală a căii ferate și de sustenabilitatea financiară pe care România o poate oferi sistemului.