Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 octombrie 2016
Declarații politice · adoptat
Petru Alexandru Frătean
Discurs
Declarația politică se intitulează „Octombrie roz: simbol al luptei împotriva cancerului de sân”.
1 octombrie este Ziua internațională de luptă împotriva cancerului de sân, o maladie teribilă, care afectează, din nefericire, un număr foarte mare de femei și din România.
Senatul României și-a asumat în anul 2014 o declarație prin care ziua de 1 octombrie a fost recunoscută ca Zi națională de luptă împotriva cancerului de sân, cancerul reprezentând „o problemă majoră de sănătate publică pe plan mondial”, iar, la 10 iunie 2015, plenul Senatului a adoptat Propunerea legislativă privind declararea Zilei luptei împotriva cancerului de sân. Decretarea acestei zile are menirea de a încuraja cetățenii, agențiile guvernamentale, companiile private, organizațiile non-profit, precum și toate celelalte grupuri interesate să se alăture activităților ce au drept scop creșterea gradului de conștientizare a ceea ce românii pot face pentru a preveni cancerul de sân.
Datele statistice pentru România în privința acestei maladii sunt destul de îngrijorătoare: se constată o creștere alarmantă a cazurilor, iar cancerul mamar este pe primul loc atât în ce privește incidența, cât și mortalitatea. În cazul cancerului la sân, esențiale sunt prevenția și detectarea maladiei în stadii incipiente, caz în care rata de supraviețuire este de 98%.
Pentru a avea șansa vindecării și a unei vieți normale, mamele, bunicile și surorile noastre au nevoie de sprijin atât din partea statului, cât și din partea familiei.
Statului îi revine obligația de a le asigura accesul la tratamente moderne care le pot asigura vindecarea. Ministerul Sănătății, în timpul Guvernului Ponta, a luat o serie de măsuri foarte importante în beneficiul pacientelor, pentru a le susține atât pe parcursul procedurilor medicale, cât și în dificila perioadă postoperatorie. Printre acestea se numără decontarea investigației PET-CT și a reconstrucției mamare după afecțiuni oncologice prin endoprotezare. Începând din 2015, tratamentele de radioterapie s-au decontat integral atât în unitățile sanitare de stat, cât și în cele private. Șapte medicamente noi pentru diverse afecțiuni oncologie pentru care nu există alternativă terapeutică au intrat, din august 2015, pe lista de medicamente compensate și gratuite. La acestea se adaugă faptul că s-au alocat fonduri pentru deschiderea de noi centre de tratament cu profil oncologic și vreau să cred că actualul Guvern tehnocrat a continuat să susțină aceste măsuri.
Nouă, celor apropiați, ne revine sarcina de a ne sfătui fiicele, soțiile, mamele, surorile, prietenele să nu neglijeze investigațiile care le pot salva viața.
În mod simbolic, luna octombrie este luna roz, însă lupta împotriva cancerului la sân trebuie să fie în fiecare zi!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .