Sorin Serioja Chivu

Declarația politică se intitulează „Omul politic român – prieten sau inamic?”.

„Orice om conștient are obligația de a face politică... Politica constituie o obligație.” (Emil Șimăndan)

Dragi colegi,

Se pare că omul politic a ajuns pentru român inamicul public numărul unu. S-a vorbit foarte mult că românii, mai mult decât orice alte popoare, au două mari pasiuni: politica și fotbalul, două domenii la care toți părem că suntem specialiști. Nu ar fi nimic rău în acest lucru, dacă politica ar fi conștientizată la adevărata ei valoare, iar asumarea ei ar fi una cât se poate de serioasă.

Considerată de mulți un „rău necesar”, politica românească a căzut în desuetudine, iar cei care o reprezintă – oamenii politici –, după ce și-au câștigat simpatia sau antipatia populației, cunosc acum un revers periculos, indiferența. Poate că între discuțiile perpetue despre ideologie, între numeroasele certuri dintre reprezentanții puterii și ai opoziției, ar trebui să se acorde și timpul de a ne pune cu toții următoarele întrebări: de ce omul politic din România și-a pierdut credibilitatea în fața cetățenilor și de ce mulți dintre ei nu mai reușesc să atragă respectul și simpatia celor pe care îi reprezintă?

Chiar nu merită să reflectăm la acest subiect extrem de important? A fost o vreme când țara noastră avea un cuvânt

greu de spus în politica europeană și o vreme în care clasa politică, dincolo de problemele inevitabile sau crizele apărute, reușea să-și păstreze un statut ce, în prezent, tinde să dispară complet.

Să nu uităm, dragi colegi, criza economică dezastruoasă din 1929 și, mai ales, faptul că, în ciuda problemelor apărute, oamenii politici de atunci, indiferent de ideologie sau interesele de putere, s-au păstrat uniți și au arătat românilor că o criză economică nu implică și una politică.

În momentul de față, am lăsat problemele economice să fie mărul discordiei dintre noi, iar efectul este reacția românului, lipsa de încredere, din ce în ce mai mare, în noi toți, oamenii politici. Această problemă nu este una recentă, dar a devenit din ce în ce mai acută în aceste momente când oamenii politici români demonstrează că le este imposibil să cunoască coeziunea. Și pentru că vorbim despre respect și credibilitate, cum am vrea să le câștigăm din partea celor care, la un moment dat, le-au învestit în noi prin votul lor, dacă noi între noi nu putem „colabora” decât la nivelul acuzelor și al declarațiilor în care se regăsește din ce în ce mai mult vulgarul?

Sunt un om politic care a încercat de fiecare dată să se reinventeze, să fie cât mai aproape de cetățean și să-și respecte colegii. Am ales această cale dintr-o pasiune reală și din dorința de a contribui pozitiv prin activitatea mea. Acum, observ cu durere că a fi om politic a devenit „un păcat mortal”.

Departe de a mă considera perfect sau de a-i acuza pe ceilalți pentru actuala percepție a românului, consider că este de datoria mea de a trage tuturor acest semnal de alarmă și de a vă invita pe toți, dragi colegi, să vă gândiți cu seriozitate la acest lucru, iar pentru ca cetățeanul să reinvestească în noi încrederea și respectul, altădată existente, este necesar ca noi înșine să fim primii care să o facă. Până atunci, orice lucru bun pe care l-am făcut sau l-am face rămâne „pătat” de această marcă a neîncrederii.