Sorin Serioja Chivu

Declarația politică se intitulează „Onoarea cu termen de garanție limitat”.

Stimați colegi,

Se tot vorbește, zilele astea, de trădare, trădători, moralitate și interese. Politica românească se confruntă acum cu un nou sindrom, acela al frustrării celor care, neajungând la strugurii puterii, urlă acum că sunt prea acri.

Una dintre temele extrem de mult dezbătute, dar rămasă și acum fără un răspuns clar, este aceea a moralității în politică.

Aproape fiecare partid politic are, prin statut, prevăzută și funcția de președinte de onoare, din respect față de o personalitate a partidului respectiv, care i-a devenit emblemă,

și, poate, pentru a arăta, în acest fel, că moralitatea nu ar trebui disociată de actul sau omul politic.

Ceea ce este însă de un amuzament amar apare în cazul Partidului Social Democrat, unde, citând din statutul partidului, din 2006, capitolul IV, secțiunea 3, articolul 54, alineatul (2) – „Desemnarea președintelui de onoare al PSD se face de către congres, prin vot, pentru un mandat, de regulă, de patru ani, dintre personalitățile recunoscute ale partidului.”, poți afla că, „de regulă”, onoarea în cadrul acestui partid durează patru ani, după această perioadă ea urmând să fie, probabil, reciclată, reformulată sau, dacă se dovedește inutilă, aruncată ca o măsea stricată.

Oare acesta să fie motivul pentru care domnul Ion Iliescu a demisionat din toate funcțiile sale, printre care se regăsea și cea de președinte de onoare al Partidului Social Democrat, sau, „de regulă”, onoarea este luată în calcul, dar nu este obligatorie?

O personalitate de calibrul său nu are cum să nu fi sesizat grotescul acestei situații, așa cum nu se poate omite faptul că ceea ce patru ani este considerat a fi o emblemă sau o valoare pentru acest partid trece, apoi, sub lupa analizei și se declară, ce?, brusc, lipsit de onoare.

În aceste condiții, atunci nimic nu mai este de mirare, decât că astfel de oameni politici, pentru care onoarea are termen de garanție, îi acuză pe alții tocmai de lipsa ei. Nu cumva avem de-a face cu lupii în piele de oaie și nu cumva toate discuțiile despre trădările altora ar trebui să înceteze o dată pentru totdeauna?

În așa fel, înainte să arătăm cu degetul către ograda vecinului, am putea să ne facem fiecare ordine și să stabilim niște valori perene, pe care să nu le mai punem sub semnul întrebării sau să le declarăm, „de regulă”, expirate după patru ani.

Este criză economică, dragi colegi, dar, în același timp, este o criză și mai mare de valori și de responsabilitate în politica românească, unde puțini își mai asumă gesturile, mai au curajul schimbării și al înfruntării consecințelor sale, indiferent de toate acuzele.

Aș întreba unde oare a dispărut acea opoziție constructivă, cea care ar trebui să se implice, să participe interactiv și fără părtinire la actul guvernării, opoziția omniprezentă, nu doar cea prezentă formal pe scaune sau la votul negativ.