Mihai Niță

Declarația politică se intitulează „Pentru o singură vină trebuie aplicată, proporțional, o singură pedeapsă”.

Istoria civilizației universale consemnează și condamnă, de-a lungul vremii, una dintre cele mai aberante forme de comportament uman, reprezentate prin crimă și tortură. În epoca modernă, organizațiile guvernamentale și nonguvernamentale, dar și Organizația Națiunilor Unite, au luat atitudine împotriva acestei forme de comportament bestial. La propunerea Danemarcei, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a instituit chiar Ziua internațională în sprijinul victimelor torturii, marcată anual pe 26 iunie. Cu ocazia acestei zile, Națiunile Unite îndeamnă guvernele și membrii societății civile să ia atitudine împotriva torturii și împotriva celor care o practică, îndemnând oamenii de pretutindeni să-și arate respectul față de cei care au fost supuși unor astfel de crime. În mod fundamental, aici este vorba despre justiție, actele reparatorii devenind obligatorii.

Sunt bine cunoscute practicile unor popoare din vechime, de a-și tortura prizonierii de război. Este notorie și epoca Inchiziției, dar și perioada instaurării comunismului, când oamenii erau supuși unor metode de tortură fizică și psihică, imaginate de niște minți diabolice. Literatura de specialitate relevă existența unor personaje specializate în domeniul terorii.

România a cunoscut, încă din Evul Mediu, astfel de manifestări demențiale. Este suficient să ne amintim de „fecioara de fier”, existentă și azi, ca relicvă, în muzeul Cetății Făgărașului. Dar, mai de curând, sub regimul apus al comunismului, lagărele de muncă silnică și închisorile pentru deținuții politici stau mărturie concretă a unei politici de partid care nu mai trebuie repetată. Regimul opresiunii de sorginte bolșevică a fost, poate, cea mai mare tragedie a umanității, după lagărele morții inventate de regimul nazist.

În conflictele armate actuale, sunt semnalate, încă, acte de tortură, condamnate de legile internaționale. Ca atare, se face absolut necesară o politică la nivel global, prin care organizațiile umanitare și organismele de stat să poată monitoriza și pedepsi actele de acest gen ale unor decrepiți, improprii civilizației moderne.

România se află pe calea bună în această privință, acordând posibilitatea reabilitării și măsurilor reparatorii pentru foștii deținuți politici, precum și pentru pedepsirea călăilor vinovați de calvarul comunist. Totuși, mai persistă și azi unele situații anacronice condamnabile, unele dintre acestea semnalate la CEDO și care afectează viața unor persoane arestate sau condamnate. Persoanele încarcerate

și condamnate prin privațiunea de libertate nu trebuie să mai suporte pedepse suplimentare și ilegale, cum ar fi traiul în condiții subumane, ceea ce echivalează cu tortura. Instituțiile statului au datoria să asaneze grabnic astfel de cazuri, care fac rău românilor și României. Azi, când pe plan mondial sunt sancționate prin lege și cazurile de animale torturate, oamenii nu trebuie să mai sufere asemenea nedreptăți odioase, ce contravin flagrant Cartei Drepturilor Omului, elaborată de Națiunile Unite. Nimeni nu poate pretinde existența unui stat de drept într-o țară în care drepturile omului sunt nesocotite fie printr-o politică arbitrară, fie prin legi injuste.