Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 iunie 2014
Declarații politice
Vasile Nistor
Discurs
Declarația politică se intitulează „Pledoarie pentru susținerea școlilor de meserii!”.
Stimați colegi,
În timp ce în România rata șomajului este încă ridicată (la sfârșitul lunii februarie 2014 a fost de 5,83%), angajatorii sunt nemulțumiți că nu mai găsesc mână de lucru calificată. Cu toate că cererea de locuri de muncă este foarte mare, tot mai multe firme se plâng că oamenii bine pregătiți lipsesc. Atuul care a adus investitori în România, și anume forța de muncă bine calificată la costuri mici, este pe cale să devină, din păcate, un mare dezavantaj. Din acest punct de vedere, sunt necesare o verificare pertinentă și identificarea cauzelor care au condus la această situație.
Analizând situația tinerilor, constatăm faptul că mai mult de jumătate din tinerii României nu au un loc de muncă, iar această situație este generată, în principal, de lipsa de coordonare între pregătirea școlară/universitară și nevoile de pe piața muncii. An de an, reprezentanții mediului de afaceri fac cunoscut necesarul de forță de muncă pe categorii distincte, dar Ministerul Educației nu reușește să facă o corelare adecvată între aceste solicitări și pregătirea tinerilor.
Astfel, avem în continuare un număr mare de absolvenți de drept care nu practică meseria de avocat, mii de specialiști în relații publice și mii de economiști care nu-și găsesc un loc de muncă și această situație se datorează faptului că piața muncii este suprasaturată, asta în condițiile în care ducem lipsă de ingineri și de medici, dar și de muncitori calificați, deoarece școlile de arte și meserii și școlile profesionale nu au fost deloc încurajate. Consider că ministerul ar trebui să ia măsurile necesare înființării unei școli de meserii în fiecare oraș din România, care să asigure tinerilor pregătirea adecvată pentru a susține forța de muncă necesară agenților economici locali.
În prezent, în România există numeroși părinți interesați de a-și îndruma copiii către o școală profesională, însă au nevoie de sprijin inclusiv în educarea din timpul școlii spre mentalitatea conform căreia este important pentru viitorul lor să facă ceea ce le place, chiar să urmeze o școală profesională care îi va învăța o meserie pe care o vor practica și care le va oferi șansa unui loc de muncă.
Susținerea unor școli de meserii este extrem de benefică, iar în urma derulării contractelor de practică încheiate cu agenții economici locali pe perioada efectuării studiilor, tinerii absolvenți vor câștiga experiență și vor avea asigurate locuri de muncă stabile.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.