Gabriela Firea

Declarația politică se intitulează „Poate nu e, totuși, prea târziu”.

Sunt consternată, asemeni tuturor oamenilor de bunăcredință, de evenimentele tragice petrecute ieri la Bruxelles, în inima Europei. Pentru că atacurile teroriste nu au vizat capitala Belgiei, ci capitala Europei. A unei Europe care este pusă în fața unei provocări majore, care ține de supraviețuirea unei civilizații, cu toate regulile și cutumele ei. Nu întâmplător una dintre stațiile de metrou lovite a fost cea care poartă numele părintelui fondator al Europei unite – Robert Schuman.

Toată compasiunea noastră se îndreaptă către familiile victimelor, iar către cei răniți gânduri bune și urări grabnice de însănătoșire. Numai că, din păcate, pierderile pe care le suferim în urma acestor atentate sunt cu mult mai mari. După ce primele emoții vor fi trecut, va apărea frica. Fiecare din noi se va întreba: dacă mâine va fi rândul meu? Iar dintr-un astfel de sentiment, dezbaterea publică va degenera, între adepții extremelor de orice fel. În loc să fim uniți, vom discuta în contradictoriu despre cât de necesar este sau nu să renunțăm la libertățile noastre pentru a oferi autorităților instrumente mai eficace în lupta cu terorismul, despre cât de bine sau rău ar fi să ne opunem afluxului de imigranți sau despre oportunitatea existenței Uniunii Europene.

În lipsa unor oameni providențiali, care să ne călăuzească speranțele asemeni unui far în furtună, ne vom mulțumi, probabil, cu soluții de compromis, menite să ne panseze, pe moment, frica. Și, dacă nu vom avea puterea să mergem cu fermitate către cauzele problemei, ne vom irosi energia și resursele luptându-ne cu efectele. Ce se întâmplă acum nu este o fatalitate. Este consecința deciziilor noastre, ale europenilor, luate pe parcursul ultimelor zeci de ani. Poate am greșit și noi undeva, cândva...

În ciuda norilor grei adunați azi asupra sa, Bruxelles trebuie să rămână, ca și Ankara sau celelalte capitale europene, un oraș al luminii și al speranței, în care copiii să crească în siguranță, iar oamenii să se bucure de viață. Poate nu e, totuși, prea târziu...

Vă mulțumesc.