Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 noiembrie 2016
procedural · respins
Găvrilă Ghilea
Aprobarea ordinii de zi 16; 17; 18
Discurs
Declarația politică se intitulează „Programul «O masă caldă» s-a ră(tă)cit printre avize”.
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
În ședința Senatului din data de 26 septembrie 2016 adresam ministrului educației naționale și cercetării științifice o interpelare privind tergiversarea implementării Programuluipilot pentru acordarea unei mese calde pentru elevi și preșcolari, care este încă așteptată de cei aproximativ 30.000 de beneficiari din cele 50 de unități de învățământ selectate.
Solicitam, pe aceeași cale, domnului ministru precizări privind unele impedimente semnalate de mass-media ca obstacole serioase în aplicarea acestui program, lipsa sălilor de mese, cât și inexistența spațiilor adecvate pentru păstrarea mâncării, în unele situații fiind cele mai importante dintre acestea.
Nu în ultimul rând, având în vedere că la data intervenției mele anul școlar 2016–2017 începuse deja de două săptămâni, solicitam din partea factorilor responsabili prezentarea unui calendar ferm de implementare și derulare a acestui program-pilot.
La data de 17 octombrie 2016, distinsul ministru al educației naționale și cercetării științifice răspundea prompt demersului meu parlamentar, prezentându-mi pe spații ample câteva dintre „chinurile facerii” – altminteri, inerente – ale acestui act normativ.
Nu am înțeles însă cum a fost posibil ca un proiect legislativ cu o asemenea miză, afișat pentru dezbatere publică pe pagina de internet a ministerului de resort la finalul lunii iulie, să nu fie adoptat până la începutul anului școlar, această procedură fiind îndeplinită abia zilele trecute, în cadrul ședinței de executiv din data de 26 octombrie 2016.
Această întârziere este cu atât mai inexplicabilă cu cât chiar domnul ministru preciza că, anterior propunerii proiectului de act normativ spre dezbatere publică, au avut loc consultări în cadrul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice – Direcției Generale de Învățământ Preuniversitar, cu reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale, ai structurilor reprezentative ale elevilor, ai inspectoratelor școlare județene, specialiști din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și s-au realizat consultări preliminarii cu actori educaționali relevanți pentru problematica proiectului de ordonanță de urgență.
În aceste circumstanțe, e greu de crezut că forma proiectului agreată de inițiator în urma consultării publice, având incluse modificările de rigoare în urma observațiilor și sugestiilor analizate în cadrul grupurilor de lucru, a navetat aproape două luni pentru avizare între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Finanțelor
Publice, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Sănătății, care, la rândul lor, au venit cu o serie de propuneri de modificare și/sau completare a acestuia.
În condițiile în care, conform răspunsului ministerial din care am spicuit, abia după publicarea actului normativ în Monitorul Oficial se va purcede la elaborarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor sale, în care vor fi enunțate și detaliate activitățile pe care fiecare dintre factorii implicați urmează să le desfășoare, dar și modalitățile concrete de achiziție, distribuție, organizare și implementare, se pare că ne aflăm în fața unei povești fără sfârșit, iar masa caldă a celor 30.000 de școlari și preșcolari s-a răcit înainte de a fi așternută, cel puțin pentru prima parte a acestui an de învățământ.