Ecaterina Andronescu

Declarația politică se intitulează „Puterea statului – «perdea de fum» pentru o falsă legitimitate”.

De la filozofii contractualismului, precum John Locke, Jean-Jacques Rousseau, Montesquieu, pentru care legătura dintre supuși și conducător era una de încredințare a puterii în scopul garantării libertății individului, până la Max Weber, teoreticianul modernist al statului, pentru care orice putere seduce, încercând „să suscite și să cultive încrederea în propria legitimitate”, lupta pentru supremație în stat a cunoscut cele mai diverse forme.

În opinia sociologului politic italian Norberto Bobbio, „cetățenii, odată ce li s-a încredințat dreptul de a-i alege pe cei care îi guvernează, sunt suficient de bine informați ca să îi voteze pe cei mai înțelepți, mai onești și mai luminați dintre semenii lor”.

L-aș contrazice pe ilustrul sociolog doar printr-o simplă raportare la realitatea imediată, dâmbovițeană. Oricum s-ar prezenta situația relației dintre guvernanți și guvernați, consecințele acestei relații de putere sunt diferite. În cel mai fericit caz, autoritatea, când există consensualismul colectivității care a ales-o prin vot, are posibilitatea să facă să fie respectate legea, norma, conveniența.

În cel mai rău caz, asistăm la o disoluție a puterii, cu toate consecințele ce decurg de aici: schimbarea puterii. După cum se știe, nimeni nu poate fi de acord cu înlăturarea de la putere fără să manifeste opoziție la acest fapt. Regulile stabilite de tine sunt mai bune întotdeauna decât regulile stabilite de alții.

Ceea ce v-am prezentat cât se poate de succint nu este o lecție de științe politice, este doar o încercare a mea de a

lămuri cum stau lucrurile atunci când cineva deține puterea și ce poate face cu ea.

Al doilea lucru care îmi vine în minte când mă gândesc la guvernanții actuali și la puterea lor este imaginea lui Charlie Chaplin din filmul „Dictatorul”, în care marele actor se distrează cu un balon reprezentând globul pământesc, aruncându-l în sus, într-o atitudine de ironizare a ororilor războiului și a paranoiei lui Hitler.

„Este sănătos să râzi de lucrurile cele mai sinistre din viață, chiar și de moarte!”, afirma Chaplin la lansarea filmului său, care a făcut înconjurul planetei din 1940 încoace.

Acel glob pământesc aruncat cu iresponsabilitate, cu maximă nepăsare de către dictatorul aparent neobservat de niciun ochi indiscret mă conduce însă cu gândul la iresponsabilitatea celor care ne conduc astăzi spre prăpastie și, cu tot îndemnul marelui comic, nu este absolut nimic de râs. Nu atât timp cât avem la cârma Guvernului un personaj care face din lecțiile Constituției un fel de „antimaterie” pentru profesorii „repetenți”, care își asumă răspunderea când pe Legea educației, în dispreț față de tot ce înseamnă proceduri parlamentare, când pe Legea salarizării unitare, un alt „monstru” născut mort pe masa unui alt doctor Frankenstein.