Ion Bara

Declarația politică se intitulează „Reformă _versus_ populism”.

Adecvarea sistemului de învățământ la noile cerințe survenite din evoluția societății românești, ca și tendințele europene de reformare a educației, în consens cu valorile actuale și de perspectivă ale civilizației umane, trebuie să constituie motivația, dar și suportul reformării învățământului românesc.

Dacă admitem cu toții că acest principiu este nu doar valabil, ci și absolut necesar, nu înțeleg nicicum că schimbările majore necesare sistemului nostru educațional pot fi comentate atât de simplist și cu atâta rea-credință de către unii dintre politicieni sau dintre liderii de sindicat din

considerente doar de ordin populist. Să te folosești de caracterul nu tocmai popular al unor măsuri menite să așeze cheltuielile pe principii sănătoase, cum ar fi finanțarea pe elev, speculând consecințele inerente de ordin social, ca să respingi, de fapt, ideea de reformă, în general, este incorect și în detrimentul celor care trebuie să beneficieze de o educație de calitate.

Să reduci toate disfuncțiile și deficiențele sistemului actual de învățământ la salarizarea personalului său, într-o perioadă de criză, fără soluții miraculoase, ca să respingi, de asemenea, ideea de reformă, în general, este o abordare vădit populistă și în detrimentul profesorilor, care își doresc, pe lângă salarii mai bune, și un sistem educațional eficient.

Mi se pare însă jenant ca tocmai cei aflați la putere în perioade în care salarizarea în sistemul public s-a făcut din ce în ce mai discreționar să conteste, acum, cu vehemență Legea salarizării unitare, prin care se corectează, în fapt, gravele disproporții pe care le-au creat.

Știu eu însumi, ca provenind din sistem, că salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, ca de altfel și ale altor categorii socioprofesionale, cum ar fi cele din sănătate sau cultură, sunt acum, încă, sub așteptări.

Sunt însă convins că măsurile de reformă pot oferi noi soluții de asigurare a fondurilor financiare necesare creșterii acestora într-o perspectivă apropiată. Reducerea numărului de ore, de exemplu, odată cu revizuirea conținuturilor de învățat, în spiritul competențelor prevăzute a se atinge pe parcursul școlarizării elevilor, este o schimbare de fond a procesului de învățământ, care nu mai poate fi amânată și care va avea, totodată, efecte pozitive și sub aspectul realocării economiilor rezultate inclusiv în direcția salarizării cadrelor didactice.

Cred că este momentul să fim sinceri până la capăt și să recunoaștem că profesorii vor să câștige mai bine și, în acest sens, sunt de acord să muncească mai mult. Încadrarea profesorilor și constituirea catedrelor de predare la nivelul școlii pe acest principiu ar constitui o soluție de optimizare a gestionării resurselor educaționale, dar și de venituri contractuale suplimentare.

Într-o astfel de direcție, ar fi normal ca cei care pretind că poartă interesele cadrelor didactice să le susțină cauza. Să fim înțeleși, nu putem fi și mai mulți decât trebuie, și mai bine plătiți. Școala nu trebuie privită, în opinia mea, ca loc de refugiu ocupațional pentru cei care nu se regăsesc, din diferite motive, în domeniul pentru care s-au format.