Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 martie 2016
other
Biró Rozalia Ibolya
Discurs
Declarația politică se intitulează „Respectarea demnității umane în penitenciarele din România”.
Domnule președinte,
Stimați colegi,
Doamnelor și domnilor,
La sfârșitul anului 2015, instituția Avocatul Poporului a înaintat un raport special privind condițiile de detenție din penitenciare și centre de reținere și arestare preventivă. Acesta ne arată că principala problemă a sistemului de detenție din România este supraaglomerarea închisorilor. În acest raport deosebit de amplu au fost arătate și multe alte probleme existente în penitenciare și în centrele în discuție, fiind, desigur, aduse numeroase soluții pentru remedierea acestora.
Documentul este deosebit de complex și de bine structurat, având în total 392 de pagini. Avocatul poporului, Victor Ciorbea, a precizat la publicarea acestui raport faptul că unul dintre motivele pentru care raportul a fost întocmit este acela de a încerca evitarea pronunțării unei decizii-pilot împotriva României de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Pe scurt, o decizie-pilot, practic, suspendă cauzele asemănătoare de pe rolul CEDO și obligă statul român ca în termen de 18 luni să ia măsuri pentru remedierea problemelor din penitenciare. În caz contrar, România riscă chiar excluderea din Consiliul Europei.
În acest context, reamintesc faptul că neajunsurile din penitenciarele din țara noastră au atras numeroase plângeri împotriva statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Din păcate, dintre statele membre ale Uniunii Europene, România este pe primul loc, din 2011 încoace, în ceea ce privește numărul de condamnări la CEDO pentru încălcarea articolului 3 din Convenția europeană a drepturilor omului, referitor la condițiile de detenție. Articolul 3 face referire la interzicerea torturii și precizează faptul că „nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”. La nivelul statelor
membre ale Consiliului Europei, România este depășită în mod constant numai de Rusia, iar în anii 2011 și 2013 și de Turcia și Ucraina. Numai în perioada 1 ianuarie – 1 septembrie 2015 au fost pronunțate 24 de hotărâri de condamnare a României pentru violarea art. 3 din convenție, dintre care 17 erau definitive.
Este important să luăm aminte la soluțiile propuse în raportul menționat și, mai ales, să facem tot ce ne stă în putință pentru a evita excluderea României din Consiliul Europei. Este necesar să fie adoptate măsuri ferme pentru implementarea unor soluții clare, care să îmbunătățească starea și condițiile deținuților sau ale persoanelor arestate preventiv din țara noastră. Așa cum menționează raportul, principalele soluții sunt scurtarea perioadei de detenție în care deținuții pot apela la sistemul de eliberare condiționată, reducerea pe cât posibil a cazurilor de aplicare a măsurii arestului preventiv și eliberarea condiționată a deținuților aflați în executarea ultimilor trei ani din pedeapsă. Desigur, așa cum se precizează și în raport, soluțiile propuse exclud infracțiunile și pedepsele aplicate pentru infracțiunile de corupție și violență.