Gheorghe Bîrlea

Declarația politică se intitulează „Responsabilitate și risc electoral”.

## Domnule președinte,

## Doamnelor și domnilor senatori,

Criza nu numai că se resimte acut în viața economică și socială, dar înflăcărează și imaginația unor politicieni. Nimic nefiresc, pentru că ține și de o anumită tradiție istorică a noastră de a consuma o enormă cantitate de energie în a imagina scenarii politice mai mult sau mai puțin corecte și coerente, cel mai adesea nu lipsite de umor involuntar, comic de situație, opinii care cu indulgență pot fi supuse unui examen logic. Decidenții politici nu ratează ocazia să caute vizibilitatea publică cu vădită disperare. „Acum e momentul!”, își zic unii, și-și scuipă zgomotos nenorocul în microfoane. Obțin maximum de rezonanță, păcălesc urechile ciulite, emoționează de li se înroșesc urechile (tele)spectatorilor. Grija lor primordială este scăderea scorului electoral al partidului aflat la putere, PDL, după care, în stil eminamente cocoșesc, strigă: „Dați-ne nouă poporul în grijă!”

În aeroporturi, în gări, în stații de troleibuze, politica le ocupă tot timpul. Sunt preocupați de cât costă geanta doamnei ministru, de timpul probabil, de inventarul iepurilor șchiopi din Codrii Vlăsiei și de cine este vinovat că le-a căzut prepelița prăjită în farfurie.

Puțin, mult prea puțin, domnilor, pentru o înțelegere și o asumare responsabilă a ceea ce înseamnă criza actuală. E cazul să schimbăm termenii, abandonând strategiile sterile. Un succes dobândit fără merite autentice se erodează la fel de repede și cei ce te aplaudă azi te huiduie mâine.

Politica și politicienii care contează în istorie au curajul asumării riscurilor electorale în momente grele. E ceea ce face diferența, la scara istoriei, între politică și demagogie și între politicieni și demagogi. Dacă scăderea temporară în sondaje este prețul ce trebuie plătit pentru a pune temelii solide unei reforme instituționale și sociale, cum este cazul Partidului Democrat Liberal (PDL) și al celorlalte partide aflate la guvernarea actuală, pe care să se reconstruiască întregul edificiu social și sistemul de valori cu care să ne identificăm la timpul viitor, atunci riscul merită asumat. Sunt exemple de aceste gen în experiența noastră istorică și în experiența altor țări europene. Dacă alții au soluții mai bune, să le probeze, dar cel puțin până în acest moment, în afară de uzitarea căilor procedurale de a ataca la Curtea Constituțională, ca soluție, nimic semnificativ nu s-a propus.

Atunci, cum stăm cu politica faptelor, domnilor? Cum stăm cu responsabilitatea și riscul electoral? Vă mulțumesc.