Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 mai 2015
other
Petru Alexandru Frătean
Discurs
Declarația politică se intitulează „SOS – Să salvăm aurul verde al României!”.
Se spune, și nu fără temei, că pădurile sunt obrazul României. Așa tăcute cum sunt, ele spun adevăruri despre poporul român și despre legăturile sale cu natura. Istoria noastră, a românilor, s-a clădit și din perspectiva relației noastre cu natura înconjurătoare și cu pădurile munților noștri, confirmată și de vechiul proverb „codru-i frate cu românul”. Pădurile României fac parte din patrimoniul nostru cultural și natural și avem obligația cu toții să-l ocrotim. Din păcate, în ultimii ani, suprafața împădurită a României s-a diminuat semnificativ, ritmul defrișărilor rapace a cunoscut o amploare tot mai mare, cuantificată în pierderi de peste 5 miliarde de euro, ceea ce nu poate să reprezinte decât o tragedie națională. Chiar și în aceste condiții, țara noastră încă deține aproximativ jumătate din totalul pădurilor virgine de pe continent și suntem datori să ne protejăm avuția pe care încă o avem.
Salut faptul că, la inițiativa prim-ministrului Victor Ponta, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor supune dezbaterii publice două proiecte de ordonanță de urgență a Guvernului care vizează reglementări mai stricte în ceea ce privește exporturile de material lemnos, precum și suspendarea temporară a acestora. Cele două proiecte de act normativ au fost elaborate având în vedere amploarea tăierilor ilegale de pădure, efectele acestora asupra sănătății și siguranței cetățenilor, precum și impactul asupra mediului. Stoparea tăierilor ilegale vizează interesul public și sunt situații de urgență a căror reglementare nu poate fi amânată!
În aceeași ordine de idei, declarația mea vine în contextul dezbaterilor cu privire la necesitatea adoptării Codului silvic în forma agreată de Guvern și de majoritatea parlamentară, adoptată, pentru a doua oară, de către Senatul României, în forma promovată inițial, care susține acțiuni clare împotriva mafiei pădurilor, atât prin instituirea radarului pădurilor, cât și prin modificările care vizează limitarea exploatării pădurilor de către operatori economici care profită de poziția dominantă câștigată pe piață. Actualul proiect de modificare a Codului silvic reprezintă un pas înainte pentru protejarea mediului, a vieții și a sănătății fiecărui român.
Lansez un apel colegilor din opoziție să înțeleagă că protecția patrimoniului nostru natural ține de interesul național și de viitorul generațiilor noastre, nu de o luptă sterilă între politicieni. Pădurile nu sunt ale niciunui partid sau ale niciunei instituții, ci sunt ale generațiilor viitoare, care merită să trăiască într-un mediu curat, sigur și bogat!
Să salvăm, așadar, aurul verde al României!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.