Alexandru Cordoș

Declarația politică se intitulează „Terapia de șoc a FMI sau cum să nu te împrumuți, dar să fii dator vândut”.

Așa cum ne-a obișnuit în aparițiile sale teatrale, dar televizate, actorul numărul unu de pe scena politică românească ne-a dat, nu cu mult timp în urmă, o vestebombă structurată pe doi piloni de rezistență:

– România nu va mai trage ultima tranșă de la FMI, circa un miliard de euro, doar pe cea de la Comisia Europeană;

– noul acord semnat cu instituțiile financiare internaționale va fi pe doi ani. Acesta nu implică finanțare, este unul de tip preventiv prin care FMI și Banca Mondială țin la dispoziția României circa 5 miliarde de euro.

O veste care ar fi trebuit să ne bucure, să ne lase oricum în admirație față de strategia economică a „cârmaciului” nostru ales de 5 milioane de români. Cred că nu greșesc spunând că, pe lângă cele 5 milioane care l-au ales, la lunga listă a datornicilor – toți cei a căror soartă a fost jucată la „ruleta” FMI – s-a adăugat și restul de până la 22 de milioane de români care trăim aici sau aiurea, mânați de la spate de un personaj iresponsabil, cu o politică de-a dreptul criminală, de exterminare a acestei nații.

Să nu-mi spună mie nimeni că acest acord, chipurile, de tip preventiv, gen „să avem bani albi pentru zile negre”, ne va scuti vreo clipă de dobânzi împovărătoare, pentru că domnul președinte a omis să ne spună că, indiferent dacă vom accesa sau nu aceste linii de credit, vom plăti o dobândă usturătoare de circa 30 de milioane de euro în cei doi ani de grație. Unde ați mai pomenit dumneavoastră o bancă, pentru că așa ceva este și FMI, să îți dea ceva gratis sau să nu-ți dea, ci doar să-ți păstreze la dispoziție ceva, fără comisioane de administrare, fără DAE și alte asemenea modalități de jupuit clientul naiv?

Se spune că România va continua să fie încă mulți ani de aici încolo paradisul băncilor care vor anihila orice palidă revoltă a clienților. De la un banal card de cumpărături oferit pe toate drumurile de către cea mai puțin cunoscută și inabilă, aparent, bancă, până la linii de creditare exorbitante, al căror preț este o îndatorare cocoșabilă a clientului care cade în plasă, toate par, la scară mică, surori de cruce cu ceea ce ne propune acum FMI.

Din păcate, România nu este în situația de a-și permite să beneficieze de anumite facilități pe care Banca Centrală Europeană le pune doar la dispoziția țărilor din zona euro tocmai pentru a nu le limita posibilitatea împrumuturilor numai la zona FMI și UE.

Stimați colegi,

Nu mi-am propus să anatemizez Fondul Monetar Internațional, mai ales că mai avem încă multe deficite de peticit și se pare că împrumuturile externe sunt, deocamdată, singura sursă. De ce are totuși nevoie România să nu compromită relația cu FMI? După cum deducem din definiția sa, acordul de precauție va exista pentru a asigura accesul nostru la piețele financiare, pentru a ne putea finanța deficitul deloc neglijabil. Nu exclud nici aspectul unei contagiuni, cum o numesc specialiștii, din cauza datoriilor suverane, contagiune care ar îngheța brusc interesul piețelor financiare de a ne sprijini, în acest caz existând totuși, cu toate eforturile dobânzilor, care mie mi se par exagerate, linia de credit a FMI și a Comisiei Europene de 5 miliarde de euro.