Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 martie 2011
Dezbatere proiect de lege · retras
Doina Silistru
Discurs
Declarația politică se intitulează „Transformarea spitalelor în cămine de bătrâni – o soluție de salvare a sistemului de sănătate?”.
Stimați colegi,
Permiteți-mi să aduc din nou în discuție un subiect de o importanță vitală pentru locuitorii județului Vaslui și să argumentez succint, pe baza unor calcule rapide, eroarea imensă care este pe cale să se producă.
La nivelul județului Vaslui, din cele șapte spitale existente, unul va fi comasat, iar două sunt trecute pe lista restructurărilor. Acest lucru se întâmplă, evident, în condițiile în care toate cele șapte spitale sunt suprasolicitate, iar bolnavii stau și câte doi în pat. Numai anul trecut spitalele din județul Vaslui au avut aproape 100.000 de pacienți, peste 14.000 dintre aceștia fiind internați în spitalele din Negrești și Tutova, cele două unități medicale pe care intenționează Ministerul Sănătății să le transforme în cămine de bătrâni, al căror număr maxim estimat de beneficiari va fi de 300 de persoane.
Această „schimbare la față”, domnule ministru, va avea costuri imense și pierderi pe măsură. Iată, din punctul de vedere al costurilor raportate la numărul beneficiarilor, exemplul aceluiași spital din Negrești. Anul trecut, cu un buget de numai 5,11 milioane de lei, în această unitate au fost tratați peste 8.000 de bolnavi. Bugetul anual necesar pentru susținerea unui cămin de bătrâni cu cel mult 100 de persoane este de 1,3 milioane de lei.
În condițiile în care transformați un spital de care beneficiază mii de bolnavi într-un cămin de bătrâni, de care ar urma să beneficieze de 80 de ori mai puține persoane, care este utilitatea?
De asemenea, care sunt beneficiile reale pe care le oferim populației și, aspect care vă interesează în primul rând pe dumneavoastră, domnule ministru, unde este rentabilitatea acestei măsuri, din moment ce pentru îngrijirea a 100 de bătrâni ar urma să alocați un sfert din suma alocată anual pentru tratarea a 8.000 de bolnavi?
Nici dacă am vorbi de transformarea spitalelor în centre de permanență situația nu le-ar fi favorabilă locuitorilor din județul Vaslui, iar dovada este experiența tristă pe care deja o avem în acest domeniu: în județul Vaslui au existat, cu câțiva ani în urmă, cinci astfel de centre. Rând pe rând, toate au fost închise, pentru că adresabilitatea mică nu justifica sumele enorme cheltuite.
În altă ordine de idei, domnule ministru, schimbarea destinației unităților medicale cu paturi în așezăminte sociale presupune costuri foarte mari: schimbarea circuitelor existente astfel încât să răspundă noilor necesități, dezinfecții extrem de serioase etc., pentru că, este clar, un salon de spital cu opt paturi nu va fi niciodată potrivit pentru o cameră destinată cazării a opt bătrâni, așa cum este impropriu să transformi o secție TBC într-un corp de cazare pentru persoane de vârsta a treia. În aceste condiții, permiteți-mi să vă mai adresez câteva întrebări: