Paul Ichim

Declarația politică se intitulează „Utilizarea Facebook poate determina depresie”.

Deschid astăzi, de curiozitate, pagina de Facebook. Normal, nu în căutare de _selfie_ -uri și tot felul de poze cu mâncare, căci vreau să mă abțin la mâncare; se cam cere. Obiectivul maxim: știri și comentarii cu probleme politice, sociale, știri din astea ciudate. Îmi sare în ochi un articol despre averea unui general, actual ministru. Citesc și mă minunez cum se face avere din solda de armată, ofițer superior și indemnizație de parlamentar. Abia ieșisem de la Comisia pentru sănătate, unde în discuția medicilor de acolo ne tot băteam capul cum să găsim o soluție de a propune ceva pentru a acoperi lipsurile din lumea medicală. Ne pleacă în străinătate personalul medical, încât nu mai avem timp de a instrui și a acoperi lipsurile în resurse umane.

Duminică, în colegiul din teritoriu, m-a vizitat un coleg ieșit la pensie, care îmi transmite că, după mai bine de 40 de ani de activitate medicală, se simte jignit și inutil cu o pensie ce depășește cu puțin 1.100 de lei.

Ascultam ieri polemicile apărute după modificarea Codului penal. Cineva cu pregătire juridică spunea apăsat că pe lumea asta două lucruri contează: viața și libertatea. Afirmația este mai mult decât corectă. Toate posturile de televiziunile prezintă doar fenomene negative din lumea medicală, de te întrebi dacă noi mai și salvăm ceva din cei care ne vin pe mână. Sindicatele din sector strigă că nu se mai poate lucra în această atmosferă, cu așa salarizare.

După trecerea în revistă a acestor știri, să încerc să le asociez într-o schemă logică. Dacă viața și libertatea sunt importante înseamnă că recunoașterea financiară din partea statului ar trebui să fie similară. După opinia mea, dacă ți-ai pierdut viața, libertatea nu mai contează; dacă ți-ai pierdut libertatea, mai poți spera la viață (fără comentarii). Acceptând nivelul de importanță, înseamnă că lumea medicală ar trebui să se regăsească alături de magistrați ca recunoaștere financiară. Asta era în capul meu până să citesc articolul cu generalul. Atunci, gândul pervers m-a determinat să fac comparația cu el. Și armata, și sănătatea lucrează cu oamenii. Ei se expun la pericole (bine, mă refer la militarii activi), pot acționa în teatre de acțiuni.

N-am înțeles bine de ce „teatre”. Probabil se referă la tragedie. În situații tragice lucrează și lumea medicală. După reclama făcută sistemului, până ne omoară cineva profesioniștii nu mai este mult. Diferența este că, în situații-limită, conflictuale, rata lor de mortalitate este mult mai mare. Noi însă ieșim la pensie mult mai târziu. Presiunea psihologică este extremă pentru ambele meserii. În concluzie, oare se va putea ca un medic cu cel mai mare grad de specializare, la 70 de ani (dacă-i apucă), să poată avea o fișă de declarare a averii la a zecea parte din cea prezentată la generalul în cauză? Un mic exemplu ciudat: generali am văzut peste 80 de ani destul de mulți, chirurgi peste această vârstă – cazuri izolate.