Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 decembrie 2014
Dezbatere proiect de lege · respins
Nicolae Mohanu
Discurs
Declarația politică se intitulează „Violența în școli, o realitate pe care nu o putem nega”.
Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Revin în atenția dumneavoastră cu o problemă care își face simțită prezența din ce în ce mai mult în societate, iar de câțiva ani și în școală: violența.
După cum se știe, școala trebuie să profileze caractere, să-i educe tânărului plăcerea de a învăța, dorința de a reuși și de a face față schimbărilor pe piața muncii. În acest context, a vorbi despre violență acolo unde ne așteptăm să găsim cele mai bune condiții pentru formarea și dezvoltarea armonioasă a personalității poate părea un fapt cel puțin neverosimil.
Și totuși există un nivel de indisciplină inerent în școli, ca rezultat al faptului că elevii sunt la o vârstă la care sunt tentați
să treacă peste reguli, iar această indisciplină poate duce la un comportament violent. Lipsa modelelor sociale, mediatizarea excesivă a cazurilor de violență și indisciplină pot influența comportamentul elevilor, aceștia putând fi tentați să imite acțiunile văzute la televizor.
În același timp, există și factori școlari care duc la violență, începând cu relația profesor–elev și climatul social, până la metodele de predare, evaluare etc. Dacă anterior violența școlară nu se manifesta decât ocazional, între elevi sau dinspre cadrul didactic spre elev, acum remarcăm o violență sporită atât între elevi, cât nu rareori și dinspre elevi spre cadrele didactice.
Prin urmare, școlii îi revine sarcina de a corija abaterile, de a defini clar diferența dintre moral și imoral.
Rolul învățătorului este acela de a omogeniza colectivul, de a determina tânărul să-și respecte colegii și cadrele didactice. Elevii trebuie învățați ce înseamnă a trăi în societate: a te înțelege reciproc, a asculta opiniile celor din jur, a exprima problemele în cuvinte, nu în fapte, a lua decizii colective și a te supune deciziei majorității, a-ți controla pornirile violente etc.
Totodată, s-au instalat sisteme de supraveghere în școli, s-au angajat firme de pază, acțiuni ce au avut ca rezultat o scădere a gradului de violență, dar insuficiente în a-l stopa.
De aceea, consider că, pentru a evita evoluția și perpetuarea violenței în mediul școlar, este necesar ca Ministerul Educației Naționale să aibă o mai strânsă colaborare cu Ministerul de Interne, cu alte instituții ale statului și, nu în ultimul rând, cu mass-media și împreună să elaboreze și implementeze programe care să aibă ca scop stoparea violenței în școli.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.