Constantin Tămagă

Declarația politică se intitulează „Ziua noastră de suflet”. Vom sărbători, peste doar trei zile, 93 de ani de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918. O facem în deplină libertate, amintindu-ne clipele unice de atunci. Fără îndoială, este un moment jubiliar, care se cuvine să fie marcat în mod special. Nu cred că o altă zi ar fi fost mai potrivită pentru a exprima puterea națiunii noastre de a făuri statul național, voința de a trece peste piedicile unei istorii mereu zbuciumate în această parte de lume.

Urmând exemplul înaintașilor noștri, Ziua Națională trebuie să fie un moment în care clasa politică să arate românilor ce înseamnă unitate națională și solidaritate. Acest moment solemn trebuie să ne aducă aminte că avem obligația de a judeca înțelept faptele istoriei, pentru a ne putea înțelege mai bine pe noi, cei de astăzi.

Ziua de 1 Decembrie este cel mai potrivit prilej pentru ca fiecare dintre noi să-și înalțe o clipă privirea deasupra cotidianului, către valorile fondatoare ale națiunii române moderne, o națiune de cetățeni mândri de trecut și încrezători în viitor, care merită să trăiască în libertate, democrație și prosperitate.

La ce ar trebui să ne uităm mai întâi dacă ne întoarcem la anul de hotar 1918? Poate la faptul că la 1 Decembrie, când la Alba Iulia se hotăra unirea cu România a Transilvaniei și Banatului, Regele Ferdinand se întorcea la București. Am putea apoi să ne gândim că Transilvania unită a rămas o vreme autonomă, condusă de un consiliu diligent, până în momentul în care Constituția din 1923 a desființat toate urmele străine, a unificat pe deplin țara și a transformat-o în stat național, unitar și indivizibil, așa cum este și astăzi.

Iată încă un exemplu care ne-ar putea fi de folos când discutăm prea grăbiți despre tot felul de autonomii. Nu sunt oare acestea semne pe care ni le face istoria, că unitatea poporului și instituțiile prin care acesta trăiește au același timp și același ritm și că, lipsind una, va lipsi și cealaltă?

Să nu uităm că la Alba Iulia a avut loc un act de autodeterminare a unui popor care nu a revendicat teritorii ce nu erau ale lui și care era și atunci majoritar în teritoriul în care trăia. Actul de autodeterminare a fost actul primordial pe care s-au bazat apoi toate negocierile diplomatice, toate tratatele și toate actele politice care i-au urmat. Unirea de atunci nu a fost făcută de un partid sau de o confesiune religioasă, unirea a fost făcută de toți românii și tocmai acest fapt i-a dat legitimitate.

Astăzi, avem nevoie din nou de această unire în trăire a românilor. La fel ca în 1918, anul 2011 este anul în care ne găsim neîntregiți, de data aceasta ca parte a familiei europene. Unitatea și solidaritatea tuturor românilor sunt din nou necesare. În 1918, intrarea în normalitate însemna Marea Unire, astăzi, intrarea în normalitate înseamnă acordul deplin cu Uniunea Europeană.