Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 aprilie 2008
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Grațiela Denisa Iordache și domnul Cezar Florin Preda
Discurs
Declarație politică comună: „Pomenile electorale ale Guvernului Tăriceanu”
Începând cu luna noiembrie anul trecut, de când Guvernul a hotărât majorarea pensiilor fără să specifice sursele de finanțare, bugetul național este supus unor mari presiuni financiare.
Din cauza situației nefavorabile a piețelor financiare internaționale, aceste fluctuații se fac simțite și la noi, provocând greutăți bugetului de stat, dar ce este de neînțeles este politica Guvernului Tăriceanu care, pentru scăderea cheltuielilor bugetare, nu numai că a înghețat angajările în sistemul bugetar, dar a și impus o serie de restricții bugetelor administrațiilor publice.
Cu toate aceste restricții, de ceva timp încoace, ținând cont că acest an este unul electoral, același guvern anunță că pensiile vor fi din nou majorate în avans, dacă se va constata un excedent bugetar până la toamnă. În același timp, pentru reducerea cheltuielilor bugetare se emite o ordonanță de urgență în care se interzic tichetele cadou ale bugetarilor. Trebuie să facem precizarea că, la multiplele presiuni ale sindicatelor și ale clasei politice, acest guvern se răzgândește în privința acestor tichete cadou. Domnilor miniștri și domnule prim-ministru,
Chiar credeți că guvernarea unei țări este o joacă în care săptămâna aceasta hotărâm ceva, iar săptămâna viitoare ne răzgândim și anulăm ceea ce am hotărât? Chiar credeți că vă puteți juca cu atâția oameni?! Chiar considerați că alegătorii sunt niște oameni pe care-i puteți manipula cum doriți și când doriți, cu fraze meșteșugite și demagogice? Noi credem că nu, domnilor miniștri!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.