Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 martie 2009
Dezbatere proiect de lege
Carmen Axenie
Discurs
Declarație politică despre efectele secundare ale unor legi: cazul așa-ziselor droguri ușoare.
Săptămâna trecută v-am sesizat câteva solicitări din teritoriu legate de problemele prostituției și incestului în noul Cod penal.
Astăzi mă voi referi la o problemă la fel de gravă. Acum două zile, s-a încheiat la Iași primul Congres național pe tema efectelor secundare ale medicamentelor. Evenimentul a fost unul în primul rând curajos. Cred că de un asemenea curaj putem încerca să dăm dovadă și noi în Parlament. Nu de puține ori, unele legi au o seamă de efecte secundare care scot la iveală fie o neatenție, fie o neînțelegere, fie ambele. O astfel de situație care trebuie să ne dea de gândit imediat este aceasta a drogurilor așa-zis ușoare, vândute autorizat în magazine cu nume bizare.
Trebuie să știți că, la ora actuală, România este împânzită de astfel de magazine care vând hașiș (150 lei gramul), canabis (între 50-100 lei gramul), extasy (între 1015 euro pastila) etc. Comerțul pe internet e și mai diversificat. Produse precum _Salvia Divinorum_ , _Hawaiian baby_ și altele necultivate la noi, despre care specialiștii români, biologi și toxicologi, nu ne pot oferi informații științifice, sunt puse la dispoziția consumatorilor români într-un mod parșiv. Însoțite de niște mesaje care sfidează orice om rațional, precum „Produsul nu este recomandat consumului umanˮ (dar cui?!), „Interzis sub 18 aniˮ, „A nu se lăsa la îndemâna copiilorˮ sau „Produsul este recomandat exclusiv studiului etnobotanic sau colecționarilor privațiˮ, aceste otrăvuri ajung la elevii și studenții noștri, care nu ezită să le încerce de la vârste sub 14 ani.
Iată ce declară un astfel de tânăr după ce a consumat niște „pastile verzi”: „Eu am luat vreo două verzi (nu sunt trecute încă pe site) și îmi sare perna pe aici prin cameră, îmi dansează picioarele singure și nu pot să le opresc, sar tastele din tastatură, energizate, am stare de bine și liniște cu toate că îs agitat. Etapele de efect: 10–60 de minute, nimic. După aproximativ o oră jumaʼ: energie, chef de dans, halucinații, dilatarea puternică a pupilei, râs necontrolat, tremurat puternic și necontrolat în mâini și picioare, incapacitatea de a-i asculta pe cei din jurul tău”. Astfel de cazuri veți găsi fiecare dintre dumneavoastră în colegiile pe care le reprezentați. Cum s-a ajuns aici? Momentan, conform Legii nr. 143/2000, există patru tabele cu substanțe interzise – primele două includ drogurile de mare risc, în al treilea figurează drogurile de risc, iar în cel de-al patrulea, substanțele numite precursori, utilizate frecvent în fabricarea drogurilor. Substanțele comercializate de aceste magazine nu sunt înscrise, deocamdată, pe niciuna dintre listele de mai sus. Vedeți aici portița! Imediat au folosit-o cei care vor să scoată profit din îmbolnăvirea tinerilor noștri.
Voi încheia cu opinia unui psihiatru renumit, domnul Florin Tudose: „Nu există droguri ușoare. Nu poți spune despre un drog că este mai tare sau mai ușor”. Am speranța că lucrurile se vor elucida și că portița se va închide definitiv.