Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 februarie 2008
Declarații politice · adoptat
Cornelia Ardelean
Discurs
Declarație politică intitulată „Apel la responsabilitate politică”
Clasa politică, în integralitatea ei, traversează în prezent o perioadă de criză majoră, generată de interminabilele conflicte la vârf dintre conducătorii aleși să vegheze la liniștea și armonia instituțională, la respectarea Constituției și a legilor țării. Aceste dispute au avut drept consecință îndepărtarea populației de actul politic, fapt demonstrat și prin slaba prezență la vot de la alegerile europarlamentare din toamnă, dar și prin dezgustul fățiș manifestat de populație față de politică și politicieni.
În acest context deloc favorabil, consider că oamenii politici, în general, și parlamentarii, în special, trebuie să demonstreze că doresc să facă o altfel de politică, cea a cetățenilor. Trebuie să schimbăm fundamental responsabilitatea pe care o avem față de cei care ne-au mandatat să-i reprezentăm în Parlament, pentru că, de cele mai multe ori, mesajele și ideile noastre pozitive nu au ajuns așa cum trebuie la adevărații destinatari, oamenii onești ai acestei țări. Aici cred că trebuie să corectăm și să îmbunătățim situația, în sensul transmiterii în timp real către beneficiari a activităților noastre în plan parlamentar și social, cu atât mai mult cu cât ne îndreptăm vertiginos spre sistemul de vot uninominal.
Nu în ultimul rând, consider că lipsa de încredere și respectul în și pentru politicieni nu vor conduce la îmbunătățirea calității clasei politice, pe care toată lumea o dorește, cel puțin la nivel declarativ. Eu sunt de părere că blamarea generalizată a oamenilor politici nu va detemina altceva decât îndepărtarea altor persoane, profesioniști în diverse domenii, care doresc să se implice în fenomenul politic. Sunt convinsă că avem forța să arătăm că cel puțin reprezentanții Partidului Conservator în Parlament au făcut politică pentru cetățeni, nu pentru interese meschine și populiste. Dacă populația va recepta la adevărata dimensiune mesajele noastre, nu am niciun fel de teamă că nu vom reuși, în ciuda procentului încă extrem de mic de încredere a populației în Legislativ.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.