Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 iunie 2009
Declarații politice
Sanda Maria Ardeleanu
Discurs
Declarație politică intitulată „Cacica și Solca – repere turistice și istorice ale Bucovinei”.
În Bucovina încărcată de istorie, Cacica și Solca sunt două dintre cele mai reprezentative așezări turistice românești, puțin cunoscute în zilele noastre, dar cu un trecut ce ar stârni invidia multora dintre locațiile turistice consacrate astăzi.
La începutul secolului al XVIII-lea, Cacica era o așezare cu câteva case răzlețe, înconjurate de mlaștini. Ulterior, după multe strădanii, a fost deschisă Salina Cacica, unicat în peisajul speologic românesc, prin faptul că cele 8.200 de galerii au fost săpate manual și se află încă în perfectă stare de conservare, la 200 de ani de la construcție.
Solca, situată în Obcinele Bucovinei, atestată documentar încă de la începutul secolului al XV-lea, își etalează principalele sale obiective turistice într-un cadru arhitectonic aparte, fapt ce a făcut ca această localitate să capete faima unei așezări speciale.
Două localități fascinante, situate la mică distanță una de cealaltă, care, surprinzător și inexplicabil, și-au pierdut cu ani în urmă statutul de stațiuni balneare, ieșind, pe nedrept, din circuitul turistic și medical de profil.
Această problematică a fost dezbătută recent de membrii Grupului Legislativ pe Probleme de Turism din cadrul Consiliului Județean Suceava, cărora li s-au alăturat reprezentanți ai autorităților locale și județene, precum și specialiști în domeniul turistic și balnear, oameni de cultură din zonă.
Este uimitor cum au fost date uitării aceste plaiuri, dacă ne gândim la condițiile microclimatice de excepție, la aerul nepoluat, la variațiile mici de temperatură, cerul ireal de senin și însorit în majoritatea timpului, izvoarele de apă minerală, poluarea industrială inexistentă, altitudinea potrivită și recomandabilă pentru tratarea diverselor afecțiuni.
În perioada interbelică, o stațiune balneoclimaterică precum Solca dispunea de toate facilitățile moderne ale timpului – stabilimente de hidroterapie, băi de brad și soare, cinci hoteluri, numeroase vile și restaurante, beneficiind în anii de recesiune 1927–1933 de peste 15.000 de turiști anual –, la acestea adăugându-se Sanatoriul de tratament „Regina Maria”, destinat persoanelor bolnave de TBC și anemii, sanatoriu existent și astăzi și aflat, din păcate, într-o stare avansată de degradare, fiind, practic, abandonat.
De altfel, anii interbelici au fost ani ai maximei dezvoltări și afirmări din punct de vedere balneoclimateric și turistic pentru cele două localități.
Cacica, a cărei celebritate se datorează beneficiilor economice și medicale generate de salină, este o locație unde, conform ultimelor cercetări în domeniu, predomină ionizarea negativă, iar cercetători cu experiență în speleoterapie susțin că se întrunesc condiții speciale pentru amenajarea în interiorul salinei a unor săli de operație moderne, încărcătura microbiană fiind la jumătate față de cea dintr-o sală de operație clasică.