Ioan Holdiș

Declarație politică intitulată „Cernobîl - 24 de ani de la tragedia nucleară”

În urmă cu 24 de ani, pe data de 26 aprilie 1986, la ora locală 1 și 23 de minute, două explozii au zguduit reactorul numărul patru al Centralei Atomoelectrice din Cernobîl. Incendiul a durat zece zile și au fost răspândite circa 50 de tone de substanțe radioactive în atmosferă. Primele victime ale accidentului au fost din rândul militarilor, pompierilor și muncitorilor veniți să se lupte cu infernul, în număr total de 800.000 de persoane.

Centrala a fost compusă din patru reactoare tip RBMK1000, fiecare capabil de producerea a 1 GW de putere electrică. Construirea centralei a început în anii ’70, cu reactoarele 1 (care a fost închis în anul 1977), 2, în 1978, 3, în 1981 și 4, în 1983. Alte două reactoare – 5 și 6 – erau în construcție când a avut loc accidentul.

Totul s-a produs din cauza unei erori umane scăpate de sub control, în timpul unui test. Reactorul mergea pe energie redusă pentru a arăta că în timpul unei întreruperi a energiei electrice sau la o închidere de rutină reactorul ar funcționa în condiții sigure. Din păcate, nu a fost să fie așa și zeci de mii de oameni au murit din lipsă de protecție și din dorința autorităților sovietice de la acea vreme de a încerca să ascundă dezastrul produs.

Această catastrofă este considerată ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei și părțile estice ale Americii de Nord, România fiind de asemenea afectată.

Președintele de atunci, Nicolae Ceaușescu, a încercat ascunderea accidentul nuclear la nivelul țării. Abia după patru zile de la accident a convocat ședință pentru a discuta despre eveniment și urmările problemei, iar la populație informațiile au ajuns de-abia în data de 2 mai. Nu s-a dorit să se știe decât că a crescut gradul radioactivității, pentru care cetățenii au primit sare iodată și tablete cu iodură de potasiu prin care se dorea imunizarea populației.

În România, consecința majoră pe termen lung în urma exploziei este înmulțirea cazurilor de cancer. Fenomenul continuă să se manifeste alarmant și după 24 de ani de la accident. Numărul cazurilor în ultimii nouă ani s-a dublat, cele mai întâlnite forme de cancer fiind leucemia și cel tiroidian, adică exact acele forme care apar în urma expunerii la radiații.

Cernobîlul avea să împartă viața în două: înainte și după explozia reactorului ce a curmat suflete și a făcut viața multor oameni un adevărat coșmar.

Autoritățile ucrainene, în momentul actual, se confruntă cu probleme grave în ceea ce privește asigurarea securității sistemelor și instalațiilor nucleare, în incinta clădirii distruse aflându-se în continuare o cantitate importantă de praf radioactiv, care ar putea oricând polua aerul.

În prezent, se dorește finalizarea lucrărilor unui nou sarcofag, proiect ce a început în urmă cu 13 ani, deoarece vechiul sarcofag este fisurat, termenul de valabilitate al acestuia expirând în urmă cu patru ani. Este vorba de un sarcofag permanent și ermetic al reactorului, cu o finalizare a lucrărilor cel târziu în 2012, deoarece învelișul actual al reactorului se degradează în ritm rapid. Acesta a necesitat și necesită mulți bani, de aici și intervalul mare de timp de la demarare la finalizarea proiectului. După spusele specialiștilor, efectele exploziei vor fi resimțite cel puțin 300 de ani, iar radioactivitatea în acea zonă va scădea la un nivel acceptabil abia în jurul anului 2525.