Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 aprilie 2010
Declarații politice · respins
Titi Holban
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Declarație politică intitulată „Guvernul birurilor grele” Producătorii neînregistrați la Registrul Comerțului nu mai au voie, de la 25 aprilie, să-și vândă marfa pe tarabe, în piețe. Prin această decizie, producătorii individuali sunt obligați să se înscrie la Registrul Comerțului ca persoane fizice autorizate ori să-și facă întreprinderi individuale sau familiale.
Măsura se înscrie în planul anunțat de actualul ministru al finanțelor încă din toamna anului trecut, privind mărirea bazei de impozitare ca singura soluție viabilă pentru a aduna mai mulți bani la buget, în condițiile în care veniturile în primele două luni ale anului 2010 au scăzut cu 3%, în timp ce cheltuielile s-au majorat cu aproape 6%. Se dorește astfel includerea în circuitul economic a pieței produselor agricole și a pieței muncii în agricultură, ulterior urmând să fie aplicată taxarea.
Fără a contesta principiul care stă la baza acestei decizii, ne întrebăm totuși dacă analiza efectuată în cadrul ministerului a luat în calcul și oportunitatea luării unei astfel de decizii în acest moment, așa cum însuși ministrul finanțelor, domnul Sebastian Vlădescu, declara în legătură cu acest subiect: „Vom analiza posibilitatea măririi bazei de impozitare, în funcție de suportabilitatea pentru cetățean”.
Or, în condițiile actuale de criză economică și creștere accelerată a ratei șomajului, cum a stabilit oare Ministerul Finanțelor că includerea micilor producători agricoli în baza de impozitare se află în marja de suportabilitate pentru cetățenii acestei țări? Aplicarea unor impozite suplimentare va conduce invariabil la creșterea prețurilor aplicate produselor comercializate în piețe, ceea ce va afecta și mai mult buzunarul și așa mult sărăcit al românului.
Ministrul finanțelor, împreună cu toți ceilalți membri ai Cabinetului Boc, refuză în continuare să ia în considerare toate celelalte opțiuni de măsuri anticriză care ar putea, prin efectele pozitive produse asupra economiei românești, să reducă din impactul negativ al acestei recesiuni.
În viziunea Partidului Național Liberal astfel de măsuri ar trebui să includă eliminarea impozitului minim obligatoriu, reducerea CAS, micșorarea cotei unice, atragerea investițiilor străine semnificative, încurajarea și sprijinirea IMM-urilor etc. Toate aceste măsuri pot conduce la reducerea numărului de șomeri, creșterea puterii de cumpărare și încurajarea consumului, aducând fonduri sporite la bugetul de stat.
Nu este acum momentul potrivit pentru aplicarea unor noi impozite, dovadă în acest sens stă și faptul că niciunul dintre statele membre UE, care au depășit perioada de criză economică, nu a adoptat măsuri de creștere a impozitării, ci, dimpotrivă, s-a orientat către soluții de stimulare a producției și consumului, urmărind astfel deblocarea economiei.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .