Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 martie 2009
Declarații politice · adoptat
Oana Niculescu-Mizil-Ștefănescu-Tohme
Discurs
Declarație politică intitulată „Problema românească din Italiaˮ
„Un român în vârstă de 37 de ani a fost bătut cu sălbăticie de patru persoane, după care a fost abandonat în stradă.” Episodul a avut loc ieri-noapte la Parè di Conegliano (localitate din nord-estul Italiei). Cetățeanul român a suferit leziuni iremediabile la ochi și mai mult ca sigur va rămâne cu handicap pentru toată viața. Astfel de cazuri, în care românii stabiliți în peninsulă sunt victime ale italienilor, nu sunt rare.
Românii din Italia sunt, în continuare, ostracizați atât de autoritățile italiene și de presă, cât și de către cetățenii italieni. În ciuda demersurilor făcute de către Guvernul României, prin Ministerul Afacerilor Externe, și de parlamentari români, la nivel interparlamentar, cu omologii italieni, starea de fapt ostilă cetățenilor români aflați în Italia continuă, iar situația concetățenilor noștri este departe de a fi rezolvată.
În urma vizitei delegației parlamentare române în Italia – delegația formată din tinerii parlamentari: deputatul Oana Niculescu-Mizil, membru în Comisia pentru politică externă, deputatul Nicolae Bănicioiu, chestor în Camera Deputaților, deputatul Cristian Rizea, vicepreședinte în Departamentul Pentru Energie, și deputatul Cristina Dumitrache, membru în Comisia pentru politică externă – problema românească din Italia capătă valențele problemei românilor din Italia.
Obiectivele acestei vizite au fost:
– stabilirea contactelor cu asociațiile și comunitățile românești din Italia (Roma și Milano);
– stabilirea unui strâns dialog cu omologii parlamentari și cu oficialitățile locale;
– solidaritatea parlamentarilor români cu românii care traiesc și muncesc în Italia;
– conștientizarea autorităților din Italia de rolul socioeconomic și responsabilitățile pe care autoritățile italiene le au în a respecta drepturile tuturor cetățenilor europeni, indiferent de naționalitate;
– observarea problematicii integrării comunității românești în Italia (inclusiv problema romă).
În urma întâlnirii avute cu parlamentarii italieni, cu oficialitățile locale din Roma și Milano, cu reprezentanți ai asociațiilor românești din cele două localități, precum și din dialogul avut în tabăra de romi Candoni din Capitala italiană, dar, mai ales, cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române din Roma și Milano, am identificat mai multe probleme generale de care suferă comunitatea românească din Italia.
## Acestea sunt:
– fragmentarea comunității românești în foarte multe asociații (lipsa unității românești și haosul organizatoric al românilor din Italia);
– lipsa reprezentanților românilor din Italia (a comunității românești) în mecanismul politic italian;
– insuficienta activitate a europarlamentarilor români (nu sunt vizibili la nivel sociopolitic italian) prin acțiuni și programe;