Stenogramă plen

Bună dimineața, doamnelor și domnilor colegi!

Dați-mi voie să deschid ședința consacrată declarațiilor politice de astăzi, 31 martie, anul de grație 2009.

Astăzi începem cu opoziția și am să-l rog, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, pe domnul Eugen Nicolăescu. Nu este.

Atunci îl rugăm pe domnul Kelemen Atilla, din partea Grupului parlamentar al UDMR, să-și prezinte declarația politică și se pregătește domnul Nicolae Bud, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică se intitulează „Stafia trecutului apropiat reapare la Târgu-Mureș”.

Secretarul de stat nou-numit în funcție la Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, Oana Badea, are responsabilitatea derivată din funcția Domniei Sale să răspundă de problemele învățământului în ce privește limba de predare a minorităților.

Prin funcția câștigată în noul Guvern, în competențele postului îi revine sarcina de a veghea asupra respectării prevederilor Constituției, ale Legii învățământului și asupra aplicării tuturor convențiilor internaționale semnate și adoptate și de România.

Nu vrem să detaliem amănunțit că documentele sus-menționate garantează dreptul la învățământul în limba maternă și existența instituțională a școlilor cu limba de

predare în exclusivitate în limbile materne. Exemplele sunt multiple, atât în diferite țări europene, precum și la noi în țară.

De aceea, este cel puțin aberant că însăși persoana responsabilă pentru învățământul în limbile minorităților, prin declarații pripite și nechibzuite, provoacă revenirea unor practici care credem că nu au ce căuta într-o țară democratică, sub o guvernare care, declarativ, respectă valorile statului de drept în conceptul european.

Punerea în discuție, sub semnul întrebării, a existenței școlilor multiseculare „Bolyai Farkas” și „Papiu Ilarian” – la care limba de predare este cea maghiară la „Bolyaiˮ și română la „Papiuˮ – este nu numai periculoasă, dar și foarte contraproductivă, reînviind stafia învrăjbirii și neînțelegerii între comunitățile etnice din Târgu-Mureș.

Nu putem crede că această atitudine face parte din politica Guvernului Boc.

Doamnă secretar de stat, să nu creăm probleme unde acestea nu există!

Mulțumesc.

## Mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Bud, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, este invitat să prezinte declarația politică și se pregătește domnul Liviu Bogdan Ciucă, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi vizează o problemă legată de problematica gazelor, anume de Traseul Nabucco, deși a fost cât pe ce să rămânem fără el și el fără noi.

Adunați la Bruxelles, așa cum o fac în fiecare primăvară, șefii de stat și de guvern din Uniunea Europeană au așezat pe masă dosare grele. Energetica a fost și rămâne printre ele, cu atât mai mult în contextul crizei mondiale, care te ține în realitate, și, dacă știi ce trebuie făcut, este obligatoriu să te întrebi mai întâi dacă ai și cu ce. Cu ce bani? Echipa noastră deplasată recent la Uniunea Europeană a cuprins nume grele: șeful statului, al Guvernului, al diplomației, al finanțelor. Toată floarea cea vestită!

S-au întâmplat mai multe la Bruxelles. Au avut loc și reuniuni de partid ale grupurilor parlamentare ce compun forul legislativ comunitar. Evident, premierul a mers la grupul majoritar popular, căruia partidul aflat la guvernare îi este arondat. Pentru reuniunea socialiștilor, a mers acolo și liderul PSD. O concentrare a elitelor noastre la aceeași oră și în același loc.

Ca niciodată, i-am auzit vorbind cu satisfacție de câte s-au întâmplat acolo și de cum ne-a mers nouă, prin reprezentanții noștri. Am reținut că UE a decis să ofere Fondului Monetar Internațional o sumă importantă – 70 miliarde de euro – pentru ca instituția mondială să poată răspunde solicitărilor de împrumut în aceste vremuri de criză, când nu numai noi avem nevoie de bani.

Aș întârzia însă în legătură cu proiectul Nabucco. Cât pe ce, ziceam, era să rămânem în off-side. Sunt ceva ani de când Comunitatea Europeană se frământă să găsească drumul către independența energetică. Dependența de o singură sursă de alimentare, oricât de îndestulătoare este la un moment dat, se poate dovedi falimentară în primul moment de criză provocată din te miri ce. Cazul Rusia–Ucraina este edificator.

Sunt două căi în stare să conducă la soluții. În primul rând, să recurgi la ceea ce poți administra singur și nu mai depinzi și de alții. Este vorba despre recursul la resurse regenerabile, pe cât posibil ecologice. Energia atomică rămâne o barcă de salvare pentru cine o are. Capătă o însemnătate neobișnuită energia eoliană. Capătă pașaport tot mai căutat energia solară, atât timp neglijată ca potențial energetic.

Mulțumesc, domnule deputat.

Stimați colegi, vă reamintesc că durata unei intervenții nu poate depăși 3 minute. Vă rog să vă încadrați în acest timp. Sunt foarte mulți deputați înscriși pentru a-și susține declarațiile politice și aș dori cât mai mulți dintre aceștia să aibă posibilitatea să și le citească.

Nu-l văd pe Liviu Bogdan Ciucă.

Îl rog pe domnul Vasile Mocanu, dacă este pregătit, și pe domnul Marius Neculai să se pregătească pentru următoarea intervenție.

Domnule Mocanu, mă bucur să vă revăd. Vă doresc succes în susținerea în continuare a declarațiilor politice!

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Dacă o să veniți săptămânal aici, o să mă vedeți.

Declarația politică de astăzi am intitulat-o „Cine plătește?”.

Patru milioane de lei! Atât au cheltuit spitalele ieșene în 2008 pe asistența medicală acordată victimelor unor agresiuni și accidente rutiere. Este doctorul aici, poate să mă contrazică.

Potrivit legislației în vigoare, spitalizarea pacienților este suportată de cei din vina cărora s-au produs accidentele. Dar acești bani se recuperează extrem de greu. Uneori niciodată!

Conform legilor, spitalul internează victima imediat după producerea accidentului ori a agresiunii și prestează serviciile medicale necesare. Aceste măsuri terapeutice se facturează separat, pentru a primi respectivele fonduri de la Casa județeană de asigurări de sănătate. După primirea banilor, spitalul deschide dosar de recuperare a banilor în instanță de la cel care se face vinovat de producerea accidentului sau a agresiunii. În momentul în care există o sentință definitivă, spitalul solicită plata serviciilor medicale. Toate bune și frumoase, dar când executorul se prezintă la ușa celui vinovat pentru a recupera datoriile, fie este întâmpinat cu topoarele, fie descoperă că agresorul este în penitenciar ori sărac lipit pământului. În acest mod, în fiecare an spitalele ieșene pierd milioane de lei. Sau, cu alte cuvinte, an de an, românii cumsecade sunt obligați să suporte cheltuielile provocate de indivizi certați cu legea, de cuțitari interlopi ori de șoferi inconștienți.

În alte țări, în genul acesta de cazuri legea este mai aspră, iar banii se recuperează mai repede. Astfel, costurile de spitalizare a victimei unui accident rutier sunt suportate de asigurarea medicală a celui care a provocat accidentul. De asemenea, tot în alte țări, executorul judecătoresc nu se joacă, ci se duce la vinovat și ia tot, chiar dacă acesta rămâne fără nimic.

Poate că și în România ar trebui regândită legislația referitoare la astfel de cazuri. Nu de alta, dar poate că, în acest fel, unii români dedați exceselor se vor gândi de două ori înainte de a încălca legea.

Vă mulțumesc.

Mulțumesc, domnule deputat.

Îl rog pe domnul deputat Marius Neculai să-și susțină declarația politică și pe domnul Kötő Iosif să se pregătească pentru a-și prezenta și Domnia Sa declarația politică.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică se intitulează „Agricultura, între resurse și nepricepere”.

Stimați colegi,

Evoc în fața dumneavoastră o mare personalitate a agriculturii românești. O fac, desigur, cu mândrie pentru că arhitectul agriculturii moderne din România, Ion Ionescu de la Brad, s-a născut pe meleagurile mele. Ion Isăcescu, pe numele său adevărat, a văzut lumina zilei în anul 1818 la Roman, în județul Neamț.

Marele său merit este acela de a fi cercetat cu obiectivitate și rigoare științifică agricultura românească a acelor vremi și de a fi configurat satul românesc pe baze științifice.

El este primul cercetător care s-a ocupat de studiul solurilor în România, care a introdus metoda monografică în studiile agricole. Astăzi, când în loturile mici ale fermelor de subzistență se practică o agricultură «după ureche», mă opresc să întreb: unde este floarea academică românească din agronomie? Unde sunt studiile și soluțiile propuse pentru o nouă configurare a satului românesc?

Unii visează refacerea marilor exploatații, alții solicită subvenții de la buget pentru subzistența proprie. Le-aș recomanda, întâi de toate, să studieze biografia marelui profesor și practician pe care l-am evocat. Acesta nu s-a mulțumit să stea la catedră, a colindat ținuturile și a evaluat situația în complexitatea sa. El a fost precursor al sociologiei, prin monografiile satului românesc și prin centrarea pe probleme.

De asta avem nevoie și noi astăzi. Nu cred că mă poate contrazice cineva când afirm că agricultura este resursă majoră și poate deveni o nestemată a economiei românești, dar trebuie găsite măsuri specifice fiecărei zone. Același program de susținere a agriculturii nu se poate aplica bănățenilor sau oierilor din Făgăraș ori bătrânilor posesori ai unui petic de teren arabil în Podișul Moldovei. Nu au aceeași tradiție de a-și valorifica potențialul, nu au aceeași putere economică, unii nu înțeleg rostul asocierii sau apartenența la o breaslă. Când sașii au adus noțiunea de breaslă în Ardeal, dincoace de munți așezările erau încă pustiite de tătari și apoi de turci. Decalajul de secole se cunoaște în atitudinea față de pământ, față de muncă și în educație.

Aceste realități trebuie privite în față. Trebuie găsite cauzele, și nu efectele. Dacă-i dai unui fermier serios o pensie de 300 de RON, cred că îl subestimezi. Lui trebuie să-i facilitezi participarea la târguri și expoziții de produse tradiționale românești. În rest, știe ce are de făcut.

## Mulțumesc, stimate coleg.

Îl invit pe domnul Kötő Iosif să-și prezinte declarația și, de asemenea, îl rog pe domnul Cătălin Cherecheș, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, să se pregătească pentru a-și susține și Domnia Sa declarația. Domnule coleg, vă rog.

## Domnule președinte,

## Stimați colegi,

Situația cetățenilor români din diasporă preocupă Guvernul, din păcate, numai în situații mediatizate, care aduc un beneficiu de imagine României în ce privește grija față de cetățeanul român din afara granițelor.

Focalizarea atenției Ministerului Afacerilor Externe al Guvernului României pentru soluționarea problemelor legate de eliberarea actelor valabile de călătorie, a certificatelor de căsătorie și de naștere ale copiilor este conjuncturală și apare numai în situații de criză. Exemplul cel mai recent este legat de evacuarea cetățenilor români din Fâșia Gaza.

Deși o bună parte dintre acești cetățeni se aflau pe teritoriul palestinian de peste 10 ani, nu aveau documentele reînnoite, deoarece consulatul din cadrul Ambasadei României din Tel Aviv nu are capacitatea de a soluționa și problemele cetățenilor români aflați în teritoriile palestiniene. Deși numărul este de aproximativ 1.000 de persoane, Ministerul Afacerilor Externe nu s-a preocupat nici până la această dată de găsirea unei soluții.

Cer domnului ministru Cristian Diaconescu ca în cel mai scurt timp să întreprindă demersurile necesare pentru deschiderea reprezentanței României la Ramallah, așa cum au toate statele membre ale Uniunii Europene.

Plasarea reprezentanței la Ramallah va facilita accesul cetățenilor români din Cisiordania și Gaza pentru a-și soluționa în timp util documentele și mai ales pentru a menține o legătură permanentă cu reprezentanța României.

Insist pe această problemă deoarece în România avem deja o comunitate numeroasă de familii mixte românopalestiniene, care ar putea comunica cu familia rămasă în teritoriu.

O altă problemă specifică pentru cetățenii români cu drept de vot din această zonă este legată de încălcarea Constituției cu privire la dreptul fiecărui cetățean de a vota. În teritoriile palestiniene nu s-au organizat secții de votare, deși au drept de vot circa 600 de cetățeni, în majoritate femei.

Deoarece suntem într-un an electoral, fac apel la Guvernul României să nu uite de acești cetățeni și să organizeze secția de votare la Ramallah, la sediul reprezentanței UE, așa cum au făcut și celelalte state membre de-a lungul timpului, până au deschis propriile reprezentanțe. Este o soluție pe care MAE va trebui să o ia în calcul pentru a nu se încălca un drept legitim al cetățeanului, consfințit în legea fundamentală a țării.

Foarte pe scurt, domnule coleg, pentru că ați depășit cu mult timpul alocat.

Prezenta declarație am făcut-o în calitate de deputat în Colegiul 4 din Circumscripția 43, în baza semnalelor primite din partea comunităților românești din zonă.

Vă mulțumesc.

## Mulțumesc.

Domnilor colegi, avem 80 de deputați înscriși la declarații politice. Vă rog frumos să respectați timpul alocat.

Îl rog acum pe domnul deputat Cătălin Cherecheș să susțină declarația și se pregătește domnul deputat Viorel Cărare, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Aveți cuvântul, domnule coleg.

## Domnule președinte,

## Doamnelor și domnilor deputați,

Am intitulat declarația mea politică de azi „De ce se opun sindicatele descentralizării învățământului?”

Descentralizarea nu este un scop în sine, iar descentralizarea învățământului se înscrie în strategia națională și are menirea creării unui sistem de învățământ organizat, administrat și finanțat conform rigorilor europene, în ceea ce privește asigurarea calității procesului instructiveducativ, al accesului liber, egal și deplin al tuturor copiilor și tinerilor la actul educațional, adecvarea ofertei educaționale la interesele și nevoile beneficiarilor direcți și indirecți.

Din perspectiva dezvoltării durabile și a globalizării educației, pentru a crea premisele necesare asigurării calității în educație și a utilizării eficiente a resurselor, descentralizarea se constituie într-un demers dinamic, ce presupune implicarea, responsabilizarea, pe de o parte, precum și gândire strategică și control, pe de altă parte. Sau așa ar trebui să fie, întrucât protestele sindicatelor din învățământ arată altceva. Altfel nu se explică intenția Federației Sindicatelor Libere din Învățământ de a înainta o scrisoare deschisă către președintele Traian Băsescu, prin care să-i ceară organizarea, în urma unui decret prezidențial, a unui referendum național, spre a se vedea dacă profesorii, elevii sau părinții doresc descentralizarea învățământului.

Se știe că, din 18 martie, o comisie interministerială din care fac parte reprezentanții celor două ministere care doresc a fi descentralizate, alături de Asociația Comunelor din România, Asociația Orașelor din România, precum și cea a municipiilor și Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România discută despre descentralizarea sistemului de învățământ, iar dascălii nu sunt de acord.

Ei nu sunt de acord ca școala să fie condusă de un manager numit de primar, la propunerea consiliului local, motivând că nu în toate localitățile există o colaborare bună între cele două părți. Nu sunt de acord nici cu ideea că managerul nu trebuie să fie neapărat cadru didactic. Dascălii contestă și punctul unde este specificat că de activitatea didactică nu se va mai ocupa consiliul de administrație, ci doar cel profesoral. Nu acceptă nici ideea că membrii Comisiei interministeriale solicită chiar și modificarea Legii învățământului, pentru schimbarea destinației patrimoniului unităților de învățământ, acolo unde se desființează școli.

## Mulțumesc, domnule deputat.

Îl rog pe domnul deputat Viorel Cărare și pe doamna deputat Sonia Drăghici să se pregătească.

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Aș dori să-mi continui expunerea poziției mele față de criza economică. În declarația precedentă, am făcut apel la coeziune. Astăzi aș dori să fac apel la înțelepciune.

Vă prezint o problemă de aritmetică simplă. Nu vă speriați, dau și rezultatele, așa încât vă rog să-mi acordați un pic de atenție.

Luăm cifra rotundă de 5 milioane de români care au muncit în România anului 2008 legal. Luăm salariul mediu pe economie de 1.400 RON și calculăm. Pe baza acestor contribuabili, angajați și angajatori, bugetul de stat a încasat impozit de circa 3 miliarde euro, iar bugetele fondurilor speciale și asigurărilor sociale în jur de 10 miliarde. Atât ar fi trebuit să colecteze ANAF. Cât a colectat, asta-i altă poveste.

Revenind la problemă, altceva aș dori să vă demonstrez. Admitem prima ipoteză. Salariile vor suporta anul acesta o creștere egală cu rata inflației. Să simplificăm calculul și să considerăm această rată de 10%. Și veniturile la buget ar trebui să crească cu 10%. Vă sună cunoscut? Seamănă cu calculul domnului Vosganian când a crescut pensiile?

Admitem a doua ipoteză: șomajul va crește cu 10%. Pierdem, prin urmare, 10% din încasări. Dar dacă 90% din oamenii rămași în câmpul muncii vor câștiga cu 10% mai mult, vom realiza 99% din bugetul propus. Ce să ne mai punem pentru 1%?

Rezultă concluzia: bugetul nu va fi afectat. E la îndemâna noastră să creștem salariile bugetarilor. Hai s-o facem și să plecăm în vacanță. Evităm greve, scandaluri, dă bine în fața electoratului. Oare aceasta să fie intervenția salvatoare a statului în economie?!

Deci să nu reducem personalul bugetar, dar să-i cerem eficiență în colectarea taxelor și impozitelor existente și pe a celor noi pe care le coacem noi, ca să acoperim acel 1% care ne lipsește sau, mă rog, cât ne mai lipsește. Să batem mârțoaga, stimați decidenți!

A doua concluzie este următoarea: șomajul va crește numai în sectorul privat. Că doar acesta trebuie eficientizat, epurat, confruntat cu piața. Dacă bugetarii și cu cei din sectorul productiv sunt la paritate, rezultă că în sectorul public zero la sută creștere șomaj înseamnă 20% creștere șomaj în sectorul privat. Aceasta va duce la o creștere a productivității muncii cu 20%.

Mulțumesc, domnule deputat.

O invit pe doamna Sonia Drăghici să-și susțină declarația și-l rog pe domnul deputat Mircea Grosaru, din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale, să se pregătească.

## Mulțumesc, domnule președinte.

## Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se numește „Despre securitatea cetățenilor în mediul virtual”.

Noile tehnologii media ne oferă posibilitatea să comunicăm virtual, să avem legături sociale la mari distanțe, să facem plăți online sau să vizităm muzee celebre etc. Cu alte cuvinte, să culegem informații doar cu ajutorul unei conexiuni la internet.

Internetul pune la dispoziția utilizatorilor câteva categorii majore de servicii: World Wide Web, Electronic Mail, Usenet, Internet Relay Chat, distribuite printr-o multitudine de rețele locale și regionale, publice sau private.

Cu toate că internetul devine parte componentă din activitatea noastră cotidiană, conform estimărilor Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) criminalitatea informatică produce anual daune de 100 miliarde de dolari, iar în România între două și patru milioane de dolari.

Într-un an de criză financiară mondială și în România fraudele online sunt tot mai des întâlnite, țara noastră având un prost renume de placă turnantă a criminalității informatice. Lista infracțiunilor informatice se diversifică: licitații online false, furt de identitate, clonare de carduri de credit. În ultimele luni au fost semnalate atacuri de tip _phishing_ împotriva unor bănci, mii de români sunt asaltați cu mesaje electronice prin care li se solicită informații confidențiale, ba mai mult, există linkuri care duc la o clonă a site-ului unei bănci, o pagină-fantomă. Nu se știe câți români au ajuns să fie păcăliți și să descopere că li s-au golit conturile.

Ce putem noi face pentru protecția cetățenilor în mediul virtual? În treacăt fie spus, nu putem face nici pentru protecția lor reală în mediul real! Pericolele care se găsesc în acest mediu sunt diverse, de la pornografie cu minori, înșelăciune, furt de identitate până la fraude bancare. Care ar fi soluția? Limitarea accesului la unele site-uri, practică cunoscută în țări precum China, Uzbekistan sau Belarus, ar fi o soluție? Există o întreagă literatură și dezbateri la nivel înalt cu privire la „libertatea” pe care o oferă internetul sau dacă statul ar trebui să limiteze anumite informații, deși, dacă s-ar interveni în acest mediu virtual cu scopul protejării publicului, ar exista voci ce ar vorbi de cenzură.

## Doamnă colegă, vă mulțumim și noi.

Îl invit pe domnul Mircea Grosaru să-și prezinte declarația politică și-l rog pe domnul deputat Georgică Dumitru, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, să se pregătească.

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Declarația politică de astăzi am intitulat-o „Relansarea economică, politică de partid”.

Anul 1989 a fost și el un an de referință pentru România, precum anul 1945 pentru alții mai în vârstă, când însă drumul a fost invers: de la economia de piață, liberă, și de la proprietatea privată s-a trecut la economia centralizată, socialistă și comunistă, în care toate au devenit bunuri ale întregului popor, de fapt, ale unui număr foarte restrâns de persoane, ce făceau parte dintr-un singur partid, prost gândit, dar bine organizat.

Din manualul de istorie ne amintim faptul că perioada numită și „epoca de aur”, care tindea mai departe la cea de platină sau diamant, a fost precedată de criza economică din 1929–1933, caracterizată prin lipsa banilor, a locurilor de muncă și sărăcia în care trăiau la acea vreme oamenii. Cum știm că istoria se repetă, ne întrebăm: ce va fi după criză?

Nu știm încă nici ce înseamnă criza, însă, tot mai des la radio sau la televiziune auzim că: noua criză va dura 5–6 ani, nu sunt lichidități, multe întreprinderi vor reduce personalul sau vor da faliment, va crește șomajul, vor exista circa 1.000.000 de oameni fără locuri de muncă și va trebui să consumăm produse autohtone.

O primă reacție a oamenilor, după tot ceea ce văd sau aud, ar fi comparația cu trecutul, când toți aveau câte un loc de muncă, câte o locuință la bloc, câte un salariu fix, câte o butelie sau o Dacia 1300 și fiecăruia i se repartiza un loc de muncă pe viață după terminarea studiilor, câte un televizor color și se vorbea despre un același erou în toate cărțile și manualele de istorie, literatură, muzică, fizică, chimie sau geografie.

Ambele situații sunt triste și de neconceput pentru o țară precum România, care din motive economice apelează acum, după intrarea în Uniunea Europeană, la Fondul Monetar Internațional pentru a putea garanta că, prin proiecte și programe bine gândite de conducători ai destinelor din țara noastră, într-o scurtă perioadă de timp, vom depăși ceea ce doar se prefigurează.

În aceste conjuncturi însă partidele gândesc strategii care să le aducă voturi, pentru a putea reveni la guvernare sau pentru a rămâne acolo unde sunt cât mai multă vreme, iar lumea deja cunoaște motivele.

Mulțumesc, domnule deputat.

Domnule Georgică Dumitru, vă rog să vă prezentați declarația politică, și se pregătește doamna Farkas Anna Lili, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

## Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică se numește „Nevoia de revigorare a industriei de apărare”.

## Doamnelor și domnilor,

Încep această declarație politică prin a afirma că industria de apărare din România poate fi unul din acele motoare de care avem nevoie pentru a putea face față mai ușor provocărilor (în primul rând financiare) la care suntem supuși în ultima vreme.

Reprezint un colegiu uninominal pe care dacă cineva ar dori să-l definească din punct de vedere economic ar putea

spune în câteva cuvinte: Colegiul 5 (Moreni) Dâmbovița este unul ce trăiește din industria petrolieră și din industria de apărare. Dar astăzi o asemenea formulare este una nefericită, pentru că oamenii colegiului pe care-l reprezint trăiesc o adevărată dramă: prăbușirea industriei de apărare, cu toate implicațiile: șomaj, putere de cumpărare scăzută, nivel de trai scăzut ș.a.m.d. Dacă la începutul anilor ’90 rata de ocupare a forței de muncă depășea 70% (din care mai mult de jumătate în industria de apărare), astăzi, din păcate, abia dacă mai putem vorbi despre câteva sute de oameni angajați în domeniu.

Drama acestei situații nu rezidă doar în drama oamenilor și a familiilor lor, ci și în situația economiei naționale, aportul industriei de apărare la bugetul național fiind astăzi de-a dreptul nesemnificativ. Nu vorbesc despre situația (sunt convins că o cunoașteți foarte bine) unor întreprinderi care, odinioară, reprezentau mândria economiei românești (Întreprinderea Metalurgică Mija sau „Automecanicaˮ Moreni), ci vreau să atrag atenția asupra anormalității lipsei (astăzi!) a acestor unități din peisajul economic românesc. Ceea ce s-a încercat, și mă refer aici la înființarea parcurilor industriale, a fost, indiscutabil, o soluție, dar insuficientă. Nu știu dacă putem vorbi, la nivelul întregii economii românești, de câteva asemenea parcuri industriale ce pot fi date ca exemplu de reușită. Industria de apărare din zona Moreni a însemnat la un moment dat peste 30.000 de angajați. Astăzi în parcurile industriale abia dacă mai muncesc câteva sute.

## Doamnelor și domnilor,

Eu cred că soluția este în altă parte: la nivelul producției adevărate, la nivelul plusvalorii create. Este foarte greu de crezut că aceste întreprinderi nu pot prinde comenzi de lucru din piața națională sau mondială. Pentru că industria de apărare nu înseamnă în mod exclusiv producție de armament, este nevoie de orientarea acestei industrii și către consumul civil, prin recuperarea logisticii și a tehnicii existente, și, pe cât mai este posibil, a resursei umane. Vorbesc despre o relansare reală a industriei de apărare. Nicio guvernare nu a vorbit serios despre acest subiect. Nicio guvernare nu i-a acordat atenția cuvenită. Însă astăzi trebuie să gândim programe de relansare a acestei industrii: prin sprijinirea guvernamentală și parlamentară a unor comenzi importante, prin lărgirea pieței de desfacere, prin atragerea de noi parteneri și păstrarea celor tradiționali.

## Mulțumesc, domnule deputat.

O rog pe doamna deputat Farkas, din partea Grupului parlamentar al UDMR, să-și prezinte declarația, și pe domnul Mircea Nicu Toader, din partea Grupului parlamentar al PD-L, să se pregătească.

Doamnă deputat, aveți microfonul.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi are următorul titlu: „Descentralizarea sistemului de învățământ preuniversitar, aflat în pauza mare!”.

Declarația mea politică de astăzi se referă la unele aspecte ale sistemului de învățământ preuniversitar care constituie, din păcate, și unitatea de măsură a calității actului de guvernare a ultimilor 20 de ani: incapacitatea unei descentralizări reale a sectorului public.

Fără a vă prezenta istoria procesului de descentralizare a sistemului de învățământ, vă reamintesc că, la sfârșitul lunii decembrie 2005, Guvernul Tăriceanu a aprobat prin memorandum strategia de descentralizare a învățământului preuniversitar. La acel moment, descentralizarea s-a pilotat în 50 de unități de învățământ din cele 8 județe-pilot. Conform calendarului avut în vedere atunci, perioada 2005–2006 a prezentat etapa administrativă a acestui proces, în care s-au înființat consiliile de administrație ce urmau a selecta și angaja directorul de școală. Intenția ca fost ca următorii doi ani, 2007-2008, să constituie etapa inițială a procesului, iar descentralizarea experimentată în cele 50 de școli selectate să fie aplicată în toate școlile din județele-pilot, urmând să se extindă la nivel național în etapa finală 2009–2010.

Problema de fond, în prezent, este că aplicarea în județele-pilot a prevederilor privind descentralizarea nu a fost monitorizată suficient, iar conducerea ministerului nu a fost interesată nici de un raport de evaluare și nici de extinderea acestor prevederi în toate unitățile de învățământ din țară, așa cum prevedeau legile adoptate în 2004.

Un exemplu concret este sistemul de salarizare unitară a directorilor de școală care ar fi trebuit să intre în vigoare în ianuarie 2008, dar care se lasă așteptat și în prezent.

Fără a cunoaște experiența acestor 3 ani trecuți de la implementarea strategiei de descentralizare, fără concluziile acestui efort, obiectul de bază al acestuia pare a fi aruncat în derizoriu și într-o vizibilă pauză mare. Mai mult decât atât, noul proiect al strategiei de descentralizare a învățământului, elaborat de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, conține prevederi ambigue și contradictorii, care bulversează sistemul în forma sa actuală. În acest sens, mă alătur punctului de vedere al sindicaliștilor din învățământ, și anume doresc să atrag atenția asupra riscului major al politizării funcțiilor de director și director adjunct. Nu vreau să par a fi de rea-credință, dar consider că nu se urmărește nimic

## Mulțumesc, doamnă colegă.

Îl invit pe domnul Mircea Toader să ia cuvântul și-l rog pe domnul deputat Tudor Ciuhodaru, din partea Grupului parlamentar al PSD, să se pregătească.

Domnule președinte de ședință,

Stimate colege și stimați colegi,

Este un truism că România este parte a crizei economice financiare mondiale. Eforturile depuse de președintele României, domnul Traian Băsescu, Guvernul României, condus de primul-ministru Emil Boc, și guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, se află în prima linie a luptei împotriva efectelor crizei în țara noastră.

Păstrarea locurilor de muncă, protejarea celor cu venituri mici, relansarea economiei într-un program ambițios de investiții publice, creșterea capacității de absorbție a fondurilor europene, în special prin reducerea termenelor de accesare și a birocrației, modificarea Codului fiscal, prin eliminarea a cel puțin 100 de taxe, trimiterea în Parlament spre dezbatere a celor 4 coduri, o disciplinare a execuțiilor bugetare și o mai bună activitate în colectarea taxelor și impozitelor, neimpozitarea profitului reinvestit reprezintă doar o prezentare succintă a deciziilor luate de actualul guvern pentru diminuarea efectelor crizei.

Decizia politică a partidelor aflate la guvernare, PD-L și PSD, de a accesa un împrumut girat de FMI ca o măsură financiară suplimentară de asigurare a stabilității economice românești demonstrează o atitudine responsabilă față de situația actuală prin care trece economia românească.

La acest efort un rol important îl au autoritățile locale. Astfel, prin efectul politicii de descentralizare, joacă un rol din ce în ce mai important, reflectat în nivelul de trai și satisfacția cetățenilor, rolul autorităților locale. Prin gestiunea bugetelor locale și a sumelor repartizate de la bugetul central autoritățile locale sunt conectate direct la efortul actual de depășire a crizei. Din cauza situației excepționale în care se află România, prin această declarație politică solicit primului-ministru să inițieze, prin intermediul Ministerului Administrației și Internelor, constituirea de comitete județene anticriză. Aceste comitete trebuie să aibă în componență prefectul, președintele consiliului județean, primarii de municipii, liderii principalelor sindicate, reprezentanții patronatelor, ai structurilor asociative la nivel județean, reprezentantul administrației financiare, managerii principalilor agenți economici din punct de vedere al numărului de salariați și al valorii contribuției la bugetele locale și centrale.

Mulțumesc, domnule deputat.

Îl invit pe domnul Tudor Ciuhodaru să ia cuvântul și-l rog pe domnul deputat Amet Aledin să se pregătească pentru a interveni.

Bună dimineața!

Domnule președinte, mulțumesc. Stimați colegi,

Declarația mea politică se intitulează „Domnul Lăzărescu va ajunge la spital prin lege”

Regizorul Cristi Puiu a stat într-un colț de spital și a observat. Lăzărescu nu este o invenție, ci doar sinteza unei realități extreme a sistemului medical românesc, plimbarea

pacienților între spitale, în căutarea unei specialități sau a unui mijloc de explorare salvator.

Ați văzut ieri cât de importante sunt secundele atunci când e vorba de viața unui om. Nu pot să cred că mai există cineva care să pună alte interese mai presus de viață.

Pe întâi aprilie împlinesc 13 ani de când lucrez în unitatea de primire a urgențelor a primului spital de urgență din viața ieșenilor. Și nu pot trece cu vederea cei peste 10 mii de pacienți plimbați între spitalele Iașiului.

Am lansat parteneriatul pentru stoparea fenomenului Lăzărescu. Acest lucru a început la Iași, prin finalizarea Spitalului Clinic de Urgență din Copou. Lăzărescu va ajunge la spital, în cel mai nou și modern spital, un spital monobloc în care se vor regăsi toate specialitățile necesare rezolvării pacientului traumatizat.

Lăzărescu va ajunge la spital prin lege. Prin legea pe care am inițiat-o alături de președintele Senatului și parlamentarii de Iași, ce prevede finalizarea Spitalului de urgență din Copou. Lăzărescu va ajunge la spital chiar dacă este criză, cu sprijinul autorităților locale și al Ministerului Sănătății, sperăm că în mai puțin de un an.

Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Amet Aledin și se pregătește domnul deputat Petru Călian, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Pentru protejarea limbii tătare”.

Cel mai important reper, când este vorba de identitatea unei națiuni, îl reprezintă cu siguranță limba maternă.

Comunitatea tătară din România a dezvoltat, mai ales în perioada interbelică, o rețea de școli bine pusă la punct. Existau, în cele mai multe localități ale actualelor județe Constanța și Tulcea, unități de învățământ în care se preda și limba tătară.

Este faimoasă fosta școală tătară, numeroase personalități ale etniei noastre frecventând cursurile acesteia. Din păcate, odată cu instaurarea regimului comunist, treptat, au fost desființate toate aceste școli, începând o perioadă ingrată în ceea ce privește însușirea limbii materne într-o formă instituțională.

A continuat să existe, până în anul 1974, o secție de tătară în cadrul Universității București. Chiar dacă necesar, învățământul superior de specialitate nu era, firesc, destinat unui număr mare de cursanți.

După anul 1990, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România a promovat, la nivel oficial, limba turcă. Începând cu anul școlar 2008-2009, în unele unități de învățământ din județul Constanța au fost începute cursurile opționale de limba tătară. Pentru perioada următoare, ne-am propus să aducem modificări la Carta limbilor minoritare și regionale, în așa fel încât limba tătară să beneficieze de protecția enunțată în partea a III-a.

S-au organizat până acum, în acest sens, reuniuni științifice și s-au constituit grupuri de lucru. Se poate afirma că este nevoie de măsuri pentru ca anumite discipline, precum istoria minorităților naționale, dar și cultura acestora să fie promovate într-o măsură mai mare. De asemenea, pregătirea cadrelor didactice de specialitate trebuie să fie o prioritate.

Așadar, susținem protejarea limbii tătare, prin trecerea de la protecția specificată în partea a II-a la protecția specificată în partea a III-a.

Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Petru Călian și se pregătește domnul deputat Mihai Apostolache, din partea Grupului parlamentar al PSD. Nu-l văd... Dacă nu este domnul Apostolache, domnul Costică Macaleți.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Voi prezenta verbal, în sinteză, o declarație politică, urmând ca două să le depun și în scris.

Titlul declarației de astăzi este „Descentralizarea – o prioritate pentru România”.

Vă voi prezenta în cele ce urmează o problemă care, în ultimul timp, nu a fost supusă atenției publice în mod suficient. Este vorba despre o problemă care vizează responsabilizarea autorităților publice locale, altfel spus, descentralizarea.

O cerință majoră a reformei românești pe drumul integrării României în Uniunea Europeană a fost și rămâne eficientizarea și modernizarea administrației publice locale. Încă de la ratificarea Cartei Europene de autoguvernare locală, în anul 1998, România și-a luat angajamentul în fața Uniunii Europene să dezvolte o guvernare locală eficientă și un sistem administrativ bazat pe descentralizare.

Pe parcursul derulării procesului de descentralizare în România au apărut o serie de probleme și neajunsuri cum ar fi: instabilitatea cadrului legislativ; lipsa transparenței și predictibilității transferurilor de la bugetul statului pentru echilibrarea bugetelor locale, dar și a transferurilor interadministrative; nedefinirea clară a responsabilității transferate autorităților locale; atribuirea de responsabilități fără alocarea resurselor adecvate; transferul de responsabilități fără a se acorda și competența. Desigur, niciun drum nu va fi lipsit de obstacole, dar sunt de părere că orice obstacol poate fi depășit eficient prin solidaritate și voință.

Țin să reamintesc auditoriului faptul că Partidul Democrat Liberal a lansat programul de descentralizare încă de la începutul mandatului trecut. În anul 2004, domnul Vasile Blaga, în calitatea sa de ministru al internelor și reformei

administrative, a promovat legea-cadru a descentralizării în România, Legea nr. 195/2006, prin care au fost stabilite atât principiile pe baza cărora se desfășoară procesul descentralizării, cât și regulile după care se continuă descentralizarea.

Acum avem resursele și posibilitatea de a face ce trebuie în mod responsabil. Cu majoritatea în Parlament și un Guvern susținut, toate obstacolele de care vorbeam mai devreme vor dispărea în scurt timp. Măsurile și termenele prezentate în ședința de guvern din 7 martie, cu privire la pachetul de legi ale descentralizării, arată că Partidul Democrat Liberal își asumă și va realiza acest obiectiv prioritar pentru modernizarea României.

Mulțumesc, domnule deputat. Stimați colegi,

Vă reamintesc durata unei intervenții: maximum 3 minute. Urmează la cuvânt domnul deputat Mihai Apostolache, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Dacă de la Partidul Democrat Liberal e cineva prezent...? Nu avem. Atunci mergem mai departe și-l rugăm să se pregătească pe domnul deputat Stelică Iacob-Strugaru, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule Apostolache, aveți cuvântul.

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

În anul 2007, am adresat o întrebare Ministerului Mediului în legătură cu poluarea localității Valea Călugărească din județul Prahova.

Prin răspunsul dat la această întrebare, ministerul a confirmat faptul că în această localitate, mai exact în satul Arva, fenomenul de poluare este prezent, acest fenomen fiind generat de antrenarea de către vânt a pulberilor de cenușă de pirită.

Conform răspunsului ministerului, cenușa de pirită a rezultat din activitatea fostului Combinat Chimic „Romfosfochimˮ – SA, haldele de cenușă rezultate fiind în prezent în proprietatea unei firme private care le-a cumpărat în anul 2000 de la SC „Romfosfochimˮ – SA.

Având la bază aceste informații, am organizat în mandatul trecut o vizită în localitatea Valea Călugărească a Comisiei pentru administrație publică din Camera Deputaților și a reprezentanților Ministerului Mediului, precum și o dezbatere publică care să fundamenteze deciziile viitoare ale autorităților competente și să clarifice anumite aspecte privitoare la firma deținătoare a haldelor de pirită.

În urma acestor demersuri, firma care deține haldele de pirită a depus la Agenția Județeană pentru Protecția Mediului Prahova un plan de ecologizare a zonei, care, după cum se constată și astăzi, a rămas doar pe hârtie. S-a invocat apariția unui litigiu în legătură cu terenul aflat sub haldele de pirită, situație care ar fi blocat punerea în aplicare a măsurilor asumate prin planul de ecologizare.

În ciuda acestei situații litigioase, consider că fenomenul de poluare trebuie stopat. De aceea, solicit intervenția imediată a autorităților competente în domeniu și mă refer la Ministerul Mediului, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, autoritatea locală aleasă în vederea stopării fenomenului de poluare din zonă și a oferirii posibilității locuitorilor din Valea Călugărească de a beneficia de un mediu înconjurător sănătos.

încă multe piedici care persistă în calea adâncirii integrării noastre.

Dintre toate acestea, consider că cel mai important și mai urgent obiectiv pe care România trebuie să-l îndeplinească în perioada imediat următoare este adoptarea monedei unice europene.

Mulțumesc.

Mulțumesc, domnule deputat.

Îl rog pe domnul deputat Strugaru-Iacob să-și susțină declarația, și pe domnul deputat Gheorghe Ana, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, să se pregătească pentru a interveni.

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi este intitulată „Acordul cu FMI și adoptarea monedei unice europene”.

## Stimați colegi,

S-au împlinit mai bine de doi ani de zile de când România a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. Multe dintre beneficiile apartenenței noastre la această mare familie au început deja să-și arate roadele, dar mai avem

Mulțumesc și eu, domnule coleg. Vă rog, aveți cuvântul.

Se pregătește domnul deputat... De la liberali nu avem pe nimeni. Vă rog, dați citire declarației politice.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Titlul declarației: „Parteneri sau adversari pentru România”.

De la aceeași tribună declaram că „Parteneriatul pentru România” s-a născut din analiza rezultatelor alegerilor parlamentare ale căror cifre obținute de către PD-L și PSD sunt aproape identice, dar și din necesitatea depășirii crizei globale care afectează România cu costuri cât mai mici pentru populație. De asemenea, afirmam că funcționarea acestui parteneriat depinde, printre alți factori, și de solidaritatea guvernamentală și izolarea grupurilor de interese.

Constat, din păcate, că solidaritatea guvernamentală nu funcționează, iar despre izolarea grupurilor de interese nici vorbă, dacă luăm în considerare – și trebuie să le luăm – ultimele evenimente petrecute în cadrul MAI.

Arestarea preventivă și punerea sub acuzare a șefului DGIPI, Cornel Șerban, precum și a șefului DGA, Petre Pitcovici, și asocierea lor la săvârșirea unor acte grave de corupție împreună cu fostul rector al Universității de Agronomie, Ion Alecu, în favoarea omului de afaceri Puiu Popoviciu, demonstrează lipsa de comunicare între structurile statului, nefuncționarea solidarității guvernamentale, dar și interesul unor grupuri de a dinamita Parteneriatul pentru România prin compromiterea structurilor din unul dintre cele mai importante ministere ale Guvernului României, Ministerul Administrației și Internelor.

Dacă ar fi funcționat solidaritatea guvernamentală, Cornel Șerban nu ar fi fost promovat în funcția de șef al DGIPI, întrucât îmi este greu să cred că primul-ministru, domnul Emil Boc, nu a fost informat de faptul că acesta se afla în vizorul DNA. Dacă nu s-a întâmplat acest lucru se naște următoarea întrebare: DNA avea sau nu obligația de a informa primministrul și a încerca blocarea promovării la conducerea DGIPI a unui ofițer superior suspectat de acte de corupție?

Dacă domnul prim-ministru Emil Boc a cunoscut acest lucru, se nasc mai multe întrebări: de ce ministrul Dan Nica nu a fost pus în cunoștință cu acțiunile ce vizează urmărirea viitorului șef al DGIPI? Cine a avut interesul ca un ofițer superior suspectat de acte de corupție să fie numit în funcție la DGIPI? De ce a fost menținut în fruntea DGA comisarul Petre Pitcovici?

Mulțumesc, domnule coleg.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Valeriu Tabără, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, și-l rog pe domnul Iuliu Nosa, deputat din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, să se pregătească pentru a interveni.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

## **Domnul Valeriu Tabără:**

Declarația mea politică de astăzi, 31 martie 2009, s-ar putea intitula „Cine repară abuzurile făcute în unitățile de cercetări agricole din România?”

Nu am să fac asta, dar am să prezint parte dintr-o scrisoare disperată pe care doamna dr. ing. Adela Bărbulescu, director al SCDP Băneasa, a adresat-o, în data de 1 martie 2007, mai multor responsabili din instituțiile statului: Dan Motreanu, ministru al agriculturii, secretarului de stat în același minister, Varujan Vosganian, ministrului finanțelor, și academicianului Cristian Mera, președintele ASAS.

Scrisoarea sună cam așa: „Subscrisa, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, instituție publică cu sediul în București, Bd. Ion Ionescu de la Brad nr. 4, sector 1, solicită ca, în regim de urgență și cu prioritate, în calitatea de ministru al agriculturii, în coordonarea căruia se află stațiunea noastră, pentru rezolvarea situației deosebite în care se găsește stațiunea.

Personalul firmei SC «Florom Prodimpex» – SRL, în data de 28.02.2007, a ocupat abuziv imobilul Moara Domnească, domeniu public al statului, Baza de Cercetare și Dezvoltare pentru Pomicultură a SCDP Băneasa, aflată în comuna Afumați, județul Ilfov. Prin prezenta, precizăm că SC «Florom Prodimpex» – SRL a preluat o creanță istorică a SCDP Băneasa, rezultată dintr-un împrumut comercial al acesteia la Bankcoop, bancă în faliment. La data cesionării, anul 2005, creanța avea o valoare finală de 1,4 miliarde lei vechi, pe care creditoarea a achiziționat-o de la lichidatorul băncii cu 5,6 miliarde lei vechi.

De la această dată, întreaga SCDP Băneasa a fost instrumentată diversionist în instanță, prin numeroase dosare, atât la instanțele din București, cât și la Judecătoria Buftea. Dacă Tribunalul București i-a respins SC «Florom Prodimpex» – SRL executarea bunurilor domeniului public, Judecătoria Buftea a încuviințat executarea silită a bunurilor domeniului public de la Baza de Cercetare-Dezvoltare Moara Domnească.

Deși SCDP Băneasa, prin avocatul său, a adus dovezi că Baza de Cercetare Moara Domnească este domeniu public al statului, evidențiat în Hotărârea Guvernului nr. 517/1999 – terenuri și mijloacele fixe, în Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu număr de inventar de la Ministerul Finanțelor, Judecătoria Buftea a încuviințat executarea silită a acesteia, iar executorul judecătoresc Dobranici Crenguța, care nici nu avea competența necesară, a trecut la executarea silită.

Vă rog să vă apropiați de sfârșit.

Mulțumesc, domnule deputat. La fix...

Îl rog pe domnul deputat Iuliu Nosa de la PSD... Nu este. Domnul Aurel Vlădoiu? Nu este.

Domnul Victor Surdu, atunci.

Domnule deputat, vă rog să vă susțineți declarația. Și-l rog pe domnul deputat Corneliu Olar, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, să se pregătească pentru a interveni.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

## Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

În ultimele săptămâni, un interes deosebit pentru opinia publică din România îl reprezintă codurile. Același interes a fost manifestat și de către Mitropolia Moldovei și Bucovinei, și de către Episcopia Romanului și vă rog să-mi permiteți să

intitulez declarația de astăzi „Biserica Ortodoxă Română în apărarea instituțiilor statului”.

Biserica Ortodoxă Română, ca instituție ce apără valorile morale în societate, nu este și nu poate fi niciodată de acord cu adoptarea unor acte normative care afectează demnitatea și identitatea omului, creație a lui Dumnezeu.

În Colegiul Ștefan cel Mare am avut mai multe întâlniri cu preoții ortodocși și catolici din zona Roman și Târgu Neamț, care și-au manifestat îngrijorarea față de noile propuneri de dezincriminare a faptelor, conform prevederilor proiectelor Codurilor penal și civil.

Poziția bisericii culminează cu scrisoarea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei pe care am primit-o recent și care poartă semnătura Înalt Preasfinției Sale Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și care stă la baza acestei declarații politice.

În aceste vremuri tulburi, în care probleme sociale tot mai numeroase frământă întreaga societate, a considera ca făcând parte din sfera normalului fapte precum prostituția și incestul înseamnă a fi făcuți martori la degradarea demnității umane, trasându-se astfel coordonatele unei noi civilizații în contrast evident cu modelul tradițional creștin.

Ne miră poziția acelor instituții ale statului român care consideră incestul ca fiind un caz de patologie socială, și nu o faptă penală, iar prostituția, ca o faptă ce poate fi combătută doar prin sancțiuni de ordin administrativ.

Dacă luăm în considerare și faptul că odată cu adoptarea noului Cod penal va fi adoptat și noul Cod civil, care prevede că divorțurile vor putea fi pronunțate mult mai ușor, iar logodnicii ar putea avea aceleași drepturi ca și persoanele căsătorite, putem afirma că preconizatele reglementări din noile coduri sunt un atac nu numai la valorile morale ale creștinismului, ci la valorile societății umane în ansamblul ei, societate care are la baza existenței sale instituția familiei.

Mulțumesc, domnule deputat.

Îl invit pe domnul deputat Corneliu Olar, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, să-și prezinte declarația politică.

## Domnule președinte, Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi este intitulată „Dacă-ți cunoști istoria neamului, te cunoști pe tine însuți”

Aș dori, dacă-mi este permis, să insist puțin asupra unor aspecte care, cel puțin personal, mă frapează, în ceea ce privește modul de abordare a prezentării istoriei (cu precădere Istoria românilor) în cadrul manualelor de istorie.

Mai întâi aș zăbovi puțin la manualele de clasa a IV-a și clasa a VIII-a, Istoria românilor, așa cum sunt ele concepute pe baza programei școlare și editate în cadrul mai multor edituri aprobate de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării.

Din start menționez, nu intenționez să manifest vreo atitudine de analiză critică asupra programei școlare, însă încerc să emit o părere personală în ceea ce privește modul de abordare ambiguu al unor momente pe care le consider esențiale și reprezentative atât în plan național, cât și european.

Un astfel de pilon istoric central în istoria națională, cu puternic ecou european și impact covârșitor asupra mentalului colectiv românesc medieval și modern, îl constituie Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan (1784–1785), care apare prezentată la modul cel mai superficial și lacunar în cele trei manuale de clasa a VIII-a, la secțiunea „Studiu de caz”, iar în manualul de clasa a IV-a nu mai apare de câțiva ani buni, chiar dacă momentul de anvergură națională și europeană colosală a pregătit și prefațat unul dintre cele mai însemnate și de referință evenimente din istoria universală: Marea Revoluție Franceză (1789–1795).

Nu vreau să fiu acuzat de spirit local excesiv în ceea ce privește evaluarea obiectivă a evenimentelor cardinale din istoria națională, însă consider că este de-a dreptul ridicol să transformi un astfel de eveniment cu rezonanță teribilă în conștiința transilvănenilor, în special, și a întregului popor român, la modul general, care a zugrăvit prin amploarea, participarea, cauzalitatea și urmările sale imaginea de sine a raporturilor și structurilor sociale ale unei întregi epoci, cea feudală contribuind în chip esențial la transformarea structurilor acesteia retrograde într-un decupaj care vine mai degrabă să puncteze existențial un eveniment, decât să îl expliciteze la adevărata sa amploare și impact.

## **Domnul Ioan Oltean:**

Mulțumesc, domnule deputat.

Dacă domnul deputat Aurel Vlădoiu este cumva sau domnul deputat Filip Georgescu?

Nu sunt.

Domnul deputat Gheorghe Ciobanu, din partea Grupului

parlamentar al Partidului Democrat Liberal, este cumva?

- Nu este.

- Domnul Daniel Oajdea? Nu este.

## **Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu**

**:**

Câtă indisciplină din partea Partidului Democrat Liberal!

## **Domnul Ioan Oltean:**

Da, e cam aceeași și pe dincolo, la dumneavoastră a fost chiar mai sesizabilă.

Doamnelor și domnilor colegi,

Dați-mi voie să dau citire acelor colegi care au depus în scris declarațiile politice.

Partidul Democrat Liberal, domnii deputați: Stroian Toader, Bogdan Cantaragiu, Dumitru Pardău, Ionescu George, Chircu Doinița Mariana, Cosmin Mihai Popescu, Constantin Severus Militaru, Răzvan Șerban-Mustea, Ioan Oltean, Mircia Giurgiu, Florian Daniel Geantă, Alecu Valeriu, Dan Radu Zătreanu, Petru Movilă, Daniel Buda, Axenie Carmen, Silviu Prigoană, Ioan Nelu Botiș.

Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, domnii deputați: Florian Popa, Oana Niculescu-Mizil, Ioan Stan, Cornel Itu, Ion Stan, Valeriu Ștefan Zgonea, Culiță Tărâță, Costică Macaleți și Liviu Bogdan Ciucă și, pe ultima sută, domnul deputat Iuliu Nosa.

De la Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal a fost omis domnul deputat Mihai Stroe, care o depune acum.

De la Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal, domnii deputați: Viorel Palașcă, Gigel Sorinel Știrbu, Horea Uioreanu, Paul Victor Dobre, Gheorghe Coroamă, Cristian Burlacu, Bogdan Radu Țîmpău, Titi Holban, Viorel Buda, Cristian Adomniței, Virgil Pop, Grațiela Gavrilescu, Marin Almăjanu, Neculai Rebenciuc, Dan Bordeianu, Cornel Pieptea, Cristian Buican, Gheorghe Dragomir și Gheorghe Eugen Nicolăescu.

De la Grupul parlamentar al minorităților naționale au depus în scris domnii deputați Miron Ignat și Niculae Mircovici.

Doamnelor și domnilor colegi,

Statistic, 21 de deputați au dat citire astăzi declarațiilor politice, iar 49 le-au depus în scris.

„Să fie lumină! Pledoarie pentru electrificarea tuturor locuințelor din județul Botoșani”

Declarația mea politică de azi vine ca o pledoarie pentru a sensibiliza autoritățile să sprijine electrificarea inclusiv în cele mai îndepărtate zone ale județului Botoșani, pe care îl reprezint în Parlament.

Conform rapoartelor specialiștilor, în prezent avem aproape 1.500 de gospodării din Botoșani care nu sunt racordate încă la energia electrică, acestea fiind situate în localități izolate, la distanțe mari de centrele comunale și dispersate pe tot teritoriul județului. În absolut toate cele 78 de unități administrativ-teritoriale există cel puțin un astfel de caz în care mai mulți locuitori încă se mai folosesc, pentru iluminatul casei, de lampă sau de lumânare.

Potrivit unei statistici făcute la nivelul județului, peste 100 de locuințe din localitățile rurale și urbane sunt în această situație – Coșula, Bucecea, Săveni, Darabani și chiar Botoșani. O hotărâre de Guvern permite racordarea sau extinderea sistemului electric tuturor locuințelor care în mileniul trei încă nu beneficiază de iluminatul modern. Mai exact, este vorba despre Hotărârea Guvernului nr. 328 din martie 2007, care vine nu numai în sprijinul localităților complet neelectrificate de a beneficia de finalizarea instalării sau extinderea rețelelor de electrificare, dar, printr-o prevedere, permite și asigurarea electricității în localitățile izolate, prin folosirea de grupuri de generatoare independente. Acolo unde existau câteva locuințe complet izolate, pentru că racordarea la energie electrică ar implica costuri importante, se poate apela și la varianta unor generatoare.

În teorie, totul pare accesibil. Din păcate, în practică, există informații oficiale potrivit cărora singurul proiect de electrificare depus la Consiliul Județean Botoșani vine de la autoritățile din orașul Flămânzi, unde se arată că 63 de persoane au nevoie de racordarea la energie electrică, adică 14 gospodării și trei agenți economici din satul Prisăcani, cătunul Balta Roșie, aflat la o distanță de 4,5 kilometri de Prisăcani și 10 kilometri de Flămânzi. În curs de depunere se mai află câteva proiecte, de la Dorohoi, Copălău și Vlădeni.

„Abuzul de putere – noua lege supremă în România”

Nicio săptămână fără încălcarea legii, nicio săptămână fără încălcarea Constituției, pentru bunăstarea noastră și a partidelor noastre!

Acesta pare să fie sloganul sub care guvernează actuala coaliție aflată la putere. Abuzul de putere este la ordinea zilei. Cu puțin timp în urmă, nu înțelegeam cum este posibilă o alianță la guvernare între două partide care azi se declară ca având ideologii diametral opuse.

Ei bine, am înțeles!

Nu e vorba aici de niciun fel de convingeri politice sau programe de guvernare comune. Cele două partide care și-au aliat forțele în a duce România spre haos au un singur crez comun: guvernare prin abuzul de putere, pentru a-și ține, e adevărat, parțial, promisiunile din campania electorală... adică „Ei cu ei și doar pentru ei.”

Cea mai recentă decizie luată de actualul Guvern reușește să arunce la coșul de gunoi al istoriei o politică echilibrată, implementată pe durata a 4 ani de eforturi guvernamentale privind transparentizarea și profesionalizarea activității funcționarilor publici din România, o politică declarată în urmă cu patru ani criteriu politic de aderare la Uniunea Europeană, ea reprezentând un principiu fundamental de funcționare a democrației și a slujirii interesului public.

Prin modificarea Legii funcționarilor publici, se dorește de fapt politizarea administrației publice și anularea progreselor României din ultimii patru ani pe linia profesionalizării funcției publice, așa cum au fost ele apreciate de către Uniunea Europeană.

Modalitatea netransparentă și frauduloasă de a trece această lege prin Parlament constituie sfârșitul profesionalizării funcționarilor publici în favoarea unor marionete politice, angajate pe baza carnetelor de partid – noii specialiști ai PD-L – PSD. Față de modificarea adusă Legii funcționarilor publici, mă întreb, firesc, câți dintre noii prefecți și subprefecți numiți de noua putere fac parte din corpul funcționarilor publici și câți provin din rândul slujitorilor celor două partide aflate la guvernare.

Deja, actuala majoritate ne-a obișnuit cu încălcări flagrante ale Regulamentului de funcționare a Camerei Deputaților, aducând astfel o gravă atingere democrației și principiilor statului de drept. În doar trei luni de preso-guvernare au reușit să transforme Parlamentul dintr-un for de dezbatere politică într-un tablou de comandă ale cărui butoane sunt direct conectate la Cotroceni.

Temă: „Propuneri de modificare a Legii nr. 19/17.03.2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale”

În România, dreptul la asigurări sociale este garantat de stat și se exercită în condițiile Legii nr. 19/17.03.2000. Deși unul dintre principiile după care se organizează și funcționează sistemul public de pensii este principiul egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege, la ora actuală consider că există inechități, prin acordarea de pensii privilegiate. În acest sens propun să se elaboreze o nouă lege a pensiilor, cu o metodologie unică de calcul a acesteia.

De asemenea, propun o creștere graduală a pensiilor și stoparea creșterii pensiilor foarte mari. În acest fel se va evita o dezechilibrare a sistemului public de pensii și se va respecta principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

Conform principiului solidarității sociale, prin care participanții la sistemul public își asumă reciproc obligații și beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale, propun ca în fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat să se țină cont de necesitățile și cerințele pensionarilor, respectiv de coșul minim de consum.

Guvernul Boc a anunțat zilele trecute una dintre primele sale „realizări” cu impact major asupra cetățenilor: România va avea peste 800.000 de șomeri. Desigur, impactul este unul negativ și dureros, dar de care nu par a fi conștienți ocupanții Palatului Victoria.

Ceea ce este și mai grav este tocmai faptul că mulți dintre șomeri, dintre persoanele afectate provin din societăți comerciale ce au aparținut cândva statului și care au fost obiectul unor privatizări defectuoase, făcute în grabă și fără profesionalism în perioada de dinainte de 2004. În acele vremuri, actualii guvernanți, atunci grupați în alte formule de guvernare, au efectuat privatizări grabnice, fără a condiționa această procedură de îndeplinirea unor criterii de performanță.

Un exemplu revelator pentru județul Prahova este situația „Hidrojetˮ Breaza, care se află acum în pragul închiderii, lăsând pe drumuri sute de angajați. Dacă ne amintim că, spre

exemplu, în anul 1999, societatea a obținut un profit net de 3,282 miliarde de lei, la o cifră de afaceri de 134,9 miliarde de lei, nu putem considera această societate drept una falimentară.

Atunci când este întrebat despre planul de măsuri anticriză, domnul Boc și colegii dumnealui din Guvern răspund invocând Legea bugetului pe anul 2009. Or, acesta nu este suficient.

Ne întrebăm când va considera necesar actualul Guvern să prezinte un set de măsuri cu adevărat economice, cu implicații directe, în sens pozitiv, asupra agenților economici și, implicit, asupra destinelor cetățenilor.

## „Creșterea natalității”

Măsurile guvernamentale pentru redresarea natalității au determinat creșterea numărului de nașteri timp de trei ani. Dar cât de eficiente sunt pe termen lung? La patru ani de la crearea indemnizației pentru creșterea copilului putem trage primele concluzii.

În februarie 2003, Guvernul a adoptat Ordonanța de urgență nr. 9 privind concediul și indemnizația pentru creșterea copilului, modificată prin Ordonanța de urgență nr. 23/10 aprilie 2003, care uniformiza suma primită de femeile salariate pentru creșterea copilului. Astfel, dacă până în anul 2003 cuantumul era de 85% din media veniturilor lunare ale mamei în ultimele 12 luni, începând cu 2004, aceasta reprezenta 85% din salariul brut pe economie. Conform acestei ordonanțe, durata concediului de creștere a copilului este de 24 de luni, iar valoarea indemnizației lunare, de 800 RON.

În perioada 2003–2005, numărul nașterilor a crescut. Marea majoritate a acestor nașteri a fost înregistrată în rândul femeilor salariate din orașe. În 2004, pentru prima dată în istoria demografică a României, numărul de născuți din orașe l-a depășit pe cel al născuților de la sate. Această tendință se păstrează și în prezent.

În 2003, când indemnizația era proporțională cu venitul mamei, creșterea numărului de născuți a avut loc aproape exclusiv la femeile salariate cu studii postliceale și superioare. Din 2004, odată cu uniformizarea sumei acordate, indiferent de venitul mamei, creșterile s-au înregistrat în rândul femeilor salariate cu studii liceale, gimnaziale și profesionale. Explicația ar putea fi că indemnizația este în medie mai mare decât venitul persoanelor cu acest nivel de studii.

Camera Deputaților a aprobat la 15 octombrie 2008 propunerea legislativă care prevede acordarea unei indemnizații de 85% din media veniturilor pe 12 luni ale proaspetelor mame, suma minimă fiind stabilită la 600 de lei pentru concediul de maternitate.

În ședința desfășurată în penultima zi a anului 2008, actualul Guvern plafonează indemnizația pentru creșterea copilului la 4000 lei. Potrivit noii decizii, indemnizația pentru creșterea copilului are, începând cu 1 ianuarie 2009, o valoare cuprinsă între 600 lei și 4000 lei. Astfel, mămicile nu vor mai primi mai mult de 4000 lei, echivalentul a trei salarii medii pe economie. Consider că informațiile despre caracteristicile sociale ale femeilor care au beneficiat și beneficiază de concediul și de indemnizația de creștere a copilului sunt insuficiente pentru a permite o analiză care să ghideze măsurile viitoare. Nu există informații centralizate despre numărul salariatelor care beneficiază de această ordonanță. Nu se știe câți copii au, ce ocupație au și din ce sectoare de activitate provin. Nu se cunosc condițiile în care locuiesc, cum vor asigura îngrijirea copilului după cele 24 de luni de concediu și dacă mai vor să aibă un copil.

„Introducerea noului Cod fiscal este imperios necesară” Constatăm cu regret că, la nivel național, peste 80% din societățile din România declară pierderi duble față de profit, în situația în care întreaga populație a planetei este afectată de criza economică.

În România suntem abia la începutul crizei, urmând ca ce este mai rău să vină în perioada următoare, când deja marile economii capitaliste se vor îndrepta, poate, spre redresare.

Pe termen lung, lipsa colectării impozitelor la bugetul de stat și încercarea continuă a societăților comerciale de a evita plătirea corectă a impozitelor pe profit va duce la accentuarea efectelor crizei, ducând economia României spre dezastru.

Prin introducerea noului Cod fiscal creăm un cadru legal pentru măsurile anticriză și astfel putem ajuta economia și pe micii întreprinzători, facilitând condiții de încurajare pentru declararea corectă a veniturilor, și nu încurajând economia la negru, prin fiscalitate excesivă și birocrație inutilă. Acest sistem forfetar urmărește prevenirea unor situații critice ce pot duce România la pierderi substanțiale. Este notabilă, în

acest sens, intenția Ministerului Finanțelor Publice de a modifica Codul fiscal.

Stabilitatea legislativă fiscală este un punct forte al fiecărui stat, pentru că oferă investitorilor posibilitatea de a realiza planul de afaceri pe termen lung și programe investiționale. Se observă că strategia spre care înclină finanțele se axează, în principal, pe lărgirea bazei de impozitare și pe tratamentul egal al tuturor categoriilor de contribuabili și spre majorarea TVA-ului sau a cotei unice. Tendința și strategia Ministerului Finanțelor Publice în ceea ce privește impozitarea veniturilor este clară – absolut toate veniturile realizate de o persoană fizică, indiferent de natura lor, urmează a fi supuse impozitării cu aceeași cotă.

Principalele modificări ale noii propuneri de Cod fiscal față de cea din noiembrie 2005 vizează în special băncile.

Astfel, în cazul nonrezidenților, vor fi scutite de plata impozitului veniturile obținute în România din dobânzi la depozitele la vedere/conturile curente de la bănci și alte instituții de credit.

Am venit astăzi în fața dumneavoastră pentru a trage și eu un semnal de alarmă în legătură cu ceea ce se întâmplă cu Codurile penal și civil, dar și cu Codurile de procedură penală și civilă.

Președintele Traian Băsescu, împreună cu vocea sa de la Guvern, Emil Boc, au mințit în legătură cu constrângerile europene la care România ar fi fost supusă în ceea ce privește adoptarea codurilor. Au mințit și au fost prinși cu minciuna. Uniunea Europeană nu a cerut sub nicio formă adoptarea unor acte normative vitale pentru societatea românească în mare viteză și fără respectarea niciunei proceduri parlamentare sau de consultare publică.

Nu sunt eu primul care sesizează aceste încălcări grosolane ale tuturor procedurilor parlamentare în adoptarea acestor coduri.

Mai mult, reprezentanții puterii amenință că în cazul în care Parlamentul nu va dezbate proiectele codurilor în termenul prevăzut (de altfel unul extrem de mic pentru importanța legilor în cauză), Guvernul își va asuma răspunderea pe aceste coduri, ceea ce va conduce la adoptarea lor fără dezbateri parlamentare.

Din punctul meu de vedere, asumarea răspunderii ar fi un act total neconstituțional. Adoptarea codurilor prin asumarea răspunderii, la grămadă, este o găselniță politică. Personal consider că proiectele trebuie dezbătute cu celeritate, dar și cu atenție.

Prin faptul că proiectele de coduri vin toate odată în dezbaterea Parlamentului, avem de a face cu o sfidare a

cetățeanului, care nu este consultat cu privire la prevederile noilor coduri înainte de dezbaterea parlamentară. Codurile trebuie adoptate rapid, dar în condițiile consultării societății civile, a comunității profesionale, a mediului academic, întrucât ele reprezintă stâlpii de susținere ai reformei în justiție.

În aceste condiții, fac un apel la reprezentanții partidelor din arcul guvernamental să dea dovadă de responsabilitate în acest caz și să susțină dezbaterea codurilor în Parlament, dând astfel posibilitatea societății civile să se implice în adoptarea acestor atât de importante legi.

„De ce acordul cu FMI nu este patul lui Procust, ci singura șansă de a evita recesiunea?!”

România, condusă de performantul Guvern al liberalului Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, a crezut în ultima perioadă a stăpânirii lor samavolnice că se află la adăpost de efectele importante ale crizei economice. România s-a aflat în situația unui înotător care simte că mareea este mai puternică decât în mod normal, dar nu a prea conștientizat că pe mare este furtună. Așa că, în loc să-și ia măsuri de prevedere, s-a avântat și mai mult în larg. Guvernul Tăriceanu, chiar când se anunța o perioadă de criză economică, a preferat să se împrumute, să întreprindă cheltuieli bugetare nejustificate de vreo rațiune economică sau socială. Iată ce ne-a adus la împrumutul cu FMI – incapacitatea Guvernului liberal de a pune deoparte bani albi pentru zile negre. În perioade de prosperitate, mai faci și economii pentru perioade mai dificile.

Exercițiul bugetar de anul trecut a arătat nu numai că nu au existat acești bani albi puși deoparte, ci că s-au cheltuit și bani pe care nu-i aveam, mai ales pe ultimele două luni ale anului, când s-a cheltuit suplimentar cam cât se cheltuise în primele zece, fără efecte majore în economie.

Aș aduce aici aminte că leul a pierdut față de euro, în ultimele trei luni ale anului trecut, mai bine de 15%, fără ca Guvernul să ajute în vreun fel la stabilizarea cursului valutar. Or, în această situație, ne vedem obligați să alegem între a înfrunta furtuna pe forțe proprii slăbite sau cu un colac de salvare la dispoziția noastră oricând. Am preferat varianta mai sigură și mai aducătoare de beneficii pentru noi, adică un împrumut extern pe două paliere: unul de la FMI, bani de care, practic, nu dispune decât BNR, și unul care merge direct la buget, la Ministerul de Finanțe, din partea diverselor organisme economice de la nivelul Uniunii Europene, cu rolul de a ne ajuta la acțiunea directă asupra economiei.

Împrumutul de la FMI, atât de discutat și cauzatoriu de valuri de cerneală otrăvită, a fost singura variantă acceptată de Uniunea Europeană. În virtutea relațiilor dificile pe care țara noastră le-a avut cu Fondul, era de înțeles reacția relativ ostilă a sindicatelor și a unei părți a media. Dar, așa cum am tot spus, statutul țării noastre s-a schimbat, iar felul în care Fondul discută cu o țară membră a UE este mult mai relaxat și cordial decât cu o țară aspirantă, cu deficiențe politice și economice majore. De unde reprezentanții Guvernului, dar și președintele Băsescu, se așteptau la discuții dificile, am ajuns la momentul în care FMI chiar își asumă răspunderea de a rezolva problema creditării. Nu cred că e puțin lucru că FMI a obținut acordul tuturor băncilor importante cu filiale în România, dar cu centrii de decizie în alte țări, să accepte menținerea în țară a banilor puși la dispoziția filialelor românești de către BNR. Pentru a demonta, odată pentru totdeauna, argumentul scepticilor economici, dar și al adversarilor politici, să fie clar că toți banii care vor intra în România vor rămâne în România.

„Cinci ani de la aderarea României la NATO”

Pentru România, aderarea la NATO a însemnat de la început declanșarea unui proces complex în toate domeniile vieții politice, economice, sociale și militare. Acest efort colectiv a schimbat radical statutul României și i-a asigurat integrarea în comunitatea euroatlantică. Privind retrospectiv, putem spune că pe parcursul anilor de după Revoluția din Decembrie 1989 se pot observa mai multe linii de continuitate atât impuse, cât și asumate, direcții care sunt, de fapt, jaloane pe calea reformei.

Coerența, consecvența și eficiența pe toate planurile au făcut ca România să se prezinte la Summit-ul NATO de la Praga din noiembrie 2002 ca un candidat puternic, care a îndeplinit standardele euroatlantice stabilite, care acționează deja nu doar ca un partener, ci ca un membru cu drepturi depline al Alianței. În acest fel, a fost posibil ca la această reuniune, factorul politic de conducere al Alianței să adreseze României invitația de a adera la Pactul Nord-Atlantic.

În cei cinci ani de când a aderat la NATO, România a atras investiții străine în valoare totală de 28,1 miliarde euro, adică o medie de 5,6 miliarde euro pe an. Media anuală este de opt ori mai mare față de perioada 1991-2002, adică înainte de intrarea în organizație. Atunci, România a atras în total 8,5 miliarde euro, adică o medie de 708 milioane euro pe an.

Analiștii spun că aderarea la NATO și la Uniunea Europeană a constituit un argument serios pentru atragerea investitorilor străini. Apartenența la NATO, cumulată cu aderarea României la Uniunea Europeană, a reprezentat un catalizator pentru investițiile străine directe, aceste evenimente fiind ca o garanție foarte puternică pentru investitori. Calitatea de membru NATO și UE reprezintă un factor de stabilitate din punct de vedere geostrategic, care conferă un sentiment puternic de siguranță pentru investitorii străini.

Preocupările României ca stat membru al NATO au vizat consolidarea Alianței și a rolului său de proiectare a securității în afara spațiului euroatlantic, reușita misiunilor NATO din Afganistan și Irak, amplificarea parteneriatului NATO cu UE și întărirea relației transatlantice. Alianța Nord-Atlantică va rămâne, alături de Uniunea Europeană, unul dintre principalii piloni ai politicii externe și de securitate a României. Obiectivul strategic prioritar este configurarea liniilor de acțiune pentru profilul consolidat al României în NATO, în condițiile în care România poate să se prezinte cu un inventar de calități care să o distingă în Europa și în Alianță.

Lipsa măsurilor concrete din Programul de guvernare al echipei domnului Boc se reflectă și în calitatea conducerii de la Ministerul Transporturilor. În spatele unor cuvinte precum „eficientizare” sau „plan de restructurare”, acțiunile reprezentanților Ministerului Transporturilor vor conduce la desființarea Căilor Ferate Române.

Ministrul Berceanu a anunțat concedierea a peste 12.000 de oameni, angajați la Căile Ferate Române (Infrastructură, Marfă și Călători). Domnia Sa invocă acest plan de restructurare ca fiind singura soluție pentru eficientizarea activității Societății Naționale de Căi Ferate. Mai mult decât atât, acest plan se înscrie în strategia Guvernului Boc de reducere a fondurilor pentru salarii. Aceste argumente denotă un singur lucru: lașitate și incompetență.

De ce prin restructurare dumneavoastră, domnule ministru, și Guvernul din care faceți parte înțelegeți doar concedieri?

Vreau să vă asigur personal că restructurarea nu este nicidecum sinonimă cu concedierea. Restructurarea căii ferate înseamnă, ca în orice context, de altfel, așezarea pe

baze noi a societăților comerciale. Cu alte cuvinte, înseamnă ca dumneavoastră să fiți în stare să concepeți un plan de măsuri prin care să stimulați investițiile în infrastructură și să folosiți, în acest fel, acei oameni bine pregătiți și cu experiență pe care dumneavoastră doriți să îi dați afară acum.

Restructurarea CFR poate însemna reconsiderarea cuantumului taxei de utilizare a infrastructurii, înseamnă găsirea unor soluții de finanțare pentru achitarea datoriei față de „Electricaˮ – SA, înseamnă reducerea cheltuielilor prin management performant, prin dezvoltarea transportului intermodal, prin închirierea către operatorii privați a liniilor neinteroperabile etc.

Restructurarea CFR trebuie să urmărească asigurarea condițiilor de siguranță pentru transportul feroviar și dezvoltarea acestuia. În condițiile subfinanțării sistemice promovate de actualul Guvern prin Legea bugetului de stat pe anul 2009, dumneavoastră vedeți ca singură soluție concedierea a peste 12.000 de oameni. S-ar putea să ne trezim că o să ne cadă trenurile de pe șine și nu o să înțelegeți de ce!

„Jupâni peste împărțirea banilor la județ”

Județul Suceava a avut parte în ultimul timp de vești bune, dar asta numai în aparență. Spun acest lucru pentru că am aflat de mesajul triumfalist al domnului Flutur, președinte al Consiliului Județean Suceava, prin care făcea public anunțul de repartizare a 27 de milioane de lei pentru echilibrarea bugetelor locale. Flutur a precizat că va distribui sumele către bugetele primăriilor în funcție de necesarul de fonduri pentru cofinanțarea proiectelor, dar și de banii primiți anul trecut de către administrațiile locale prin hotărâri de guvern.

Această ultimă afirmație a Domniei Sale m-a îngrijorat. Și nu fără temei, căci șeful administrației județene a precizat faptul că acele localități care au primit mai mulți bani decât altele, prin hotărâri de guvern, s-ar putea să nu aibă o nevoie atât de mare de fonduri pentru echilibrarea bugetelor.

Cu alte cuvinte, criteriul de împărțire a banilor va fi unul politic, pentru care domnul Flutur a găsit deja justificări.

În condițiile în care, la momentul dezbaterii Legii bugetului de stat pe anul 2009, au fost respinse toate amendamentele liberalilor care vizau continuarea unor proiecte importante pentru multe dintre localitățile județului, mă întreb unde se vor duce banii în cauză. Iar răspunsul pot să îl imaginez: către primăriile PD-L, în principal, și PSD, în secundar, dar cu certitudine către mulțumirea clientelei politice.

Acesta este motivul pentru care voi monitoriza cu atenție alocările de fonduri și voi sesiza în continuare necesitatea de a continua și finaliza proiecte deja începute. Poate că ar trebui să reamintim, din când în când, autorităților responsabile că nu culoarea politică este cea care trebuie să primeze în alocarea de fonduri în plan județean.

„Propuneri de modificare a politicii de pregătire a specialiștilor în sistemul național de sănătate”

Rezidențiatul, organizat în prezent prin selecționarea cadrelor printr-un concurs național, bazat în principal pe răspunsul la teste dintr-o tematică și o bibliografie învechită și puțin adaptată la nivelul actual al cunoașterii medicale, ar trebui regândit cel puțin pe două paliere de interes.

Primul ar trebui să răspundă necesității imperioase a creșterii calității și competențelor specialistului din sănătate. Al doilea palier de gândire ar trebui îndreptat spre stabilitatea în teritoriu a specialiștilor medicali, răspunzând unui deziderat constituțional major care asigură asistența medicală întregii populații.

Dacă tematica și bibliografia în baza cărora se desfășoară concursul ar putea fi ușor modificată de universitățile de medicină din țară, modul de desfășurare a concursului ar necesita schimbări de acte normative.

Concursul, în opțiunea mea, ar trebui descentralizat, în realitate, centrat pe regiunile istorice ale țării, cu licențiați din școlile medicale din zonele organizatoare, evident nu exclusiv, poate chiar pe un chestionar care să răspundă nevoilor medicale ale zonei și specificului ei de patologie.

Eu consider că proba scrisă nu este suficientă în orientarea profesională a viitorului specialist. Cred că, în completarea textului scris, candidații ar trebui intervievați în zona profesională în care ar dori să se formeze, pentru a putea fi mai bine orientați în funcție de abilitățile, talentul și înclinarea lor profesională, de comisii de specialiști abilitați care să răspundă necesității de creștere valorică a viitorilor profesioniști medicali.

În finalul concursului de selecție zonal, în ordinea valorică a evaluării, rezidenții și-ar putea alege școlile de medicină din arealul geografic pentru care au optat, pentru pregătirea teoretică și practică ulterioară, aceasta asigurând stabilitatea lor și angajând comunitatea pe care o vor deservi la păstrarea și îmbogățirea capitalului uman profesionist de care are nevoie.

În final, aș mai avea o observație de făcut privind perioada de pregătire a specialistului. În prezent, în concordanță cu Procesul de la Bologna, licențiații în medicină generală, medicină dentară și farmacie au un program de învățământ întins pe 5 și 6 ani de școală.

„Agresiunea statului prieten”

Evoluțiile istorice, identitatea culturală a românilor de pe ambele maluri ale Prutului și istoria comună îndelungată impun relații privilegiate între România și Republica Moldova. Dorința firească de unificare a românilor din ambele țări este rezultatul unui proces istoric îndelungat și complex.

De-a lungul timpului, relațiile dintre România și Republica Moldova au avut o evoluție controversată, de la emoție și entuziasm la tensiune și acuze publice.

Relațiile statului român cu românii din Republica Moldova au la bază două repere fundamentale: a) Constituția României (art. 7), care consfințește grija statului român pentru românii din afara frontierelor țării; b) documentele internaționale privind obligația statelor de a respecta drepturile și libertățile fundamentale și drepturile minorităților naționale, inclusiv păstrarea legăturilor acestora cu cetățenii țărilor de care sunt legați etnic, cultural și religios, chiar mai mult decât atât, în cazul Republicii Moldova vorbim de o majoritate covârșitoare românească.

Prin statutul său de stat european, România are în vedere aplicarea politicii Uniunii Europene privind libera circulație a persoanelor, în conformitate cu dispozițiile Tratatului de la Roma (1957), care stabilește „eliminarea, între statele membre, a obstacolelor în calea liberei circulații a persoanelor, serviciilor și capitaluluiˮ și statuează faptul că „în scopul aplicării prezentului tratat, și fără a aduce prejudicii vreunei prevederi speciale incluse în acesta, este interzisă orice discriminare pe motiv de naționalitateˮ.

Contrar acestor principii, ceea ce s-a întâmplat zilele trecute, când un grup de cetățeni români, printre care artiști, delegații oficiale ale consiliilor județene, au fost împiedicați întru-un mod abuziv să treacă granița cu Republica Moldova reprezintă, pe de o parte, încălcarea legislației privind libera circulație a persoanelor, abaterea de la standardele unui stat civilizat, iar, pe de altă parte, lipsă de respect pentru statul vecin.

Fără explicații și într-un mod nedemn de un stat care aspiră să treacă pragul Uniunii Europene, reprezentanții puterii comuniste de la Chișinău au refuzat în mod vehement să asculte motivul pentru care unii dintre conaționalii noștri au dorit să treacă frontiera în Republica Moldova. Indiferent că a fost vorba de participarea la manifestările legate de aniversarea a 91 de ani de la Unirea României cu Basarabia, susținerea unor concerte în baza unor contracte plătite anticipat, participarea la dezbaterea privind strategia de dezvoltare a Euroregiunii Siret–Prut–Nistru sau, pur și simplu, vizitarea rudelor și prietenilor de peste Prut, modul prin care aceștia au fost forțați să facă cale întoarsă reprezintă încă un pas înapoi în demersurile Republicii Moldova de a se alinia la standardele europene.

„Cui îi este frică de alegerile prezidențiale?!”

Săptămâna trecută, ministrul democrat-liberal al transporturilor, Radu Berceanu, a avansat ipoteza organizării alegerilor prezidențiale concomitent cu alegerile europarlamentare. Deși se pare că Radu Berceanu nu avea girul partidului din care face parte pentru a lansa o astfel de ipoteză, fumigena alegerilor prezidențiale anticipate nu este deloc străină de președintele țării, Traian Băsescu, dar nici de liderii PD-L, care nu recunosc paternitatea acestei propuneri.

Președintele acestei țări se regăsește, cu opt luni înaintea alegerilor prezidențiale, în cădere liberă în topul încrederii românilor, devenind din ce în ce mai vulnerabil din punct de vedere politic. Visul său, Guvernul PSD–PD-L, s-a transformat într-un coșmar, pentru că măsurile anticriză ale guvernanților s-au dovedit a fi niște stângăcii, care se răsfrâng invariabil și asupra imaginii „nașului” coaliției.

Politica de conflict adoptată de președintele Băsescu pe tot parcursul mandatului său se dovedește a fi o piatră de moară pentru acesta, în condițiile în care poporul cere, în aceste vremuri de criză, pâine, și nu circ. Și, ca toate acestea să nu fie de ajuns, Băsescu se regăsește cu câteva luni înainte de alegerile prezidențiale la termen în fața unui

contracandidat redutabil, în persoana președintelui PNL, Crin Antonescu, care deține toate calitățile necesare pentru a-l înfrânge pe Traian Băsescu în cursa pentru președinție.

De cealaltă parte, partidul prezidențial PD-L se confruntă cu mari probleme de imagine, determinate în mare măsură de ineficiența gestionării crizei economice. Rămași fără numele Băsescu pe lista de la europarlamentare, liderii democrat-liberali încearcă acum cu disperare, prin devansarea alegerilor prezidențiale, săltarea partidului în opțiunile electorale, prin agățarea listei PD-L de același nume care le-a marcat întreaga carieră politică.

De ce însă nici liderii PD-L și nici președintele țării nu își asumă această propunere? Răspunsul e unul simplu și este definitoriu pentru modul PD-L de a face politică: pentru ca alegerile prezidențiale să aibă loc pe 7 iunie, președintele ar trebui să abandoneze România în aceste vremuri tulburi, _recte_ să își prezinte demisia pentru a-și salva propria-i piele. Or, conștient de efectele nefaste pe care acest gest egoist le-ar putea genera și având în spate nehotărârea antologică privind o eventuală demisie, președintele Băsescu a ales să arunce piatra în apă, prin vocea lui Radu Berceanu, lăsând coaliția PSD–PD-L să se chinuiască să o scoată, spălându-se, astfel, pe mâini de această eventuală suprapunere de scrutin.

„Politica la vârf: manipulări grosolane și minciuni penibile” Președintele României, Traian Băsescu, în perpetua campanie electorală în care se află din momentul preluării mandatului, susține frecvent teza reformei clasei politice. Numai că această reformă trebuie să înceapă de la vârf. Cu alte cuvinte, cu Domnia Sa. Pentru că, dacă stăm și privim retrospectiv, Traian Băsescu este unul dintre politicienii care apelează constant la metode care nu au nimic în comun cu ideea modernă de a face politică.

Principalele evenimente de săptămâna trecută – dintre care unul aflat în derulare – reprezintă o confirmare mai mult decât clară a modului în care nu trebuie făcută politica. Povestea este simplă și deja arhicunoscută. Un cadru al unui serviciu secret din MIRA este anchetat de DNA, iar în piesele aflate la dosar există referiri la anumite relații dintre președintele Traian Băsescu și un potent om de afaceri aflat și el sub ancheta DNA. Imediat ce respectiva informație apare în presă, consilierul prezidențial Valeriu Turcan iese pe o televiziune și susține fără echivoc că „Domnul Traian Băsescu nu s-a întâlnit niciodată de când e președinte cu domnul Puiu Popoviciuˮ, omul de afaceri anchetat de DNA. După replica verbală, același consilier prezidențial remite presei un comunicat în care arată că „Președintele României, Traian Băsescu, nu a fost niciodată la sediul companiei omului de afaceri invocat (...). Fostul primar general Traian Basescu sau Primăria Capitalei nu au avut nicio legătură cu... (...) În acest context, președintele României respinge orice încercare de a fi asociat cu acte ilegaleˮ. După aceste replici oficiale, mai urmează o ieșire televizată a președintelui Traian Băsescu, în care, cu o mină de om distrus, șeful statului își exprimă dezamăgirea vizavi de faptul că un cadru al unui serviciu secret îi asociază numele într-un context cu iz penal.

Surpriză însă! Memoria peliculei nu iartă și ni-l prezintă pe Traian Băsescu, în anul de grație 2005, alături de respectivul om de afaceri cu care „nu s-a întâlnit niciodată”, la recepția lansării unui ziar.

O primă concluzie: s-a mințit pe față. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă toată această poveste s-ar fi întâmplat în Marea Britanie, Germania sau într-un alt stat în care democrația și civilizația sunt la ele acasă. În secunda a doua, oficialul prins cu minciuna ar fi demisionat. Iar politicianul apărat prin comunicate și autoapărat prin dramoleta propriei ieșiri televizate i-ar fi copiat gestul. Sau, în cel mai rău caz, ar fi prezentat scuze publice și nu s-ar mai fi gândit să atace un nou mandat. Ce s-a întâmplat la București? A demisionat cumva Valeriu Turcan? Nici vorbă. A demisionat sau și-a cerut scuze publice Traian Băsescu? Nici atât. Ce pretenții mai putem avea de la politicienii aflați sub acest nivel, dacă chiar de la nivelul administrației prezidențiale se minte fără a clipi din ochi?! Cum să se reformeze politicianul de rând, când însuși primul politician al țării încurajează minciuna și o utilizează pentru justificări pe care, cel puțin până la acest moment, nu i le-a cerut nimeni.

„Am revenit în epoca «indicațiilor prețioase»!”

Pe 22 decembrie 1989 ne-am despărțit de regimul comunist și de cel care a condus România timp de 24 de ani. Am crezut că această epocă nu se va mai întoarce. Se pare însă că m-am înșelat. De mai bine de doi ani de zile, actualul șef al statului, președintele Traian Băsescu îi calcă apăsat pe urme la capitolul indicații prețioase. Traian Băsescu a dat indicații judecătorilor, a dat indicații procurorilor, a dat indicații

bancherilor, a dat indicații drumarilor... și enumerarea ar putea continua.

Recent, șeful statului, prezent la un bilanț al Consiliului Superior al Magistraturii, a dat o indicație prețioasă greu de calificat. Poate fi vorba despre o totală necunoaștere a domeniului, nu este nicio nenorocire, ținând cont de formațiunea sa profesională, dar, totuși, știu că există cel puțin un consilier pe probleme juridice în aparatul de la Cotroceni, sau, în caz contrar, de un îndemn spre revenirea la practici staliniste în justiție. Concret, domnul președinte Traian Băsescu a cerut ca în cadrul proceselor judecătorii să fie pe aceeași „lungime de undă” cu procurorii.

Să ne înțelegem, este o chestiune elementară, procurorul nu are cum să fie „pe aceeași lungime de undă” cu judecătorul.

Toată lumea știe că într-un proces penal procurorul are rolul de acuzator și este oponentul avocatului care îl apără pe cel aflat în boxă sau la bară. Iar rolul judecătorului este să țină linia dreaptă, să cumpănească între rechizitoriul procurorului și pledoaria avocatului. Dacă ar ține cont de indicația șefului statului, automat judecătorul ar trebui să preia _ad litteram_ rechizitoriul și să-l condamne direct pe inculpat. Adică, așa cum se întâmpla în anii ’50 și mult timp după aceea: ce propunea procurorul era „literă de lege” pentru judecător, iar condamnarea era „garantată” 100%. Asta vrea domnul Traian Băsescu? Ceea ce este însă grav, „indicația” președintelui a trecut neobservată de presă și de societatea civilă. Oare de ce?

În urmă cu două zile, duminică, 29 martie, fiind invitat la Congresul Federației Sindicatelor din Administrația Publică „Publisind”, președintele Traian Băsescu a demonstrat că se pricepe și la diversificata activitate a acestei categorii profesionale și, evident, a dat indicațiile de rigoare. Mai mult, Domnia Sa a dat și direcția prin care să se reducă cheltuielile: înghețarea salariilor sau pierderea locurilor de muncă pentru 5% dintre funcționarii publici. Nu știam că în fișa postului există și atribuția de a direcționa activitatea funcționarilor publici. Știu însă că, în fișa postului, una dintre atribuțiile esențiale se referă la probleme ce țin de interesele României în plan extern. Nu l-am auzit însă pe domnul președinte Băsescu, în zilnicele sale apariții mascat electorale, intens mediatizate, să fi luat poziție față de refuzul grănicerilor moldoveni de a permite accesul câtorva sute de români în Republica Moldova.

Declarația politică de astăzi este un apel pentru deblocarea urgentă a negocierilor dintre partenerii de guvernare la nivel local.

Niciunul dintre colegii parlamentari, ca de altfel niciun alt român, nu mă va contrazice când spun că alianța încheiată la finele anului trecut între PD-L și PSD pentru a guverna țara a avut și continuă să aibă la bază exclusiv bunele intenții ale celor două formațiuni politice în ceea ce privește viitorul României.

Cu toate acestea, încă de la începutul anului, toată mass-media relata despre impasul în care s-au aflat negocierile dintre organizații județene ale celor două partide, la nivelul a mai multe județe – Gorj, Arad, Brașov, Teleorman, Olt, Timiș, Dâmbovița, Maramureș. Neînțelegerile majore, făcute publice de către liderii locali, se refereau la împărțirea funcțiilor de conducere atât pentru serviciile deconcentrate, cât și pentru marile unități economice. Pe lângă funcții, tot subiect de dispută a devenit și modalitatea de redistribuire de către Guvern a sumelor necheltuite de autoritățile locale în anul precedent, condiționată de existența unor proiecte aflate în derulare deja, sau majoritatea în consiliile județene și primării. Dacă unele dintre probleme și-au găsit rezolvarea, altele continuă să întrețină controversele în ceea ce privește opiniile politice din județe.

Cea mai gravă situație de blocare a negocierilor dintre organizațiile locale ale alianței rămâne în județul Gorj, fiindcă aici starea de criză a debutat la mijlocul lunii ianuarie, odată cu numirea conducerilor la cele trei mari unități energetice din județ și încă nu dă semne de ameliorare.

Vă semnalez cu această ocazie că disputele politice locale blochează bunul mers al economiei instituțiilor care formează mărul discordiei, iar starea de incertitudine influențează și activitatea acestora: șefii se așteaptă să fie schimbați și nu iau decizii importante sau pe termen lung, iar personalul din posturile de execuție așteaptă numirea noilor șefi.

Se știe că liderii PSD Gorj mențin blocajul în negocierile cu organizația județeană a PD-L, în ciuda faptului că a fost dovedită existența unui protocol cu privire la împărțirea posturilor de conducere la nivelul județului, semnat între ambele părți încă din luna ianuarie, și, de asemenea, împotriva voinței celor mai mulți dintre membrii organizației județene, care s-au pronunțat pentru reluarea discuțiilor și a funcționării parteneriatului de guvernare în Gorj. Amintesc declarația primarului orașului Motru conform căreia „în tabăra social-democraților numărul nemulțumiților crește cu fiecare zi în care echipele de negociere nu se așază la masa dialogului”. Social-democrați marcanți, precum senatorul Toni Mihail Greblă, foștii subprefecți Marius Vlaicu și Eugen Vâlceanu, Elvira Șarapatin și Vasile Râbu, au solicitat în repetate rânduri reluarea negocierilor între cele două partide în interesul județului și al sectorului energetic, care nu servește doar Gorjului, ci întregii țări.

„Necesitatea acordului cu FMI”

Acordul stand-by încheiat de România cu Fondul Monetar Internațional este o măsură necesară și asiguratorie pentru statul român în această perioadă de criză economică.

Guvernul condus de premierul Emil Boc a înțeles dificultățile care ar fi putut să apară și în economia din România în contextul unei agravări a situației economice internaționale, în sensul unor presiuni la plată atât din punct de vedere al lichidităților disponibile, cât și din cauza unei posibile devalorizări a leului față de euro.

Acordul stand-by cu Fondul Monetar Internațional asigură un climat economic stabil pe piața românească și, cu certitudine, va stabiliza cursul de schimb leu/euro.

În condițiile asigurării finanțării prin împrumutul României de la Fondul Monetar Internațional și a celorlalte finanțări de la Uniunea Europeană și BERD, economia noastră nu va înregistra o cădere greu de suportat, ci va depăși perioada de criză financiară în condițiile unui deficit bugetar mic.

Măsurile pe care Guvernul condus de premierul Emil Boc le poate lua acum, având asigurate finanțările prin acordul stand-by cu Fondul Monetar Internațional și celelalte organisme financiare europene, vor putea rezolva atât problemele sociale, prin protejarea cetățenilor cu venituri reduse, cât și relansarea investițiilor în infrastructură și crearea unor noi locuri de muncă.

Toate aceste măsuri ce sunt luate de Guvernul Boc vor proteja fiecare cetățean de efectele crizei economice și vor pune bazele unei relansări economice, odată cu depășirea efectelor crizei pe plan internațional.

România poate depăși criza și poate spera într-o relansare economică rapidă, obiective clare și asumate de Guvernul Boc.

Dacă în unele țări europene ca Ungaria, Estonia, Letonia și Cehia, situația economică dificilă a dus la demisia premierilor sau la căderea guvernelor respective, în România, premierul Emil Boc a sesizat corect dimensiunile crizei economice și, prin încheierea acordului stand-by cu Fondul Monetar Internațional, a evitat ca și România să traverseze perioade de insecuritate politică.

Contextul economico-financiar actual impune evaluări corecte ale fiecărei perioade și luarea măsurilor necesare cu rapiditate. Aceste priorități nu pot fi îndeplinite decât în situația unui sprijin politic și parlamentar majoritar, așa cum are Guvernul condus de Emil Boc.

„Ce facem cu mediul înconjurător?!”

În ultimii 50 de ani, elementele de bază ale vieții – aer, apă și pământ – au suferit creșteri ale nivelurilor de poluare fără a se ține seama de efectul potențial devastator pentru generațiile următoare.

Mediul înconjurător reprezintă un element esențial al existenței umane și reprezintă rezultatul interferențelor dintre unele elemente naturale – sol, aer, apă, climă, biosferă – și efectele produse prin activitatea umană.

Până nu demult, resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei demografice și a dezvoltării fără precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă și energie pentru producția de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensă a resurselor pământului relevă, tot mai evident, un dezechilibru ecologic.

Îngrijorarea pentru starea mediului și a componentelor sale este tot mai mare și omenirea a devenit conștientă de imensele pericole care amenință condițiile de viață pe planetă și însuși viitorul speciei umane.

Protecția mediului nu este numai responsabilitatea organizațiilor ecologice, care fac eforturi mari să oprească un dezastru ecologic, ci a noastră, a fiecărui individ în parte. Trebuie să știm că există o strânsă legătură între educație și mediu. Educația este importantă pentru a conștientiza și înțelege importanța protejării mediului.

Trebuie să conștientizăm cu toții că ce avem sau primim totodată de la natură ne obligă la responsabilitate. Daunele produse mediului nu pot fi plătite în bani, ci prin respectul și recunoștința noastră pentru ocrotire și îngrijire. Acest respect față de natură înseamnă, până la urmă, respect față de ordinea lumii și reprezintă un principiu etic cu valoare universală.

## Domnilor colegi,

Viitorul planetei stă în mâinile noastre!

Numai împreună putem să avem o planetă curată și o viață sănătoasă. Nu trebuie uitat niciodată că omul nu poate supraviețui fără natură, dar natura poate exista și fără prezența omului.

„Pensiile și pensionarii din România”

Politicile sociale defectuoase implementate în România înainte de anul 1996, dar și după aceea, au fost ghidate de un principiu evident greșit, și anume că ar fi mai bine să avem pensionari decât să avem șomeri. S-a ajuns astfel la situația anormală în care vârsta medie reală a pensionarilor din România să ajungă la 52 de ani pentru femei și 54 de ani pentru bărbați.

În România, toate aceste aspecte se produc în contextul în care trendul demografic este într-un profund declin, iar bugetul asigurărilor sociale din România tinde către o rată de dependență pensionari/salariați nesustenabilă. Pentru acest motiv se vorbește astăzi, și pe bună dreptate, de posibilitatea colapsului economic al acestui buget. Ce vom face? Vom crește din nou nivelul contribuțiilor? Vom arunca iarăși o parte a bun-platnicilor în economia subterană? Personal, am convingerea că nu asta este soluția. Majoritatea țărilor europene, care au trecut și trec prin asemenea presiuni, au înțeles și acționat, cu multă eficiență și rapiditate, prin mărirea vârstei de pensionare și corelarea cuantumului pensiei primite de la bugetul asigurărilor de stat cu nivelul contribuției individuale, fără excepții, fără privilegii, fără legi speciale.

## Doamnelor și domnilor,

De ani buni de zile se caută soluții, explicații și se fac propuneri, însă nici până acum nu s-a ajuns la „tăierea răului de la rădăcină”. De fiecare dată când se apropie un moment electoral, cuantumul punctului de pensie este modificat din rațiuni politice și niciodată nu se ține cont de oportunitatea unor astfel de modificări. Să vă aduc aminte că majorarea din 2007 a fost imediat sancționată de creșterea prețurilor și de inflație, astfel încât pensionarii nu au beneficiat nicidecum de o creștere reală.

În consecință, vă propun ca, prin toate demersurile pe care le va genera actuala compoziție politică a Parlamentului României, să stimulăm munca, prelungirea vârstei active a populației apte de muncă și un echilibru și echitate mult mai mare între contribuțiile individuale și cuantumul pensiei. Cea mai mare parte a pensionarilor din România sunt prejudiciați tocmai de batjocorirea acestor principii și continuă să fie frustrați pentru că cea mai mare parte a bugetului de pensii se duce către românii „speciali”.

„Echitate pentru serviciile de sănătate”

Starea de sănătate a populației continuă să fie nesatisfăcătoare, în ciuda sumelor constant crescute folosite în sistem și a unor încercări de organizare a acestuia pe baze contractuale, care să permită creșterea calității actului medical și a eficienței cheltuirii fondurilor.

Sumele colectate în Fondul Național de Asigurări de Sănătate, precum și alocările bugetare pentru sănătate, ca de altfel cheltuielile totale efectuate în România pentru sănătatea fiecărui locuitor, deși au crescut, ne plasează în continuare pe unul dintre ultimele locuri din UE.

Problemele din sistem au determinat neîncrederea și nemulțumirea populației față de acesta și față de personalul medical, din cauza calității scăzute a serviciilor medicale, a lipsei siguranței actului medical, a lipsei de comunicare cu personalul medical, a condiționării actului medical.

Viziunea acestei guvernări este de a obține și de a menține o stare cât mai bună de sănătate a populației, respectând principiul echității în ceea ce privește accesul la serviciile de sănătate, în condițiile asigurării nevoilor de diagnostic și tratament la nivel calitativ european, fără discriminări legate de mediul de rezidență și statut social. Comisarul european pentru sănătate, Androulla Vassiliou, a declarat că țara noastră se îndreaptă într-o direcție bună, deoarece dorește să reconstruiască sistemul de sănătate, să descentralizeze, să dea mai multă autoritate autorităților locale, să reorganizeze spitalele pentru a oferi cele mai bune servicii populației României.

Gradul mare de nemulțumire și neîncredere a românilor în sistemul de sănătate s-a accentuat în ultimii ani, iar acest Guvern nu dorește decât să mențină o stare cât mai bună de sănătate a populației, prin creșterea speranței de viață, prin accesul tuturor la serviciile de sănătate, prin strategii eficiente de sprijinire a medicilor, prin dotări performante, prin personal calificat și, nu în ultimul rând, se dorește o reformă în acest domeniu, pentru că numai un act medical de calitate superioară conduce la ameliorarea sănătății românilor, la performanță și la atingerea standardelor europene.

„Televiziunea publică, un buget enorm pentru atât de puțin”

În plină criză economică, continuă să existe instituții care nu au nicio teamă de efectele nefavorabile ale crizei economice, de șomaj sau de restrângerea activității. Când spun asta mă gândesc la Televiziunea Română, cea mai neperformantă și din ce în ce cea mai neobiectivă televiziune din România. Este și normal să se întâmple așa ceva atâta timp cât această instituție continuă să aibă trei surse distincte de finanțare, care de care mai ilegală: alocația bugetară, taxa TV și, culmea, și publicitatea.

În aceste condiții, cu bugete din ce în ce mai mari, Televiziunea Română deschide aproape anual noi posturi de televiziune, naționale sau regionale, care nu-și justifică nici oportunitatea și nici transmisiile satelitare plătite pe bani grei din buzunarul contribuabilului.

Să mai spun că, în afară de posturile TVR1 și TVR2, celelalte canale, TVR Cultural, TVR3, TVR Info, TVR Hd, sunt restricționate de plata cablului TV, că sunt accesibile doar așa? S-a întrebat cineva câți utilizatori de cablu sau antene de satelit sunt în România și câți utilizează antena TV? Stimați colegi, pentru aceștia din urmă, și sunt destul de numeroși, TVR încalcă flagrant legea. Ei plătesc abonament, plătesc indirect prin taxe și impozite alocația bugetară, plătesc prin prețul plătit reclama TV, și, cu toate acestea, nu beneficiază de „marileˮ posturi inutile de televiziune.

Să vă mai spun că posturile locale plătesc bani grei pentru transmisiuni prin satelit? Oare pentru ce așa un efort bugetar dacă e vorba de posturi locale?

## Stimați colegi,

Propun ca televiziunea națională să se limiteze la două, cel mult trei posturi de televiziune naționale finanțate exclusiv din bugetul de stat. Propun eliminarea dublei finanțări dintr-un singur buzunar amărât, și anume cel al cetățeanului, iar campaniile de publicitate să fie restricționate doar la campanii privind strategiile publice naționale.

Vă rog să mă susțineți ca ceea ce se numește post public de televiziune să înceteze a mai fi un SRL care plătește lefuri grase și prestează servicii de cea mai proastă calitate.

„Învățământul preuniversitar – infrastructura nu-i totul!” Trebuie să recunoaștem că, în ultimii ani, infrastructura necesară desfășurării activităților didactice din învățământul preuniversitar a suferit ameliorări semnificative. Am putea spune că și în mediul rural, cu mici excepții, spațiile destinate educației elevilor noștri tind să se apropie de o relativă normalitate.

De asemenea, programele sociale, programul de dotări ale laboratoarelor, ale cabinetelor de informatică, ale sălilor de sport, achiziționarea și dotarea cu microbuze școlare pentru transportul elevilor, achiziția de carte școlară, de mobilier școlar ne determină să afirmăm că avem unde să facem educație și, de asemenea, avem în mare parte și cu ce.

Rămân câteva probleme, și anume: cu cine, ce vrem să facem și mai ales cum facem educație. Altfel spus, este nevoie de o reformă sistemică și curriculară pe de o parte, care să fie coerentă și cu o viziune pe termen mediu și lung, iar pe de altă parte este nevoie să ne gândim la pregătirea cadrelor didactice, aș spune chiar că este nevoie de o reformă în domeniul resurselor umane, dată fiind responsabilitatea majoră a celor care se vor ocupa de educația copiilor, profesioniștii sau specialiștii de mâine din România sau din Uniunea Europeană.

În privința cadrelor didactice, atât salariile profund neatractive generate de subfinanțarea sistemului de educație ani la rând, cât și politica de salarizare neconformă cu realitățile sociale au determinat generații de absolvenți de învățământ superior să se îndrepte către alte domenii de activitate mult mai atractive din punct de vedere financiar.

Am ajuns să ne confruntăm cu situații delicate atunci când, la începutul fiecărui an școlar, facem încadrarea cu personal didactic, acoperind posturile vacante cu pensionari, în cazurile fericite, sau cu necalificați. Metodologiile de încadrare, titularizările greoaie, concursurile repetate an de an, repartiția în ședințe publice, după criterii nefericit alese, nu fac decât să bulverseze sistemul și constatăm, după etapele de încadrare din toamna fiecărui an că am încadrat navetiști, cu tot ce decurge din asta, sau persoane care de multe ori nu ar trebui să se ocupe de educație. Toate acestea ne determină să spunem că este nevoie atât de o reformă sistemică, cât și de o reformă a resurselor umane, care, coroborată cu descentralizarea, ar putea să rezolve în viitor problema.

„O dezvoltare sănătoasă a economiei României”

Cu ceva ani în urmă, vocile experților în probleme economice și de dezvoltare reclamau, în pofida cifrelor extaziante ale statisticii naționale, că deși în România se înregistrează creșteri însemnate ale produsului intern brut, ele nu sunt rodul unei dezvoltări economice foarte sănătoase. Argumentele acestora se bazau pe faptul că principalele producătoare de valoare adăugată, la nivelul economiei românești, erau în fapt cele mai vulnerabile sectoare economice: construcțiile, agricultura sau industria textilelor. Au existat în decursul anilor agenții, departamente, secretariate de stat și tot felul de instituții menite a concepe o strategie de dezvoltare sănătoasă și competitivă a economiei românești.

Mă întreb și vă întreb, care a fost rezultatul acestor demersuri? La o simplă privire, vă spun că niciunul!

Într-o economie mondială măcinată de volatilitatea fluxurilor de investiții și de lupta competitivității economice a produselor, România pare a fi rămas în afara jocului comercial. Și atunci ne punem întrebarea de ce avem un deficit comercial în creștere? Pentru simplul motiv că resursele naturale care furnizau baza exportului românesc nu mai sunt astăzi din abundență. Pentru că România nu este capabilă să furnizeze astăzi pe piața europeană și mondială produse competitive, inovative, cu mare valoare adăugată și care să beneficieze de suportul indirect al statului român.

Continuăm, prin politicile economice statale, să stimulăm dezvoltarea acelorași sectoare neproductive, neconcurențiale și ineficiente ca până în 1989. Aș putea spune că mare lucru nu s-a schimbat de atunci și până acum. Încă mai există voci care spun că România trebuie să fie o țară „eminamente agricolă”. Știu Domniile Lor cât reprezintă, la nivelul țărilor dezvoltate, ponderea agriculturii în totalul produsului intern brut? Nu mai mult de 5-7%, dragi pseudoanaliști!

## Stimați colegi,

Pentru a construi un climat economic cu adevărat sănătos, va trebui să definim foarte clar și foarte repede, pe termene medii și lungi, acele domenii în care economia românească poate fi într-adevăr competitivă. Spre acele domenii trebuie să se orienteze resursele statului român. Apoi, cucerirea piețelor interne și mai ales externe presupune o competiție continuă, în care cel care este capabil să aducă noutate, inovație va reuși să se mențină. Așadar, inovația,

„România intră în șomaj”

„Numărul șomerilor se va apropia de cifra de 1.000.000 în anul 2009ˮ, ne anunță oficialii Ministerului Muncii, „realmente preocupațiˮ de viitorul nostru.

De asemenea, ni se aduce la cunoștință faptul că cei mai mulți șomeri vor proveni din construcții, din industria constructoare de autovehicule de transport rutier, din industria extractivă, de la fabricile de mașini, utilaje și echipamente și din domeniul textilelor.

Aflăm cu stupoare că rata șomajului este de aproximativ 100.000 de șomeri la 3 luni, dar lucrurile se pot complica și mai tare deoarece se estimează creșterea alarmantă a numărului acestora din cauza românilor rămași fără locuri de muncă în Spania și Italia, români care se pot reîntoarce în țară până la sfârșitul anului. Cifra este absolut impresionantă: peste 300.000.

Ne așteaptă previziuni sumbre, am putea concluziona.

Îi întreb pe actualii guvernanți, care au avut la învestire un întreg program de promisiuni uitat a doua zi și care și-au asumat conducerea acestei țări, angajându-se în același timp pentru redresarea economică rapidă, unde este planul Guvernului pentru stoparea acestui fenomen alarmant al șomajului galopant, care-i îngrozește pe majoritatea românilor?

## Domnule Boc,

Ați declarat în aceste zile că: „Acesta este efortul principal pe care-l facem: să încercăm menținerea locurilor de muncă pentru oameni, iar dacă este posibil să creăm noi locuri de muncă. De aceea, mesajul meu este că Guvernul face tot ce-i stă în putință să mențină locurile de muncă existente și, acolo unde este posibil, să creeze altele noi.ˮ

Dacă cifra de 900.000 de șomeri este una „optimistăˮ, cum declară cei din Ministerul Muncii, pentru că aceasta ar putea crește de încă două ori numai în acest an, vă întreb, domnule prim-ministru Boc, când veți avea capacitatea de a le reda românilor liniștea zilei de mâine, prin asumarea cât mai rapidă a unui plan real anticriză pe care îl tot așteptăm de trei luni?

Când veți lua acele măsuri necesare pentru stimularea angajării, pentru reconversia profesională, pentru păstrarea locurilor de muncă, pentru crearea de noi locuri de muncă?

Declarație politică intitulată „Tichetele de vacanță ale doamnei ministru Udrea – misiune îndeplinită de Guvernul Boc”

Proiectul de lege privind acordarea tichetelor de vacanță a fost adoptat de Senatul României și deja suntem anunțați că acesta poate deveni operațional în două săptămâni, deoarece ministrul de finanțe se dă peste cap, astfel încât procedeul de acreditare a emitenților de tichete să fie finalizat în regim de urgență.

Propus, adoptat, acreditare rapidă și tipărire la minut! Unde ați mai întâlnit atâta eficiență la alt guvern? Când doamna ministru Udrea vrea, Guvernul Boc și marea coaliție parlamentară se execută!

Iată, ni s-a demonstrat acum că niciun alt proiect nu a fost mai important ca acesta, dacă graba adoptării, dar și punerea lui în aplicare au avut parte de toată atenția și susținerea celor două mari partide guvernamentale.

Să înțelegem, oare, prin acest lucru, că planul anticriză al grăbitului Guvern Boc constă doar în proiectele doamnei Udrea, „trâmbițateˮ intens și apoi puse în aplicare în ritm alert, chiar dacă acestea sunt controversate și, mai ales, nu sunt în asentimentul mediului de afaceri, și așa destul de greu încercat în această perioadă?!

Să înțelegem, oare, că domnul prim-ministru Boc nu are în plan alte măsuri care să vină în ajutorul IMM-urilor și al celorlalte firme, disperate și așa că nu se întâmplă nimic care să le schimbe în bine activitatea îndreptată acum cu pași repezi spre faliment, și atunci singura speranță rămâne doamna ministru, care vine și îi salvează cu dărnicia acestor importante tichete, aducătoare de profit eventual doar pentru emitenți?

Deci putem sta liniștiți din acest moment! Turismul românesc a fost salvat, am fost deja anunțați că se estimează în acest an o creștere a turismului intern cu 8 procente, iar românii vor avea parte de cele mai fericite vacanțe autohtone impuse cu deosebită preocupare de doamna ministru în funcție...

Cea mai mare mulțumire va fi oferită angajaților, care nu trebuie să mai viseze la vacanțe exotice, că doar e criză, și atunci vor putea beneficia, prin bunăvoința doamnei ministru, de tichete de vacanță care sunt scutite de plata impozitului pe venit și a impozitelor sociale aferente, dar în schimb nu vor mai avea parte de prima de vacanță sau de bilete de odihnă în cursul anului fiscal. Păi de ce ar alege altceva? Locațiile de vacanță le va stabili Ministerul Turismului... De ce să se mai încurce oamenii cu atât de multe destinații, e prea complicat...!

Declarație politică intitulată „Cazierul guvernării” La prima vedere, termenul de „cazier al guvernăriiˮ poate ridica semne de întrebare. Totuși, demersul mai multor ONG-uri, și anume Agenția de Monitorizare a Presei – Active Watch, Asociația „Pro-Democrația” și Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație, mi se pare unul de bun-simț și răspundere jurnalistică, într-o societate democratică.

Rolul societății civile trebuie să devină mult mai important decât este azi, în România anului 2009.

Scopul domnului Mircea Toma este acela de a propune să se expună public informații relevante cu privire la calitatea miniștrilor, a secretarilor de stat, a președinților de agenții ori autorități, adică a tuturor celor care ocupă poziții asimilabile ministrului sau secretarului de stat. Se dorește punerea la dispoziția presei și a publicului a unui loc în care să găsească, într-o formă concentrată, acele informații care ar putea permite unui guvern responsabil să se curețe de mizerie, iar alegătorilor, o resursă utilă atunci când se apropie momentul consultării electorale.

Platforma este gândită ca un suport pentru informații care se vor acumula pe parcursul celor patru ani de guvernare. Criteriile ce vor fi folosite în selectarea informațiilor sunt aceleași cu cele utilizate în programul „Candidaților pătați”: colaborarea cu Securitatea/structuri ale dictaturii comuniste; migrația politică (mai mult de două transferuri); suspiciunea de acte de corupție – conflict de interese – și averi a căror dimensiune este greu de justificat.

Până aici, nimic greșit. Poate acest demers va face lumină în viața politică românească. Dar dacă se va transforma într-o vânătoare de vrăjitoare de dragul spectaculosului, atunci este sortit eșecului.

Declarație politică intitulată „Regăsirea solidarității naționale – o condiție absolut necesară pentru combaterea crizei”

Cei mai mulți cetățeni se întreabă, firesc, ce aduce în viața lor acordul cu Fondul Monetar Internațional. Oamenii sunt preocupați de problemele cu care se confruntă, de salarii, de slujbă, de pensiile mici, iar neliniștea socială este în creștere.

În pofida situației economice dificile și a temerilor multor români, am reușit să obținem condiții optime pentru România în relația cu FMI. Partidul Social Democrat a reușit să evite un transfer al costurilor crizei pe umerii populației cu venituri modeste. Categoriile vulnerabile nu vor avea de suferit în urma acestui acord cu Fondul.

Una dintre condițiile principale ale PSD, în dezbaterile privind împrumutul extern, a fost ca pensiile și salariile să nu fie înghețate.

Am obținut menținerea țintei de 45% din salariul mediu brut pe economie pentru punctul de pensie, iar după ce atingem acest nivel, pensiile vor fi indexate în funcție de inflație. Luna următoare creștem punctul de pensie până la 718 lei și introducem pensia minimă garantată de 300 de lei, care va fi majorată la 350 de lei în luna octombrie.

Și pentru salariile mici am obținut o indexare în funcție de rata inflației, iar sporurile vor putea ajunge la 30% din salariu. Acestea sunt măsuri de protecție a puterii de cumpărare a persoanelor cu venituri mici, din învățământ, sănătate, administrație publică, pentru că nu putem să nedreptățim milioane de oameni din cauza unor categorii care câștigă excesiv de pe urma sporurilor.

În clipa de față, avem multe lucruri importante de rezolvat. Previziunile sunt îngrijorătoare. Peste 800.000 de români își vor pierde locurile de muncă în cursul acestui an. Prioritatea absolută este crearea de noi locuri de muncă, inclusiv pentru absorbirea forței de muncă reprezentate de românii care se vor întoarce din străinătate. Există resursele necesare, iar acordul cu FMI reprezintă un început de recâștigare a încrederii în economia românească.

Vom monitoriza modul în care sunt gestionate fondurile, vom urmări dacă investițiile publice au nivelul și coerența necesare. Putem crea locuri de muncă prin lansarea unor proiecte de investiții strategice care vizează infrastructura și dezvoltarea rurală.

Declarație politică intitulată „Politizarea administrației – prioritate pentru Guvernul Boc”.

Cu câteva zile în urmă, mașina de vot a marii coaliții PD-L – PSD ne-a demonstrat încă o dată că prioritățile sale nu constau în măsuri sau legi adoptate în beneficiul cetățeanului și al bunului mers al instituțiilor statului, ci doar în anularea în totalitate a reformei administrației publice locale și în îngrădirea drepturilor angajaților, prin politizarea funcțiilor ocupate de aceștia.

Adică, pentru acest Guvern se ridică acum la rang de lege înlocuirea profesioniștilor din administrația publică cu oamenii care-și vor garanta „profesionalismulˮ prin carnetul de partid – roșu sau portocaliu – deținut.

Prin adoptarea Legii de modificare a Statutului funcționarilor publici, parlamentarii PSD-iști și PD-L-iști au recurs la încălcarea a cinci articole din Constituție și a Regulamentului Camerei Deputaților.

Stilul batjocoritor abordat de conducerea Camerei Deputaților în momentul dezbaterii proiectului de lege respectiv nu face decât să transforme Parlamentul într-o instituție lipsită de transparență, în care procedurile parlamentare nu mai au nicio semnificație democratică, fiind utilizate doar practici incalificabile, ce devin foarte periculoase și fără precedent în istoria parlamentară europeană.

Acest fapt nu reprezintă decât o nouă etapă a pașilor înapoi, prin care ni se demonstrează că dumnealor, PSD-iști și PD-L-iști, au votat cu bună știință sfârșitul garanției că ocuparea unei funcții publice se poate face pe criterii profesionale.

Astfel, dreptul la muncă, precum și alegerea ocupației în mod liber, garantate și interpretate în spiritul Declarației Universale a Drepturilor Omului și a tratatelor internaționale la care România este parte, inclusiv a directivelor Uniunii Europene, nu au nicio valoare în fața intereselor de partid promovate de către PSD și PD-L prin această lege abuzivă.

Și putem menționa aici un singur exemplu care asigură statuarea funcțiilor politice în administrație, și anume prin modificarea Statutului funcționarilor publici s-au desființat aproape 1.000 de posturi de directori executivi și directori generali executivi care ocupă funcții publice și care nu erau până în prezent legați în vreun fel de vreo ingerință a politicului.

„ALRO Slatina – între criza economică și dezinteresul guvernamental”

Una dintre cele mai profitabile societăți comerciale din România, ALRO Slatina, nu a fost scutită de consecințele recesiunii economice și se confruntă cu o situație tensionată. Soarta companiei și a angajaților celui mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală și de Est este zdruncinată, în contextul crizei internaționale, care a dus la o scădere a prețului aluminiului și la reducerea cererii pe piață.

Săptămâna trecută, sindicatele au protestat împotriva planului conducerii societății de a demara concedieri colective, prin reducerea cu până la 400 a numărului total de angajați ai societății.

În calitate de deputat de Olt consider că această problemă este una de natură să intereseze direct actualul Guvern. La ALRO Slatina, majoritatea muncitorilor sunt unici întreținători de familie. Intrarea lor în șomaj riscă să arunce în sărăcie familii întregi și să aibă consecințe negative din punct de vedere economic pentru un număr mare de persoane active la nivelul județului Olt, care, chiar dacă nu sunt angajați ai ALRO Slatina, desfășoară activități care depind de evoluția companiei.

În acest sens, consider necesar ca societatea ALRO Slatina să beneficieze de un set de măsuri de ajutorare pe plan economic, așa cum au fost ele discutate pentru alte societăți comerciale considerate strategice pentru economia românească, cum ar fi sectorul auto.

Am văzut cum guvernele altor state membre ale Uniunii Europene au aprobat deja linii de finanțare și scheme de ajutor de stat pentru marile companii aflate în dificultate din cauza crizei economice. Scopul acestor măsuri este acela de a ajuta aceste companii să supraviețuiască perioadei de criză, reducând astfel din vulnerabilitatea pe care o manifestă angajații în fața valurilor de șomaj care se anunță.

Pachete similare de măsuri s-au anunțat și la noi, fără a fi însă aplicate deja, cu toate că vorbim aici de măsuri care trebuie luate cu maximă rapiditate, dacă într-adevăr se dorește ca acestea să aibă un efect pozitiv. Se discută de câteva luni și la noi despre acordarea de garanții de stat, acordarea de ajutoare de stat și elaborarea unor scheme noi de ajutor de stat pentru întreprinderile și domeniile strategice ale economiei românești.

## „Șomajul, încotro?”

Partidul Național Liberal a încercat în nenumărate rânduri să atragă atenția asupra acestei probleme naționale, și anume șomajul, sesizând faptul că actualul Guvern vine cu o politică greșită referitoare la contribuțiile pentru șomaj.

Încă de la dezbaterea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2009 în Parlament, am atras atenția, împreună cu colegii mei liberali, asupra faptului că, în ceea ce privește construcția bugetului, s-a plecat de la o premisă prea optimistă privind rata șomajului, Guvernul Boc mergând pe o medie lunară de șomeri în plată de 124.800, cifră care a fost depășită cu mult în lunile ianuarie și februarie.

De asemenea, toate semnalele care au venit atât de la patronate, cât și de la sindicate au susținut afirmațiile făcute de Partidul Național Liberal referitoare la prognoza bugetară eronată față de venituri, dar și de cheltuieli. Aceste realități puteau să determine Guvernul Boc să reconsidere proiecțiile bugetare pentru anul 2009 în ceea ce privește șomajul chiar în timpul dezbaterilor la buget, deoarece era absolut evident că numărul șomerilor va crește.

Rata de șomaj prevăzută în bugetul asigurărilor de stat pe anul 2009, de 5,3%, a fost realizată încă din luna februarie.

Acum, domnul ministru Sârbu vine și declară că șomajul va urca cu mult peste 8%, adică ne întoarcem la nivelul anului 2003, și cere o majorare a bugetului ministerului pe care îl conduce cu 500 de milioane de lei, bani care ar trebui folosiți pentru plata ajutorului de șomaj și a pensiilor sociale.

Dar, domnilor, ce se întâmplă cu politicile active pe piața muncii? Acestea sunt inexistente!

În loc să facă ceva în acest sens, Guvernul încurajează șomajul și prin acordarea plăților compensatorii, prelungirea perioadei de acordare a ajutorului de șomaj și scutirea de impozite și contribuții pentru șomajul tehnic.

Persoana care și-a pierdut locul de muncă trebuie încurajată să se reintegreze cât mai repede pe piața muncii, pentru că, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, costurile cu plata șomajului sunt mai mari decât cele generate de programe pentru reintegrarea șomerilor.

Declarație politică intitulată „Criza din sănătate, provocată de minciună și demagogie”

De câteva zile asistăm la o criză care tot crește în sistemul de sănătate, la o criză născută din minciuna și demagogia cu care ministrul sănătății Ion Bazac a tratat medicii de familie.

Acesta a știut și știe că a acceptat un buget al CNAS fără nicio rațiune, un buget care dă bani unde nu este nevoie și taie acolo unde banii ar putea dezvolta servicii de prevenție, profilaxie.

Cu toate că ministrul susținuse în Parlament un buget neghiob și lipsit de respect față de cetățean, a încercat să-i păcălească pe reprezentanții medicilor de familie semnând cu aceștia un proces-verbal care promitea soluționarea gravelor aspecte sesizate.

Medicii de familie, de bună-credință, obișnuiți cu dialoguri cinstite și corecte cu vechea conducere a ministerului sănătății, au semnat actul și au așteptat îndeplinirea celor convenite cu ministrul sănătății, iar pe site-ul Ministerului Sănătății se găsește o declarație de liniștire a acestei bresle profesionale, din partea ministrului.

Între timp, fără nicio consultare serioasă, fără a se ține cont de cele semnate, de cele convenite, de promisiunile făcute medicilor de familie, ministrul a promovat Hotărârea Guvernului privind aprobarea contractului-cadru pe anul 2009.

Medicii au fost puși în fața faptului împlinit, adică li s-au introdus în contract alte prevederi decât cele convenite, alte norme decât cele promise, alte obligații decât cele pe care ei le pot profesa legal.

Atenție, medicii de familie sunt efectiv puși în situația de a presta servicii medicale pentru care nu au competență profesională și sunt cazuri sigure de malpraxis!

Evident că și-au dat seama că au fost păcăliți și au reacționat strângându-se într-o adunare a disperării, a consternării, a protestelor față de modul irațional, necinstit și mârșav, față de modul de lucru al unui ministru care deja este implicat în situații în care se dovedește că nu respectă legea, că apelează la șmecherii pentru a-și rezolva problemele, pe la consuli, servicii secrete etc.

Declarație politică intitulată „Drepturi numai pentru unii. Alții?!”

Activitatea SC „Hidroconstrucțiaˮ – SA (fostul Trust de Construcții Hidroenergetice) este axată pe executarea de lucrări în subteran. E vorba de galerii, puțuri, caverne etc. destinate hidrocentralelor. Procesul tehnologic este similar cu cel din industria extractivă, prin natura activității de subteran. Salariații au meseriile de miner, artificier, dulgher subteran, mecanic subteran etc. Se lucrează în diferite roci, în exact aceleași condiții ca și în minerit, cu mențiunea că uneori galeriile sunt de secțiuni mai mici, ceea ce pune mai multe probleme tehnologice. Schematic, procesul ciclic începe cu trasarea și forarea găurilor – în frontul aflat, evident, în subteran –, amplasarea explozibilului, pușcarea, aerarea frontului, copturire, încărcarea materialului rezultat cu încărcătoare de mină în vagoneți de mină, evacuarea acestuia cu locomotive de mină, executarea de sprijiniri de diferite tipuri, în funcție de duritatea și starea rocii, baterea de ancore. Betonarea se face cu ajutorul unor care de betonare de diferite secțiuni, betonul fiind transportat în subteran cu ajutorul unor vagoneți speciali, având în vedere că lungimea unor galerii depășește 15 kilometri. Toate aceste activități, plus cele conexe, pe care nu le mai detaliem, se execută în subteran, cu infiltrații de apă, condiții precare de iluminat, aeraj și microclimat, pericol de surpări, de expunere la gaze – galerii în execuție au fost clasificate ca mine grizutoase.

Condițiile în care se lucrează au făcut ca aceste activități să fie încadrate în grupa I de muncă în legislația anterioară anului 1990, apoi încadrarea în grupa I a fost confirmată prin Ordinul nr. 50 din 1990 (poziția 1 din anexa nr. 1): „Activitatea desfășurată în subteran – la construcții de tunele, de galerii, precum și de centrale electrice subterane; la exploatările din cariere prin tunele și galerii;”.

În Legea nr. 19/2000 la art. 20 alin. (1) se prevede: „În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din: unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă.” Atragem atenția că se face referire la un tip de unități, și nu la o activitate sau meserie, așa cum se prevede la celelalte alineate și articole din lege și cum considerăm normal. În aplicarea acestui articol, Casa Națională de Pensii a susținut că deoarece Hidroconstrucția nu este „unitate minieră”, personalul care lucrează în subteran nu poate fi încadrat în condiții speciale.

Declarație politică având tema „Medicii de familie, sclavi pe moșia statului?!”

Hotărârea de guvern pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.714/2008 pentru aprobarea contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2009 a fost aprobată în ședința de miercuri a Executivului.

Medicii de familie, reuniți în ședință extraordinară, au decis însă sâmbătă, în unanimitate, să nu semneze contractul-cadru pe 2009, deoarece acesta nu include și propunerilor lor, așa cum ar fi fost normal.

Cu alte cuvinte, de miercuri, 1 aprilie – și nu e păcăleală! –, pacienții vor trebui să plătească atât consultațiile, cât și analizele și medicamentele.

Eu nu sunt medic, dar, ca mulți dintre dumneavoastră, îi port acestei profesii cel mai adânc respect.

Mi se pare inadmisibil ca, în numele „presiunii suplimentare pe Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate”, invocată de domnul ministru Bazac, Guvernul să facă abstracție de doleanțele justificate ale medicilor de familie.

Mi se pare inadmisibil ca, în numele aceleiași presiuni, Guvernul de birocrați să „rezolve”, doar... din condei, desigur, problema asistenței medicale de urgență, impunându-le medicilor de familie să lucreze în centrele de permanență, pentru a asigura continuarea activității din aceste unități, în afara programului de lucru al cabinetelor medicale individuale!

Aceasta, în condițiile în care, potrivit declarației doamnei Doina Mihăilă, Președintele Patronatului Național al Medicilor de Familie, decizia a fost luată fără ca medicii să fi fost măcar anunțați și fără a se ține cont de faptul că dumnealor nu sunt medici de urgență, aceasta fiind o specialitate diferită, cu atribuții distincte.

Mă întreb ce se va întâmpla în situația în care un medic de familie va fi acuzat de malpraxis în timpul prestării serviciilor de urgență. Va readuce la viață domnul Bazac victima? Va plăti domnul Bazac daunele?

În calitate de membru al Comisiei pentru sănătate a Camerei, dar și ca simplu cetățean, nu pot asista pasivă la experimentele și umilințele la care sunt supuși medicii în România.

Volumul construcțiilor din România a înregistrat o creștere de 26% în 2008, până la suma de 14,3 miliarde euro. Cu toate acestea, în trimestrul întâi al anului 2009 personalul din sectorul de construcții s-a redus, prin trimiterea în șomaj a circa 20.000 de angajați, și protecția socială temporară, prin Casa Socială a Constructorilor, a circa 21.500 de angajați.

Această situație din sectorul construcțiilor este din ce în ce mai dificilă, și asta și din cauza faptului că Guvernul Boc nu plătește datoriile din 2008, numărul firmelor aflate în imposibilitate de a-și mai continua activitatea crescând semnificativ.

Din acest motiv, Asociația Română a Antreprenorilor de Construcții (ARACO) intenționează să acționeze în instanță Guvernul pentru neplata creanțelor din 2008, situație care a adus 30-35% din firmele din construcții în pericol să intre în faliment, din cauza lipsei finanțării.

Statul are datorii de circa două miliarde euro către firmele de prestări servicii, din care aproximativ 1,2–1,3 miliarde euro către companiile de construcții, aceste sume trebuind a fi plătite firmelor de construcții până la data de 15 martie.

De asemenea, birocrația excesivă a făcut ca o serie de măsuri să fie blocate între instituții, ceea ce nu face altceva decât să accelereze falimentul în acest sector.

Fac astfel apel către Guvernul României, să respecte promisiunile publice și obligațiile contractuale asumate, astfel încât activitatea acestui sector important să nu mai fie frânată, și din cauza lipsei de finanțare să ajungem la un număr de salariați disponibilizați de 70.000–75.000, așa cum se preconizează.

„Ziua Poliției Române”

Pe data de 25 martie 2009 a fost sărbătorită Ziua Poliției Române. Alegerea acestei date este legată de simbolul creștin al Bunei Vestiri, aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat și pe actualul drapel al Poliției Române.

Ziua de 25 martie este o dublă sărbătoare, constituind o apropiere între polițiști și populație, prin solidificarea încrederii în curajul civic al colaborării în folosul cetățenilor.

De 187 de ani, Poliția Română este în slujba cetățeanului și ziua acesteia reprezintă o sărbătoare de suflet, un moment de bucurie și mândrie.

De-a lungul anilor, Poliția Română a parcurs pași însemnați și esențiali în procesul de modernizare, astfel încât să reprezinte un exemplu de onestitate, moralitate și sprijin pentru fiecare cetățean.

Această instituție este o structură statală importantă, cu forțe de protecție care, alături de celelalte instituții similare, are datoria de a acționa cu promptitudine la așteptările oamenilor, de a preveni populația în caz de pericol și de ocrotire a acesteia.

Această zi, încă de la instituirea ei, a devenit un simbol al îndatoririlor în fața societății. Obiectivele și misiunile specifice ale poliției sunt de apărare a valorilor și intereselor fundamentale ale statului și cetățenilor României, necesitatea unor capacități sporite, reale de a răspunde noilor riscuri și amenințări de pe plan global și regional.

Am convingerea că în continuare Poliția Română își va exercita cu profesionalism meseria și își va îndeplini menirea de apărare a cetățenilor.

Cu ocazia acestei zile, doresc să transmit salutul meu călduros și aprecierea față de dăruirea și responsabilitatea pe care o asumă Poliția Română în fața cetățenilor.

Declarație politică intitulată „Să oprim bălăcăreala la adresa Armatei Române!”

Printr-o coincidență nefericită, astăzi, când se aniversează cinci ani de la primirea României în Alianța politico-militară a Atlanticului de Nord, ne simțim obligați să prezentăm în plenul Camerei Deputaților o declarație politică cu titlul de mai sus.

Acest demers este determinat de conținutul recentei analize a stării structurii Ministerului Apărării Naționale, prezentată de ministru în 24 martie 2009, analiză la care a participat și președintele României, prilej cu care s-a afirmat, alături de multe nerealizări și greutăți, că numai în anul 2008, peste 1.600 de cadre și militari angajați pe bază de contract au părăsit armata prin demisie, precum și de demersul Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, care pentru prima dată de la înființarea ei, în 1925, se adresează conducerii țării și mass-media printr-o acțiune oficială de protest.

Asistăm astăzi la o campanie denigratoare de umilire a armatei, a cadrelor militare active, în rezervă și în retragere, precum și a pensionarilor militari.

Prin această campanie ofensivă antiarmată promovată la diferite niveluri de analiză și informare, se încearcă inducerea în imaginea publică a unor neadevăruri, a unor invective, acuze și inepții prin care suntem etichetați și asimilați cu tagma „jefuitorilor de buget”, a celor cu „salarii și pensii de lux”, cu noii aristocrați ai societății românești.

Toate cadrele militare active, în rezervă și retragere, precum și pensionarii militari sunt consternați de această atitudine nejustificată de ponegrire și blamare, cu o dovedită și profundă lipsă de discernământ.

Ca deputat în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și fost militar activ, general în rezervă al Armatei Române, mă simt dezamăgit de atitudinea unor guvernanți, politicieni, analiști și formatori de opinie, de adoptare a poziției de eludare a identificării caracteristicilor carierei militare, prestată din fragedă tinerețe (14 ani) sub rigorile asumate și impuse în același timp prin jurământul de credință față de țară și neamul românesc, de regulamente militare și ordinele ministrului apărării naționale.

Declarație politică intitulată „Problema românească din Italiaˮ

„Un român în vârstă de 37 de ani a fost bătut cu sălbăticie de patru persoane, după care a fost abandonat în stradă.” Episodul a avut loc ieri-noapte la Parè di Conegliano (localitate din nord-estul Italiei). Cetățeanul român a suferit leziuni iremediabile la ochi și mai mult ca sigur va rămâne cu handicap pentru toată viața. Astfel de cazuri, în care românii stabiliți în peninsulă sunt victime ale italienilor, nu sunt rare.

Românii din Italia sunt, în continuare, ostracizați atât de autoritățile italiene și de presă, cât și de către cetățenii italieni. În ciuda demersurilor făcute de către Guvernul României, prin Ministerul Afacerilor Externe, și de parlamentari români, la nivel interparlamentar, cu omologii italieni, starea de fapt ostilă cetățenilor români aflați în Italia continuă, iar situația concetățenilor noștri este departe de a fi rezolvată.

În urma vizitei delegației parlamentare române în Italia – delegația formată din tinerii parlamentari: deputatul Oana Niculescu-Mizil, membru în Comisia pentru politică externă, deputatul Nicolae Bănicioiu, chestor în Camera Deputaților, deputatul Cristian Rizea, vicepreședinte în Departamentul Pentru Energie, și deputatul Cristina Dumitrache, membru în Comisia pentru politică externă – problema românească din Italia capătă valențele problemei românilor din Italia.

Obiectivele acestei vizite au fost:

– stabilirea contactelor cu asociațiile și comunitățile românești din Italia (Roma și Milano);

– stabilirea unui strâns dialog cu omologii parlamentari și cu oficialitățile locale;

– solidaritatea parlamentarilor români cu românii care traiesc și muncesc în Italia;

– conștientizarea autorităților din Italia de rolul socioeconomic și responsabilitățile pe care autoritățile italiene le au în a respecta drepturile tuturor cetățenilor europeni, indiferent de naționalitate;

– observarea problematicii integrării comunității românești în Italia (inclusiv problema romă).

În urma întâlnirii avute cu parlamentarii italieni, cu oficialitățile locale din Roma și Milano, cu reprezentanți ai asociațiilor românești din cele două localități, precum și din dialogul avut în tabăra de romi Candoni din Capitala italiană, dar, mai ales, cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române din Roma și Milano, am identificat mai multe probleme generale de care suferă comunitatea românească din Italia.

„O școală mult prea îndepărtată”

Sute de copii din județul Iași fac zilnic, în medie, peste 10 kilometri pe jos pentru a învăța carte. Probabil acesta o fi unul dintre motivele pentru care actuala conducere a Ministerului Educației, Cercetării și Inovării a decis ca numărul orelor de sport din curricula școlară să fie micșorat. De vreme ce elevii din mediul rural fac marș în fiecare dimineață, ce nevoie mai au copiii din România de educație fizică?!

În ciuda programului de dotare a școlilor din mediul rural cu microbuze, cele mai multe unități școlare din județul Iași nu beneficiază de aceste mijloace de transport. Situația este și mai gravă pentru că primele microbuze, cele acordate între 2001–2004, sunt deja depășite, ele fiind fie mai mereu în reparații, fie deja casate. De asemenea, în alte comune, microbuzele care, în mod normal, nu pot transporta decât 16–18 elevi, sunt în mod iresponsabil burdușite cu copii. Cum și starea drumurilor comunale rămâne jalnică, riscul producerii unor accidente grave este extrem de mare.

Sigur că unele consilii județene, cum și la Iași se întâmplă, nu au ca prioritate aceste probleme fundamentale pentru o comunitate locală: școala și drumurile.

De ce ne mai mirăm atunci că rata abandonului școlar în mediul rural este cea mai mare din Europa?!

În ultimii ani, Ministerul Educației nu a venit cu soluții la toate aceste probleme. S-a discutat despre înființarea unor campusuri școlare care să deservească mai multe comune. S-a discutat despre cămine în care elevii din mediul rural să fie cazați, în condiții decente, de-a lungul unei întregi săptămâni. S-a discutat despre dotarea în ritm de urgență cu microbuze a tuturor școlilor din România. S-a tot discutat... dar nu s-a făcut mai nimic!

Din păcate, în România școala se îndepărtează tot mai mult... de Europa. Și asta nu se discută, chiar se întâmplă.

Declarație politică intitulată „Punctului de pensie de 45% i s-a pus punct. O altă promisiune ratată!”

Pensionarii au ieșit în stradă săptămâna trecută, pichetând sediul Guvernului și sediile prefecturilor din întreaga țară.

Cum era de așteptat, intrând în rutina imuabilă și zdrobitoare a încălcării și călcării în picioare a promisiunilor, în baza cărora Coaliția PD-L – PSD+PC și-a asigurat și legitimat conducerea țării, nici ei nu au fost „iertați” sau măcar trecuți cu vederea, ei – marea masă a alegătorilor disciplinați.

Ce mai contează că „atingerea unei ținte de 45% din salariul mediul brut pe economie a punctului de pensie” este inclusă în Programul de guvernare și că, potrivit legii, la 1 ianuarie 2009 punctul de pensie trebuia să atingă această valoare? Ce mai contează că nici prevederile Legii nr. 250/2007 privind majorarea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut nu vor mai fi luate în considerare începând din aprilie? Suntem în criză, în „epicentrul” crizei, avem înțelegere cu FMI-ul... și acest lucru scuză totul. Inclusiv faptul că punctul de pensie va deveni 42,2% din aprilie. Asta în condițiile în care sunt mii de popriri pe pensii, iar mulți pensionari continuă să se împrumute la Casele de Ajutor ale Pensionarilor pentru a putea supraviețui.

Trei luni de guvernare stânga–dreapta, trei puncte de pensie tăiate. O nimica toată. „Generația de sacrificiu” trebuie să înțeleagă, să ierte, să uite... să treacă cu vederea, nu de alta, dar vin iarăși alegerile și este din nou timp, nu-i așa, de... promisiuni!

Declarația mea politică poartă titlul „După ce reguli joacă Traian Băsescu?”

În ultimele zile, am ascultat mai multe declarații ale președintelui Traian Băsescu. Așa cum ne-a obișnuit, președintele continuă să creeze scandal, chiar și acolo unde nu este. Nu mai departe de duminică, la o întâlnire cu sindicatele funcționarilor publici, nu a făcut decât să critice

activitatea acestor oameni, afirmând că, „pe ansamblu, în ceea ce privește funcționarii, nu avem o problemă de cantitate, ci de calitate. Când mă refer la calitate vizez rezultatul activității corpului funcționarilor, în general”.

Tot zilele trecute a criticat vehement activitatea polițiștilor de la DGIPI și, mai grav, în același timp a luat apărarea unui cetățean cercetat penal. În același context, de ani buni critică activitatea judecătorilor, dar și a dascălilor și a medicilor.

Într-un stat de drept, în care, conform Constituției României, președintele trebuie să aibă rolul de mediator între puterile statului, a arunca cu noroi tocmai în oamenii care reprezintă aceste puteri mi se pare absurd și, mai ales, neconstituțional.

Este foarte grav că am ajuns în situația să afirmăm că ne-am obișnuit cu starea de tensiune creată frecvent de președintele Traian Băsescu. Ne-am obișnuit cu scandalul mediatic creat de Domnia Sa și nu mai facem nimic pentru a scăpa de acest scandal. Și ca și cum nu ar fi destul, în aceste zile Traian Băsescu mai este implicat și în scandalul legat de achiziționarea unei case de către fiica sa. Ce poate să mai creadă omul de rând în momentul în care cel care în urmă cu câțiva ani și-a câștigat mandatul de președinte cu declarații sforăitoare cum că el este cel care va stârpi corupția de la nivel înalt din România este asociat cu tot felul de nume și acțiuni cotroversate?

Încet-încet, lumea își dă seama că Traian Băsescu nu a avut și nu va avea niciodată rol de mediator între puterile statului. Și cum ar putea să fie, atâta timp cât aruncă cu noroi în funcționarii publici, polițiști, judecători, dascăli, medici și parlamentari, apoi face declarații în care ia apărarea unor persoane controversate pentru ca, în cele din urmă, asupra sa să planeze suspiciuni privind legături cu oamenii pe care i-a apărat?

Declarație politică referitoare la taxa auto

De la 1 ianuarie 2007 și până acum, taxa auto a cunoscut nu mai puțin de șapte variante. Dacă statul dă dovadă de inventivitate atunci când vrea să-i jumulească pe cetățeni, măcar s-o facă într-un mod cât mai corect și pentru binele public!

Taxa auto, rebotezată taxă pe poluare, a fost instituită în esență ca fiecare contribuabil să plătească pentru poluarea produsă de mașina sa.

Logic, fiecare ar trebui să scoată din buzunar o sumă direct proporțională cu poluarea pe care o produce mașina sa.

Deci, dacă suntem de acord că acesta trebuie să fie principiul care să stea la baza taxei auto, atunci suntem nevoiți să admitem că taxa pe poluare nu trebuie să aibă legătură cu mărimea motorului. O mașină care circulă rar, chiar dacă are o capacitate mare a motorului, poate polua mult mai puțin față de o mașină cu un motor mic, dar care zilnic parcurge zeci sau chiar sute de kilometri. Capacitatea motorului poate fi oricât de mare. Este simplu: dacă nu circuli, atunci mașina nu poluează.

Actuală formă a taxei pe poluare permite paradoxul ca, pentru automobilele de 2-3 ani vechime, să se plătească mult mai mult decât pentru cele cu motor de aceeași capacitate cilindrică, dar cu 10-12 ani vechime. Nimeni nu poate estima exact câți kilometri sau câți ani va circula o mașină, și totuși nu se prevede restituirea taxei de poluare pentru un autoturism distrus complet într-un eveniment rutier (care, evident, nu mai poate polua). Actualul text de lege permite chiar cumpărarea cu doar câteva sute de euro a unor epave din afară și introducerea lor în Programul „Rabla”. Cu alte cuvinte, statul poate ajunge în situația de a-i finanța pe cei care scapă Occidentul de rable ca să le aducă în România, unde pot primi câte o mie de euro de mașină.

O taxă auto mare pentru un autoturism nou, justificată prin poluare, este bizară și contraproductivă. Așa, numai înnoirea parcului auto nu se stimulează! Dacă tot se dorește o taxă direct proporțională cu poluarea, cea mai potrivită soluție este ca aceasta să se regăsească la pompele de alimentare. Taxa pe poluare ar trebui să aibă o anumită pondere – desigur, stabilită de specialiști – din prețul fiecărui litru de combustibil. Fiecare ar plăti direct proporțional cu poluarea produsă, cetățenii nu ar mai fi plimbați pe la ghișee și nu vor mai fi nevoiți să scoată deodată sume mari din buzunar.

Declarație politică intitulată „Alimentele, aurul generațiilor viitoare”

Criza financiară mondială conduce la creșterea prețurilor alimentelor de bază. Prețurile la mâncare au crescut foarte mult la nivel mondial, declanșând proteste în mai multe state. Așadar, următoarea criză ar putea fi criza alimentelor, potrivit declarațiilor oficialităților FMI, cât și a președintelui țării.

Scopul declarației mele politice este de a determina o dezbatere publică care să inducă, pe cale de consecință, o strategie durabilă, având în vedere faptul că toate aceste grave probleme cu care se confruntă umanitatea au, în fapt, un numitor comun, și anume foametea. Acest flagel umanitar care se răspândește și lasă urme adânci, începe deja să producă repercusiuni.

Putem ajunge, așa cum mulți au declarat, la un război al resurselor? Este important ca acțiunile noastre să urmeze cursul rațional, prin creșterea eficienței utilizării resurselor. De cele mai multe ori ne concentrăm atenția pe costurile imediate și le omitem sau le considerăm lipsite de importanță pe cele pe termen lung, de care depinde atât securitatea noastră alimentară, cât și a generațiilor viitoare.

Spre exemplu, este important ca gradul de folosire a rezervelor de apă alternative, apa reziduală tratată, să crească. Creșterea nivelului apelor poate provoca inundarea multor zone locuite, implicit migrații masive ale populației. Ce se va întâmpla cu speciile de plante și animale care vor dispărea?!

În urma unui raport al Borlanug Global Rust Initiative, parteneră a FAO (Food and Agriculture Organization) din cadrul ONU, recoltele de grâu din întreaga lume pot fi amenințate de o nouă epidemie, „rugina grâului”. Epidemia s-a răspândit în toată Africa de Est și a ajuns deja în Orientul Mijlociu și în Asia de Sud. Sporii acestei celule originare Ug99 pot fi transportați de vânt pe toate continentele, urmând să provoace importante reduceri de randament și amenințând securitatea alimentară.

De asemenea, schimbarea climatică care a început deja să-și pună pecetea va conduce la secete tot mai severe și mai frecvente. În acest sens, nu trebuie să așteptăm o criză a apei sau perioade lungi de secetă pentru a aplica planuri de management de eliminare a riscului, concentrate pe zone cu risc ridicat.

Declarație politică având ca temă drepturile veteranilor Citind Legea nr. 303 din 2007, care modifică Legea nr. 44 din 1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, observăm în art. 16 lit. e) că veteranii de război sunt scutiți „de la plata impozitelor și taxelor locale, precum și de impozitul corespunzător pentru terenurile arabile în suprafață de până la 5 hectare.”

Suntem convinși că voința legiuitorului a fost să scutească veteranii de la plata impozitului pentru toate terenurile cu destinație agricolă. Conform Legii nr. 18 din 1991, Legea fondului funciar, terenurile cu destinație agricolă includ: terenurile agricole productive – arabile, viile, livezile pepinierele viticole, pomicole, plantațiile de hamei, duzi, pășunile, fânețele, serele, solariile, răsadnițele și altele asemenea –, cele cu vegetație forestieră, dacă nu fac parte din amenajamente silvice, pășunile împădurite, cele ocupate cu construcții și instalații agrozootehnice, amenajările piscicole etc.

Considerăm că această Lege nr. 303/2007 nu a dorit să facă diferențieri între veteranii și văduvele proprietari de

terenuri arabile și cei proprietari de pășuni, fânețe sau terenuri forestiere, avantajându-i pe primii.

În județul Suceava, zonă majoritar muntoasă și de deal, există puține terenuri arabile, dar există 12.165 de veterani și văduve de război care plătesc impozit pe terenurile pe care le dețin. Aceștia se simt nedreptățiți de legea română, care îi scutește de la plata impozitului doar pe cei care locuiesc în zone agricole productive, și au dreptate!

Este vorba de o discriminare pe motiv de relief, dacă cineva și-a imaginat așa ceva posibil!

De aceea, considerăm ca art. 16 lit. e) din Legea nr. 303/2007 necesită a fi modificat de urgență, pentru a elimina inechitățile create de acesta.

Declarație politică intitulată „Cui i-e frică de Sever Voinescu?!”

În cele ce urmează aș vrea să comentez un fapt petrecut săptămâna trecută în plenul Camerei Deputaților, și anume respingerea, de către majoritatea parlamentarilor prezenți, a propunerii venite din partea PD-L pentru funcția de secretar al acestui for legislativ.

Înainte de toate, nu pot să nu remarc, mai ales pentru cei de-acasă – cetățenii României care ne-au trimis în Parlament pentru o Românie mai bună și care sunt mai puțin obișnuiți cu procedurile parlamentare –, că acest scrutin trebuia să reprezinte o simplă formalitate, întrucât respectivul post de secretar era deja alocat Grupului parlamentar al PD-L, fiind ocupat până în acel moment de colegul nostru Cezar Preda, care, în urma numirii la șefia Comisiei de control al Serviciului Român de Informații, a fost nevoit să demisioneze. Așadar, nu se punea în niciun caz problema ocupării acestui post devenit vacant de către un parlamentar membru al unei alte formațiuni politice, respectiva propunere rămânând exclusiv la latitudinea Partidului Democrat Liberal.

Acestea sunt motivele pentru care mă întreb de ce, în ciuda oricărei explicații logice, colegii parlamentari au decis să refuze această propunere. Reprezintă Sever Voinescu un pericol pentru vreo persoană sau vreun grup de persoane ale căror interese gravitează în jurul Parlamentului României? Și dacă da, cui i-e frică de Sever Voinescu?!

Am dorit să fac o paralelă cu Edward Albee, autorul celebrei opere „Cui i-e frică de Virginia Wolf?”, pentru că, așa cum în România zilelor noastre apar peste noapte tot felul de figuri politice care se erijează în „îngeri ai dreptății” și își prezintă proiectele politice „de o înaltă moralitate” pe la fiecare colț de stradă, așa se întâmpla în New York-ul anilor ʼ50–ʼ60, când subsolurile, mansardele, trotuarele din fața magazinelor și chiar și bisericile găzduiau independenți care se expuneau în încercarea de a fi validați artistic. Acest text, celebru la momentul apariției lui pentru demitizarea ideii de familie și de succes, ne vorbește azi în mod zguduitor despre refugiul în iluzie și frica de adevăr.

Declarație politică intitulată „Guvernul Boc desăvârșește instalarea clientelei politice în prefecturi”

Politica partidelor aflate la guvernare de a-și implementa propria clientelă politică la nivelul instituțiilor administrației publice locale și centrale ridică numeroase semne de întrebare în legătură cu ceea ce ar fi trebuit să reprezinte amplul proces de reformă a administrației. Mai mult decât atât, modul în care au fost schimbați o serie de prefecți și subprefecți reprezintă o lovitură deosebit de grea pe care Guvernul Boc a dat-o reformei administrației inițiate de guvernarea liberală, guvernare care a dorit să depolitizeze instituția prefectului, prin acordarea acestora a statutului de înalți funcționari publici.

După cum putem observa, s-a recurs la principiul mobilității, de altfel prevăzut în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, astfel încât să existe posibilitatea de a-și numi prefecți și subprefecți după bunul-plac, și anume pe aceia care servesc intereselor coaliției guvernamentale.

Un caz identic s-a petrecut și la Brăila, unde ne aflăm în situația de a-l avea ca subprefect pe domnul Florin Cârligea, fost membru PD-L și fost consilier municipal, funcție din care și-a dat demisia după ce, în calitate de deputat PNL de Brăila, am supus atenției publice, precum și instituțiilor abilitate, o situație de incompatibilitate a Domniei Sale, care, prin firma la care este acționar, vindea combustibil unei direcții din cadrul Primăriei Brăila. Trebuie menționat, de asemenea, faptul că situația de incompatibilitate a Domniei Sale dura de mai bine de 8 luni, încălcând grav prevederile Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, în prevenirea și sancționarea corupției.

În aceste condiții, nu îmi rămâne decât să mă gândesc la faptul că în cazul consilierului local încălcarea legii a fost recompensată de premierul Boc cu numirea într-o funcție ce are ca scop principal tocmai verificarea legalității. Cu alte cuvinte, cel care trebuie să supravegheze și să controleze legalitatea actelor autorităților locale este cel care încalcă el însuși, cu bună știință, legea.

„Antiromânismul de la Chișinău”

Stimați colegi,

În săptămâna care tocmai s-a încheiat, am văzut cum autoritățile Republicii Moldova au reușit să înfrâneze dreptul cetățenilor români la libera circulație în statele europene, mai ales că Republica Moldova își dorește să facă parte din marea familie europeană, dar nu respectă nici cele mai de bază principii europene.

Tratamentul aplicat de autoritățile moldovene cetățenilor români este inacceptabil și neconform cu statutul acestora de cetățeni europeni, cu normele Uniunii Europene la care Republica Moldova dorește să adere și cu principiile de ocrotire a drepturilor fundamentale ale omului care stau la baza unor organizații internaționale din care ambele state fac parte.

Abuzurile la adresa cetățenilor români au început de marți, dar reacția MAE din România a venit foarte târziu. Această atitudine de lipsă de fermitate a autorităților românești dăunează foarte grav, pentru că poate încuraja din partea autorităților de la Chișinău și alte abuzuri împotriva cetățenilor români, mai ales dacă e să luăm în calcul și relațiile diplomatice destul de tensionate cu vecinii noștri.

Săptămâna trecută am văzut cum doi cetățeni români au fost expulzați de pe teritoriul moldovenesc, și altora li s-a impus interdicția de a intra în țara vecină la manifestările prilejuite de împlinirea a 91 de ani de la unirea Basarabiei cu România. Acest fapt nu poate reprezenta decât un semnal antiromânesc dat de autoritățile de la Chișinău. Victimele sunt cetățeni români, dar, din păcate, reacția autorităților românești este una foarte slabă și târzie.

Asistăm la o nouă reacție necorespunzătoare a autorităților românești în lanțul scandalurilor din ultimele 3 luni, care indică slăbirea unor instituții fundamentale ale statului: Ministerul de Interne, Ministerul Apărării și, acum, Ministerul Afacerilor Externe.

De ce ne mirăm? Dacă e să ne gândim bine, lipsa unei reacții rapide și ferme se înscrie în caracteristicile guvernării Boc, care își dovedește pe zi ce trece incompetența și lipsa de inițiativă și de demnitate.

„Subliniem că regimul de călătorii al cetățenilor români în Republica Moldova este reglementat prin Acordul de facilitare a vizelor între Uniunea Europeană și Republica Moldova.

„5 ani de la aderarea României la NATO”

La întâlnirea la vârf de la Praga, din 2002, șapte țări, printre care și România, au fost invitate spre a începe negocierile de aderare la NATO. Doi ani mai târziu, țara noastră a devenit membru cu drepturi depline al alianței politico-militare stabilite în 1949 prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat la Washington pe 4 aprilie 1949.

La 29 martie 2004, România a aderat în mod oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianței Nord-Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO.

Începând cu anul 2005, „Ziua NATO în România” se celebrează în prima duminică a lunii aprilie.

Pentru România, aderarea la NATO a constituit îndeplinirea unui obiectiv major urmărit de întreaga clasă politică și de opinia publică. Intrarea în NATO a reprezentat pentru România obținerea celor mai solide garanții de securitate din istoria sa, garanția securității și stabilității democratice, cu implicații pe termen lung pentru prosperitatea țării, prestigiu și credibilitate pe plan internațional, dar și o confirmare a participării directe la procesul de luare a deciziilor politice majore în planul securității euroatlantice.

Aderarea la NATO a marcat o schimbare fundamentală a statutului european și internațional al României. Aderarea a însemnat o validare a succesului procesului de transformare democratică profundă, în planul respectării valorilor și principiilor euroatlantice și de modernizare a societății românești din punct de vedere politic, militar, economic, social.

Prin intrarea în NATO, România a obținut un plus de credibilitate pe plan internațional, care s-a reflectat asupra tuturor obiectivelor de politică externă, inclusiv asupra procesului de aderare la UE. Aderarea la NATO a arătat că România este o țară democratică, sigură, stabilă și predictibilă din punct de vedere politic și economic.

România are o importanță geostrategică deosebită, dată fiind vecinătatea Balcanilor, precum și în ceea ce privește asigurarea securității la Marea Neagră. Responsabilitățile regionale ale României au crescut astfel în importanță și intensitate prin dezvoltarea diplomației apărării, participarea la operațiunile aliate și asistența de securitate oferită statelor partenere.

După prefacerile structurale din veacul trecut, mai mult sau mai puțin benefice, în timpul cărora s-a aflat când sub bagheta marii proprietăți moșierești, când sub zodia micii și neputincioasei gospodării țărănești, pentru ca mai apoi să treacă prin zguduitoarea aventură colhoznică de tip stalinist, agricultura românească s-a reîntors la stadiul ei de subzistență din perioada interbelică.

Ideea cooperativizării agriculturii nu este una de sorginte exclusiv comunistă. Cooperatismul, ca soluție salvatoare a lumii agrare, s-a născut cu mult înaintea apariției colhozurilor sovietice, cooperative agricole existând în SUA de mai bine de o sută de ani, în timp ce altele apărute în perioada de după cel de Al Doilea Război Mondial se dovedesc deosebit de viabile într-o serie de țări ca Israel, China și fostele state socialiste.

La noi, încă de pe la 1900, mari personalități politice, precum și remarcabili economiști și cărturari de vază ca: Spiru Haret, Constantin Stere, I. G. Duca, Constantin Rădulescu-Motru, Mihail Ralea, dar mai cu seamă Ion Mihalache, unul dintre doctrinarii și susținătorii fervenți ai statului țărănesc și democrației rurale, forma sa embrionară de organizare, considerau că doar mișcarea cooperatistă, care să se implice în toată structura organică a economiei agrare, este în măsură să ducă la valorificarea optimă, cantitativă și calitativă a producției rurale.

În modul în care a realizat cooperativizarea agriculturii în țara noastră, prin teroare și dictat, regimul totalitarist n-a ținut seama de faptul că individualismul atât de pronunțat al săteanului izvorăște din dragostea lui sfântă pentru glia pe care a moștenit-o din tată-n fiu, de mai bine de un mileniu, dar și din ideea, deloc preconcepută, că pe lângă mașini și unelte, producția agricolă depinde și de virtuțile sufletești ale țăranului.

Dincolo de abuzurile grave care au stat la baza cooperativizării forțate, dincolo de încercările nefaste de a transforma proprietatea privată asupra pământului într-una a întregului popor și de modul aberant de retribuire a muncii în CAP-uri, cooperativizarea a însemnat un mare pas înainte pe calea făuririi marii gospodării rurale și a modernizării

„Atentatul la fundamentele statului de drept prin dereglementarea juridică a protecției Constituției – expresie a crizei ca doctrină politică”

Partea a III-a din ciclul declarațiilor politice „Criza, ca doctrină politică a aleșilor poporului român” are ca temă mult controversata chestiune a proiectelor de Cod penal și civil, cu perechea lor, Codurile de procedură în materie penală și civilă.

Avem o lege de tehnică legislativă, avem un Consiliu Legislativ, institute de studii și cercetări juridice, iar bibliotecile facultăților de științe juridice sunt doldora de tratate despre facerea legilor. Toate acestea pălesc în fața musculaturii politice a obedientului ministru al justiției, care și-a dat materia cenușie ofrandă zeilor din nu știm care Olimp (vorba vine că nu știm!), admițând să judece cu capetele altora, amețite de scandalurile politice cu care țin primele pagini ale ziarelor.

Din documentația trimisă Parlamentului pentru adoptarea Codurilor în discuție nu rezultă să se fi efectuat studiile prealabile de legislație comparată, pentru a ne putea raporta la sistemele legislative dominante în Uniunea Europeană. Aceasta și pentru simplul fapt că legislația penală și civilă a României are – în liniile sale esențiale – puternice influențe din Codurile similare ale Franței, Belgiei și Italiei, din perioada bunelor relații ale lui Alexandru Ioan Cuza cu împăratul Franței, Napoleon al III-lea.

În locul unor soluții legislative bazate pe cunoașterea și previziunea efectelor – elemente dominante în procesul stabilirii concepției legii și a soluțiilor preconizate, s-a recurs la plagiate prost traduse, unele texte fiind neinteligibile. Aceasta este o gravă ofensă la adresa Parlamentului și o mostră de crasă incompetență și iresponsabilitate a celor care au procedat la învestirea Camerei cu examinarea și adoptarea unor ciorne.

Nu rezultă să se fi respectat cerința obligatorie de tehnică, dar și de politică legislativă care, cel puțin în cazul codurilor, obligă la elaborarea prealabilă a tezelor viitoarelor legi fundamentale și, după adoptarea acestora, să se instituie comisii naționale de redactare a proiectelor, sub coordonare parlamentară.

2. Studiile de legislație comparată privind soluțiile adoptate în practica altor state pentru necesități de reglementare similară;

3. Stabilirea concepției legii pentru fiecare proiect în parte;

4. Prezentarea comparativă a textelor în vigoare ale codurilor în vigoare cu noile propuneri de reglementare și a motivației soluțiilor de reglementare adoptate;

5. Studiile de impact ale noilor legi asupra prevederilor Constituției în vigoare și a sistemului juridic în ansamblul său;

6. Redactarea codurilor în absența tezelor viitoarelor legi;

7. Inexistența ori secretul păstrat asupra comisiilor naționale de redactare a codurilor;

8. Argumentarea urgenței adoptării codurilor prin asumarea răspunderii Guvernului, în condițiile în care se estimează că tot nu vor putea fi aplicate mai devreme de 2-3 ani;

9. Superficialitatea și lipsa de argumentație pertinentă a expunerilor de motive;

Mai acum câteva zile, disprețuitor cum încă îl mai știm, domnul Tăriceanu declara că încheierea unui acord cu Fondul Monetar Internațional ar certifica incompetența guvernării actuale. Sigur că patetica declarație venea de la înălțimea deficitului bugetar lăsat nouă moștenire.

Este, de asemenea, adevărat că toată lumea are o opinie despre Fondul Monetar Internațional – televiziuni, economiști, ziariști, politicieni. Dacă în spatele preocupării mai mult sau mai puțin mediatizate a unora dintre aceștia ar sta cu adevărat interesul pentru soarta și viitorul românilor, mai treacă-meargă, dar când singura legătură a unora dintre acești emițători de păreri cu criza, care pe alții chiar ne strânge în spate, sunt migrenele provocate de transformarea în RON a sutelor de mii de euro aflați în conturi, parcă nu-ți prea vine să rabzi a-i împroșca cu etichetări veninoase!

Sigur că n-a căzut bine nimănui să-l audă pe președintele țării afirmând, la interval de circa 30 de zile, ba că avem bani, ba că nu avem bani suficienți pentru suportarea crizei și susținerea programului de guvernare.

Sigur că nu ne-a entuziasmat modul în care a trebuit să aflăm din ziare că, la adăpostul majorității asigurate de alianța pe care noi chiar o onorăm, s-a omis să ni se ceară părerea înainte de demararea unor demersuri atât de importante ca cel al unui acord financiar de mare anvergură.

Ne-am afirmat nedezmințit convingerea că este obligatoriu să avem conturat cu acuratețe planului nostru, al celor care ne-am aliat pentru România, trecând peste tot ceea ce ne separa, pentru depășirea efectelor crizei.

Numai dacă urmare a unui program guvernamental anticriză se va demonstra necesitatea unui atare demers, credem că el trebuie făcut. Nu oricum, nu în orice condiții, ci în așa fel încât cel care ne împrumută să aibă, pe de o parte, garanția unei bune investiții, iar noi, pe de altă parte, să folosim banii acolo unde cei care vor returna datoria au mai multă nevoie. La fel de important ni se pare să cunoaștem foarte clar la ce preț și cu ce costuri vor fi folosiți banii, ca să nu mai vorbim despre condițiile rambursării unui astfel de împrumut.

Este în practica social-democrată să ne cântărim și faptele, și vorbele nu din dorința respectării restrictive a unor principii, ci din respect pentru cei pe care îi reprezentăm. Niciodată nu am respins un demers numai de dragul unei poziții singulare. Categoric nu o facem nici acum. La fel de categoric dorim însă a ne face perfect înțeleși de toți cei care vor cu adevărat să ne înțeleagă poziția.

Acesta este motivul elaborării unui plan social-democrat anticriză. Acesta este motivul precizării ferme a condițiilor în

care vom accepta să girăm cu votul nostru un împrumut de la Fondul Monetar Internațional.

Altfel, banii aceștia vor servi, în fapt, unei campanii electorale a cărei declanșare oficială, orice ar crede cel ce se dorește singurul ei beneficiar, nu s-a declarat încă.

Cu alte cuvinte și îndrăznind să-mi amintesc în fața dumneavoastră de un articol citit săptămâna trecută, nu vrem să ajungem în situația celui care, dorind să organizeze o nuntă care să rupă gura târgului, a împrumutat o sumă atât de mare de bani, încât a fost nevoit să gireze împrumutul cu toată averea lui. Nunta s-a făcut, darul a ieșit, dar banii n-au fost returnați, căci organizatorul de nunți a ținut-o într-o petrecere personală până când a rămas falit.

Așa încât nu pentru nuntă și chiolhan prezidențial electoral am putea fi de acord cu un împrumut de la Fondul Monetar Internațional, care nici nuntaș nu ne vine la masă și nici daruri nu s-a îngrămădit vreodată să ne facă.

„Investiția Renault de la Titu, județul Dâmbovița, atrage dezvoltarea și investiții conexe”

Marți, 24 martie 2009, a avut loc în colegiul în care am fost ales un eveniment important pentru dezvoltarea întregii zone de sud a județului Dâmbovița. Este vorba despre semnarea contractului pentru modernizarea drumurilor județene DJ 701, DJ 401A și DJ 711A pe traseul Dobra – Cornățelu – Braniștea – Titu – Sălcuța – Odobești – Potlogi – Corbii Mari, un proiect ce are în vedere nu numai îmbunătățirea infrastructurii de transport sau facilitarea legăturii interjudețene între Prahova, Dâmbovița și Giurgiu, dar și crearea de locuri de muncă, respectiv – și acest lucru vreau să fie subliniat – sprijinirea investiției de la Titu, ce aparține Grupului Renault.

Știu că pentru întreaga rețea de drumuri naționale care necesită reparații și modernizări un tronson de câțiva kilometri este mai nimic, însă pentru colegiul în care am fost ales deputat și pentru orașul Titu, acest lucru este mai mult decât o gură de oxigen bine-venită în condiții de criză. De ce spun acest lucru? Pentru că acest tronson de drum va facilita și va ușura legătura orașului și îndeosebi a Centrului de Testare Renault cu Autostrada A1, fiind în același timp o cale mult mai bună de acces a renumiților agricultori din sudul Dâmboviței la piețele din București sau Pitești.

Investiția în tronsonul de drum Dobra – Cornățelu – Braniștea – Titu – Sălcuța – Odobești – Potlogi – Corbii Mari (sau Drumul Sudului, așa cum i se mai spune) reprezintă și o dovadă clară a preocupării Guvernului Boc pentru investițiile majore ce încă mai au loc în România, chiar dacă țara este în plină criză. Acest drum va fi o legătură ce va permite celor de la Renault să-și ducă la bun sfârșit investiția pentru care primarul orașului Titu, domnul Ilie Dinu, se luptă încă din 2004.

Vreau în acest context să vă spun câteva cuvinte și despre investiția care a salvat Titu și care oferă acum orașului perspective care în trecut erau doar speranțe.

Renault a pus la Titu, într-o fostă bază militară, la data de 18 septembrie 2008, piatra de temelie pentru ceea ce va deveni „Renault Technologie Roumaineˮ, centrul de testare al companiei, care trebuie să fie operațional până la finele acestui an. Centrul va avea nouă piste diferite, cu o lungime totală de 30 de kilometri, care vor include un inel de viteză, piste deformate pentru testarea suspensiilor și piste cu apă. Pe o suprafață construită de 80.000 metri pătrați, vor funcționa 100 de bancuri de încercare. În plus, vor exista laboratoare care vor analiza materialele și subansamblele produse în rețeaua Renault. Valoarea investiției era, potrivit primelor estimări, de aproximativ 450 de milioane de euro.

„Soluții pentru dezvoltarea turistică, oportunități balneare și creștere economică”

Declarația mea politică de astăzi vine să susțină cererea formulată în documentele întocmite de către Serviciul SPID al Primăriei Dej, județul Cluj, adresate Ministerului Economiei și Comerțului la data de 20 martie 2009.

Primăria Dej solicită sprijinul în găsirea unei soluții legale, prin care o suprafață de 38.000 metri pătrați din perimetrul de exploatare al minelor vechi din Ocna-Dej și un teren de 8.750 metri pătrați din domeniul public al statului român și administrat de Societatea Națională a Sării – SA să fie transmise cu titlu gratuit în domeniul public al municipiului Dej și administrat de Consiliul Local al Municipiului Dej.

Scopul acestui demers este de a se amenaja o zonă turistică, balneară și de agrement, ținând cont de condițiile naturale propice, de exemplu: mine de sare, lacuri și bălți cu apă clorosodică, nămoluri vegeto-minerale cu caracter terapeutic, care pot fi exploatate în scop balnear, zonă deluroasă, accesibilă din oraș de pe drumul european E 576.

Climatul temperat-continental cu nuanțe moderate, cantități de precipitații nu prea mari și dinamică redusă, precum și bioclimatul relaxant sunt argumente în favoarea utilizării elementelor meteorologice pentru aero-, helio- și hidroterapie o perioadă destul de mare din an. Astfel, factorii terapeutici naturali, lacurile de apă salină și nămol constituie un potențial balneoterapeutic pentru zona vizată.

Argumentez suportul meu demersurilor întreprinse de organele locale în obținerea terenurilor mai sus menționate și exploatarea lor conform proiectelor propuse și ca pe o ofertă reală de creștere economică, de creare de locuri de muncă – există forță de muncă atât calificată, cât și necalificată –, de revigorare a economiilor conexe ca: restaurante, hoteluri, comerț local, medicină recuperatorie.

În condițiile în care în municipiul Dej nu sunt spații suficiente pentru a desfășura activități de turism și tratament balnear, consider oportună adoptarea unei hotărâri de Guvern privind transmiterea cu titlu gratuit a suprafețelor menționate mai sus în domeniul public al municipiului Dej și administrat de Consiliul Local al Municipiului Dej.

„Doamna ministru Ecaterina Andronescu «abramburește» din nou învățământul”

„Fiecare copil pe care-l instruim este un om pe care-l câștigăm”. (Victor Hugo)

Adoptarea de măsuri care să eficientizeze educația și instruirea copiilor și tinerilor nu poate constitui pentru nimeni un demers facil. În domeniul învățământului, actualizarea aspectelor procedurale, dublată de îmbunătățirea permanentă a rezultatelor obținute, reprezintă o exigență permanentă, problematica de abordat fiind însă deosebit de complexă. Schimbările care să producă rezultate benefice sunt sau ar trebui să fie rezultatul unei analize atente care să includă o serie de factori: reiterarea coerentă a avantajelor și dezavantajelor oricărui demers, consultări cu reprezentanții tuturor părților implicate și preluarea opiniilor acestora – elevi, părinți, profesori, sindicate profesorale, organisme specializate –, respectarea normelor și a îndrumărilor emise de Uniunea Europeană, studierea modelelor oferite de marile democrații europene.

Din aceste considerente introductive se desprinde o concluzie categorică: Ordinul nr. 3.310 al Ministerului Educației, Cercetării și Inovării nu răspunde niciuneia din cerințele arătate, cerințe care nu pot face obiectul vreunei controverse. Ordinul în cauză este pripit, aproape abuziv, include măsuri drastice, cele mai multe fiind insuficient explicate și aproape deloc argumentate, ignoră cu desăvârșire atât poziția părților implicate, cât și poziția oficială a Uniunii Europene.

Elementul cel mai controversat și mai dezbătut al acestui ordin îl constituie reducerea orelor de educație fizică din programa obligatorie la doar o singură oră pe săptămână. Am studiat atent tot ce a apărut în media cu privire la acest subiect, am citit și ascultat păreri ale jurnaliștilor, ale profesorilor, ale părinților, ale marilor sportivi și niciunul din punctele de vedere exprimate nu este favorabil acestei măsuri.

În schimb, toate informațiile pe această temă, exceptând cele care reiau poziția ministerului, formează o amplă și solidă pledoarie împotriva acestui demers, compusă din argumente de bun-simț, evidente și imposibil de contestat: sedentarismul accentuat al elevilor, numărul în creștere al cazurilor de obezitate în rândul copiilor și tinerilor, beneficiile de o importanță capitală pe care activitatea fizică o are asupra sănătății, poziția Uniunii Europene care prin normele sale recomandă minimum trei ore de educație fizică pe săptămână, efectele în plan psihologic ale orelor obligatorii, și astfel certe, de educație fizică (dezvoltarea spiritului competitiv, îmbunătățirea capacității de concentrare și memorare, veritabil liant social pe care îl constituie această activitate). Ca răspuns la valul de critici, doamna ministru repetă obsesiv faptul că vor fi două ore de sport incluse în activitatea extracurriculară, fără să ia în considerare faptul că cel mai probabil prezența elevilor va fi scăzută și chiar contrar, acest aspect prezentând dezavantajul de a-i obliga pe elevi la o deplasare suplimentară (absolut indezirabilă, mai ales în condițiile traficului din București), care mărește artificial timpul alocat activității școlare care, de fapt, se va reduce în favoarea timpului liber. Reglementarea, organizarea și finanțarea concretă a acestor „ore de sport din activitatea extracurriculară” vor fi realizate riguros într-un viitor utopic.

„Educația fizică și școala”

Mă adresez dumneavoastră cu o problemă de interes general la care instituția Parlamentului, ca primă structură democratică a acestui stat, trebuie să dezbată și să intervină: educația copiilor noștri. Discuțiile despre acest subiect ar fi trebuit să fie promovate de către noi, parlamentarii, pentru că noi suntem cei care inițiază proiecte de legi, având în spate interesele cetățenilor. Mai mult, buna reprezentare în mass-media a acestui subiect și reacția cetățenilor României ne obligă la impunerea unei dezbateri publice pe baza acestui subiect, unul important din punct de vedere al educației din România.

Reducerea numărului de ore de sport din sistemul educațional, precum și înlocuirea profesorilor specializați cu învățătorul la materii precum sportul, religia sau limbile străine din sistemul primar de învățământ va duce cu siguranță la o scădere a eficienței sistemului românesc de învățământ, iar imaginea acestuia, după cum bine știți, este destul de proastă. Ordonanța de urgență privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar este, de fapt, o modificare a Statutului personalului didactic, în sensul predării educației fizice de către învățător, nu de către profesor.

Mai mult, în Programul de guvernare al actualului Guvern, aprobat de Parlament, la capitolul 10 se menționează necesitatea existenței în trunchiul comun din planurile-cadru (Planurile de învățământ) pentru clasele I-XII a unui număr de trei ore de educație fizică. Păstrarea numărului de ore ale acestei materii mai are ca motivație și prevederile Hotărârii Guvernului nr. 884/2001, Regulamentul de punere în aplicare a Legii educației fizice și sportului, precum și scopul declarat al introducerii educației fizice în sistemul de învățământ: „Idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și creative”.

Precizările Raportului prezentat în Parlamentul European de către europarlamentarul Pal Schmitt, în noiembrie 2007 (raport adoptat de către europarlamentari cu majoritate de voturi), care stipulează „obligativitatea introducerii a cel puțin trei ori de sport pe săptămână în programele educaționale, în ciclul primar și secundar...”, este un alt document care ne obligă la păstrarea numărului de ore de educație fizică.

## **Domnul Ioan Oltean:**

Cu aceasta, declar închisă ședința consacrată declarațiilor politice de astăzi.

Ne revedem la ora 10.00, pentru a participa la ședința privind dezbaterile actelor normative aflate pe ordinea de zi. O zi bună, stimați colegi!

## DUPĂ PAUZĂ

Doamnelor și domnilor deputați,

Începem ședința și vă rog să-mi permiteți să vă informez că din totalul de 334 de deputați și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 191, sunt absenți 143, din care 49 participă la acțiuni parlamentare.

Intrăm în ordinea de zi și urmează să luăm în dezbatere inițiativele legislative înscrise.

Primul proiect, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92 din 2008 privind Statutul funcționarului public denumit manager public.

Proiectul de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgență.

Dau cuvântul reprezentantului inițiatorului. ## **Domnul Radu Stancu** _**–** secretar de stat în Ministerul Administrației și Internelor_ **:**

## Mulțumesc, doamnă președinte.

## Doamnă președinte,

## Doamnelor și domnilor deputați,

Având în vedere că în procesul de reformă al administrației publice s-a identificat necesitatea utilizării unei resurse umane capabile să acționeze ca agent al schimbării prin competențele și abilitățile dezvoltate în concordanță cu nevoile administrației publice, în practică s-a observat o serie de disfuncționalități care apar la gestionarea acestui corp, legat atât de modalitatea de definire a funcției, cât și de mecanismele prevăzute inițial prin cadrul normativ aprobat pentru organizarea și dezvoltarea carierei managerilor publici.

Ordonanța de urgență nr. 92/2008 are ca obiect de reglementare adoptarea unui cadru normativ îmbunătățit privind Statutul managerului public, în vederea eliminării unor disfuncționalități legate atât de modalitatea de definire a funcției, cât și a mecanismelor prevăzute inițial în cadrul normativ aprobat pentru organizarea și dezvoltarea carierei managerilor publici.

Principalele modificări aduse cadrului normativ incident materiei de referință prin Ordonanța de urgență nr. 92 din 2008, ce urmăresc dezvoltarea unui sistem coerent al managerilor publici bazat pe merit și performanță, care să atragă și să rețină în sistem persoane cu abilitățile și potențialul necesar pentru a sprijini întărirea capacității administrației publice și a procesului de reformă în administrația publică din România, vizează următoarele aspecte: recrutarea și selecția candidaților pentru programele de formare specializată destinată viitorilor manageri publici, formarea participanților la programele de formare specializată, repartizarea absolvenților pe programe de formare specializată destinată viitorilor manageri publici, dezvoltarea carierei, salarizarea.

## Și eu vă mulțumesc.

Dau cuvântul reprezentantului Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic.

## Mulțumesc, doamnă președinte.

## Doamnelor și domnilor deputați,

Membrii Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic au dezbătut inițiativa legislativă în ședința din 3 februarie 2009 și au întocmit raportul inițial al proiectului de lege, prin care au supus plenului Camerei Deputaților, spre dezbatere și adoptare, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de

urgență a Guvernului nr. 92/2008 privind statutul funcționarului public denumit manager public, cu amendamentele admise.

În ședința din 17 martie 2009, plenul Camerei Deputaților, în temeiul art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, a hotărât retrimiterea proiectului de lege comisiei noastre, în vederea reexaminării și depunerii unui nou raport.

Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic a reluat dezbaterile la proiectul de lege sus-menționat în ședința din 24 martie 2009.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități.

La lucrările comisiei a participat, în calitate de invitat, din partea Ministerului Administrației și Internelor, domnul Radu Stancu, secretar de stat.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din 29 octombrie 2008.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Supunem spre adoptare prezentul proiect de lege, făcând specificația că face parte din categoria legilor organice. Vă mulțumesc.

Și eu vă mulțumesc.

Dacă din partea Grupurilor parlamentare sunt intervenții? Nu sunt.

Vă rog să propuneți, din partea comisiei, timpul alocat dezbaterii pe articole.

Timpul propus este de trei minute.

## **Doamna Roberta Alma Anastase:**

## Vă mulțumesc.

La punctul 1, titlul: Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2008 privind Statutul funcționarului public denumit manager public.

- Observații?

Nu sunt.

Adoptat.

Punctul 2.

Observații?

Nu sunt.

Adoptat.

De la punctul 3 la punctul 10 sunt observații? Nu sunt.

Adoptate.

Punctul 11.

Observații?

Nu sunt.

Adoptat.

Punctul 12. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 13. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 14. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 15. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 16. Observații? Nu sunt. Adoptat. De la punctul 17 la punctul 19 sunt observații? Nu sunt. Adoptate. Punctul 20. Observații? Nu sunt. Adoptat. De la punctul 21 la punctul 23 sunt observații? Nu sunt. Adoptate. Punctul 24. Observații? Nu sunt. Adoptat. De la punctul 25 până la punctul 35 sunt observații? Nu sunt. Adoptate. Punctul 36. Observații? Nu sunt. Adoptat. De la punctul 37 la punctul 40 sunt, de asemenea, observații? Nu sunt. Adoptate. Punctul 41. Observații? Nu sunt. Adoptat. De la punctul 42 la punctul 50 sunt observații? Nu sunt. Adoptate. Punctul 51. Observații? Nu sunt. Adoptat. Proiectul rămâne pentru vot final.

Așa cum știți, votul final de astăzi va avea loc după ședința comună a Parlamentului.

Punctul 15, Proiectul de lege pentru modificarea art. 6 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cu modificările și completările ulterioare. Dacă inițiatorul dorește să ia cuvântul? Nu.

Din partea Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic.

Mulțumesc, doamnă președinte. Doamnelor și domnilor deputați,

În ședința plenului Camerei Deputaților din ziua de marți, 3 februarie 2009, în temeiul art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, s-a hotărât retrimiterea Proiectului de lege pentru modificarea art. 6 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cu modificările și completările ulterioare.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ și avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități.

Comisia propune plenului Camerei Deputaților respingerea proiectului de lege, din următoarele considerente: analizând raportul inițial transmis către Biroul permanent al Camerei Deputaților cu adresa nr. 26/2.211 din 27 noiembrie 2008, s-a constatat că Proiectul de lege pentru modificarea art. 6 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică a devenit Proiect de modificare a Legii nr. 33/1994 și că prin amendamentele comisiei art. 6, pentru care a fost inițiată propunerea legislativă, a revenit la forma inițială.

Prin urmare, a dispărut obiectul pentru care a fost inițiat proiectul de lege.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din 18 februarie 2008.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Precizăm faptul că face parte din categoria legilor organice.

Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc.

Dacă dorește cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale?

Vă rog, aveți cuvântul din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul Korodi.

Mulțumesc, doamnă președinte. Doamnelor și domnilor deputați,

Am vrut să precizăm din partea UDMR-ului un lucru foarte important. La dezbaterea acestui proiect de lege s-a avut în considerare, prin amendamentele noastre, și o simplificare și o aducere mai aproape a deciziilor de expropriere pentru utilitate publică către autoritățile locale.

Motivul pentru care în Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, până la urmă, s-a votat respingerea acestei propuneri de proiect de lege era că ministerul de resort a promis că va veni cu un act normativ coerent.

Ceea ce noi am cerut... și vreau să repet: dorim ca actul normativ care se va referi la exproprieri pentru utilitate publică să cuprindă nu numai elemente centralizate la nivel de Guvern și consiliu județean, dar să se vină și cu niveluri de decizie prin care consiliile locale pot să ia această decizie. La ora actuală se observă că majoritatea cazurilor de expropriere sunt blocate din cauza procedurilor foarte greoaie.

Am vrut să precizez lucrul acesta pentru că eu cred că și prin semnalul de alarmă tras de la Parlament putem să sensibilizăm ministerul să vină într-un timp rezonabil, și nu într-un an de zile, cu acest nou act normativ.

Mulțumesc.

Și eu vă mulțumesc.

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnul Toader.

Este corect că a făcut raport de respingere Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, deoarece există deja o ordonanță dată la sfârșitul anului trecut prin care domeniul de utilitate publică și exproprierea în acest sens este mult largă.

Cum a spus și domnul Korodi... și eu sunt de acord. Va trebui să gândim o modalitate în care tot ceea ce înseamnă utilitate publică, sigur, nu chiar la nivelul fiecărei comune, că poate să ducă într-o situație destul de delicată, dar cred că administrațiile locale sunt competente să poată să decidă ce anume reprezintă utilitate publică și ce înseamnă expropriere în interes public, eliminând astfel, de multe ori, tendința sau chiar efectele unor aranjamente de culise privind exproprierile.

Deci suntem pentru a respinge acest proiect de lege și, sigur, odată cu ordonanța de față vor dispărea și toate modificările.

Mulțumesc.

Dacă mai există și alte intervenții?

Nu mai sunt.

Prin urmare, proiectul de lege rămâne la ședința de vot final.

Punctul 16, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2008 privind unele măsuri financiare.

Procedură de urgență.

Dau cuvântul reprezentantului inițiatorului.

## **Domnul Gheorghe Marin** _**–** secretar de stat_

_în Ministerul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri_ **:**

## Doamnă președinte,

## Doamnelor și domnilor deputați,

Ordonanța de urgență vine să facă o redistribuire a fondurilor în interiorul bugetului ministerului, pentru a acoperi niște cheltuieli care au fost făcute în 2007 și care trebuiau plătite, în continuare, în 2008.

Noi suntem de acord cu raportul suplimentar întocmit de către Comisia pentru industrii și servicii, așa cum a fost el cerut încă dintr-o altă ședință a Camerei Deputaților, adică suntem de acord cu forma ordonanței de urgență așa cum a fost prezentată de inițiator.

Vă mulțumesc. Domnul Iancu.

Mulțumesc, doamnă președintă. Stimați colegi,

Pentru o informare corectă a plenului, am să reiau evoluția acestui act normativ, respectiv Comisia pentru industrii și servicii a fost sesizată pentru dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu acest act normativ.

Senatul a adoptat proiectul de lege.

De asemenea, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a avizat favorabil.

Proiectul de lege a fost supus dezbaterii în cadrul comisiei, în ședința din 11 martie 2009, obținând un raport de adoptare, cu propunere de adoptare în forma prezentată de Senat.

Însă în ședința din 23 martie plenul Camerei Deputaților a dispus reexaminarea și depunerea unui nou raport de comisie, drept pentru care comisia, reluând actul normativ în dezbatere, în urma analizei, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului adoptarea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2008 privind unele măsuri financiare, cu amendamentele admise de comisie.

Mulțumesc.

## Și eu vă mulțumesc.

Dacă din partea grupurilor parlamentare sunt intervenții? Dacă nu sunt, domnule președinte, vă rog să propuneți și timpul alocat dezbaterii pe articole.

Fiind la a doua dezbatere, trei minute cu un minut.

## **Doamna Roberta Alma Anastase:**

La punctul 1, titlul legii: Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2008 privind unele măsuri financiare.

Este nemodificat de comisie.

Dacă sunt observații? Nu sunt.

Adoptat. Punctul 2. Observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 3. Observații? Nu sunt. Adoptat.

Am încheiat dezbaterea pe articole.

Proiectul de lege rămâne pentru vot final.

Punctul 17, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 216/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar.

Procedură de urgență.

Dau cuvântul reprezentantului inițiatorului.

Doamnă președinte,

## Doamnelor și domnilor deputați,

Analiza prevederilor legale referitoare la cazierul judiciar a relevat necesitatea actualizării cadrului normativ existent în acest domeniu, pentru a fi în concordanță cu Decizia nr. 2.005/876/21 noiembrie 2005 a Consiliului Justiție, Afaceri Interne privind schimbul de informații extrase din cazierul judiciar.

Totodată, având în vedere faptul că prin Legea nr. 278/2006 pentru modificarea și completarea Codului penal, precum și pentru modificarea și completarea altor legi, s-a instituit posibilitatea tragerii la răspundere penală a persoanelor juridice pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele acesteia, fiind necesară organizarea unei evidențe de cazier judiciar, similară celei organizate pentru persoanele fizice.

Pentru realizarea obiectivelor precizate mai sus, a fost emisă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 216/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar.

Având în vedere cele precizate, doamnă președinte, doamnelor și domnilor deputați, vă adresez rugămintea să adoptați Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 216/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, cu amendamentele propuse de Comisia juridică, de disciplină și imunități.

Vă mulțumesc.

Și eu vă mulțumesc.

Din partea Comisiei juridice, vă rog.

Mulțumesc, doamnă președinte.

Raport asupra Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 216/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat această inițiativă legislativă.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege. Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a avizat, de asemenea, favorabil, cu un amendament favorabil.

Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic a avizat favorabil.

Obiectul de reglementare a fost prezentat.

Membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități, cu unanimitate de voturi, au hotărât să supună plenului Camerei Deputaților, spre dezbatere și adoptare, proiectul de lege, cu amendamentele admise.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Pentru dezbateri propunem trei minute.

Vă mulțumesc.

Dacă sunt intervenții din partea grupurilor parlamentare? Dacă nu sunt, vă rog să vă exprimați prin vot opinia cu privire la propunerea făcută de comisie.

Votul este deschis.

S-a încheiat votul.

93 voturi pentru, nicio abținere și niciun vot împotrivă. Intrăm în dezbaterea pe articole.

La punctul 1, Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 216/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar.

Dacă sunt observații?

Nu sunt.

Adoptat. Punctul 2. Observații? Nu sunt.

Adoptat.

De la punctul 3 la punctul 5, observații? Nu sunt.

Adoptate. Punctul 6. Observații?

Nu sunt. Adoptat.

De la punctul 7 la punctul 10, observații? Nu sunt.

Adoptate. Punctul 11. Observații? Nu sunt.

Adoptat.

De la punctul 12 la punctul 17 sunt observații? Nu sunt.

Adoptate. Punctul 18. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 19. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctele 20 și 21. Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptate. De la punctul 22 la punctul 28 sunt observații? Nu sunt. Adoptate. Punctul 29. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 30. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 31. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 32. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 33. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 34. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 35. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 36. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 37. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 38. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 39. Observații? Nu sunt. Adoptat. Am epuizat discutarea pe articole. Urmează, la punctul 18, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2009 privind aprobarea unor măsuri economico-financiare și

organizatorice pentru desfășurarea activității unităților sanitare, în cadrul procesului de reformă și operaționalizare. Procedură de urgență.

Îi dau cuvântul reprezentantului inițiatorului.

## **Domnul Cristian Anton Irimie** _**–** secretat de stat în Ministerul Sănătății_ **:**

Și eu vă mulțumesc. Din partea comisiei, vă rog.

Mulțumesc, doamnă președinte.

În conformitate cu prevederea art. 95 din Regulamentul Camerei, comisia a fost sesizată cu acest proiect de lege.

La întocmirea raportului am avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, avizul favorabil al Comisiei juridice, precum și al Comisiei pentru sănătate și familie. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2009, în vederea asigurării plății drepturilor salariale aferente lunii decembrie și trimestrului I al anului 2008, pentru categoriile de personal care desfășoară activități de asistență medicală comunitară, stabilindu-se ca sumele respective să fie asigurate din bugetul Ministerului Sănătății.

Din aceste categorii fac parte: mediatorii sanitari romi și personalul medico-sanitar încadrat în unități sanitare publice care furnizează servicii medicale de specialitate pentru unitățile de învățământ și în folosul comunităților locale.

Din cauza faptului că bugetul de stat pe 2009 nu era aprobat în ianuarie 2009, nu exista cadrul legal pentru plata drepturilor salariale pentru aceste categorii de personal.

Comisia propune plenului Camerei Deputaților aprobarea proiectului de lege în forma prezentată de Senat.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. La lucrările comisiei au fost prezenți 18 deputați din 19. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate voturi. Camera Deputaților este Cameră decizională. Vă mulțumesc.

Și eu vă mulțumesc, domnule deputat. Dacă sunt intervenții din partea grupurilor parlamentare? Vă rog, domnule deputat.

Mulțumesc, doamnă președinte. Stimați colegi,

Este un lucru lăudabil că, prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2009, a Guvernului Boc, se asigură și o descentralizare financiară în mod real. Pentru că și noi, la Comisia pentru buget, finanțe și bănci, am discutat anumite acte normative care prevedeau descentralizarea administrativă, dar nu era prevăzută finanțarea.

Deci această ordonanță se poate aplica. Nu este vorba despre o îngreunare a activității administrației locale; este vorba despre o descentralizare pe care ne-o dorim cu toții, dar o descentralizare administrativă, cu o descentralizare reală din punct de vedere financiar.

Grupul parlamentar al PD-L este de acord cu acest act normativ.

Vă mulțumesc.

Și eu vă mulțumesc.

Domnul Eugen Nicolăescu, din partea Grupului parlamentar al PNL.

## Doamnă președinte,

## Stimați colegi,

Atunci când am ridicat mâna să iau cuvântul, mă gândisem că ar trebui să felicit Guvernul pentru această ordonanță.

Dar, după ce a luat cuvântul colegul meu înainte, îmi dau seama că dumnealui nu prea știe despre ce este vorba.

Sigur, avem aici mai multe aspecte.

Primul se referă la faptul că vechiul guvern, Guvernul liberal, a început descentralizarea, transferând plata acestor servicii la autoritățile locale.

Deci, stimate coleg, mai du-te un pic în spate ca să vezi cum a evoluat legislația, și după aceea stăm de vorbă!

Doi. A fost nevoie, într-adevăr, de această ordonanță de urgență, pentru că nu era bugetul aprobat cu 1 ianuarie 2009, și ca atare plățile trebuiau făcute în alte condiții.

Varianta adoptată de Senat cred că este cea mai bună, pentru că deja se vorbește despre descentralizare, dar nu se face nimic.

În consecință, a menține și semestrul I în prevederile acestei ordonanțe este o speranță că autoritățile locale în următoarele trei luni de zile vor putea să facă ceea ce nu au făcut în primele trei luni din acest an.

De fapt, eu doream să spun că este necesară această ordonanță. Am susținut-o și în Biroul permanent al Camerei, ca să fie introdusă rapid, cu o procedură de urgență, dar în același timp și o atenționare a Guvernului, să ia măsurile necesare ca descentralizarea să fie efectivă, iar autoritățile locale să fie pregătite să aplice un asemenea act normativ. Vă mulțumesc.

Și eu vă mulțumesc.

Dacă mai sunt alte intervenții din partea grupurilor parlamentare?

Nu mai sunt.

Proiectul rămâne pentru vot final.

Punctul 19, Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 2 din 2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară.

Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva să ia cuvântul? Dacă nu, îi dau cuvântul reprezentantei Comisiei juridice, de disciplină și imunități.

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Raport asupra Propunerii legislative privind modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 2 din 2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă, cu unele observații și propuneri.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Guvernul, prin punctul de vedere transmis, nu susține adoptarea acestei inițiative.

Consiliul Superior al Magistraturii, prin hotărârea nr. 305 din 26 februarie 2009, a avizat favorabil inițiativa legislativă, cu anumite observații și propuneri.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară aprobată prin Legea nr. 156/2002, în scopul stabilirii unor măsuri pentru rezolvarea blocajului creat în activitatea instanțelor de judecată în ceea ce privește soluționarea cauzelor aflate pe rol și care implică realizarea de expertize tehnice.

Membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au examinat această inițiativă legislativă, împreună cu Proiectul de lege privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, trimis cu adresa nr. PL-x 629 din 4 septembrie 2006.

De asemenea, au hotărât să rețină Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, respectiv prin adresa Pl-x nr. 530 din 2006, ca fiind inițiativă de bază, urmând ca pentru cealaltă inițiativă legislativă să se facă raport de respingere.

Membrii comisiei, cu unanimitate de voturi, au hotărât să supună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare, propunerea legislativă, cu amendamentele admise. Singurul amendament respins este redat în anexa nr. 2 din prezentul raport.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

## **Doamna Roberta Alma Anastase:**

Vă mulțumesc.

Dacă din partea grupurilor parlamentare sunt intervenții? Dacă nu sunt, vă supun atenției și

Începem cu titlul legii – Lege privind modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară.

Dacă sunt observații? Nu sunt.

Adoptat. Dacă la punctul 2 sunt observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 3. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 4. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 5. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 6.

Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 7. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 8. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 9. De asemenea, nu sunt observații. Adoptat. Punctul 10. Nu sunt observații. Adoptat. Punctul 11. Nu sunt observații. Adoptat. Punctul 12. Nu sunt observații. Adoptat. Punctul 13? Adoptat. Punctul 14? Adoptat. Punctul 15? Adoptat. Punctul 16? Adoptat. Punctul 17? Adoptat. La art. 30 există un amendament respins. Dacă dorește cineva să-l susțină? Nu sunt solicitări. Punctul 18. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 19? Adoptat. Punctul 20? Adoptat. Punctul 21? Adoptat. Punctul 22? Adoptat. Punctul 23? Adoptat. Punctul 24, de asemenea, adoptat. Punctul 25? Adoptat. Proiectul rămâne rămâne pentru votul final. Și tot la punctul 19, Proiectul de lege privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară. Dacă inițiatorul dorește să ia cuvântul? Nu.

Din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități?

Le-ați prezentat pe amândouă.

Este în regulă.

Dacă dorește cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale?

Nu sunt intervenții.

Comisia propune respingerea.

Rămâne pentru votul final.

Punctul 20, Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 7 din 2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar.

Dacă din partea inițiatorului dorește cineva să ia cuvântul?

Nu.

Din partea Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic? Vă rog.

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar, cu modificările și completările ulterioare.

În ședința plenului Camerei Deputaților din ziua de luni, 2 martie 2009, în temeiul art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, s-a hotărât retrimiterea Proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, în vederea reexaminării și depunerii unui nou raport.

În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate de către membrii comisiei, s-a hotărât, cu unanimitate de voturi, să se supună plenului Camerei Deputaților, spre dezbatere și adoptare, Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 7/2006, cu amendamentele admise și respinse, care sunt redate în anexele la prezentul raport.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, punctul de vedere favorabil al Guvernului.

Precizăm faptul că prezentul proiect de lege a fost adoptat de Senat în ședința din 29 octombrie 2008 și face parte din categoria legilor organice, Camera Deputaților fiind Cameră decizională.

Vă mulțumesc.

Și eu vă mulțumesc.

Vă rog să propuneți și un timp alocat dezbaterii.

Trei minute.

## **Doamna Roberta Alma Anastase:**

Vă mulțumesc.

Dacă din partea grupurilor parlamentare sunt intervenții? Nu sunt.

La punctul 1, titlul legii: Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar.

Dacă sunt observații?

Nu sunt. Adoptat. Punctul 2. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 3. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 4. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 5. La punctul 5? Vă rog.

## Doamnă președinte,

## Doamnelor și domnilor colegi,

Observația mea este de natura neînțelegerii sensului amendamentului de abrogare a alin. (4) și alin. (5) din art. 17.

Ca deputat în Grupul parlamentar al minorităților naționale niciodată nu voi ajunge să propun sau să susțin secretar general sau secretar general adjunct al Camerei Deputaților. Dar mi se pare că textul art. 17, așa cum este el în prezent, în sensul că în cazul în care se pune problema schimbării secretarului general sau secretarului general adjunct, pe motive neimputabile lor, mi se pare un text de bun-simț și el este cel care a marcat, practic, activitatea tuturor guvernelor, indiferent de culoarea lor politică, din 1989 și până în momentul de față. Inclusiv actualul Guvern, al domnului premier Emil Boc, a stabilit ca regulă în marea majoritate a cazurilor, la schimbarea prefecților sau a subprefecților pe considerente politice, numirea acestora ca inspectori guvernamentali, ca înalți funcționari publici, pentru că apare o normalitate ca un om care este numit pe un criteriu politic în momentul în care se schimbă culoarea politică a Guvernului să fie schimbat. Dar este anormal ca un om cu statutul de înalt funcționar public, în momentul în care se produce o astfel de situație, să fie schimbat din funcție pe motive neimputabile, fără a se ține cont de pregătirea lui și fără a i se asigura în statul român un statut corespunzător pregătirii și muncii desfășurate. Deci eu apreciez că art. 17, în forma lui actuală, la alin. (4) și (5) este cel care conferă starea de normalitate într-o democrație, iar amendamentul de scoatere, de abrogare a acestor alineate – (4) și (5) – este neconfortabil pentru noi, ca for legiuitor.

Mai mult decât atât, argumentarea privind faptul că eliminarea alineatelor (4) și (5) ar elimina discriminările față de ceilalți funcționari publici parlamentari mi se pare lipsită de consistență, pentru că în nicio prefectură, inclusiv în Camera Deputaților, nu se leagă nimeni de acel funcționar public care este slujbașul mărunt și care, indiferent de culoarea politică și de schimbarea prefectului, rămâne mai departe și-și face treaba, pe când cei care sunt prevăzuți în alin. (4) din această lege, respectiv secretarul general și secretarii generali adjuncți, sunt, evident, oameni numiți pe criterii politice și cred că ar trebui să rămână această formă de protecție firească.

## **Doamna Roberta Alma Anastase:**

## Bun.

Propunerea a fost respinsă.

Dacă la punctul 6 sunt observații? Nu sunt.

Adoptat. Punctul 7. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 8. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 9. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 10. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 11. Observații? Nu sunt.

Adoptat.

Punctul 12 are și un amendament respins. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 13. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 14. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 15. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 16. Observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 17. De asemenea, nu sunt observații. Adoptat.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

Punctul 21, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 26 din Legea nr. 346 din 2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.

Dacă din partea inițiatorului dorește cineva să ia cuvântul?

## Nu.

Din partea Comisiei pentru industrii și servicii? Domnul Iancu.

## Stimată doamnă președinte,

## Stimați colegi,

Proiectul de lege este din aceeași categorie a proiectelor analizate și dezbătute de noi în comisie și în plen și care au fost returnate spre dezbatere la comisie. Practic, comisia a fost sesizată spre dezbaterea în fond cu acest proiect, proiect care a fost respins de către Senat. De asemenea, Guvernul nu susține adoptarea acestei inițiative legislative.

Comisia juridică, de disciplină și imunități din Camera Deputaților a avizat favorabil propunerea legislativă.

În fond, despre ce este vorba, stimați colegi? Se majorează procentul fondurilor din produsul intern brut care se alocă anual prin Legea bugetului întreprinderilor mici și mijlocii, în vederea finanțării programelor de dezvoltare și a măsurilor de sprijinire a înființării de noi întreprinderi și de susținere a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii de la 0,2 la 0,4%.

Potrivit expunerii de motive, sursa de finanțare a acestei majorări va fi formată din bugetul alocat Ministerului Întreprinderilor Mici și Mijlocii. În ședința din 17 martie, plenul a hotărât retrimiterea propunerii la comisia sesizată în fond. Comisia a analizat, în data de 25 martie, proiectul și a hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei adoptarea proiectului de lege cu amendamente admise de comisie, având ca termen de aplicare 1 ianuarie 2011.

Propun ca termen de dezbateri generale 3 minute și un minut pe articole.

Vă mulțumesc.

Din partea grupurilor parlamentare, domnul Petru Călian, din partea Grupului parlamentar al PD-L.

Doamnă președinte,

Vreau să exprim și opinia din partea membrilor Comisiei pentru buget, finanțe și bănci.

Avizul din partea comisiei la care fac referire este unul negativ, deoarece nu există, la ora actuală, prevederi bugetare. Au fost luate o serie de măsuri care să stimuleze și să promoveze întreprinderile mici și mijlocii, însă o măsură suplimentară care vine sub formă de proiect de anul trecut, măsură care nu a fost inclusă în Legea bugetului de stat pe anul 2009, cred că este foarte greu s-o punem în aplicare, atâta timp cât nu oferim și soluția bugetară.

În consecință, v-aș propune să supuneți la vot retrimiterea la comisii a acestui proiect de lege, astfel încât, împreună cu Comisia pentru buget, finanțe și bănci, să vedem dacă găsim aceste resurse. În caz contrar, cred eu că ar trebui să respingem acest proiect de lege.

Vă mulțumesc.

Doamna Aura Vasile, din partea... Vă rog... Vă rog, domnule deputat. Mă scuzați.

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Și-i mulțumesc doamnei deputat Aura Vasile.

_Sic transit gloria mundi_ , se poate spune citind acest proiect de lege sau această inițiativă, ca să știe toată lumea despre ce este vorba.

Anul trecut, distinșii colegi, dintre care-i enumăr pe domnul senator Vasile Blaga, domnul senator Berceanu, doamna deputat, pe vremea respectivă, Iordache, domnul deputat Cezar Preda și aș putea spune și pe ceilalți, au făcut această inițiativă.

La vremea respectivă, Guvernul Tăriceanu nu a fost de acord. Noi am așteptat să vină proiectul de lege în Cameră, ca să ne putem spune punctul de vedere. Acum revine comisia și dă o soluție care se găsește în acest raport sub forma amendamentelor admise.

La primele puncte, sunt total de acord și, ținând cont de următoarele evoluții pe plan economic, fondurile acelea care au fost luate, împrumutul acela care a fost luat, care ar trebui

folosit pentru stimularea întreprinderilor mici și mijlocii, o parte din cele 20 de miliarde, vine tocmai în acest scop. Deci eu sunt de acord cu retrimiterea la comisie, ca să putem discuta, pentru că motivația aceasta, execuția bugetară pe anul 2009 a fost aprobată anterior, iar bugetul pe 2010, în condițiile actuale de criză, nu poate fi preconizat, nu se susține din două motive:

1. Și așa se va umbla la buget și urmează o rectificare bugetară, iar dacă noi nu suntem demagogi și vrem într-adevăr să sprijinim întreprinderile mici și mijlocii, avem posibilitatea să dăm 0,4% din PIB, pentru că, într-adevăr, este necesar, deci putem rezolva și pentru 2009, ca să nu mai vorbim de 2010.

2. Singura soluție de ieșire din criză, ieșire onorabilă din criză, că altminteri putem ieși noi oricum cu împrumutul acordat, numai că, pentru a dezvolta începând cu 2010, că în 2009 probabil tot pe minus o să încheiem, dar singura premisă care ne dă posibilitatea ca din 2010 să evoluăm este sprijinirea economiei. Și, din acest motiv, vă rog să retrimiteți la comisie, în așa fel încât să putem aplica cea mai justă soluție în acest caz.

Vă mulțumesc.

Și eu vă mulțumesc. Doamna Aura Vasile.

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat și Partidului Conservator va vota împotriva trimiterii la comisie. Noi ne-am aplecat cu multă atenție asupra temei acestei inițiative legislative în condițiile în care execuția bugetară pe anul 2009 a fost deja aprobată, iar pentru bugetul pe 2010, în condițiile actualei crize, nu se pot face prognozări. De aceea, proiectul de lege spune că prevederile alin. (1) al art. 26 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin prezenta lege, intră în vigoare de la data de 1 ianuarie 2011.

Este, poate, și noi am dori, la fel ca și reprezentantul UDMR, să putem să dăm aceste considerații începând cu 1 ianuarie 2010, dar, spun încă o dată, condițiile actuale de criză nu știm ce surprize vor aduce și nu știm ce prognozări vor fi.

Vă mulțumesc.

Și eu vă mulțumesc. Domnul Toader.

O mică rectificare, doamnă președinte.

Domnul Călian a vorbit în numele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, unde acolo a avut raport de respingere și corect, fiindcă erau prevederi pentru bugetul din acest an, neexistând finanțare, era normal să se opună. Atât timp cât în Comisia pentru industrii și servicii există un amendament pentru aplicarea din 2011, în aceste condiții, discutând și cu colegul meu, Călian, revine asupra solicitării sale, iar Grupul parlamentar al PD-L susține în continuare raportul comisiei.

Oricum, această solicitare este și din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Prin urmare, vă rog să vă exprimați prin vot.

Domnule deputat, vreți să vă retrageți și dumneavoastră această propunere?

Dacă coaliția guvernamentală dă înapoi, atunci este și normal că propunerea mea probabil că nu ar avea niciun efect.

Dar atunci o să propunem la punctul 4, când discutăm, o altă soluție, care ajunge tot acolo.

Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Atunci, vă invit să vă exprimați prin vot asupra propunerii comisiei pentru timpul alocat dezbaterii pe articole.

Votul este deschis.

S-a încheiat votul.

105 voturi pentru, 10 împotrivă și 3 abțineri.

Titlul legii: Lege pentru modificarea și completarea art. 26 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.

Dacă la punctul 1 sunt observații?

Nu sunt.

Punctul 2? Observații?

Nu sunt. Punctul 3. Observații? Nu sunt. Punctul 4. Domnule deputat, vă rog.

## Doamnă președinte,

Exact am ajuns la punctul unde putem găsi o soluție de compromis. Nu cer eliminarea punctului respectiv, ci doar aplicarea din 2010, pentru că este suficient timp ca măcar de anul viitor să acordăm 0,4% din PIB și, prin această soluție, și coaliția guvernamentală poate să demonstreze, într-adevăr, că este pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii, iar Guvernul va avea posibilitatea să se pregătească până atunci și în proiectul de buget să găsim materializat acest lucru.

Vă mulțumesc.

Din păcate, domnule deputat, nu puteți să mai depuneți amendamente în plen. Trebuia s-o faceți în comisie și numai pentru tehnică de redactare amendamentele sunt supuse la vot în plen.

Punctul 5.

Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptat.

Proiectul rămâne pentru votul final.

Punctul 22, Proiectul de lege pentru completarea art. 2 din Legea nr. 562 din 2004 privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare.

Dacă din partea inițiatorului dorește cineva să ia cuvântul? Nu sunt solicitări pentru susținere.

Din partea comisiei sesizate în fond, îi dau cuvântul domnului președinte Costică Canacheu.

## Bună ziua!

Completarea art. 2 din Legea nr. 562/2004 are drept scop reglementarea posibilității ca persoanele transferate între instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională să cumpere locuințele de serviciu pe care le ocupau în baza unor contracte de închiriere legale la data intrării în vigoare a respectivei legi, Legea nr. 562.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Am dezbătut acest proiect de lege conform regulamentului. Au fost prezenți 22 de deputați din 24.

În urma dezbaterilor, în ședința din 25 martie 2009, membrii comisiei, cu 21 de voturi pentru și o abținere, au hotărât să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea, cu modificări, a Proiectului de lege pentru completarea art. 2 din Legea nr. 562.

Amendamentele admise și cele respinse de comisie sunt redate în anexă, care face parte integrantă din prezentul raport.

Vă mulțumesc.

Domnule președinte, timpul pentru dezbaterea pe articole?

Timpul propus: 5 minute pentru dezbateri generale și un minut pentru amendamente.

## **Doamna Roberta Alma Anastase:**

Vă mulțumesc.

Dacă există intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt.

Vă rog să vă exprimați prin vot asupra propunerii comisiei. Votul este deschis.

108 voturi pentru, 5 împotrivă și două abțineri. Propunerea a fost adoptată. La punctul 1, titlul legii: Lege pentru completarea art. 2 din Legea nr. 562/2004 privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare.

Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptat. La punctul 2 dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptat. La punctul 3, art. 1, este un amendament respins. Dacă dorește cineva să-l susțină? Nu.

Dacă la punctul 3 sunt alte observații? Nu sunt. Adoptat. La punctul 4, de asemenea, este un amendament respins.

Dacă dorește cineva să-l susțină? Nu.

Dacă sunt și alte observații? Nu sunt. Adoptat. Proiectul de lege rămâne pentru votul final.

Punctul 23, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 146/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni CEC – SA în vederea achiziționării de autoturisme Dacia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357/25.05.2007.

Dacă inițiatorul dorește să intervină? Nu. Comisia propune respingerea. Dacă în cadrul dezbaterilor generale dorește cineva să ia cuvântul?

Nu.

Atunci, rămâne pentru votul final. Punctul 24, Propunerea legislativă privind interzicerea utilizării E-urilor nocive sănătății în pâine și produse de panificație, carne și produse din carne, dulciuri, băuturi răcoritoare și alcoolice.

Inițiatorul dacă dorește s-i susțină? Nu.

Din partea comisiei se propune, de asemenea, respingerea.

Dacă în cadrul dezbaterilor generale sunt intervenții? Nu sunt.

Atunci rămâne pentru votul final.

Punctul 25, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar.

_Lucrările au fost conduse de doamna Roberta Alma Anastase, președintele Camerei Deputaților, asistată de domnii Mihai Alexandru Voicu și Dumitru Pardău, secretari_ .

## **Doamna Roberta Alma Anastase:**

Vă propun să începem votul final. Vă rog să luați loc și să pregătiți cartelele de vot.

## **Doamna Aurelia Vasile**

**:**

Să punem un pic soneria.

## **Doamna Roberta Alma Anastase:**

## Începem votul.

La primul punct: Proiectul de hotărâre privind încuviințarea efectuării de către Comisia pentru industrii și servicii a unei anchete privind acordul petrolier al Companiei „Sterling Resources Ltd.ˮ în contextul modificării Legii petrolului nr. 238/2004 și a altor acte normative conexe.

Votul este deschis.

Nu avem cvorum, să anunțați oficial!

Vă rog, domnule deputat Nicolăescu.

## Doamnă președinte,

Așa cum ați văzut și dumneavoastră pe votul electronic, nu avem cvorum de ședință pentru vot final.

Ori acceptați o întâlnire a liderilor de grup, să vedem dacă avem sau nu avem cvorum, ori, dacă nu, putem să amânăm ședința de vot final pe săptămâna viitoare.

Vă rog să decideți dumneavoastră. Vă mulțumesc.

Îi dau cuvântul și doamnei Aura Vasile, apoi domnului Márton Árpád.

## Doamnă președinte,

Vă propun o pauză de trei minute, pentru ca liderii de grup să se poată întâlni într-una din marginile pupitrului, pentru a putea să vă facem o propunere.

Vă mulțumesc. Vă rog, liderii de grup să... Domnule Márton Árpád.

Doamnă președinte,

Există o prevedere regulamentară, conform căreia persoana care conduce ședința plenului, la ședințele de vot final, dacă constată că nu există cvorumul necesar, închide ședința respectivă și arată ora și ziua când ne întâlnim din nou.

De obicei se spune că majoritatea trebuie să asigure cvorumul. Noi, din 22 suntem prezenți 16 în momentul actual; deci cu două treimi, dacă ar avea fiecare grup parlamentar, am avea un cvorum lesne de realizat.

Vă mulțumesc.

Și eu vă mulțumesc.

Domnule Márton Árpád, vă invit la întâlnirea liderilor de grup tocmai pentru a discuta despre data și ora viitoarei întâlniri.

Cu acordul liderilor de grup, votul final este amânat pentru săptămâna viitoare.

Vă mulțumesc.

## _Ședința s-a încheiat la ora 14.05._

„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare)

Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.411.58.33 și 021.410.47.30, fax 021.410.77.36 și 021.410.47.23 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.

&JUYDGY|269088]

**ISSN** 1220–4870

**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 41/10.IV.2009 conține 64 de pagini.**

Prețul: 12,80 lei