Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 septembrie 2013
Declarații politice · retras
Mircea Gheorghe Drăghici
Discurs
Declarație privind prioritățile legislative pentru noua sesiune parlamentară.
Pentru noua sesiune parlamentară mi-am stabilit prioritățile legislative și voi continua să promovez acele proiecte politice care să crească nivelul de trai al cetățenilor, să încurajeze crearea de noi locuri de muncă și să asigure accesul la serviciile de sănătate și educație publică.
De când USL este la guvernare ne-am îndeplinit promisiunile făcute cetățenilor. Am avut grijă de cei loviți de criza economică reducând șomajul și oferind ajutoare sociale celor care au cu adevărat nevoie, am scăzut TVA-ul la pâine, am dat facilități celor care angajează tineri, am sprijinit pensionarii, militarii, agricultorii, am atras investiții străine și am scos România din izolarea externă. Odată cu începerea acestei noi sesiuni, parlamentarii social-democrați vor continua să inițieze proiecte menite a îmbunătăți viața cetățenilor. Cele mai importante inițiative ale acestei toamne vor fi regionalizarea și descentralizarea, bugetul pe 2014 și susținerea marilor proiecte de infrastructură.
Voi depune în această toamnă o serie de inițiative legislative, cu scopul de a îndrepta situația persoanelor cu handicap și a persoanelor care provin din comunități sărace.
De asemenea, mi-am propus să inițiez un demers legislativ în vederea reducerii fenomenului muncii la negru. În paralel, pe tema mai sus menționată, am inițiat deja demersuri pe lângă Guvernul condus de Victor Ponta, pentru adoptarea unui memorandum. Astfel, voi iniția mai multe dezbateri de amploare pe tema combaterii fenomenului muncii la negru în sectorul lucrărilor executate în baza contractelor de achiziție publică și privind adoptarea de măsuri specifice în vederea dezvoltării comunităților sărace.
În această vacanță parlamentară am depus la Biroul permanent al Camerei Deputaților o inițiativă legislativă pentru modificarea art. 59 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Acest proiect vizează modificarea procedurii în cazul chemării la evaluare a persoanelor pentru care deja s-a stabilit că sunt afectați de un handicap ireversibil. Doresc să menționez că, în această vară, am avut întrevederi cu reprezentanți ai pensionarilor, ai transportatorilor, ai service-urilor auto și cu instructorii autorizați independenți. Pe baza celor solicitate de aceștia, voi lucra la noi inițiative legislative pe care le voi supune atenției dumneavoastră.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.