Viorel Vasile Buda

„Declarații ministeriale tipice anilor ʼ50 și ʼ80”

S-a bătut mult monedă în ceea ce privește reforma clasei politice românești. S-a afirmat în ultimii ani, în special de către Președintele României și de către liderii PD-L, că alegerile în sistem uninominal vor conduce la o reformă a clasei politice românești, la creșterea credibilității politicienilor, a Parlamentului etc. Realitatea contrazice însă flagrant declarațiile pompoase anterioare, iar o contribuție esențială la actuala realitate o au tocmai cei care au propovăduit reforma clasei politice.

În campania electorală s-a văzut ce înseamnă politicianul de tip nou: cel care croșetează în direct în cadrul unei emisiuni televizate, care dă cu mopul sau cel care dă din coate pentru a-și face loc în față ca să apară în cadrele televizate la o ceremonie funerară.

Să admitem că în campanie faci tot posibilul pentru a obține voturi și din piatră seacă. Mai grav este însă faptul că odată ajuns la guvernare, pentru a ieși din anonimatul unei activități pentru care nu ai chemare și nici pricepere, încerci să captezi atenția mass-media prin idei și teme năstrușnice.

Un exemplu de politician aflat într-o astfel de situație este doamna Monica Iacob-Ridzi, numită ministru al tineretului și sportului, deși nu avea vocație pentru acest post. În trei luni de mandat, nimeni nu a mai auzit nimic despre ministrul Monica Iacob-Ridzi. Nu este nimic rău dacă un demnitar preferă să lucreze sub protecția discreției, dar în acest caz nu este vorba de discreție, este vorba pur și simplu de inactivitate. Nimeni nu a auzit în trei luni de zile de elaborarea vreunui program pentru tineret, de vreo măsură care să scoată sportul românesc din alunecarea pe tobogan.

Și totuși, săptămâna trecută, doamna ministru Ridzi a ținut ca românii să afle că ea există. Iată ce a declarat zilele trecute unei agenții de știri:

„Voi cere tuturor angajaților din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului să meargă pe stadion și să practice sport, să fim noi un exemplu pentru ceea ce înseamnă încurajarea sportului de masă. Trebuie să dăm un exemplu în acest sens și mă gândesc să blocăm lifturile din când în când, să urcăm cele opt etaje ale ministerului pe jos, să încercăm să ne mișcăm puțin mai mult, pentru că munca la birou nu ne face bine”.

Nu am auzit demult o declarație mai penibilă venită din partea unui ministru. De fapt nu am auzit deloc. Dacă ne-am fi aflat în perioada anilor ’50, atunci poate nu m-ar fi mirat o astfel de declarație. Da, atunci, erau la modă astfel de declarații, iar gazetele de perete din fabrici și instituții, cât și media oficială erau pline de relatări privind astfel de acțiuni

„mobilizatoare”. Dacă ne-am fi aflat în ultima parte a anilor ’80, atunci cu siguranță n-aș fi avut ce să obiectez privind intenția de a bloca lifturile. Cu siguranță ar fi fost vorba de o măsură de economisire a energiei.