Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 aprilie 2008
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Gheorghe Dragomir
Discurs
„Demisia este un gest de onoare”
Vineri, în jurul orei 19.30, ministrul externelor, Adrian Cioroianu, și-a anunțat demisia de onoare. Această demisie
s-a petrecut datorită cazului Crulic, românul mort într-o închisoare poloneză.
În declarația sa prilejuită de demisie, Cioroianu a declarat că, până să se hotărască la acest gest, a dat dispoziții să se lămurească, printr-o anchetă, vina consulului Preda, care ar fi tratat cazul cu lipsă de profesionalism, precum și a celorlalți implicați în caz.
De asemenea, a făcut un apel serios către autoritățile poloneze ca acestea să lămurească dacă deținutul Crulic a murit din cauza grevei foamei sau a unei erori medicale.
El afirma că, din toamna trecută, nu a mai primit nicio veste despre acest caz, menționând că insistă să se stabilească câte mesaje a trimis Crulic din pușcărie și câte au ajuns la autoritățile române.
Contrar declarațiilor unor oameni politici și ale unor ziariști „bine intenționați”, demisia domnului Cioroianu este un gest de onoare, de asumare a răspunderii politice pentru greșelile administrative ale instituției pe care a condus-o.
Demisia este un gest normal de asumare a răspunderii politice pentru o eroare a angajaților din ministerul pe care l-a coordonat. Mai bine sau mai rău, aceasta reprezintă o chestiune pe care istoria o va reglementa.
Decizia domnului ministru Adrian Cioroianu reprezintă demisia de onoare a unui om de onoare, care a considerat că viața unui om e mai importantă decât portofoliul său.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.