Corneliu Ciontu

„Demisia lui Dan Voiculescu” Stimate domnule președinte de ședință, Stimate colege și stimați colegi,

Așa cum ați putut afla în cursul săptămânii trecute, președintele Partidului Conservator Dan Voiculescu a demisionat din funcția de senator, în semn de protest față de blocarea unor legi importante cu caracter social în Parlamentul României. Este vorba despre legi menite să aducă un plus de bani pensionarilor cu venituri mici, să scadă prețurile la alimentele de bază sau să ajute firmele să-și reinvestească profitul, astfel încât, prin creștere economică, să putem îmbunătăți nivelul de trai.

Motivul blocării acestor legi, pentru care s-a muncit luni în șir, este teama partidelor parlamentare concurente de o creștere electorală a Partidului Conservator. Însă, din nefericire, acest lucru demonstrează limpede că trăim într-o democrație bizară, aflată sub semnul iresponsabilității politice.

Atunci când vorbim despre legi importante, care pot îmbunătăți vizibil viața oamenilor, nu ar mai trebui să funcționeze pizmele electorale. Când poți aduce încă un milion în buzunarul unui pensionar sărac nu ar mai trebui să te gândești cu cine votează acel pensionar. Când poți găsi o soluție pentru miile de chiriași care urmează să ajungă pe străzi nu trebuie să faci planuri pentru viitoarele alegeri. Acest mod de a face politică este nu doar cinic, ci de-a dreptul ticălos. Nu contează cum trăiesc oamenii, contează doar ranchiunele mele politice.

În acest context, consider gestul lui Dan Voiculescu îndreptățit și salutar. Președintele Partidului Conservator a demonstrat că postul de parlamentar nu este un soi de sinecură, ci o tribună de unde trebuie să pleci atunci când nu ești lăsat să ajuți oamenii. Într-un fel, Dan Voiculescu a mai spălat din onoarea pătată a Parlamentului, pătată de atâtea și atâtea compromisuri și tranzacții imorale.

În mod surprinzător, o parte a presei a primit cu dezamăgire acest gest. Tratându-l pe Dan Voiculescu ca pe un rival, și nu ca pe un politician, unii jurnaliști s-au grăbit să activeze patefonul cu acuzații și calomnii, refuzând să judece gestul efectiv. Dacă ar fi venit din partea altora, demisia din Senat s-ar fi dovedit un triumf etic. Așa, ea trebuie să aibă cine știe ce cauze ascunse.

Această situație mă obligă să constat modul vădit nedrept în care este tratat Dan Voiculescu de către făcătorii de opinie. Fără a fi un adept al elogiilor, nu mă pot împiedica să constat că Dan Voiculescu este un excepțional manager, adică exact ceea ce îi lipsește României.

Tot ceea ce a intrat în mâinile lui Dan Voiculescu s-a bucurat, într-un fel sau altul, de succes. Președintele P.C. a

reușit în industrie și în comerțul exterior, conducând afaceri complexe care presupun coordonarea eforturilor a mii de oameni. Și-a propus să facă presă și a construit cel mai puternic trust media din România. A creat un partid și l-a adus de mai multe ori în Parlament și la guvernare. Conduce fundații care ajută zilnic sute de copii și tineri talentați, iar noi suntem împiedicați să vedem această eficacitate remarcabilă din cauza unor clișee fără fundament și care, oricum, nu pot explica un succes atât de solid și de constant.