Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 februarie 2022
Declarații politice · respins
Nicolae Giugea
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
„Deocamdată, reformele asumate prin PNRR sunt doar declarative!”
Aderarea României la Uniunea Europeană și NATO sunt cele mai bune decizii luate vreodată de țara noastră în plan extern. Apartenența la NATO ne dă dreptul ca, în aceste vremuri tulburi, să ne știm familiile protejate în fața oricărei eventuale amenințări. Statutul de membru al Uniunii Europene ne-a oferit ocazia și stimulul să transformăm un stat învechit și subdezvoltat într-o țară care visează la standarde de viață occidentale. Cu toate acestea, România continuă să piardă oportunități importante de reformă și de modernizare din cauza slabei pregătiri și a dezinteresului decidenților guvernamentali.
Mecanismul european pentru redresare și reziliență este o oportunitate uriașă pentru țara noastră de a mișca din loc acele reforme promise și nerealizate de decenii. Mai mult decât atât, Uniunea Europeană ne asigură și banii necesari pentru a face acele reforme.* Din păcate, modul foarte lent în care avansează acțiunile concrete în România mă duc cu gândul la faptul că responsabilii guvernamentali* nu știu că toate angajamentele trebuie finalizate în următorii 4 ani și că PNRR are un termen precis și foarte scurt de implementare.