Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 iunie 2014
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Cristian Sorin Dumitrescu
Discurs
Deschid dezbaterile generale.
Intervenții din partea doamnelor și domnilor senatori pe marginea propunerii legislative?
Nu sunt.
Închid dezbaterile generale.
Intrăm în procedură de vot.
Raportul comisiei este de respingere a propunerii legislative. Este o propunere legislativă cu caracter de lege ordinară, noi suntem prima Cameră sesizată.
Deschid votul. Supun la vot raportul de respingere. Vă rog să vă exprimați prin vot.
Cu 88 de voturi pentru, un vot împotrivă și o abținere, raportul a fost adoptat.
Supun la vot... Gata. A fost respins.
Vă rog să-l transmiteți la Camera Deputaților.
Punctul 9 din ordinea de zi, Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
Caracterul propunerii legislative este de lege organică. Inițiatori, un număr de parlamentari.
Dorește să susțină cineva?
Dacă nu, dau cuvântul domnului Podgorean, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe – microfonul 8 –, pentru a prezenta punctul de vedere al Guvernului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.